Tag: santiere

  • Birourile mişcă: au început lucrări la trei proiecte în Capitală

    Piaţa de birouri a rămas activă la începutul acestui an, când patru grupuri de investitori au început construcţia pe şantiere unde vor fi realizate centre noi de afaceri cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de 80.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa 150 mil. euro, potrivit unei monitorizări a ZF. Trei dintre cele patru proiecte sunt situate în Bucureşti şi însumează peste 60.000 mp, care se adăugă altor peste 100.000 mp de birouri la care lucrările au fost începute anul trecut şi deocamdată nu au fost finalizate. Aceşti investitori, printre care suedezii de la Skanska, belgianul Yves Weerts sau acţionarii firmei Proiect Bucureşti, pot fi consideraţi curajoşi, în condiţiile în care investesc într-o piaţă în care sunt în prezent circa 300.000 mp de birouri goale, iar economia nu dă semne de însănătoşire rapidă. O lecţie pe care mulţi dezvoltatori au învăţat-o doar la sfârşitul perioadei de boom este cea cu privire la importanţa proximităţii faţă de reţeaua de metrou, astfel că fiecare dintre proiectele începute în 2013 se află la o distanţă de circa 500 de metri de o staţie de metrou, în timp ce proiectul din Cluj este realizat aproape de centrul oraşului. Întrebarea este dacă apropierea de metrou se va dovedi suficientă pentru închirierea spaţiilor pentru clădirile din Bucureşti. 

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Immochan pregăteşte şantiere de 120 mil. € în Bucureşti şi Braşov

    Immochan, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului francez Auchan, a obţinut la începutul acestui an autori­zaţiile de construire şi pregăteşte şantierele care vor transforma două foste platforme industriale – Tricodava în Bucureşti şi Tractorul în Braşov – în centre comerciale, în urma unor investiţii estimate la peste 120 mil. euro. Francezii au plătit în urmă cu circa un an aproximativ 40 de milioane de euro pe cele două terenuri pe care speră ca în cea de-a doua jumătate a anului viitor să deschidă noi centre comerciale. „Atât proiectul din Braşov, cât şi cel din Bucureşti au fost autorizate în luna ianuarie, iar în prezent ne aflăm în faza de definitivare a caietelor de sarcini pentru demararea licitaţiei pentru lucrări. Şantierele ar trebui deschise în lunile mai-iunie“, a declarat pentru ZF Tatian Diaconu, managing director al Immochan România. Cele două proiecte vor fi susţinute din fonduri proprii ale familiei Mulliez, care controlează grupul Auchan şi care anul trecut a realizat şi o altă investiţie semnificativă în România prin achiziţia reţelei de hipermarketuri Real.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Grapini continuă şantierele deschise de Udrea dacă sunt realizate 80% şi costă mai mult să le închidă

    “Cât priveşte şantierele deschise, le vom continua doar dacă sunt realizate în proporţie de 80% şi dacă ar costa mai mult să le oprim. Din păcate, banii din acest an din buget trebuie să-i alocăm facturilor neachitate din anii din urmă”, a declarat Grapini sâmbătă într-un comunicat.

    Ea a adăugat că va fi greu să continue ce a început Udrea, având în vedere sutele de procese pe care le-a moştenit şi pentru care se plătesc miliarde de lei.

    “Totdeauna am acţionat conform principiilor mele şi nu împrumutate de la alţii. Turismul, ca orice domeniu, are nevoie de profesionişti, de aceea eu colaborez cu profesionişti în stabilirea obiectivelor. Dar turismul are nevoie de un bun management şi de asta mă ocup eu. Nu ştiu ca doamna Udrea să fie specialist în turism şi nu cunosc să fie specialistă în management organizaţional sau instituţional, având în vedere că primul act de conducere a fost la un minister. Eu am declarat că nu mă lupt cu nume – de altfel nu i-am pronunţat niciodată numele în declaraţiile mele publice -, ci mă voi lupta cu mentalităţi, comportamente, indicatori de eficienţă şi competitivitate”, a mai spus Grapini în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Au fost deschise şantierele pentru patru tronsoane de autostradă în lungime totală de 65 km

    Astfel, au fost deschise lucrările pentru autostrada Nădlac-Arad, a cărei construcţie a fost împărţită în două loturi. Primul lot, în lungime de 22,2 km va fi executat de asocierea Romstrade (România) – Monteadriano Engenharia e Construcao (Portugalia) – Donep Construct (România) pentru 115,8 milioane euro. Al doilea lot, în lungime de 17 km, va fi construit de firma austriacă Alpine Bau pentru 124,45 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea de materiale de constructie, in usoara crestere in noiembrie

    Piata constructiilor inca nu da semne sa intre in perioada de
    declin de care sufera pe timpul iernii, ci tocmai, acum multi
    beneficiari si constructori se grabesc sa finalizeze lucrarile pe
    sfarsit de an”, a declarat, intr-un comunicat, Adriana Bodron,
    Managing Partener IBC Focus.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro