Tag: sah

  • Pierderile înregistrate de compania OMV în urma eşecului proiectului Nabucco Vest

     “Nu au fost înregistrate costuri speciale nete în rezultatul operaţional. Provizioanele speciale nete pe partea financiară au totalizat 55 milioane euro, rezultând din deprecierea activelor în legătură cu proiectul Nabucco Vest”, se arată într-un raport preliminar prezentat miercuri de OMV pentru trimestrul al doilea al acestui an.

    Consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a confirmat selectarea proiectului Conductei Trans-Adriatice (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa. Proiectul Nabucco Vest, la care este parte şi România, a pierdut astfel, în primă etapă, cursa pentru gaze azere.

    Nabucco Vest vizează livrarea de gaze extrase din Marea Caspică la un terminal din Austria, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austria, piaţă de desfacere “naturală” pentru gazele azere. Şah Deniz vrea gazoduct până în Bulgaria

     “Dincolo de Şah Deniz, suntem încrezători că exporturile de gaze ale Azerbaijanului vor creşte dramatic odată ce zăcăminte precum ACG Deep, Abşeron, Umid şi Şafag-Asiman vor fi dezvoltate, şi considerăm că o conductă către Austria ar fi o piaţă naturală de desfacere pentru aceste gaze”, a declarat preşedintele companiei azere SOCAR, Rovnag Abdullayev, într-un comunicat transmis vineri de grupul britanic BP.

    Consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a confirmat vineri selectarea proiectului Conductei Trans-Adriatice (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa. Proiectul Nabucco Vest, la care este parte şi România, a pierdut astfel, în primă etapă, cursa pentru gaze azere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fitch: Selectarea Nabucco pentru gazele azere ar fi condus la scăderea preţurilor

     Astfel, capacitatea mai ridicată a Nabucco, dar şi calitatea de a deservi ţări care depind aproape în exclusivitate de gazele ruseşti, ar fi condus la un impact modest asupra preţurilor în cazul în care conducta la care este partener şi România ar fi câştigat cursa pentru gazele azere, se arată într-un comunicat transmis vineri de Fitch.

    Consorţiul Şah Deniz II va exporta către Europa, prin TAP, 10 miliarde metri cubi de gaze pe an, reprezentând aproximativ 2% din consumul de gaze al Europei, insuficient pentru a afecta preţurile din regiune. Conducta tranzitează Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca destinaţie finală un terminal din sudul Italiei.

    Nabucco Vest, la care este partener şi România, vizează importul a până la 23 mliarde metri cubi de gaze pe an, extrase din bazinul Mării Caspice, pe ruta Bulgaria – România – Ungaria – Austria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Înţelegem cauzele economice pentru care nu a fost ales Nabucco. Ne vom concentra pe AGRI şi SOCAR

     Declaraţia a fost susţinută la finalul discuţiei avute cu vicepremierul din Azerbaidjan, Yagub Eyyubov.

    “Înţelegem motivele economice pentru care a fost ales proiectul TAP, nu Nabucco, dar cu atât mai mult trebuie să avem alte proiecte economice de succes, printre care AGRI – şi este momentul să avansăm cu acest proiect pe termen mediu şi lung – şi implicarea companiei naţionale SOCAR în investiţii concrete în România”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan.

    El a anunţat că ministrul azer al Energiei va veni la Bucureşti în luna septembrie pentru a discuta cu autorităţile române despre aceste proiecte.

    Proiectul Nabucco West, în care este implicată şi România, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaijan), consorţiul care operează exploatarea optând pentru o altă rută de export către Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectul Nabucco A EŞUAT. Consorţiul a selectat o altă rută de export către Europa

     “Proiectul Nabucco a eşuat (…) Motivul deciziei pare să fie opoziţia grupului BP”, scrie ziarul austriac Die Presse în ediţia electronică, fără a preciza sursa informaţiei.

    Publicaţia sugerează astfel că grupul de la Şah Deniz a selectat ca rută de export către Europa gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei.

    Consorţiul care exploatează zăcământul gigant de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a luat recent decizia finală privind ruta pe care va exporta gaz către Europa, având de ales între proiectul Nabucco, susţinut de UE, şi TAP. Decizia urmează să fie anunţată oficial vineri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMV: Nabucco nu a fost selectat ca rută de transport al gazelor din Azerbaijan

     Proiectul Nabucco West, în care este implicată şi România, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaijan), consorţiul care operează exploatarea optând pentru o altă rută de export către Europa, a anunţat miercuri grupul austriac OMV.

    “Consorţiul Şah Deniz II a informat OMV, un acţionar al Nabucco Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), în ceea ce priveşte decizia privind ruta preferată de transport al gazelor către Europa. Proiectul Nabucco West nu a fost selectat de consorţiu”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de OMV.

    OMV consideră că oferta depusă de NGPI a fost foarte competitivă, îndeplinind toate criteriile de selecţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corlăţean: Şansele sunt bune pentru o decizie favorabilă proiectului Nabucco Vest

     “Şansele sunt bune, cu atât mai mult cu cât statele din Vişegrad au anunţat public, în urmă cu câteva săptămâni, interesul de a intra în proiect, iar GDF Suez a cumpărat o parte din acţiunile companiei Nabucco în urmă cu o lună şi jumătate”, a afirmat Corlăţean, joi seară, la Gândul.live.

    El a arătat că în cazul în care va fi selecţionat proiectul TAP, prin care gazul azer este livrat spre Italia prin Grecia, atunci România are pregătite soluţii alternative cum ar fi realizarea ulterioară, decalată, a Nabucco Vest, dar şi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi a gazelor de şist.

    “Sper să fie o reuşită şi să fim pregătiţi dacă o să fie o reuşită, dar trebuie să fim pregătiţi şi dacă se va întâmpla să nu fie o reuşită. Întotdeauna sunt soluţii alternative. Realizarea ambelor proiecte din Coridorul Sudic, dar decalate temporar, apoi România are nişte rezerve în platoul continental al Mării Negre, gazele de şist care reprezintă o soluţie alternativă foarte consistentă”, a mai spus Corlăţean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor

     Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz va discuta, în 29 aprilie, “aprobarea stabilirii unei plaje în cadrul căreia să se regăsească nivelul participaţiei Transgaz în cadrul proiectului Nabucco, coroborată cu posibilitatea de finanţare a societăţii, între 15% şi 20% înainte de accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, şi între 7% şi 10% după accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, urmând ca procentul să fie aprobat de AGA”, potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

    Conducerea Transgaz nu a putut fi contatactă pentru declaraţii.

    Transgaz are în prezent o participaţie de 16,67% din Nabucco. Ceilalţi acţionari ai proiectului sunt OMV (Austria), Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding, MOL (Ungaria) şi RWE (Germania).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bin Laden fata in fata cu Bush pe tabla de sah

    In Statele Unite, versiunea aceasta de sah ii are drept rege si
    regina pe Bush si Statuia Libertatii, turnurile sunt cladirile
    World Trade Center, doborate la 11 septembrie 2001, iar pionii sunt
    soldati, scrie Daily Mail. De cealalta parte, Osama Bin Laden si o
    femeie acoperita din cap pana in picioare joaca rolul regelui si al
    reginei, iar luptatorii musulmani sunt pionii. Cele mai
    controversate piese ale acestui set de sah sunt cele doua turnuri
    gemene.

    Tabla de sah este desenata cu harti ale Afganistanului si a fost
    creata de compania Hobby Leisure Manufacturing si de un fost
    militar al fortelor canadiene, Jeffrey Train din Toronto.
    “Militarii nu isi amintesc foarte multe lucruri despre timpul
    petrecut pe campul de lupta, motiv pentru care am creat aceasta
    tabla de sah ca sa isi aminteasca de aceasta perioada si sa duca o
    amintire acasa la familiile lor”, a declarat Train.

    Pana acum, antreprenorul a vandut in jur de 1.000 de table de
    sah. Train a donat militarilor o parte din banii obtinuti pe aceste
    table de sah.