Tag: Rusi

  • Prima ţară europeană afectată grav de războiul SUA-Rusia. În curând riscă să rămână fără bani

    Preşedintele Statelor Unite a sancţionat zilele trecute 24 de ruşi, inclusiv oligarhi şi oficiali guvernamentali, sub acuzaţia că au participat la atacurile Rusiei împotriva democraţiilor occidentale, potrivit Reuters.

    Sancţiunile SUA au lovit interesele de afaceri ale miliardarilor, inclusiv pe cele ale companiei Rusal – cel mai mare producător mondial de aluminiu – care figurează pe lista entităţilor sancţionate, pierzând aproximativ 60% din valoarea sa de la publicarea anunţului.

    Fondurile străine au părăsit deja Letonia după ce, zilele trecute, guvernatorul Băncii Naţionale a Letoniei şi membru în boardul Băncii Centrale Europene a fost reţinut, fiind acuzat de corupţie, fapt ce a dus la retragerea investitorilor străini din Letonia, relatează Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul israelian al Apărării: Rusia este un actor foarte pragmatic în Siria

    ”Este important să înţelegem că ruşii sunt actori foarte pragamtici. Ei sunt oameni rezonabili cu care este posibil să ajungi la o înţelegere, iar noi înţelegem care este interesul lor”, a declarat Lieberman.

    ”Interesul lor este foarte diferit de al nostru, însă le respectăm priorităţile. Încercăm să evităm confruntările directe şi tensiunile”, a adăugat oficialul israelian.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima ţară europeană afectată grav de războiul SUA-Rusia. În curând riscă să rămână fără bani

    Preşedintele Statelor Unite a sancţionat zilele trecute 24 de ruşi, inclusiv oligarhi şi oficiali guvernamentali, sub acuzaţia că au participat la atacurile Rusiei împotriva democraţiilor occidentale, potrivit Reuters.

    Sancţiunile SUA au lovit interesele de afaceri ale miliardarilor, inclusiv pe cele ale companiei Rusal – cel mai mare producător mondial de aluminiu – care figurează pe lista entităţilor sancţionate, pierzând aproximativ 60% din valoarea sa de la publicarea anunţului.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Noua modă în rândul miliardarilor ruşi: nevestele extrem de tinere şi frumoase – GALERIE FOTO

    Diferenţa dintre Valentin Ivanov şi nevasta lui Lisa este de 37 de ani, iar cei doi s-au căsătorit când ea avea 18 ani, însă cei doi se vedeau de când ea era încă minoră, de la doar 14. Acum el are 55 de ani.

    Anatoly Danilitski şi cântăreaţa Slava. Diferenţa dintre ei este de 28 de ani.

    Alexander Lebedev şi soţia lui Elena. Diferenţa dintre ei este de 37 de ani. Elena avea probleme cu drogurile şi cu poliţia şi tatăl ei l-a rugat pe Alexander să-l ajute. Acum, fata din Siberia trăieşte în Londra şi Moscova şi are un castel în Franţa şi o vilă în Italia.

    Vlad Doronin este cunoscut pentru faptul că a ieşit cu Naomi Campbell, iar acum iese cu un alt supermodel, o rusoiacă cu câţiva ani mai mare decât propria fiică.

  • Oligarhia, sclavia în care afaceriştii ruşi sunt ţinuţi de Kremlin

    Cu toate acestea, Dmitry Peskov, purtător de cuvânt al curţii de la Kremlin, spune că, în prezent, în Rusia nu mai există oligarhi. Thomas Graham, expert în oligarhie şi co-director al departamentului de studii despre Rusia la universitatea Yale, explică însă ce presupune statutul de oligarh. 

    „Oligarhii sunt oameni de afaceri ruşi, bogaţi şi apropiaţi de cei aflaţi la putere. Aproape orice afacerist rus bogat este considerat oligarh, deoarece în Rusia este o relaţie apropiată între averea private şi puterea publică. Majoritatea au ajuns bogaţi prin stabilirea unor relaţii cu guvernul sau lucrând pentru autorităţi, dar nu toţi s-au ridicat în felul acesta. Suntem la a doua generaţie de oligarhi”, spune Thomas Graham.

    El povesteşte că termenul de oligarh a fost folosit pentru prima dată pe la mijlocul anilor ’90, după destrămarea Uniunii Sovietice, într-o perioadă de stres socio-economic, când instrumentele puterii statului erau la pământ.Era, de asemenea, perioada când s-a trecut prin procesul privatizării.

    În această perioadă de tranziţie de la comunism la semi-capitalism a înflorit oligarhismul, printr-un număr mic de indivizi care s-au folosit de puterea lor politică pentru a obţine control asupra capitalurilor private, în principal asupra industriei petroliere şi a gazului, de cherestea şi aluminiu şi a altor resurse naturale. În acea perioadă, oligarhii erau adunaţi în grupuri mai mici, şi aveau, de obicei, câte o persoană sus-pusă, legături cu presa şi securitatea asigurată. Totuşi, relaţia acestora cu guvernul a început să se schimbe odată cu venirea la putere a preşedintelui Vladimir Putin.

    Graham adaugă că, în prezent, s-a format un nou grup de oligarhi, dependent în continuare de relaţiile cu guvernul, dar cu o influenţă politică mult mai mică, deoarece puterea este deţinută acum de Putin. Potrivit expertului în oligarhie, diferenţa dintre oligarhii ruşi şi oamenii de afaceri foarte bogaţi americani constă în faptul că în SUA există instituţii şi un sistem independent de tribunale, care le oferă investitorilor libertate şi siguranţă. Nu este nevoie să ai acces la puterea politică pentru a-ţi proteja proprietatea.

    În Rusia, pentru orice decizie de business pe care o iei trebuie să obţii aprobare de la Kremlin.  Guvernul îţi poate retrage oricând statutul de oligarh. Khodorkovsky, Gusinsky,  Ziyavudin Magomedov sunt doar câţiva dintre cei care au fost arestaţi după ce au avut păreri contradictorii faţă de govern. 

    Mulţi oligarhi aleg să investească în afara Rusiei pentru a avea mai multă libertate şi pentru a fi protejaţi de legile respectivelor state.
     

  • Oligarhii ruşi se prăbuşesc: Imperiul de aluminiu al lui Oleg Deripaska, un apropiat al lui Putin, este la un pas de faliment, după noile sancţiuni americane. Urmează şi alţi oligarhi

    Vineri, Statele Unite şi-au îndreptat printre cele mai dure sancţiuni împotriva imperiului de metal al lui Deripaska, interzicându-le americanilor orice contact comercial cu conglomerate o nouă serie de conglomerate ruseşti, inclusiv United Co Rusal.

    Imediat după ce sancţiunile dure ale Washingtonului au intrat în vigoare, cel mai mare producător de aluminiu la nivel mondial din afara Chinei a pierdut jumătate din valoare într-o singură zi.

    ”Aceasta este o crimă economică împotriva companiei”, a spus un executiv senior pentru Bloomberg.

    În esenţă, sancţiunile americane îl opresc pe Deripaska să participe la economia globală în dolari, iar impactul a fost imediat: investitorii internaţionali au vândut în masă acţiunile şi bondurile emise de compania acestuia, în condiţiile în care traderii de aluminiu au refuzat să cumpere metalul lui Rusal.

    Potenţa măsurilor Statelor Unite a trimis unde de şoc în pieţele financiare din Rusia, în condiţiile în care traderii se tem că şi imperiile financiare controlate de alţi oligarhi ruşi ar putea urma.

    Acţiunile companiilor listate pe bursa din Moscova au scăzut cel mai tare din ultimii patru ani, moneda naţională a înregistrat cea mai mare scădere din lume, iar riscul de credit al Rusiei a explodat. Investitorii au vândut masiv acţiunile deţinute în cadrul companiilor cu legături directe la oligarhii ruşi. MMC Norilsk Nickel PJSC, controlat de Vladimirt Potanin, a scăzut cu 19% în Londra, cea mai mare valoare din 2008. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • MAE confirmă expulzarea unui diplomat român din Rusia

    “Ministerul Afacerilor Externe confirmă declararea de către Federaţia Rusă persona non grata a unui diplomat român acreditat în Rusia, după o măsură similară adoptată de ţara noastră în spirit de solidaritate cu Marea Britanie, în cazul atacului de la Salisbury. MAE reiterează poziţia sa de condamnare a oricăror acţiuni care ameninţă securitatea colectivă şi dreptul internaţional”, se arată într-un mesaj al MAE.

    Ministerul rus de Externe a convocat, vineri, mai mulţi ambasadori şi reprezentanţi din mai multe state, inclusiv din România, care au decis expulzarea diplomaţilor ruşi, ca urmare a atacului neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal, relatează agenţiile de ştiri Sputnik şi Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE confirmă expulzarea unui diplomat român din Rusia

    “Ministerul Afacerilor Externe confirmă declararea de către Federaţia Rusă persona non grata a unui diplomat român acreditat în Rusia, după o măsură similară adoptată de ţara noastră în spirit de solidaritate cu Marea Britanie, în cazul atacului de la Salisbury. MAE reiterează poziţia sa de condamnare a oricăror acţiuni care ameninţă securitatea colectivă şi dreptul internaţional”, se arată într-un mesaj al MAE.

    Ministerul rus de Externe a convocat, vineri, mai mulţi ambasadori şi reprezentanţi din mai multe state, inclusiv din România, care au decis expulzarea diplomaţilor ruşi, ca urmare a atacului neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal, relatează agenţiile de ştiri Sputnik şi Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kremlinul: Vladimir Putin încă este dispus să se întâlnească cu Donald Trump

    “Acest lucru depinde de partea americană, dar Rusia însă este dispusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

    “Putin este pregătit, iar Rusia este pregătită pentru relaţii benefice şi de încredere reciprocă cu toate ţările, inclusiv cu Statele Unite, dacă şi oponenţii sau partenerii noştri sunt pregătiţi pentru asta”, a adăugat Peskov.

    Acesta a mai declarat că nu deţine nicio informaţie privind promptitudinea preşedintelui Trump de a se întâlni cu Vladimir Putin, după ce Washingtonul a decis să expulzeze peste 60 de diplomaţi ruşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Republica Moldova a decis expulzarea a trei diplomaţi ruşi

    “Decizia autorităţilor Republicii Moldova” este un gest de “solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, fiind o “urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care califică atacul de la Salisbury drept o ameninţare la adresa securităţii colective şi a dreptului internaţional”.

    Măsura i-a fost transmisă ambasadorului rus la Chişinău, Farit Muhametshin, care a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.