Tag: Rovana Plumb

  • Rovana Plumb, despre proiectul pensiilor speciale pentru aleşi: Parlamentul va decide în acest caz

    Întrebată dacă este de acord cu o lege specială pentru parlamentari, Rovana Plumb a precizat că iniţiativele legislative “aparţin în exclusivitate Parlamentului”.

    “Vom discuta în momentul în care va apărea o astfel de iniţiativă legislativă, dar decizia în ceea ce priveşte iniţiativele legislative venite din partea colegilor din Parlament aparţine în exclusivitate Parlamentului”, a afirmat ministrul Muncii.

    Întrebată dacă, de principiu, Guvernul susţine o astfel de lege, dat fiind că va trebui să dea un aviz, Rovana Plumb a spus: “Tipurile de avize pe care le dă Guvernul pe iniţiativele legislative sunt: susţine, nu susţine sau Parlamentul decide. În acest caz, Parlamentul va decide”.

    Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă, joi, la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

    Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

    Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii. Astfel, pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

    Peste 100 de parlamentari ar urma să beneficieze de acest tip de pensii, dacă propunerea va fi aprobată de Legislativ.

    Parlamentarii nu sunt la prima iniţiativă de acest fel, anul trecut un proiect de lege al deputatului PSD Anghel Stanciu pe această temă a fost discutat la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, dar a fost uitat după ce ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat că nu susţine proiectul.

     

  • Rovana Plumb: Reducerea CAS la angajator nu va afecta fondul de salarii şi pe cel de pensii

     Întrebată cum comentează declaraţiile lui Traian Băsescu cu privire la reducerea CAS cu 5%, Rovana Plumb a spus că vrea să dea asigurări românilor că nu există niciun fel de risc în ceea ce priveşte fondul de pensii şi salarii.

    ”Da, este posibilă reducerea contribuţiei la asigurările sociale la angajator cu 5 la sută. S-au făcut calcule, împreună cu Ministerul Finanţelor astfel încât prin introducerea acestei măsuri de la 1 octombrie 2014 nu există un impact pe fondul de salarii şi pe fondul de pensii. Vreu să îi asigur pe toţi românii că nu există niciun fel de risc în ceea ce priveşte fondul de pensii şi salarii şi vreau să-i asigur şi pe cei care reprezintă economia din România că acest proiect
    de lege şi această lege votată de Parlament va intra în vigoare“, a spus Plumb.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb, la emisiunea “După 20 de ani”: Până în 2016, vrem o creştere reală de cel puţin 400.000 a numărului de salariaţi

    “Aşa ne-am angajat”, a adăugat demnitarul, cu referire la faptul că atingerea acestor obiective este parte a programului de guvernare.

    Rovana Plumb a precizat, pe de altă parte, că în 2013 au fost “consolidate” 78.000 de locuri de muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERVIU – Rovana Plumb: Pensii majorate cu 4 – 4,4% şi o nouă lege a salarizării, în 2015

     Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plub, spune, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce are nevoie de revigorare şi reformare şi că doreşte să se concentreze în special pe politicile de ocupare, dar şi pe cele care ţin de familie şi protecţie socială.

    Rovana Plumb vorbeşte de prima decizie importantă pe care a luat-o ca ministru al Muncii, respectiv reînfiinţarea, după patru ani, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, prin desfiinţarea Direcţiei de Protecţie a Copilului din minister şi a Oficiului Român pentru Adopţii, Ministrul argumentează decizia prin faptul că metodologia de coordonare privind protecţia copilului trebuie să fie “sub o singură baghetă”, nu să existe două structuri instituţionale care să se ocupe de acelaşi domeniu.

    Întrebată dacă ar susţine redeschiderea adopţiilor internaţionale în condiţiile unor reglementări foarte stricte, ministrul Muncii spune că, în prezent, nu există nicio discuţie în Guvern sau la nivelul altor instituţii guvernamentale cu privire la acest subiect. Ministrul precizează că, în cel mai scurt timp, instituţionalizarea copiilor mai mici de trei ani va fi interzisă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb: Există o perspectivă de indexare a pensiilor cu 4%

     În ce priveşte indexarea pensiilor, Rovana Plumb a spus că va discuta cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, astfel încât indexarea să fie una corectă.

    “În momentul de faţă, există o perspectivă de indexare cu 4%”, a precizat Rovana Plumb.

    Ea a mai spus că, la proiectul de modificare a Legii pensiilor, se va consulta cu confederaţiile sindicale ale pensionarilor, pentru a stabili schimbările, astfel încât actul normativ să răspundă cât mai bine cerinţelor şi nevoilor pensionarilor.

    Rovana Plumb a primit, marţi, avizul favorabil al comisiilor parlamentare pentru a ocupa funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi al Persoanelor Vârstnice, fiind validată cu 34 de voturi “pentru” şi 16 “împotrivă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb: Concentraţia de cianuri va fi de 3 părţi/milion, adică o treime faţă de limita europeană. RMGC va cheltui 300 de milioane de euro pentru îndepărtarea poluării istorice

     “Proiectul iniţial permitea 5-6 părţi pe milion în iazul de decantare. Ne-am asigurat că investitorul va utiliza cea mai modernă tehnologie pentru neutralizarea cianurii. Ne-am asigurat că cianura va fi folosită numai în circuit închis, controlat, iar transportul va fi strict controlat”, a spus Rovana Plumb.

    Ministrul a precizat că, astfel s-a impus operatorului, indiferent care va fi, să lucreze cu o concentraţie de cianură de 3 părţi pe milion.

    Ea a spus că au fost impuse, totodată, şi măsuri asigurătorii suplimentare care vizează o protecţie sporită a iazului de decantare.

    Rovana Plumb a precizat că ministerul a impus, totodată, şi sisteme noi de monitorizare a aerului şi a apei.

    Ministrul a mai spus că în zonă se vor face plantări şi împăduriri şi se va asigura protecţia fonică, dar şi protecţia seismică a barajului iazului de decantare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb: Am impus RMGC o garanţie financiară de mediu dublă, de 146 de milioane de dolari

     “Prin noul proiect, statul a impus o garanţie de mediu dublă, de la 76 de milioane dolari la 146 de mililoane de dolari. Garanţia va acoperi închiderea şi reabilitarea ecologică a minei la standarde de mediu”, a spus Rovana Plumb.

    Ea a precizat că statul a impus şi garanţii suplimentare pentru situaţiile de accident, de 25 milioane de dolari.

    “Garanţia financiară de mediu acoperă închiderea minei, reabilitarea ecologică, monitorizarea post-închidere. Suma este fixă şi se depune într-un cont la dispoziţia statului român pe toată perioada exploatării. Operaţiunea de închidere şi ecologizare se face treptat, nu se procedează la exploatarea pe tot perimetrul deodată, ci se începe pe o zonă, se închide, se reabilitează, apoi se deschide altă carieră”, a spus Rovana Plumb.

    Rovana Plumb a spus că garanţiile financiare se vor constitui înainte de începerea exploatării şi vor fi valabile pe toată perioada exploatării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pericolul infiltrării cianurilor într-o minte de politician. Perlele politice ale săptămânii

    “Atâta vreme cât alte instituţii decât cele alese de cetăţenii români conform Constituţiei schimbă sau numesc miniştri, şi mă refer la ANI, la DNA… nu suntem la putere” – Crin Antonescu, liderul PNL, revendicându-şi postura de “lider al opoziţiei”

    “Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montană prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu” – premierul Victor Ponta

    “Nu cred că este bine să lăsăm mecanismele antisistem să cuprindă foarte larg ţara” – fostul premier Adrian Năstase despre protestele contra proiectului minier de la Roşia Montană

    “Starea de sănătate psihică a premierului Victor-Viorel Ponta este realmente îngrijorătoare prin efectele pe care le generează asupra colegilor de cabinet. (…) Într-un cuvânt, este un iresponsabil, mai tot timpul vesel şi miştocar, un Speedy Gonzales al televiziunilor” – senatorul PDL Marian Dan

    “Fără locuri de muncă în minerit, toată lumea de aici va pleca şi Roşia Montană va rămâne o comună moartă, părăsită” – Cristian Albu, preşedintele sindicatului Viitorul Mineritului, într-un mesaj către Crin Antonescu
     

  • Doar trei hoteluri din România au primit etichete ecologice

     Ea a spus că Ministerul Mediului, în parteneriat cu Ministerul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, încurajează participarea turoperatorilor pentru promovarea etichetei ecologice.

    “În momentul de faţă, din păcate, în România, sunt doar trei hoteluri care beneficiază de eticheta ecologică”, a afirmat ministrul Mediului.

    Rovana Plumb i-a propus ministrului delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, prezent la conferinţă, să încurajeze cât mai multe hoteluri să devină ecologice.

    “Cred că împreună, Maria, trebuie să ne stabilim câteva ţinte astfel încât să îi încurajăm pe cât mai mulţi să participe în cadrul etichetei ecologice, care înseamnă protejarea mediului şi exploatarea eficientă a resurselor”, a spus ea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb susţine că a atras 500 de milioane de euro prin POS Mediu

     “Când am preluat mandatul la Ministerul Mediului, în mai 2012, rata de absorţie a Programului Operaţional Sectorial Mediu era de 4,37 la sută, mai precis între 2007 şi mai 2012 sumele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat un cuantum de 197 de milioane de euro. După un an de guvernare USL, am ajuns la o rată de absorţie de 16 sută. Practic am adus într-un an 500 de milioane de euro. S-au depus eforturi considerabile din partea tuturor structurilor, în special a Autorităţii de Management astfel încăt să putem să reluăm plăţile după o perioadă dificilă de aproape cinci luni când acestea au fost blocate ca urmare a neregulilor identificate în perioada anilor 2010 – 2011”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, Rovana Plumb.

    Ea a mai afirmat că a avut întâlniri cu beneficiarii fondurilor europene pentru a se evita dezangajările, reuşindu-se anul trecut evitarea unui risc de dezangajare de 400 de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro