Tag: Romtelecom

  • Măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Nikolai Beckers, Romtelecom & Cosmote România

    România are nevoie de investiţii în infrastructură, iar taxele adiţionale pe acest segment ar fi de-a dreptul contraproductive. În cazul Romtelecom şi Cosmote România, cea mai mare parte a investiţiilor planificate pentru acest an, care totalizează 170 de milioane de euro, sunt direcţionate către tehnologia 3G şi 4G, pentru segmentul de comunicaţii mobile, respectiv FTTH, pentru cel de comunicaţii fixe.

    Din nefericire, din cauza cadrului legislativ actual, am putea fi nevoiţi să amânăm o parte din aceste planuri, companiile noastre fiind considerabil afectate de taxa pe infrastructură. În opinia noastră, aceasta ar trebui să se calculeze la valoarea contabilă netă a construcţiei, nu la cea nominală brută.

    Decizia pentru această taxă a fost luată fără nicio consultare prealabilă a mediului de afaceri; apare un nou semn de întrebare cu privire la predictibilitatea mediului fiscal din România.

    Credem că taxa ar trebui abolită pentru sectorul telecomunicaţiilor cât mai repede posibil. Totuşi, una dintre soluţiile de mijloc promovate de către mediul de afaceri este modificarea bazei de calcul la valoarea amortizată a activelor (valoarea contabilă netă).

    Pentru o creştere economică, este crucial ca România să atragă investiţii, iar aceasta se poate întâmpla doar dacă statul creează mediul propice în acest sens. România excelează în IT&C, atât din punct de vedere al potenţialului şi entuziasmului utilizatorilor, cât şi din punct de vedere al realizărilor de până acum. De aceea, avem nevoie de predictibilitate fiscală, în special în industria în care activăm.
     

  • (P) Alege pe www.teimplici.ro principalele cauze sociale pe care le vor susţine Romtelecom şi COSMOTE România împreuna cu mediul privat

    Companiile au propria strategie de implicare socială în care tu, cititorule, joci în general un rol pasiv: primeşti o invitaţie la un eveniment public, care are o cauză nobilă, pe care o vei susţine prin simpla participare. Ce-ai zice însă dacă implicarea ta ar fi proactivă, de la bun început şi în conformitate cu principiile şi dorinţele tale?

    Este exact ceea ce poţi face începând de luna aceasta accesând site-ul teimplici.ro şi votând priorităţile pentru societatea românească, pe care ulterior le vor susţine Romtelecom şi COSMOTE România, iniţiatorii acestei premiere absolute pentru ţara noastră, împreună cu mediul privat.

    Teimplici.ro este prima platformă-referendum de responsabilitate corporativă care îţi permite să votezi şi să stabileşti care sunt priorităţile în domeniu. Prin acest demers fără precedent, Romtelecom şi COSMOTE România îşi doresc să implice cât mai mulţi români în procesul de decizie asupra marilor probleme ale societăţii, asupra priorităţilor sociale ce necesită atenţie şi sprijin din partea mediului corporativ.

    Teimplici.ro va sta la baza unei comunităţi online destinate tuturor celor interesaţi de viitorul societăţii în care trăiesc. Fie că este vorba de organizaţii non-profit, grupuri de iniţiativă sau cetăţeni cu spirit civic, aceştia sunt invitaţi să voteze pe teimplici.ro direcţiile pe care le consideră prioritare şi în care pot fi dezvoltate proiecte concrete.

    Cele şase direcţii majore pentru dezvoltarea de proiecte disponibile pe teimplici.ro sunt: educaţie, sănătate, protecţie socială, mediu, dezvoltare şi inovaţie pentru societate. În perioada 3 iunie – 30 iunie, orice persoană sau entitate juridică poate susţine pe teimplici.ro oricare dintre direcţiile de implicare propuse, adăugând comentarii sau arii noi de interes şi promovându-le deschis în comunitate.

    “Platforma teimplici.ro s-a născut din nevoia de a ne implica activ în moduri cât mai relevante pentru comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea. Zi de zi operăm cu cifre şi statistici pentru a ne motiva deciziile. Credem însă că este important să vedem ce este dincolo de tendinţele care reies în urma studiilor, să vedem oamenii din spatele cifrelor şi să le oferim ocazia de a spune cum văd ei viitorul şi cum s-ar implica în dezvoltarea comunităţii căreia îi aparţin. Aşa că am hotărât să-i întrebăm direct pe români ce anume contează pentru ei. Sperăm că la finalul acestui “referendum” să avem concluzii valoroase şi proiecte concrete, care să se bucure de susţinerea cât mai multor oameni şi care să devină prioritare pentru noi şi mediul privat din România” a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare Romtelecom şi COSMOTE România.

    Printre primii membri activi ai comunităţii teimplici.ro şi interlocutori valoroşi de dialog se numără organizaţii-partenere precum Asociaţia Telefonul Copilului, Smartatletic, Asociaţia Amazonia, Asociaţia Mai Mult Verde, ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, Fundaţia Leaders, Asociaţia P.A.V.E.L. Lista rămâne deschisă, orice organizaţie putându-se alătura comunităţii teimplici.ro prin susţinerea temelor relevante pentru activitatea lor.

    Comunitatea teimplici.ro va continua să se dezvolte şi după afişarea rezultatelor “referendum-ului”. Pe baza opţiunilor exprimate de public, platforma va intra într-o nouă fază, aceea de strângere de proiecte care să poată fi ulterior dezvoltate şi susţinute de mediul privat. Comunitatea online teimplici.ro va juca un rol important în selectarea celor mai relevante şi presante proiecte şi în promovarea acestora în vederea finanţării. Detaliile referitoare la mecanismul de susţinere şi selecţie efectivă a proiectelor vor fi făcute publice la finalul primei etape teimplici.ro, dupa 30 iunie 2014. 

    Pentru mai multe informaţii despre proiect şi despre cum poţi participa la “referendum”, accesează www.teimplici.ro.

  • Taxa pe stâlp ar putea amâna o parte din investiţiile Romtelecom şi Cosmote de 170 mil euro din 2014

     “România are nevoie de investiţii în infrastructură, iar taxele adiţionale pe acest segment ar fi de-a dreptul contra-productive. În cazul Romtelecom şi Cosmote România, cea mai mare parte a investiţiilor planificate pentru acest an, care totalizează 170 de milioane de euro, sunt direcţionate către tehnologia 3G şi 4G, pentru segmentul de comunicaţii mobile, respectiv FTTH, pentru cel de comunicaţii fixe. Din nefericire, din cauza cadrului legislativ actual, am putea fi nevoiţi să amânăm parte din aceste planuri, companiile noastre fiind considerabil afectate de taxa pe infrastructură”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al celor doi operatori telecom, Nikolai Beckers.

    Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an, iar normele metodologice care clarifică modul de achitare a taxei au fost aprobate la 20 mai, prima plată fiind programată pentru 26 mai, iar a doua până la 25 septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romtelecom şi Cosmote discută cu Ericsson externalizarea centrelor de comandă ale celor două reţele

    “Romtelecom şi Cosmote România au optat pentru un model de afaceri ce presupune servicii de suport integrate în structurile organizaţionale de Operaţiuni şi Mentenanţă. Ca urmare a acestei decizii, unităţile de afaceri Întreţinere Reţea Pasivă, Monitorizare şi Operare Reţea Fixă şi Mobilă vor fi transferate către un partener extern. Acest partener extern a fost selectat ca rezultat al unei licitaţii organizate de către cele două companii, proces la care au participat jucători importanţi de pe piaţa locală şi internaţională de telecomunicaţii. Ca urmare a acestei licitaţii, cele două companii au intrat în discuţie cu Ericsson pentru a agrea un parteneriat pe acest proiect cheie”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii celor doi operatori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile Romtelecom au crescut cu 7,7% în primul trimestru, la 156,7 milioane euro

     Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) excluzând impactul măsurilor de restructurare a coborât cu 2,5%, la 38,5 milioane euro, faţă de 39,5 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit unui comunicat transmis joi de grupul elen OTE, acţionarul majoritar al Romtelecom.

    Pentru primele trei luni din 2013, compania a raportat venituri de 145,5 milioane euro.

    “Scăderea veniturilor din servicii de telefonie fixă către clienţi casnici a fost similară tendinţelor înregistrate în 2013, în timp ce veniturile mai mari din TV şi internet broadband au continuat să compenseze parţial pentru declinul de pe segmentul de voce”, se arată în comunicat.

    Astfel, veniturile din servicii de voce au coborât cu 15% în primul trimestru, în timp ce încasările pe segmentul TV au urcat cu 7%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romtelecom şi Cosmote vor folosi brandul “Telekom”

    Acţionarii au aprobat încheierea acordului de licenţiere între Deutsche Telekom, Romtelecom şi Cosmote România, precum şi termenii de bază ai acestuia. Acordul va intra în vigoare odată cu semnarea acestuia şi va avea o durată de valabilitate nedeterminată. Romtelecom şi Cosmote România vor putea, prin acest acord, să înregistreze în România o denumire corporatistă care să conţină numele “Telekom” şi să o folosească în şi în afara ţării.

    Cei doi operatori de telefonie vor putea să folosească marca Deutsche Telekom pentru oferirea, distribuţia şi promovarea serviciilor şi produselor licenţiate. Marca va putea fi utilizată în magazinele licenţiate, clădiri, echipamente, documentele de afaceri, îmbrăcămintea angajaţilor, adresele de e-mail, precum şi la înregistrarea domeniilor de internet.

  • Romtelecom s-ar putea redenumi România Telecom. Serviciile, promovate sub brandul “T” al Deutsche Telekom

     “În ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Romtelecom, desfăşurată marţi, au fost discutate două variante de redenumire a Romtelecom: România Telecom şi Telecom România. În principiu, la nivelul Consiliului s-a agreat ca aceste două variante de redenumirea a Romtelecom să fie transmise acţionarilor companiei pentru a fi discutate”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Romtelecom, care au precizat că primele discuţii pe acest subiect au avut loc la finele lunii ianuarie.

    Compania Romtelecom este controlată de grupul elen OTE – 54,01% şi statul român – 45,99%. Acţionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CA-ul Romtelecom a aprobat rebrandingul companiei sub brandul “T” al Deutsche Telekom. Termenul: 12 septembrie

     Simultan ar urma ca şi Cosmote, operatorul de telefonie mobilă cu acelaşi acţionar majoritar ca şi Romtelecom – grupul elen OTE – să treacă la brandul T-Mobile.

    Romtelecom este deţinută de grupul elen OTE (54% din acţiuni) şi statul român (46% din acţiuni), iar acţionarul majoritar al grupului elen este grupul german Deutsche Telekom.

    Rebrandingul Romtelecom ar fi fost votat şi de reprezentanţii statului român din CA-ul Romtelecom. Bugetul total al rebrandingului companiei de telefonie fixă ar fi de 10 milioane de euro, sumă care include de la publicitate până la remodelarea magazinelor.

    Pentru rebranding vor fi organizate licitaţii care vor fi supervizate de grupul german, potrivit datelor ZF.

    Primele decizii legate de rebranding au fost aprobate în CA-ul Romtelecom în luna ianuarie, dar în şedinţa din această săptămână au fost stabilite noi detalii, conform datelor ZF.

    Calculele MSI: Listarea sub un brand al Deutsche Telekom, un avantaj pentru statul român

    Trecerea Romtelecom la un brand al Deutsche Telekom a fost aprobată şi de reprezentanţii Ministerului Societăţii Informaţionale în condiţiile în care reprezentanţii statului român speră că această mutare va avea un impact pozitiv asupra procesului în curs de vânzare a acţiunilor la companie, prin intermediul unei listări la bursă. ”Pentru România trecerea la un brand al Deutsche Telekom va fi un avantaj. Va avea un impact pozitiv asupra listării la bursă”, afirmă surse familiare cu discuţiile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Trimestrul patru a limitat scăderea veniturilor Romtelecom în 2013, care au ajuns la 609,5 mil. euro

    Creşterea înregistrată în ultimele trei luni ale anului faţă de perioada corespunzătoare din 2012 se datorează evoluţiei solide a veniturilor din sisteme ICT şi wholesale, se arată într-un comunicat publicat joi de acţionarul majoritar al Romtelecom, grupul elen OTE, controlat de gigantul german Deutsche Telekom.

    Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) înregistrat de Romtelecom, excluzând costurile programului de disponibilizări voluntare, a crescut în trimestrul al patrulea cu 21,2%, la 49,2 milioane euro, datorită reducerilor de cheltuieli şi investiţiilor în conţinut TV, se spune în comunicat.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro