BusinessMagazin

Tag: Robert De Niro

  • Romantism în variantă de sezon (VIDEO)

    Comedia romantică “De Anul Nou” celebrează dragostea, speranţa, iertarea, a doua şansă şi noile începuturi, în cea mai strălucitoare noapte a anului, prin poveşti amuzante care au loc în New York şi care s-ar putea întâmpla oricăruia dintre noi.

    O secretară, un director, un star rock, un poliţist, o femeie de afaceri, o asistentă, un pacient, oameni de toate vârstele şi ocupaţiile se pregătesc de petrecere, se grăbesc să-şi bifeze hotărârile uitate peste an, îşi caută jumătatea sau pur şi simplu se ascund de agitaţia sărbătorilor. Dar şi ei, şi noi, suntem cu toţii prinşi până la urmă în atmosfera festivă pe care actorii din “De Anul Nou” reuşesc să o facă şi amuzantă.

  • Cu De Niro la biograf

    A luat Oscaruri şi Globuri de Aur, a prezidat jurii internaţionale de film, a produs şi regizat pelicule de succes, a făcut activism pe tărâm social şi politic. În aproape 70 de ani de existenţă (n. 1943) a cunoscut toate feţele succesului şi a ajuns să tutuiască gloria la o vârstă la care alţii de-abia îşi începeau cariera.

    Cu toate acestea, omul din spatele rolurilor, “personajul De Niro” a rămas o prezenţă vagă, misterioasă, asupra căreia nici prietenii sau apropiaţii nu se pot pronunţa cu autoritate. Omul vorbeşte foarte puţin, este zgârcit cu amintirile despre propria persoană, ocoleşte sentinţele, ezită exasperant în faţă întrebărilor care i se pun, este retractil ca o mimoză şi timid ca un licean.

    În 1989, când haloul său public căpătase deja dimensiuni de legendă, fiind intervievat de Lawrence Grobel – celebru pentru insistenţa necruţătoare cu care îşi descoase partenerii de dialog -, De Niro “a închis reportofonul de 11 ori, s-a uitat la ceas de şapte ori şi a zis că trebuie să plece de cinci ori”, zădărnicind orice tentativă de comunicare.

    În acest condiţii, eforturile biografului său, John Parker, de a ajunge la esenţa omului, de a-i lămuri enigmele interioare şi aventurile existenţiale de taină sunt cu adevărat remarcabile, iar rezultatele – pe măsură. Pornind povestea încă de la perioada când părinţii săi – doi artişti plastici de talent, intelectuali preocupaţi de problemele artei moderne – îşi căutau drumul, continuând cu epoca adolescenţei sulfuroase a viitorului actor, cu studiile sale sub bagheta Stellei Adler sau a lui Lee Strasberg, de la faimosul Actors Studio, ajungând la primele roluri, la colaborarea (apoi prietenia) cu Scorsese şi apoi la numeroasele detalii picante ale relaţiei actorului cu varii top modele, Parker – deopotrivă povestitor, documentarist şi psihiatru – scoate la lumină toate acele amănunte şi nuanţe subtile fără de care legenda vie care este Robert De Niro nu ar putea fi înţeleasă cum se cuvine.

    John Parker, “Robert de Niro, Portretul unei legende”, Editura Victoria Books, Bucureşti, 2011

  • Marii absenti ai Forumului de la Davos: Robert De Niro si Rupert Murdoch

    Eroul din “Taxi Driver” si “Everybody’s Fine” urma sa participe
    si la o sesiune a forumului cu tema “Forta filmului de a revitaliza
    cultura, economia si speranta”.

    Ceremonia festiva a trecut insa, iar singurii artistii premiati
    acolo au fost tenorul Jose Carreras si A.R. Rahman, autorul
    coloanei sonore a filmului “Vagabondul milionar”. Carreras a cantat
    o arie si a declarat, referindu-se in general la celebritati, ca
    “este datoria noastra sa ne folosim popularitatea pentru a da
    inapoi societatii ceea ce am primit”. Atat Rahman, cat si Carreras
    sunt cunoscuti pentru participarile lor la campanii umanitare –
    primul alaturi de organizatia Salvati Copiii, al doilea prin
    campanii de strangere de fonduri pentru lupta cu leucemia.

    Presa prezenta la forum a primit in cele din urma un comunicat in
    care se anunta ca Robert De Niro si-a anulat prezenta la Davos “din
    motive personale”. Unii au facut haz, intrebandu-se cum va continua
    forumul in absenta acestui “cunoscut adept al teoriei keynesiene”
    (The Telegraph) sau cat de indreptatit ar fi sa primeasca premiul,
    in afara incapatanarii de a fi infiintat Festivalul de Film
    Tribeca, a faptului ca si-a donat colectia de scenarii si obiecte
    de recuzita Universitatii din Texas pentru uzul studentilor si ca
    obisnuieste sa se implice in acte filantropice, dar prefera
    intotdeauna sa le faca anonim.

    Altii au comentat lipsa marelui actor in contextul in care, pe
    masura ce temele Forumului au evoluat de la conversatii despre
    drepturile omului si combaterea saraciei spre probleme legate de
    criza, s-a cam dus stralucirea din alti ani, cand capul de afis
    monden il tineau la Davos vedete ca Sharon Stone, Angelina Jolie,
    Brad Pitt sau Michael Douglas. Liderul trupei U2, Bono, sau Peter
    Gabriel deja nu mai sunt considerati laolalta cu acestia, fiind
    prezenti regulat la Davos si participanti la discutiile economice
    obisnuite.

    Mai putine comentarii a starnit stirea ca si miliardarul australian
    Rupert Murdoch, si fiul sau James, directorul operatiunilor News
    Corp. pentru Europa si Asia, si-au anulat participarea la Forumul
    de la Davos. In cazul lor, motivul din comunicatul organizatorilor
    este “implicarea News Corp. in lupta pentru obtinerea controlului
    deplin asupra retelei BSkyB, in conditiile problemelor cu
    autoritatile antitrust din Marea Britanie”.

    News Corp., grupul de media controlat de Murdoch, detine 39,1% din
    reteaua de televiziune prin satelit BSkyB si a inaintat vara
    trecuta o oferta de cumparare a restului de actiuni pentru 700 de
    pence, insa boardul retelei a respins oferta, cerand un pret mai
    mare. Intre timp, autoritatile antitrust cerceteaza daca o astfel
    de achizitie n-ar duce la o forta prea mare a magnatului australian
    pe piata opiniei publice, avand in vedere ca Murdoch controleaza
    deja ziare centrale ca Sun, Times, Sunday Times si News of the
    World. In aceasta saptamana, BSkyB a anuntat un profit cu 26% mai
    mare pentru a doua jumatate a anului trecut si venituri cu 15% mai
    mari, ceea ce intareste pozitia retelei in negocierile cu News
    Corp..

  • Surpriza Craciunului din cinematografe – Little Fockers (VIDEO)

    Premisele sunt stravezii. A cincea aniversare a “micilor
    Fockeri” reuneste intregul clan Focker-Byrnes la Chicago, iar
    aceasta provocare este cam singura scoasa la inaintare de catre
    scenaristi. Mai mult, bunicul Jack (De Niro) ar fi dispus sa
    renunte la statutul de lider (autoales) al intregii familii, daca
    ginerele Greg (Stiller) s-ar dovedi demn de aceasta onoare. In rest
    totul este cam la fel: Jack este la fel de bagaret si paranoic, iar
    Greg la fel de patetic de obsedat sa se ridice la nivelul
    asteptarilor intregii familii. Prin cadru trec si cei mai tineri
    membri ai familiei, Henry si Samantha, dar contributia lor nu
    justifica titlul partii a treia, unul mult mai corect fiind,
    probabil, “The Same Fockers”.


    Cand miza unui intreg film este organizarea unei petreceri, stii
    de la inceput ca nu se va intampla mare lucru, prin urmare te poti
    aseza comod in scaunul de cinematograf si chicoti (in cazurile mai
    fericite), cu atentia la turatie minima, la cateva dintre gagurile
    tot mai fara perdea ale seriei. Nu poti vorbi de un scenariu in
    cazul acestei comedii, ci mai degraba de o succesiune de poante,
    mai mult sau mai putin reusite, chiar daca lipsa de inspiratie
    ajunge sa fie inlocuita la final cu doar putintica inspiratie.

    Au trecut zece ani de la “Un socru de cosmar”, film care reusea,
    cu un buget de 55 de milioane de dolari, sa devina al saptelea cel
    mai de succes film al anului 2000 la nivel mondial, cu incasari de
    330 de milioane. Patru ani mai tarziu, intra in scena Barbra
    Streisand si Dustin Hoffman si, chiar daca criticii nu prea s-au
    grabit sa rada la glumele seniorilor Focker, cifrele au “obligat”
    studiourile sa pregateasca o a treia parte: peste 500 de milioane
    de dolari incasari si un onorant loc 77 in topul celor mai mari
    incasari ale tuturor timpurilor. Cu toata bunavointa publicului si
    o perioada extrem de bine aleasa pentru lansarea unei comedii de
    familie, sunt putine sanse ca “O familie de cosmar” sa-si intreaca
    predecesorii odata trecut weekendul premierei, cand fanii
    nabadaiosului cuplu De Niro-Stiller se vor ingramadi in
    cinematografe.

    A treia parte a trilogiei (pentru moment, caci cu Fockerii nu-i
    de glumit) duce lipsa de un ingredient vital – inspiratia. Filmul
    iti lasa impresia unei masinarii bine unse, dar care se misca
    exclusiv din inertie (sau, altfel spus, unicul motor sunt cateva
    cecuri grase platite in speranta unor cecuri si mai grase), iar
    acest lucru te face sa te intorci in trecut cu cateva decenii si sa
    te gandesti la “Funny Girl”, in care Barbra Streisand pronunta,
    printre cantece ca “Don’t Rain on My Parade”, increzatorul
    auto-salut atat de folosit ulterior “Hello, Gorgeous”, la
    “Rainman”, la “Vanatorul de cerbi” sau “Taxi”, sau, daca tinem
    mortis sa ramanem pe domeniul comediei si sa-i bifam si pe Ben
    Stiller si regizorul Paul Weitz in enumerarea de mai sus, la “Mary
    cea cu vino-ncoa” si “Placinta americana”, doua comedii la fel de
    ireverentioase, dar infinit mai proaspete decat “O familie de
    cosmar”.