Tag: ridicare

  • Anchetatorii au ridicat noi probe, inclusiv trei maşini, din curtea lui Gheorghe Dincă

    Anchetatorii au reluat vineri cercetările la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, bărbatul care care a recunoscut că a răpit şi ucis două fete, pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani).

    Mai multe probe, printre care şi trei maşini, au fost ridicate de anchetatori. Printre maşinile ridicate se află cea cu care se bănuieşte că a fost răpită Alexandra Măceşanu. Alături de aceasta, din curtea lui Gheorghe Dincă au fost ridicate alte două maşini, mai vechi, printre care şi o camionetă, care a fost scoasă din curte pe o platformă a poliţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezultatele expertizei antropologice: Oasele ridicate de la Caracal aparţin unei fete în vârstă de 15-17 ani

    Surse din Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” au declarat pentru MEDIAFAX că rezultatele expertizei antropologice finalizate vineri arată că oasele ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin unei fete cu vârsta între 15 şi 17 ani.

    Surse din cadrul INML au declarat pentru MEDIAFAX că expertiza genetică, cea care ar putea determina dacă rămăşiţele osoase ridicate din casa de la Caracal şi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” conţin ADN-ul celor două tinere, este în continuare în lucru.

    Procurorii DIICOT au reluat vineri cercetările în cazul crimelor de la Caracal, făcând verificări la casa lui Gheorghe Dincă, unde au fost găsite probe de ADN aparţinând Alexandrei Măceşanu.

    Dincă, suspect principal în acest caz, participă la cercetări. El a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.

    Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, presei, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. Printre cele verificate sunt şi gropile de beton.„În baza unui nou mandat de percheziţie am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi cu Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare MAE pentru Grecia: Temperaturi ridicate, caniculare, pe întreg teritoriul ţării

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, pentru data de 2 august 2019, Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de temperaturi ridicate, caniculare, pentru întreg teritoriul ţării”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 şi +30 210 6744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie a ridicat preţurile la mai bine de 1.000 de produse în ultimele două săptămâni

    Compania a ridicat preţurile la produse ca brânza, bananele şi ciocolata, în medie cu 11%, potrivit Press Association.

    Cei de la Tesco au afirmat că au amânat creşterea preţurilor cât au putut de mult, însă chiar şi preţurile actuale concurează cu cele ale Asda, Sainsbury’s şi Morrisons.

    Această măsură a fost luată în contextul în care Aldi şi Lidl au pus presiune pe cele 4 supermarketuri.

    Toate magazinele se confruntă acum cu necesitatea de a ridica preţurile. Laptele praf, cartofii şi carne de porc s-au scumpit cu mult timp înainte ca inflaţia să ajungă la 2%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • MAE îi atenţionează pe românii care călătoresc în Grecia: Risc ridicat de incendiu de vegetaţie

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de vegetaţie (grad 4 din 5) în data de 22 iulie 2019, pe fondul vântului şi al temperaturilor ridicate pentru regiunea Attica, Insula Eghina, Insula Salamina şi sudul Insulei Evia”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Paradisul tropical unde nivelul radiaţiilor este de 1.000 de ori mai mare decât la Cernobîl

    Din 1946 până în 1958, guvernul Statelor Unite ale Americii a desfăşurat 67 de teste nucleare pe mai multe insule mici – numite atoli – anume Insulele Marshall.

    Guvernul SUA a mutat întregi populaţii şi a expus numeroase persoane la cancer şi alte boli cauzate de radiaţii, potrivit CNN

    Peste 60 de ani mai târziu, cercetătorii de la Universitatea din Columbia spun că radiaţiile pe cele patru insule de dimensiuni mici se ridică la un nivel îngrijorător, iar în unele zone radiaţiile sunt de 1.000 de ori mai ridicate decât zonele din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, care a explodat în 1986, şi Fukushima, acolo unde un cutremur şi un tsunami au cauzat un dezastru nuclear în 2011.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cum sărbătoresc americanii Ziua Independenţie: Vânzările de cannabis pentru ziua de 4 iulie s-au ridicat la 400 milioane dolari

    Cannabisul legal şi-a ocupat locul în consumul americanilor, alături de beri, hot dogi şi artificiii, în contextul în care statisticile de vânzări arată că vânzările de cannabis au crescut cu 60% la 400 milioane dolari în săptămâna dinaintea sărbătorii de pe 4 iulie, Ziua Independenţei, potrivit datelor citate de Entrepreneur.

    Statisticile pe vânzări au fost agregate de compania Akerna, o companie de tehnologie care urmăreşte vânzările de cannabis la nivel global, au arătat vânzări peste medie în fiecare zi din săptămâna care a precedat sărbătoarea americană.

    O altă statistică interesantă arată demografia celor care achiziţionează, şi-anume 65% bărbaţi şi 35% femei.

    Din altă perspectivă, în rândul vânzărilor pentru Ziua Independenţei 2018, americanii au cheltuit un miliard de dolari pe bere, încă un miliard de dolari pentru artificii şi 568 milioane dolari pe vin.

     

     

     

     

     

     

  • Cât va primi fosta soţie a celui mai bogat om din lume. Divorţul s-a finalizat recent

    Potrivit înţelegerii, MacKenzie Bezos, în vârstă de 49 de ani, va primi aproximativ 19,7 milioane de acţiuni la Amazon.com, respectiv 4% din companie, valoare care se ridică la 38,3 miliarde de dolari. În urma acestei înţelegeri financiare, fosta soţie a lui Jeff Bezos ajunge pe locul al 22-lea în topul miliardarilor realizat de Bloomberg.

    Divorţul a fost pronunţat la o instanţă din King County, statul american Washington.

    Jeff Bezos, în vârstă de 55 de ani, rămâne cu 12% din companie şi îşi păstrează titlul de cel mai bogat om din lume.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cod roşu în Europa: Mai multe ţări au emis alerte din cauza temperaturilor ridicate

    Temperaturile ridicate au provocat deja inundaţii şi incendii forestiere, a dus la aterizarea forţată a avioanelor, a afectat şinele de tren şi a obligat autorităţile să închidă şcolile.

    Valul de căldură provine din regiunea Sahara şi se caracterizează prin temperaturi mari şi umiditate ridicată.

    Mai multe oraşe din Europa au luat măsuri excepţionale pentru a limita impactul creat de valul de căldură fără precedent, relatează The Guardian.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Proiectul privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Capitală, votat de consilierii municipali. Care sunt tarifele

    În şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de miercuri s-a votat un proiect privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionare neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti.

    „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate, în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre”, se arată în proiectul de hotărâre aporbat miercuri.

    Potrivit acestuia, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din prezentul regulament, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti.

    Agenţi constatatori, de regulă, înregistrează foto sau video, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice verificate metrologic zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi dispun în scris aplicarea măsurii tehnico-administrative printr-o dispoziţie de ridicare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro