Tag: rafila

  • În ce condiţii ar candida Alexandru Rafila la funcţia de preşedinte al României

    Alexandru Rafila a fost întrebat, miercuri seara, la Antena 3, dacă va candida la preşedinţia României, ţinând cont de un sondaj privind încrederea bucureştenilor în politicieni, care îl clasează pe ministrul Sănătăţii pe primul loc.

    „Încrederea cetăţenilor este importantă, pentru că, pe de o parte, reflectă faptul că lucrăm cum trebuie acolo unde suntem şi cred că puţină echilibru, modestie sunt necesare. Candidatura la prezidenţiale din partea PSD a spus foarte clar domnul preşedinte Marcel Ciolacu că va fi pe bază de competiţie. Eu nu am în momentul de faţă un astfel de proiect. Rămâne de văzut care va fi decizia la nivel politic. Eu servesc acest partid”, a spus Rafila.

    Întrebat cum va răspunde dacă PSD îi va cere să candideze, Rafila a spus că nu are nicio problemă legată de o asemenea decizie.

    „Dacă PSD consideră că eu aş putea să fiu unul dintre candidaţii potenţiali nu am nicio problemă legată de o astfel de decizie, dar eu cred că trebuie să fim echilibraţi, să aşteptăm timpul să treacă. Vedeţi că această popularitate de care beneficiez eu din punctul de vedere al încrederii – că asta nu înseamnă că cineva te şi votează – are efecte neaşteptate”, a mai spus Alexandru Rafila.

     

  • Petre Daea, cel mai mediatizat ministru la TV în iulie. În top 3 sunt numai social-democraţi

    Membrii Cabinetului Nicolae Ciucă au înregistrat în perioada 1-31 iulie 2022 un număr total de 6.203 menţionări pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST. Dintre aceştia, miniştrii PSD înregistreză 3.384 de menţiuni la posturile TV monitorizate de mediaTRUST, în perioada 1-31 iulie 2022, cei PNL sunt citati în 1.665 materiale iar UDMR înregistrează 1.154 de menţiuni. Numărul total de menţionări se referă la ştirile, interviurile, declaraţiile şi activitatea miniştrilor cu portofoliu.

    Petre Daea, ministrul agriculturii, este cel mai mediatizat ministru PSD la TV, în perioada monitorizată, 1-31 iulie 2022, înregistrând 1.236 de menţionări la posturile TV. Materialele în care acesta a fost menţionat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum şi activitatea în calitate de nou ministru al Agriculturii.

    Alexandru Rafila, ministrul PSD, înregistrează 694 menţiun, situându-se astfel pe ce-a dea doua poziţie în studiul prezentat.

    Locul 3 este ocupat de Adrian Câciu, ministrul de Finanţe din partea PSD, cu 620 materiale pe TV.

    Pe următoarea poziţie ca număr de menţionări pe TV se situează Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor şi pădurilor din partea UDMR, citat în 560 materiale

    Locul 5 în topul miniştrilor la TV şi al celor mai active surse este ocupat de ministrul educaţiei din partea PNL, Sorin Mihai Cîmpeanu. Materialele în care acesta a fost menţionat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum şi activitatea în calitate de ministru al Educaţiei. Acesta este citat în 431 de materiale pe TV.

    În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniştrii cu portofoliu. Analiza include toate ştirile, emisiunile şi transmisiile live ale unor conferinţe de presă, în care sunt menţionaţi sau sunt prezenţi miniştrii din studiu, difuzate de posturile TV monitorizate de mediaTrust.

  • Eurodeputat, despre anunţul privind iodura de potasiu: Guvernul a făcut o treabă tipic incompetentă

    „Să iau sau să nu iau iod? Rafila şi-a bătut joc de un segment de populaţie căruia îi aparţin: oamenii de fix 40 de ani, cărora nu le este clar dacă iau ori ba iod. Acum, dincolo de glumă, vreau să explic care e treaba cu pastilele de iodură de potasiu. O fac pentru că Guvernul României a făcut o treabă tipic incompetentă. A aruncat un anunţ fără context, fără nimic, a creat panică şi haos, apoi a dispărut”, scrie pe Facebook Nicu Ştefănuţă .

    El afirmă că a existat o panică europeană pentru pastile de iodură de potasiu în luna martie, la început de război.

    „UE chiar a constituit rezerve pentru asta. Ele sunt necesare. Şi România a făcut asta, comandând în primăvară 30 de milioane de pastile a 6 milioane de euro de la Antibiotice Iaşi. Ele sunt pentru populaţie în cazul unui oribil scenariu de atac sau accident nuclear în Ucraina. Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunţul autorităţilor, în doză unică. Da, este bine să le ai şi să le stochezi în condiţiile descrise în ambalaj. Este un astfel de accident posibil? Da! Rusia este un actor disperat şi incompetent. Un atac nuclear, o manevră disperată, un atac al unei centrale nucleare, toate pot duce la un eveniment oribil pentru toată regiunea. Chiar zilele acestea a fost atacată centrala nucleară de la Zaporojie, pe care Rusia acum o foloseşte ca scut, în încercarea de a opri furnizarea de electricitate pentru populaţie. Zaporojie este la 747 de kilometri de Tulcea, dar sunt altele mult mai aproape de noi în acelaşi pericol de a fi distruse sau afectate. Putin este un dictator descreierat, nu am niciun dubiu că va merge până la capăt, inclusiv folosind arme nucleare dacă se va simţi încolţit”, explică europarlamentarul USR.

    El menţionează că Rusia are un arsenal enorm de armament nuclear şi a anunţat că suspendă vizitele internaţionale ale acestui arsenal, vizite ce erau permise din 2010 prin tratatul START.

    „Pe scurt, Rusia nu vrea să ştim ce şi unde au ca arme nucleare, nici dacă sunt bune de folosit în luptă. Link în comentarii. Suntem în luna august, adică la comemorarea atacurilor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august 1945). Nu ne mai dorim aşa ceva niciodată. Este dorinţa noastră de bine suficientă? Nu. Trebuie să fim pregătiţi pentru o catastrofă nucleară? Da. Ştiţi însă care e marea problemă? Nu vorbim unii cu alţii. Guvernul îi crede proşti pe români, iar românii nu au încredere în Guvern. De aici decurg foarte multe probleme şi eşecuri de politică publică. Aveţi grijă de voi”, încheie Ştefănuţă.

    Românii de până la 40 de ani sunt îndemnaţi de către ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila să ridice prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu cât mai repede.

    „Îndemn pe toată lumea, toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu”, a declarat luni Rafila.

  • Rafila:Îi îndemn pe cei de până la 40 de ani să ridice pastilele de iodură de potasiu cât mai repede

    Românii de până la 40 de ani sunt îndemnaţi de către ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila să ridice prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu cât mai repede.

    „Îndemn pe toată lumea, toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu”, a declarat luni Rafila.

    Potrivit acestuia sunt 2.500 de farmacii în toată ţara în care se găsesc pastilele.

    „Este un sistem perfect funcţional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să îl punem la punct”, a adăugat ministrul.

    Întrebat despre cerere, Rafila a răspuns că e „mai mare, mai mică. Nu ştiu să vă spun, dar acum probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, e posibil ca cererea să crească”.

  • Rafila, despre Vasilcoiu: În 10 minute a beneficiat de asistenţă medicală, ca orice cetăţean

    „Am chemat imediat ambulanţa. Nu era vorba de acordarea primului ajutor într-o situaţie de urgenţă, în care el ar fi avut nevoie de vreo manevră de resuscitare. A fost o chestiune simplă, doar că eu am fost mai rapid decât ceilalţi colegi din guvern şi am reuşit să fac în aşa fel încât el să beneficieze în termen de 10 minute de asistenţă medicală, aşa cum poate să beneficieze orice cetăţean dacă este o chestiune de urgenţă. Ulterior, o ambulanţă l-a dus la o unitate de primiri urgenţe”, a spus Rafila.

    La insistenţele jurnalistului referitoare la timpul de reacţie în care a Cristian Vasilcoiu a fost preluat de ambulanţă, Rafila a spus că nu a fost prezent şi că „poate au fost 10-15-20 de minute”.

    „Fiecare cetăţean din România, într-o situaţie de urgenţă, primeşte un ajutor medical de urgenţă din partea serviciului de ambulanţă”, a fost răspunsul lui Rafila, dacă fiecare pacient primeşte sprijin medical în 10 minute.

    Secretarul de stat la Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu, care a participat miercuri la şedinţa de Guvern, a anunţat că a fost testat pozitiv Covid-19: „Am putine ameţeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peştele, dar nu mor”

    „Dragi prieteni şi colegi, unii dintre voi ştiţi deja, alţii aflaţi acum: azi m-am <prelins> puţin în timpul şedinţei de Guvern, apoi am avut un episod de <brake dance> fără să vreau. Îi mulţumesc lui Alexandru Rafila pentru reacţia rapidă şi pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanţa, care m-a dus la Matei Balş. Da, medicii au depistat că am Covid şi le mulţumesc pentru mobilizare. Am putine ameţeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peştele, dar nu mor”, scrie pe Facebook Cristian Vasilcoiu.

  • Apare un nou vaccin anti-COVID! Anunţul ministrului Sănătăţii despre serul pe care România îl va cumpăra

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă o nouă campanie de vaccinare cu a patra doză împotriva infecţiei cu noul coronavirus. El spune că aceasta va debuta, probabil, în luna octombrie, când va fi disponibilă un vaccin adaptat tulpinilor circulante.

    „Doza patru de vaccin… Sper să avem succes cu o nouă campanie de vaccinare, începând cu luna octombrie, când se pare că vom fi în posesia vaccinului adaptat tulpinilor circulante”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    El precizează că vaccinul împotriva Covid-19 nu este combinat şi pentru gripă.

    Peste 9.000 de cazuri COVID se anunţă în România pentru ultimele 24 de ore, cu câteva sute mai puţine faţă de miercurea trecută. Dacă cifra se menţine, la începutul săptămânii viitoare se va stabiliza creşterea numărului de cazuri, spunea în şedinţa de Guvern ministrul Sănătăţii.

     

  • Ce spune Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre valul 6 al pandemiei

    Peste 9.000 de cazuri COVID se anunţă în România pentru ultimele 24 de ore, cu câteva sute mai puţine faţă de miercurea trecută. Dacă cifra se menţine, la începutul săptămânii viitoare se va stabiliza creşterea numărului de cazuri, spune ministrul Sănătăţii.

    Marţi erau peste 11.000 de cazuri noi COVID, cu câteva sute de cazuri mai puţine faţă de săptămâna precedentă, marţi, iar miercuri sunt puţin peste 9.000 de cazuri noi, cu câteva sute mai puţine decât miercurea precedentă.

    „Dacă aceste cifre se vor confirma, la începutul săptămânii viitoare probabil că vom putea să discutăm despre stabilizarea creşterii numărului de cazuri în acest al 6-lea val pandemic. Lucrul ăsta însă nu ne poate lăsa fără reacţie, trebuie să continuăm să dezvoltăm asistenţa medicală ambulatorie, să asigurăm antivirale pacienţilor în ambulatoriu şi în spital. Facem acest lucru, refacem stocurile de antivirale care deja s-au utilizat şi avem grijă să monitorizăm strict capacitatea de spitalizare, inclusiv în secţiile de terapie intensivă, care în momentul de faţă este de circa 17 % la nivelul spitalizării COVID şi 15% la nivelul paturilor de terapie intensivă din totalul de paturi disponibile pentru pacienţii infectaţi”, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    Rafila a atras atenţia asupra măsurilor de precauţie individuală, respectiv utilizarea măştii în interior şi în mijloace de transport şi evitarea aglomeraţiei.

  • Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a criticat închiderea şcolilor la începutul pandemiei Covid-19 şi a spus că nimeni nu şi-a asumat această decizie

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a criticat închiderea şcolilor la începutul pandemiei Covid-19 şi a spus că nimeni nu şi-a asumat această decizie: „Nu e o acuză, ci o chestie de responsabilitate şi de asumare”.

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a criticat decizia luată la începutul pandemiei de închidere a şcolilor şi a afirmat că „a fost o dramă pentru copii”.

    „Nimeni, nu am auzit, să aibă o discuţie, o asumare a unor decizii care, la momentul acela, poate au fost considerat potrivite, dar viaţa şi exemplele din alte ţări au demonstrat că nu au fost cele mai bune decizii. Nu am auzit această discuţie. Nu e o acuză, ci o chestie de responsabilitate şi de asumare şi trebuie să fie o chestie naturală atunci când suntem în poziţia de a decide pentru vieţile concetăţenilor noştri”, a declarat, la Antena 3, Alexandru Rafila.

    El a precizat că nu se are în vedere introducerea unor restricţii.

    „Nu, nu avem în vedere vreo măsură restrictivă. Am recomandat cu tărie utilizarea măştii în interior şi în mijloacele de transport. Mijlocele de transport sunt, poate, principalul loc unde se transmite această boală. (…) Cred că obligativitatea măştii, mai ales în această perioadă, în acest sezon deosebit de cald, este dificil de implementat. Oamenii, chiar dacă ar purta mască, ar purta-o incorect”, a adăugat Rafila.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.696 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 6.494 mai multe faţă de ziua anterioară. Au fost raportate 38 de decese, între care unul la un copil.

     

    .

     

  • Ce spune Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila despre un posibil val 7 COVID la sfârşitul anului

    „Eu văd această încetinere a creşterii numărului de cazuri şi stabilizare a numărului de cazuri la jumătatea lunii august. În toamnă e posibil să mai existe – şi nu aş vrea să facem speculaţii, dar toată lumea foloseşte sau manţionează această posibilitate a unui nou val pandemic spre sfârşitul anului dacă una dintre tulpinile modificate, care se transmite şi mai uşor, devine dominantă”, a spus ministrul Alexandru Rafila..

    Rafila a precizat că aceasta este „ciclicitatea acestei infecţii”, cu care oamenii s-au obişnuit.

    „Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susţinută. Important este să nu avem cazuri grave şi să oferim asistenţă medicală ambulatorie şi acces la antivirale oamenilor în valurile pandemice”, a spus ministrul Sănătăţii.

    Întrebat dacă în mod concret se discută despre un posibil un val 7 la finalul anului, ministrul Rafila a răspuns. „E posibil şi un val 7, dar nu are rost să sperim lumea. Trebuie să fim echilibraţi. Cel mai important este să nu avem victime sau să fie cât mai puţine”.

    Întrebat, în continuaare, dacă se poate impune obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun, la fel ca în Franţa, Rafila a spus că nu există bază legală în acest moment.

    „Nu avem pârghia de a instaura această obligaţie. Ea a fost activă pe perioada stării de alertă, care a fost ridicată. Dacă rămânea starea de alertă în stand-by, atunci se putea, dar excede cu mult competenţa Ministerului Sănătăţii”, a spus ministrul.

    Acesta a mai spus că a crescut consumul de antivirale foarte mult, dar deja de 2 săptămâni au fost contactaţi producătorii astfel încât să fie refacem rapid stocurile şi oamenii să aibă acces la antivirale.

    „Dar antiviralele sunt medicamente cu un anume grad de toxicitate, care nu trebuie ignorat, (…) trebuie administrate doar atunci când e necesar, nu la cererea pacientului, ci la indicaţia medicului, care la formele medii, care au comorbidităţi, previne exacerbarea simptomatologiei bolii de bază sau a infecţiei cu noul coronavirus”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

  • Ritmul creşterii numărului de cazuri noi Covid-19, în scădere faţă de săptămâna anterioară

    În ultima săptămână au fost înregistrate 57.138 cazuri noi, dintre care 11.163 dintre cazuri sunt ale unor pacienţi reinfectaţi.

    „Este o creştere de circa 23%, faţă de 80% cât a fost săptămâna anterioară. Să sperăm că acest trend se va menţine şi vom ajunge la situaţia de echilibru despre care menţionam că ar trebui să apară la jumatatea lunii august”, spune Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.202 cazuri noi de persoane infectate cu SARSR-COV-2, cu 1.123 mai multe faţă de ziua anterioară.

    În unităţile de profil, numărul peroanelor internate în secţii cu COVID-19 este de 4.158, iar la ATI sunt internate 263 de persoane, dintre care 229 sunt nevaccinate.

    INSP a raportat 149 de decese în ultima săptămână.