Tag: publicitate

  • Universităţile trec la atac: vrem să fii studentul nostru

    Universităţile nu se duc însă acasă la oricine, ci doar la viitorii studenţi care au candidat deja pentru un loc la ele şi pe care au decis să-l admită. Astfel, tânărul aflat în vizorul unei universităţi, scrie Wall Street Journal, nu este informat de acceptarea candidaturii lui prin corespondenţă, ci primeşte o vizită surpriză acasă sau la serviciu din partea unor reprezentanţi ai acesteia.

    Scopul acestor vizite nu este de a le arăta tinerilor că vor primi tratament special dacă aleg să urmeze cursurile lor, ci să le surprindă reacţiile şi să le facă publice pe reţelele de socializare online pentru a le convinge prietenii să candideze şi ei la aceeaşi universitate.

    Universitatea din Maryland a trimis nu demult câtorva potenţiali viitori studenţi ai săi un autobuz mare cu numele şi sigla sa, din care coborau o fanfară, o trupă de majorete şi o broască ţestoasă de 1,80 m înălţime (de fapt un om îmbrăcat în costum special, ţestoasa fiind mascota statului american). Alte universităţi se duc la uşa viitorilor studenţi pe care i-au declarat admişi cu baloane şi pungi cu mici cadouri, cum ar fi căni de cafea şi tricouri.

    Universitatea Butler din Indiana merge şi ea cu mascota la tinerii declaraţi admişi. Mascota, în cazul său, este un simpatic buldog englez pe nume Butler Blue III, alintat Trip, îmbrăcat în tricou cu sigla instituţiei.

    Trip este foarte popular pe Instagram, unde are mai bine de 20.000 de abonaţi, şi are şi o garderobă pe măsura lui formată din tricou albastru pe care scrie Butler, halat alb, smoching şi o zgardă din piele şi argint în valoare de 10.000 de dolari, pe care o poartă doar la ocazii speciale. Atunci când merge la un viitor student acasă, ştie să stea frumos la poze şi să dea lăbuţa, iar anul acesta a vizitat deja peste 50 de tineri pentru a-i convinge să aleagă universitatea sa din cele la care au fost admişi.

  • Cine sunt cei care s-au îmbogăţit pe urma bitcoin-ului şi a altor criptomonede

    Forbes a dat publicităţii prima listă cu 20 de persoane care s-au îmbogăţit pe urma bitcoin-ului şi a altor criptomonede. Potrivit publicaţiei americane, aceştia au o avere cumulată la 550 de miliarde de dolari, de 31 de ori mai mult decât aveau la începutul anului 2017.

    Preţurile criptomonedelor creşte şi scade foarte repede, dar este clar că monedele bazate pe tehnologia blockchain vor avea un loc în viitor şi aceste active virtuale au o valoare reală, potrivit sursei menţionate anterior.

    Averile afişate sunt bazate pe numărul de monede virtuale pe care le deţin aceşti oameni. Totuşi, din cauza volatilităţii mari a monedelor aceste sume se pot schimba de la o săptămână la alta. 

    Vezi aici cine şi ce îi dă valoare bitcoin-ului

    Chris Larsen, cofondator Ripple: 7,5 – 8 miliarde de dolari

    Joseph Lubin, cofondator Etherum şi fondator Consensys: 1 – 5 miliarde de dolari

    Changpeng “CZ’ Zhao, CEO Binance: 1,1 – 2 miliarde de dolari

    Tyler and Cameron Winklevoss, cofondatori Winklevoss Capital: 900 milioane – 1,1 miliarde de dolari fiecare

    Matthew Mellon, investitor: 900 milioane de dolari – 1 miliard de dolari

    Brian Armstrong, CEO Coinbase: 900 milioane de dolari – 1 miliard de dolari

    Matthew Roszak, cofondator BloQ şi fondator Tally Capital: 900 milioane – 1 miliard de dolari

    Anthony Di Iorio, cofondator Etherum şi fondator Jaxx şi Decentral: 750 milioane – 1 miliard de dolari

    Brock Pierce, preşedinte Bitcoin Foundation: 700 milioane – 1 miliard de dolari

    Michael Novogratz, CEO Galaxy Digital:  700 milioane – 1 miliard de dolari

    sursă: Forbes.com

    Citeşte aici mai multe despre bitcoin şi tehnologia blockchain

    Mai jos vă prezentăm primele cinci adrese de portofele electronice cu cei mai mulţi bitcoini. Practic, persoanele din spatele acestor adrese sunt multimilionari în dolari în acest moment. Nu toţi din top 5 au intrat în jocul bitcoin de mult, ci unii relativ recent, sfârşitul anului 2016 sau începutul anului 2017. De menţionat că o persoană din acest top nu a vândut niciodată bitcoin, ci doar a achiziţionat de 119 ori peste 79.000 de bitcoini. Potrivit Bitinfocharts, adresa cu cei mai mulţi bitcoin are peste 176.000 de monede. Datele de mai jos au fost calculate la 1 februarie 2018.

    Cum şi cât ar trebui să investeşti în bitcoin şi criptomonede

     

  • O nouă lovitură pentru vloggeriţa care a cerut să stea gratis la un hotel. Ce decizie a luat patronul hotelului

    Scandalul dintre vedeta YouTube Elle Darby şi Paul Stenson ia amploare. Proprietarul hotelului îi cere vloggeriţei daune de peste 5 milioane de euro.
     
    Paul Stenson, patronul Cafenelei White Moose şi al hotelului Charleville Lodge din Dublin, a postat săptămâna trecută pe Facebook un e-mail primit de la vloggeriţa britanică Elle Darby. În e-mail, aceasta îi solicita cazare gratuită de Valentine’s Day pentru ea şi prietenul său, în schimbul publicităţii pe care s-a oferit să o facă hotelului pe canalul său de YouTube şi pe Instagram, unde are zeci de mii de urmăritori.

    Ofensat de cererea primită, Stenson a întrebat-o într-o postare publică: „Dacă îţi voi oferi cazare gratuită în schimbul apariţiei în videoclipul tău, cine va plăti personalul care se ocupă de curăţenia şi confortul de care ai beneficia? Ce ar trebui să le spun acestora?”

    Ca răspuns la postarea lui Stenson, vloggeriţa a postat un videoclip  în care îl acuză pe acesta de agresiune. Videoclipul a stârnit numeroase reacţii împotriva hotelului. S-au scris 114 articole în 20 de ţări pe această temă, iar valoarea publicităţii pe care i-au adus-o lui Derby aceste articole s-a ridicat la la 4,3 milioane de euro, potrivit unei agenţii de relaţii publice. Într-o postare pe Twitter, Stenson a spus că vrea ca Darby să plătească pentru publicitatea pe care a primit-o suma de 4,3 milioane plus TVA. Suma trecută pe facura trimisă vloggeriţei este de peste 5 milioane de euro.

    Colaborările dintre diverse companii şi vloggerii de pe You Tube nu sunt o noutate, aceştia primind adesea bunuri, bani sau servicii în schimbul publicităţii pe care o fac în videoclipurile lor. 

    Scandalul dintre Darby şi Stenson a iscat discuţii cu privire la fondurilor provenite din publicitatea online de acest tip.
    Vedeta de pe You Tube cu cele mai mari câştiguri în 2017 este Daniel Middleton, care a câştigat 16,5 milioane de dolari prin intermediul canalului său.

  • Cine este marele câştigătorul X Factor 2017

     Patru juraţi cu patru concurenţi au avut evoluţii în finala show-ului de pe Antena 1. Marele câştigător, care pleacă acasă cu premiul de 100.000 de euro, a venit din echipa lui Horia Brenciu. Este vorba despre americanul Jeremy Ragsdale.
     
     
    Publicitate
    În ultima fază a show-ului s-au calificat concurenţii lui Horia Brenciu şi ai lui Carla`s Dreams. 
     
    Care au fost finaliştii X Factor 2017: 
     
    Francesca Nicolescu în echipa Deliei
    Jeremy Ragsdale, concurentul lui Horia Brenciu
    Ad Libitum, trupa celor patru tineri din Cluj, în echipa Carla`s Dreams
    Salvatore Pierluca, în echipa lui Ştefan Bănică
     
  • Este o sumă colosală: Vedetele reţelelor de socializare, în vizorul autorităţilor pentru încălcarea reglementărilor privind publicitatea

    “Liderii de opinie, inclusiv vedetele de pe reţelele de socializare online vizate de acţiuni de lobby ale brandurilor din domeniul modei şi industriei produselor de lux pentru numărul mare de persoane care îi urmăresc pe Internet, au atras un nou public – autorităţile de reglementare. Aceste staruri le oferă fanilor de pe Instagram, Facebook şi de pe alte platforme online ceea ce ar părea a fi secvenţe din vieţile lor zilnice, în care sunt inserate mărci ale unor produse, dar uneori fără a dezvălui că au fost plătite de companii în lichidităţi, bunuri ori servicii”, comentează publicaţia The Wall Street Journal într-un material cu titlul “Starurile din mediile de socializare online întorc privirile … autorităţilor de reglementare, care afirmă că recompensele financiare acordate liderilor de opinie – chiar şi cele făcute fără solicitări explicite – riscă să fie considerate activităţi asociate publicităţii neautorizate”.

    Autorităţile din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări au început să verifice mediile de socializare online pentru a depista persoane care încalcă reglementările în domeniul publicităţii.

    Comisia Federală pentru Comerţ din SUA a trimis în septembrie 21 de scrisori de notificare adresate unor lideri de opinie din domeniul online, cerându-le să dezvăluie orice aranjament financiar cu branduri menţionate în postările de pe platforma Instagram. Supermodelul Naomi Campbell, actriţele Shay Mitchell şi Lucy Hale, bloggeri şi personalităţi ale emisiunilor televizate de tip “reality” se numără printre persoanele contactate de autorităţile americane.

    “Există extrem de multe aranjamente de promovare. Unele persoane dezvăluie înţelegerile în mod adecvat, altele nu”, afirmă Michael Ostheimer, un reprezentant al Comisiei Federale pentru Comerţ din SUA.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Facebook va plăti taxe la nivel local, nu prin intermediul diviziei din Irlanda

    Compania a anunţat că va muta structura locală de vânzări în ţările unde are un birou care poate asigura vânzările către agenţiile de publicitate locale. Facebook şi-a mutat operaţiunile internaţionale în Irlanda, în 2010.

    Mai multe voci din Statele Unite şi Europa au criticat Facebook din cauza practicilor sale în materie de taxe. Anul trecut, compania a transmis că va opri mutarea vânzărilor din Marea Britania în Irlanda, după ştirile care anunţau că Facebook a plătit taxe în valoare de doar 4.327 lire, în 2014. În Statele Unite, compania ar putea plăti 5 miliarde de dolari, plus taxe şi penalităţi, pentru operaţiunile globale care sunt raportate de unitatea irlandeză.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 15 bănci, amendate pentru publicitate înşelătoare de Protecţia Consumatorului

    Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

    Surse citate de ziarul Bursa au spus că cele 15 instituţii de credit amendate sunt BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffesen Bank, Libra Internet Bank.

    Se pare că băncile de mai sus ar fi fost controlate de ANPC în perioada 28 august – 6 octombrie 2017. Sursele citate au mai precizat că acţiunea încă nu s-a încheiat. Acestea nu sunt primele amenzi aplicate de ANPC în anul în curs în sectorul bancar, scrie realitatea.net

  • ANPC sancţionează 15 bănci pentru publicitate înşelătoare şi lipsa avertizărilor de risc

    „În perioada 28 august – 6 octombrie 2017 s-a desfăşurat o acţiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate a operatorilor financiari bancari”, se arată într-un comunicat transmis luni de ANPC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 15 bănci, amendate pentru publicitate înşelătoare de Protecţia Consumatorului

    Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

    Surse citate de ziarul Bursa au spus că cele 15 instituţii de credit amendate sunt BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffesen Bank, Libra Internet Bank.

    Se pare că băncile de mai sus ar fi fost controlate de ANPC în perioada 28 august – 6 octombrie 2017. Sursele citate au mai precizat că acţiunea încă nu s-a încheiat. Acestea nu sunt primele amenzi aplicate de ANPC în anul în curs în sectorul bancar, scrie realitatea.net

  • 6 din 10 şoferi folosesc telefonul la volan şi 7 din 10 pietoni trec strada neregulamentar

    Sondajul, realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră „Fii treaz la volan!”, arată că 32% din şoferi vorbesc la telefon (în timpul mersului) rar, doar atunci când apar urgenţe, 20% vorbesc la telefon fără handsfree din când în când, iar 8%, aproape la fiecare călătorie cu vehiculul.

    Mai mult, aproape 40% trimit mesaje text atunci când se află la volan (21% – rar, când apar urgenţe, 13% – din când în când, 4% – aproape la fiecare călătorie cu autovehiculul) şi aproape 20% au condus sub influenţa alcoolului cel puţin o dată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro