Tag: prezentare

  • Ion Cristoiu: „Vaccinarea a fost prezentată ca un fel de Isus Hristos. Va deveni obligatorie în toată Europa”

    Ion Cristoiu spune că liderii politici au idealizat vaccinul, fără să le spună oamenilor că nu le asigură imunitate sută la sută, ceea ce a fost o greşeală.

    „A fost o ciudăţenie, şi anume transformarea vaccinului într-o sărbătoare. Omenirea a fost într-o criză a pandemiei. Şi au apărut liderii politici din Occident care au spus să vină vaccinul. Vaccinul era un fel de Isus Hristos, era salvarea. O greşeală. Pentru că nu există un medicament perfect. În sfârşit s-a făcut vaccinul, s-a achiziţionat în cantităţi uriaşe, plătite de UE în numele tuturor statelor, şi atunci a avut loc o idealizare a vaccinului. În mod normal trebuia să se spună ceea ce se spune acum. Oameni buni, vaccinul nu este un medicament perfect, el nu asigură imunitate sută la sută”, a afirmat publicistul.

    Ion Cristoiu susţine că vaccinarea va deveni obligatorie în toată Europa, ceea ce se întâmplă şi acum, dar pe ocolite, prin instituirea unor restricţii pentru nevaccinaţi.

    „Idealizându-se vaccinul, au fost neglijate celelalte măsuri, de distanţare socială… eu vorbesc de propaganda oficială, de maşinărie, că maşinăria a transformat vaccinarea în soluţie ideală, ori nu e adevărat. Şi acum vin la cea mai mare problemă care este acum, vaccinarea obligatorie. După părerea mea, spre tristeţea antivacciniştilor, va fi în toată Europa. Statele fac acum tot un fel de vaccinare obligatorie, dar o fac aşa… după ureche. Austriecii au anunţat vaccinarea obligatorie pentru februarie, da? Tu, ca putere, te confrunţi cu două situaţii. Închid şi ăia nu zic nimic sau ies milioane în stradă. E mai corect să anunţi vaccinarea obligatorie şi atunci am un text… ceea ce se întâmplă acum e tot o vaccinare obligatorie, dar e ticăloasă, adică nu ai voie aia, aia”, a explicat publicistul.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Ministerul Sănătăţii a respins propunerea ca şcolile să se deschidă cu prezenţă fizică fără condiţia vaccinării a 60% din personal în localităţile unde incidenţa este sub 3 la 1.000 de locuitori

    Ministerul Sănătăţii a respins propunerea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a şcolile să se deschidă cu prezenţă fizică fără condiţia vaccinării a 60% din personal în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este sub 3 la 1.000 de locuitori.Propunerea Ministerului Educaţiei a să fost discutată în şedinţa de joi seară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Sorin Cîmpeanu susţine în continuare că trebuie identificată o măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice  în şcoli.

    ”Am trimis Corpul de Control în toate judeţele, suntem la finalul primei săptămâni în care s-a verificat modul de adoptare a deciziei şi trebuie să identificăm acea măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice  în şcoli. Până când predarea online va putea fi făcută eficient, trebuie să ne concentrăm pe prezenţă fizică în şcoli pentru a înlătura neajunsurile educaţionale, dar şi din perspectiva tulburărilor socio-emoţionale de care sunt afectaţi foarte mulţi elevi. Acest punct necesită consens şi cu autorităţile sanitare. Ministerul Educaţiei a susţinut şi susţine importanţa prezenţei fizice în grădiniţe şi în şcoli, mai ales acolo unde rata de infectare este zero sau unde rata de infectare este mică”, a declarat Cîmpeanu la finalul întâlnirii PSD şi PNL pe tema educaţiei.

     

     
  • BREAKING. Nicolae Ciucă, premierul desemnat care nu are voturile pentru a trece Guvernul, şi-a prezentat miniştrii cu câteva surprize

    Premierul desemnat Nicolae Ciucă şi preşedintele PNL Florin Cîţu au prezentat, vineri după-amiază, lista de minştrii cu care vor merge în Parlament, dar fără să ăibă până acum susţinerea unor majorităţi parlamentare.

    BEx-ul PNL a aprobat această listă de miniştrii, iar Florin Cîţu crede că acest cabinet format din PNL şi UDMR va obţine voturile: o să vedeţi.

    • Dan Vîlceanu – Finanţe, nicio surpriză.
    • Lucian Bode – Interne, nicio surpriză.
    • Nelu Tătaru – Sănătate, nicio surpriză.
    • Sorin Cîmpeanu – Educaţie, nicio surpriză.
    • Alina Gorghiu – Justiţie, surpriză.
    • Cătălin Predoiu – Apărare, surpriză.
    • Marcel Boloş – Transporturi, surpriză.
    • Virgil Popescu – Energie, nicio surpriză.
    • Raluca Turcan – Muncă, nicio surpriză.
    • Bogdan Aurescu – Externe, nicio surpriză.
    • Robert Sighiartău – Digitalizare, surpriză.
    • Florin Roman – Economie, surpriză.
    • Kelemen Hunor – vicepremier, nicio surpriză.
    • Hegedus Csilla – Fonduri Europene, nicio surpriză.
    • Barna Tanczos – Mediu, nicio surpriză.
    • Attila Cseke – Dezvoltare regională, nicio surpriză.
    • Eduard Novak – Tineret, nicio surpriză.
    • Mircea Fechet – Agricultură, surpriză.
    • Bogdan Gheorghiu – Cultură, nicio surpriză.

     

     

  • Urmează restricţii majore în România: Masca redevine obligatorie atât în interior, cât şi în exterior; restricţii de circulaţie pe timp de noapte pentru nevaccinaţi şi prezentarea Certificatului Verde în majoritatea activităţilor; elevii vor intra în vacanţă pentru două săptămâni

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, noi restricţii pentru combaterea COVID-19 pe fondul creşterii cazurilor mortale de coronavirus.

    Printre acestea se numără:

    – obligativitatea purtării măştii de protecţie atât în exterior, cât şi în interior;

    – prezentarea Certificatului Verde pentru majoritatea activităţilor zilnice;

    „Vreau să fiu foarte clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie este vaccinarea. Vaccinarea opreşte pandemia. Ştiu că sunt mulţi care încearcă să vă spună că nu este aşa. Haideţi să vedem ce se întâmplă în lume: în vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, 70 – 80% s-au vaccinat, pandemia practic nu mai are impact. În partea noastră, unde o parte este reticentă din varii motive reticentă la vaccinare, suntem în plină pandemie, iar la noi în România s-a declanşat o adevărată catastrofă cu sute şi sute de decese în fiecare zi, cu zeci de mii de oameni care se infectează zilnic”, a declarat, după întâlnirea cu cei care au gestionat pandemia, preşedintele Klaus Iohannis.

    De asemenea, de luni intră în vacanţă şi elevii de gimnaziu şi liceu, nu doar cei din ciclul primar, timp de două săptămâni.

    „Va fi restricţionată circulaţia în noaptea, excepţie făcând ce vaccinaţi şi cei care, cu legitimaţie de serviciu au o treabă legitimă de rezolvat. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinaţi, din păcate, vor avea o sumedenie de restricţii”, a mai spus Klaus Iohannis.

     
  • Opinie Dan Luca: Impactul pandemiei asupra asociaţiilor europene

    Săptămâna aceasta au fost prezentate la Bruxelles rezultatele sondajului de opinie referitor la activitatea federaţii europene. Organizat de EURACTIV, publicul ţintă a fost conglomeratul de 3.000 de entităţi asociative prezente în capitala comunitară. Este prima analiză cantitativă şi calitativă a activităţii de lobby european de la începerea pandemiei.

    În media 8 persoane lucrează în fiecare birou european, ceea ce creează o piaţă de aproximativ 25.000 experţi focalizaţi în interacţiunea cu instituţiile europene, dar şi cu principalele capitale UE. Obiectivul acestora este clar: acces la factorii de decizie, impact asupra legislaţiei şi comunicarea permanentă cu organizaţiile naţionale sau corporaţiile pe care le reprezintă la Bruxelles.

    Desigur, criza pandemică a afectat puternic bugetele asociaţiilor, două din trei organizaţii avânt veniturile reduse în ultimele 18 luni. Se vorbeşte tot mai mult, în acest context, de diversificarea surselor de venit. Alături de tradiţionala cotizaţie anuală, se caută elemente de monetizare a raportelor ştiinţifice produse, a programelor de formare profesională sau chiar a organizării unor evenimente noi, de impact, în diverse sectoare precum cel al energiei, sãnãtãţii sau tehnologie.

    Nu există un an 4-lea val pandemic în Bruxelles şi asta în special datorită atingerii procentului de vaccinare de turmă în Belgia de peste 70%. Noul normal al activităţii din Bruxelles prevede acum o prezenţa în birou de 2-3 zile pe săptămânã, iar ideea activităţii de acasă a prins şi va rămâne. Unele organizaţii caută soluţii de duratã, un lider de organizaţie precizând că acum în contractele de angajat sunt prevăzute posibilitãţile de a lucra 12 zile pe lunã de acasă şi 3 luni pe an de a activa online dintr-o altă ţară. Desigur, este important de urmărit legislaţia ţării de rezidenţă. În Belgia, de exemplu, încadrarea juridică cu impact asupra taxelor se schimbă dacă derulezi activităţi din altă ţară mai mult de 3 luni pe an. Este un subiect de urmărit în anii viitori.

    Revenind la asociaţiile europene, acestea au practic două viteze din punct de vedere al comunicãrii strategice. Există o planificare care anticipează un orizont de 6 luni, dar şi o flexibilitate de reacţie adaptată schimbărilor politice.

    Formele de interacţiune au ocupat un loc central în cadrul dezbaterilor. Dacă ne referim la comunicarea internă, webinarele vor continua să fie canalul preferat, dar cu o dezvoltare spre soluţiile hibrid. O atenţie specială trebuie să se acorde însă posibilei discriminări a persoanelor prezente online faţă de cele care sunt prezente fizic în întâlnire. Conferinţele Virtuale sunt înlocuite treptat cu cele în format combinat (fizic şi online), dar bugetele acestor evenimente pot sã schimbe abordarea, în funcţie de puterea financiarã a organizaţiei.

    Dan LUCA conferenţiază în universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii Mapping the Influencers în EU Policies.

     

  • TransferGo, companie fintech de transferuri de bani prezentă şi în România, atrage o finanţare de 50 mil. dolari în urma dezvoltării accelerate a business-ului. Fondurile Elbrus Capital şi Black River Ventures, principalii investitori

    TransferGo, compania specializată în intermedierea transferurilor de bani online la nivel internaţional, prezentă şi pe plan local, a atras 50 mil. dolari într-o rundă de finanţare serie C, care i-a avut drept principali investitori pe Elbrus Capital Fund III şi Black River Ventures.

    Finanţarea vine ca urmare a creşterii anuale constante, de 80%, înregistrată de companie începând cu 2012, şi ridică valoarea totală a investiţiilor atrase de TransferGo până în prezent la 77 mil. dolari.

    Fondurile vor merge către extinderea bazei de clienţi TransferGo, cât şi la dezvoltarea ofertei de produse a companiei, pentru a susţine creşterea de cinci ori a business-ului în următorii patru ani.

    „Cu această finanţare suplimentară, următoarea etapă de creştere ne va plasa într-o poziţie şi mai solidă, din care vom putea continua să inovăm şi să dezvoltăm oferta noastră de produse”, spune Daumantas Dvilinskas, fondator şi CEO, TransferGo. 

    Printre finanţatorii din această rundă se numără şi un investitor nou, Unlimint, cât şi investitori deja existenţi precum Hard Yaka, VEF, SmartHub and Milano Investments.

    „Cererea pentru transferurile de bani online rămâne în continuare ridicată, iar noi suntem încântaţi să fim alături de TransferGo în parcursul său cu scopul de a oferi spijin clienţilor săi”, adaugă Alexander Savin, Senior Partner, Elbrus Capital Funds.

    Pe tot parcursul tranzacţiei, atât TransferGo, cât şi acţionarii săi, au fost consiliaţi de Royal Park Partners.   

    TransferGo facilitează transferuri de bani între 3,5 milioane de clienţi din 160 de ţări din întreaga lume şi a procesat până în prezent un total de 13,5 milioane de tranzacţii internaţionale şi la nivel local, reprezentând un flux monetar de peste 6 miliarde de dolari.

     

  • ​Bacalaureat 2021. Anul acesta s-au înscris 133.663 de candidaţi, cu 22.000 mai puţini faţă de 2020. În ultimii cinci ani şcolari s-au pierdut pe drum anual între 10.000-12.000 de absolvenţi de liceu care nu s-au prezentat şi la BAC

    Examenul de bacalaureat din acest an a debutat astăzi, 28 iunie, cu susţinerea probei scrise la limba şi literatura română. Examenul de bacalaureat din acest an este organizat în 802 centre, iar pentru susţinerea probelor scrise din examenul de bacalaureat s-au înscris 133.663 de candidaţi, dintre care 114.137 sunt candidaţi din promoţia curentă, iar 19.526 sunt candidaţi din promoţiile anterioare. În Bucureşti sunt peste 15.300 de candidaţi în această sesiune a examenului, conform datelor oferite de Ministerul Educaţiei.

    Anul acesta, din cauza pandemiei, probele de competenţe nu au mai fost susţinute, ci vor fi echivalate, la fel cum s-a întâmplat şi în 2020.

    În 2021, numărul absolvenţilor de liceu înscrişi pentru examenul de bacalaureat este mai mic cu 22.000 de candidaţi în raport cu anul trecut. Printre motivele oferite de ministrul Sorin Cîmpeanu pentru această si­tuaţie sunt accen­tuarea aban­donului şcolar din cauza pandemiei de COVID-19, cât şi faptul că unii elevi de clasa a XII-a nu au reuşit să îşi încheie me­diile necesare pentru a absolvi.

    „Raportat la promoţia curentă sunt 11.000 mai puţini, plus 11.000 raportat la promoţiile anterioare. Anul trecut au fost peste 31.000, acum aproape 20.000 de candidaţi înscrişi din promoţiile anterioare. Asta ne arată că dincolo de problemele cronice ale învăţământului din România, ruptura elevilor faţă de şcoală, pe această lungă perioada de criză sanitară, a determinat lipsa contactului cu un număr mai redus de elevi înscrişi la examenul de bacalaureat. Pe de altă parte şi cei care au vrut să se înscrie au avut dificultăţi cu privire la încheierea situaţiilor şcolare care le-ar fi permis să între în examenul de bacalaureat”, a spus ministrul educaţiei pentru Aleph.

    În total, în România sunt peste un milion de absol­­venţi de liceu care nu au susţinut examenul de ba­ca­­laureat, după cum a spus anterior Sorin Cîmpeanu.

    De altfel, în ultimii cinci ani şcolari s-au pierdut pe drum între 10.000-12.000 de absolvenţi de liceu care nu s-au prezentat şi la examenul de bacalaureat, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică centralizate de ZF. Cel mai mare număr de absolvenţi de liceu care nu s-au prezentat şi la BAC a fost în 2019, când au absolvit mai mult de 149.000 de elevi, dar s-au prezentat circa 137.000.

    Mihaela Nabăr, directorul executiv al fundaţiei World Vision România, spunea anterior pentru ZF că un alt factor care duce la această prezenţă scăzută şi la faptul că aceşti copii se pierd pe drum este că în pandemie au fost foarte mulţi părinţi, 60% conform unui studiu al World Vision România, care şi-au pierdut joburile. Circa 56% dintre părinţii incluşi în studiul menţionat de directorul executiv al fundaţiei World Vision România au spus că nu îşi mai permit să îşi ducă copiii la şcoală pentru a-şi continua studiile.

    Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare APT Resources & Services, afirma şi ea pentru ZF că plaja de locuri de muncă la care un candidat care nu a absolvit examenul de bacalaureat se restrânge deoarece unele companii au printre condiţiile de angajare o astfel de diplomă. Salariul oferit unui candidat fără diploma de BAC diferă în funcţie de industria care oferă job-ul, oraş, strategia companiei de atragere a candidaţilor, iar nivelul salariului fix lunar variază de regulă între 1.500 lei net şi 2.200 lei net, spunea CEO-ul APT.

  • Liber la vacanţe: Turiştii vaccinaţi nu vor mai avea nevoie de prezentarea unui rezultat negativ la intrarea în Turcia

    Începând cu 1 iunie, Turcia acceptă intrarea în ţară a turiştilor doar cu prezentarea dovezii de vaccinare sau un document oficial care atestă că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni. Până la această dată, statul turc nu accepta turiştii fără prezentarea unui rezultat negativ al testului PCR făcut cu maxim 72 de ore în urmă.

    „Testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai trebuie prezentat de către persoanele care sosesc pe cale rutieră, aeriană sau maritimă şi nu se va impune măsura carantinei, dacă acestea prezintă un document emis de autorităţile statelor de domiciliu prin care dovedesc faptul că au fost vaccinate şi că au trecut 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau prezintă un document oficial care atestă că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni. Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în ţară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia”, se arată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

    Copii minori cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte un rezultat negativ al testului PCR, însă minorii care au vârsta de peste 6 ani (inclusiv) trebuie să prezinte fie un test molecular tip PCR cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării în Turcia, fie un test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore înaintea sosirii, chiar dacă sunt însoţiţi de părinţi care prezintă dovada vaccinării împotriva COVID-19.

     

  • Cea mai iubită băutură de pe planetă este pe cale de dispariţie. Ce avertismente vin de la specialiştii în domeniu: Bucuraţi-vă de ea cât mai puteţi!

    S-ar putea să nu mai putem să ne bucurăm de beneficiile sau plăcerile cafelei timp de prea mult timp. Potrivit specialiştilor în mediu citaţi de publicaţia inc.com, există posibilitatea ca în 20 sau 30 de ani varietăţile de cafea pe care le bem astăzi să dispară şi să fie înlocuite de subtitute de cafea sau de hibrizi care doar să semene cu băutura de care ne bucurăm în prezent.

    Aproape toată cafeaua cultivată în prezent în lume este specia Arabica sau Robusta; ambele sunt afectate nu doar de încălzirea globală, ci de instabilitatea vremii generată de încălzirea climatică. Schimbarea temperaturii creează stres asupra mediului şi  contribuie la răspândirea paraziţilor, a pestelor şi a bolilor plantelor.

    Cele două specii de cafea menţionate există doar în Etiopia, o ţară unde schimbarea climatică este deja prezentă.
    Ce e de făcut? Savuraţi în linişte fiecare cană de cafea pe care o beţi, cât timp aveţi ce savura. În afară de aceasta, încercaţi să nu mai faceţi nimic din ceea ce ar grăbi încălzirea climatică.

    Citiţi mai multe pe www.businessmagazin.ro

     

  • Cea mai iubită băutură de pe planetă este pe cale de dispariţie. Ce avertismente vin de la specialiştii în domeniu: Bucuraţi-vă de ea cât mai puteţi!

    S-ar putea să nu mai putem să ne bucurăm de beneficiile sau plăcerile cafelei timp de prea mult timp. Potrivit specialiştilor în mediu citaţi de publicaţia inc.com, există posibilitatea ca în 20 sau 30 de ani varietăţile de cafea pe care le bem astăzi să dispară şi să fie înlocuite de subtitute de cafea sau de hibrizi care doar să semene cu băutura de care ne bucurăm în prezent.

    Aproape toată cafeaua cultivată în prezent în lume este specia Arabica sau Robusta; ambele sunt afectate nu doar de încălzirea globală, ci de instabilitatea vremii generată de încălzirea climatică. Schimbarea temperaturii creează stres asupra mediului şi  contribuie la răspândirea paraziţilor, a pestelor şi a bolilor plantelor.

    Cele două specii de cafea menţionate există doar în Etiopia, o ţară unde schimbarea climatică este deja prezentă.
    Ce e de făcut? Savuraţi în linişte fiecare cană de cafea pe care o beţi, cât timp aveţi ce savura. În afară de aceasta, încercaţi să nu mai faceţi nimic din ceea ce ar grăbi încălzirea climatică.