Mandachi Hotel & Spa ar fi primul hotel din România a construit în sistem de franciză, în urma unei investiţii de aproximativ 7 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Hotelul se află în Suceava şi dispune de o sală de evenimente, un restaurant, o cafenea-librărie, o sală de fitness şi primul salon SPA certificat bio din ţară care, potrivit reprezentanţilor companiei, pot fi francizate ca mărci de sine stătătoare.
Tag: presa
-
Alex Ciutacu,redactor la ZF
„Cristian Hostiuc (director editorial) m-a atras vânzându-mi ideea că voi cunoaşte cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară, că voi cunoaşte premieri, preşedinţi şi directori de companii.
Ziarul Financiar era, bineînţeles, încă şi atunci un nume în urechile mele şi un exemplu la îndemână pentru profesorii din facultate, fiind considerat de mult timp reperul cercurilor financiare din România, pentru că a fost construit ca un produs premium, singurul produs media de business din România.
Îi întrebasem pe unii colegi mai mari de facultate, stabiliţi deja prin mai multe redacţii din peisajul mediatic românesc, cum este viaţa în presă, departe de teoriile din cărţile de comunicare. Am înţeles că oamenii nu se ajută atât de mult în redacţii şi am înţeles că presa este privită drept «paria» de o parte din oamenii pe care îi contactează.
Însă ZF-ul s-a dovedit să aibă şi o redacţie «premium». Fiecare editor sau redactor a pierdut zeci de minute sau chiar ore explicându-mi noţiuni şi tehnici, învăţându-mă să devin jurnalist. Fiecare antreprenor, manager, director, profesor şi politician mi-a răspuns la telefon şi mi-a comentat subiectul.
După primele luni la ZF mi s-a dat încrederea de a pleca în Estonia pentru a lua interviu unui comisar european. Contextul a fost copleşitor, iar încrederea oamenilor din redacţie, surprinzătoare. Prin urmare, am cunoscut o parte dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară. «Cel mai bun început de carieră pe care îl puteai avea, şi nu numai» – asta mi-au spus toţi profesorii facultăţii de jurnalism atunci când le spuneam că sunt la Ziarul Financiar.
După un an şi jumătate de când ZF-ul «m-a luat de mână», după zeci de discuţii despre mediul fiscal, finanţe personale, pieţe de capital, piaţa bancară, companii, antreprenoriat, ultimele tehnologii şi analiza a zeci de businessuri, ştiu că domnul Hostiuc a avut dreptate la interviul de angajare: «Jurnalismul este cea mai frumoasă profesie din lume».” -
Oana Marinescu, consultant comunicare strategică, fost editor politic la ZF (1998–2000)
„Companii din toate domeniile economiei puteau găsi informaţii relevante în paginile ziarului. Eu cred că piaţa din România are nevoie de Ziarul Financiar şi de dezvoltarea sa. Suntem într-o epocă în care informaţia corectă şi de actualitate, cunoaşterea, expertiza, capacitatea de analiză a tendinţelor contează enorm în succesul unei afaceri şi în dezvoltarea economiei. Deci Ziarul Financiar poate juca un rol cheie în succesul României de mâine.
Pentru mine, experienţa la Ziarul Financiar a reprezentat o perioadă de maturizare profesională. Lucrasem anterior în presă, timp de doi ani, tot pe politică internă. La Ziarul Financiar am dus experienţa jurnalistică la alt nivel, prin felul în care am început să scriu, sintetizând informaţiile într-un mod mai complex, am abordat stiluri jurnalistice noi, precum comentariul şi articolul de opinie; am început să-mi dezvolt capacităţile manageriale, preluând coordonarea echipei de la departamentul de politică internă şi lansând un supliment turistic al ziarului, Promenade.
Mie mi-a plăcut toată experienţa de la Ziarul Financiar, pentru că scriam altfel pe teme de politică internă decât toată presa. Unii ne criticau pentru stilul nostru, dar eu îl apreciam pentru că era echilibrat şi în stilul presei occidentale de calitate, pe care o aveam ca model. Altfel, ţin minte şi acum că am fost trimisă corespondent la un Consiliu European de iarnă şi atunci a fost primul meu contact cu universul european. Am fost impresionată şi emoţionată. De atunci mi-am dorit să fiu o ziaristă europeană şi un cetăţean european mai mult ca niciodată. Am fost mândră şi de articolul pe care l-am publicat în ziar, desigur. Şi acum îmi doresc acelaşi lucru: să fim cetăţeni europeni şi să citim în Ziarul Financiar un ziar european!”
-
Surpriză de proporţii! Anunţ uriaş în presa americană: cine ar urma să fie antrenorul Simonei Halep
Cahill a motivat “ruptura” de jucătoarea pe care a ghidat-o spre glorie argumentând că are nevoie de un an în care să stea mai mult alături de familie, însă sunt şanse destul de mari ca pauza luată de australian să nu fie una deloc mare. Conform americanilor de la “Lob and Smash”, tehnicianul de la Antipozi ar putea reveni mult mai repede decât se aştepta oricine în echipa liderului mondial: “Cahill ar putea sa redevină antrenorul numărului unu mondial în viitorul apropiat”, scriu jurnaliştii de peste Ocean.
-
Reacţia lui Toader la afirmaţia lui Dragnea că e un ministru ascultător: “A asculta” are mai multe semnificaţii
“Depinde ce sens le daţi dumneavoastră şi de regulă sunteţi tentaţi să daţi sensul negativ.A asculta are multe semnificaţii”, a spus ministrul Tudorel Toader.
Întrebat dacă este un ministru ascultător, Toader a răspuns: “Şi pe dumneavoastră v-am ascultat acum”.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă că relaţia cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este una bună în sensul că “eu îl rog şi el ascultă”, în context liderul PSD spunând că e nevoie de respingerea OUG 6, dar şi că OUG privind modificările legilor justiţiei mai aşteaptă o lege.
-
Referendumul a EŞUAT. Presa străină despre prezenţa slabă la consultarea din 6 şi 7 octombrie
Agenţia de ştiri Reuters relatează că “referendumul este perceput drept un teste de popularitate al partidului de guvernământ PSD, care a susţinut schimbarea şi ale cărui tentative de a slăbi legislaţia anti-corupţie a atras critici din partea Executivului Uniunii Europene”.
“Statistica Biroului Electoral Central a arătat că prezenţa la vot a fost de 20,4 atunci câng polurile s-au închis la ora 1800 GMT, sub pragul de 30% necesar pentru validarea referendumului”, scriu jurnaliştii de la Reuters.
Site-ul de ştiri Politico.eu comentează situaţia din România, afirmând că aceasta “nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, însă referendumul susţine o schimbare constituţională care ar ulterior ar preveni cuplurile de homosexuali să obţină acest drept în viitor”.
-
Anchetă în Franţa privind DISPARIŢIA directorului Interpol
Meng Hongwei locuieşte la Lyon cu soţia şi copiii săi, care nu au mai reuşit să-l contacteze după ce acesta a plecat pe data de 29 septembrie într-o călătorie în China, relatează cotidianul The Independent, citând presa locală.
Ales preşedinte al Interpol în noiembrie 2016, mandatul lui Meng Hongwei ar urma să se încheie în 2020.
Anterior, Meng Hongwei a fost adjunct al ministrului Securităţii publice din China, director al Pazei de Coastă şi adjunct al şefului Administraţiei Oceanice de Stat.
Interpol a transmis că organizaţia “cunoaşte informaţiile din presă în legătură cu presupusa dispariţie a preşedintelui Interpol, Meng Hongwei”, precizând că “această chestiune este relevantă pentru autorităţile din Franţa şi China”.
“Secretariatul General al Interpol nu va face mai multe comentarii” în legătură cu acest subiect, se mai afirmă în comunicatul dat publicităţii de organizaţia internaţională pentru cooperare poliţienească.
-
Accident morta în Turcial: Trei români au decedat/ UPDATE: Victimele provin dintr-o familie din Blaj, părinţii şi fiica lor, fostă candidată la primărie
Şoferul unui microbuz, la bordul căruia se aflau patru turişti români, a pierdut controlul vechiului şi a ieşit de pe carosabil, intrând într-un copac de pe marginea şoselei. Poliţia nu a stabilit încă cu exactitate cauza producerii incidentului, care a avut loc duminică după-amiază, informează agenţia Demirören Haber Ajansı (DHA)
Trei români, membri ai aceleiaşi familii, au decedat la locul accidentului, iar un ghid turistic de origine din Rusia a murit ulterior în urma rănilor suferite.
Un alt român şi şoferul microbuzului şi un alt ghid au fost şi ei răniţi.
O familie din Blaj, judeţul Alba, turiştii români morţi în accidentul rutier din sud-vestul Turciei
Trei persoane, doi soţi şi fiica lor, sunt turiştii români care au murit, în urma accidentului rutier produs pe o şosea din zona localităţii Kemer, în sud-vestul Turciei. Andreea Ilieş a candidat, în 2016, la alegerile locale pentru a deveni primar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unor surse apropiate familiei, aceştia se aflau în concediu în Antalya, iar accidentul s-a produs pe drumul de la aeroport spre un hotel din Kemer.
Familia Ilieş, care a murit în accident, era foarte cunoscută în Blaj, fiica celor doi soţi, Andreea, candidând, în 2016, la alegerile locale pentru funcţia de primar, însă fără succes.
