Tag: premiera mondiala

  • Când va avea loc premiera mondială a filmului “Star Wars: Episode VII – The Force Awakens” – VIDEO

    “Star Wars: The Force Awakens”, care este cel mai aşteptat film al anului, va fi proiectat pentru prima dată la Los Angeles, pe 14 decembrie, după care va ajunge în cinematografele din toată lumea.

    Potrivit Hollywood Reporter, Disney va prezenta filmul unui număr limitat de jurnalişti, în încercarea de a proteja cât mai mult intriga peliculei. 

    Noul lungmetraj din seria “Star Wars” ar putea deveni filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, potrivit unei companii de cercetări de piaţă din Statele Unite, ai cărei experţi afirmă că această peliculă ar putea obţine peste 100 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii.

    Experţii în cercetări de piaţă sunt de părere că acest lungmetraj va domina box office-ul mondial şi că va depăşi din acest punct de vedere filmul “Avatar”, regizat de James Cameron.

    Al şaptelea film din franciza “Războiul stelelor” îi va avea în distribuţie pe protagoniştii trilogiei iniţiale, Harrison Ford, Carrie Fisher şi Mark Hamill. 

     

  • Prima femeie din America care a pătruns intr-o lume ce pană acum a fost exlusiv bărbătească

    Jen Welter rămâne in istorie ca fiind prima femeie antrenor la o echipă de fotbal amercian. Femeia în vârstă de 37 de ani, fostă jucatoare, a fost angajată pe postul de antrenor de către echipa Arizona Cardinals, relatează The Telegraph.

    Ea a jucat 14 sezoane pentru echipa Dallas Diamonds, în liga femina de fotbal, câştigând patru titluri. De asemenea, Welter de master in psihologie sportivă şi un doctorat în psihologie.

    În luna februarie a acestui an, ea a fost prima femeie care a jucat într-o poziţie “non-kicking” (fără contact) în liga profesionistă pentru bărbaţi, pentru echipa Revolution.

    Jen Welter a fost numită în funcţia de antrenor “linebacker” (defensiv) de către Bruce Arians, antrenorul principal. 

  • A apărut primul trailer pentru Terminator: Genisys – VIDEO

    Filmul, cu un buget estimat de 170 de milioane de dolari, va fi regizat de Alan Taylor şi îi va avea în rolurile principale pe Emilia Clarke (“Game of Thrones”), Jai Courtney (“Divergent”), Matt Smith şi Arnold Schwartzenegger.

    Acţiunea se va desfăşura în aceeaşi perioadă ca primul film, dar într-un univers paralel, conform site-ului imdb.com.

    Terminator: Genisys va avea premiera mondială în iulie 2015.