BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Tânărul care a pus umărul la afacerea celui mai mare lanţ românesc de cafenele: „Vreau să fiu parte din acest val al tinerilor care ştiu că lucrurile se pot schimba în mai bine”

    Lucian Bădilă coordonează împreună cu Radu Savopol cel mai mare lanţ românesc de cafenele, 5 to go, având aproximativ 200 de angajaţi. Anul trecut, grupul 5 To Go genera afaceri de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta şi-au propus să ajungă la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, odată cu atingerea obiectivului de a deschide 50 de noi unităţi. Pe termen lung însă, Radu Savopol vrea să facă din brandul dezvoltat de el şi de partenerul său de afaceri „un lider regional”.

    Lucian Bădilă se ocupă direct de coordonarea echipei de marketing şi a celei operaţionale. „Îmi place să spun că suntem o gaşcă unită, completată, desigur, de prietenii care iubesc acest brand românesc, şi că, împreună, reuşim să aducem valoare pentru consumatori, prin concepte şi campanii creative, idei îndrăzneţe şi să transmitem un mesaj pozitiv şi zâmbete, căci, nu?, Smile, there’s coffee!” Anul 2018 a fost un an ascendent în povestea 5 To Go, spune Lucian Bădilă. „Un an al provocărilor, al schimbărilor şi al recunoaşterii, pentru că am primit şi titlul de cea mai bună cafenea din România la Horeca Awards 2018.”

    Pe lângă activitatea de marketing, au avut ca scop dezvoltarea francizei, ceea ce s-a materializat cu succes, anul trecut ajungând la un număr de 100 de unităţi deschise, un target îndeplinit cu două luni înainte de finele anului. Pentru 2019 şi-au propus încă 50 de noi locaţii. „Primul pas spre ceea ce trăiesc astăzi a fost mutarea mea în Bucureşti”, spune el. A plecat din oraşul său natal, Sinaia, iar apoi s-a alăturat lui Radu Savopol în tot ceea ce a însemnat conceperea şi dezvoltarea brandului 5 To Go. Cariera sa profesională s-a fundamentat în România, iar „faptul că fac parte din povestea 5 To Go, unul dintre cele mai iubite branduri româneşti, mă face să îmi doresc să continuu aici, adică în ţară. Consider că, deşi poate cei mai mulţi dintre noi nu mai cred, România are potenţial din toate punctele de vedere, iar brandurile locale încep să se dezvolte şi să se afirme din ce în ce mai mult”.

    Profilul lui Lucian Bădilă a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Cronică: Lucruri şi mai stranii

    Perioada destul de lungă dintre sezoanele 2 şi 3 (aproape doi ani) a ridicat aşteptările fanilor, care au început încă din primele luni ale anului să emită tot felul de teorii legate de întâmplările bizare din Hawkins.

    Iar fraţii Duffer nu au dezamăgit, venind cu episoade cât se poate de diferite de cele anterioare, dar suficient de bune încât fanii să ceară un al patrulea sezon – de preferat, fără alţi doi ani de aşteptare.

    A trecut aproape un an de când Eleven a închis poarta către lumea răsturnată, iar protagoniştii par să fi ajuns la etapa adolescenţei. O surpriză a fost apariţia lui Hopper, cel care, din punctul meu de vedere, a legat povestea din primele două sezoane. Personajul e trasat diferit, punându-se mai mult accent pe partea comică decât pe influenţa pe care el o are asupra celor mici. Nu e o nuanţă care mi-a plăcut în mod deosebit, dar ea dispare în ultimele episoade ale sezonului, atunci când lucrurile devin ceva mai serioase. Întâmplător sau nu, secvenţele regizate de fraţii Duffer sunt şi cele în care personalitatea lui Hopper e mult mai bine pusă în evidenţă.

    Mike, Will, Dustin şi Lucas îşi pierd, parcă, din aura de inocenţă care i-a făcut atât de îndrăgiţi la început. Apariţia unor noi personaje îi pune şi mai mult în umbră, o altă alegere discutabilă a producătorilor.

    Fără a insista prea mult pe părţile negative, pentru că sentimentul general pe care mi l-a lăsat Stranger Things a fost (şi de această dată) unul pozitiv, nu pot să nu remarc asemănarea evidentă cu unele filme din anii ’70 şi ’80. Fraţii Duffer au recunoscut că se inspiră deseori din cinematografia acelor ani, dar sunt secvenţe care par trase la indigo după filme precum Invasion of the Body Snatchers.

    În fine, toate aceste asemănări au şi un element pozitiv: dau un sentiment de nostalgie pe care cu greu îl poţi regăsi în alte părţi. Este poate şi unul dintre motivele pentru care Stranger Things rămâne unul dintre bestsellerele celor de la Netflix.

    Ultimele episoade ale sezonului sunt printre cele mai bune de până acum – finalul, în special, e realizat aproape de perfecţiune. Prima parte a poveştii e însă una cam lentă şi, pe alocuri, lipsită complet de acţiune. Nu ştiu dacă cei de la Netflix au inclus pe caietul de sarcini un număr minim de episoade sau fraţii Duffer au vrut pur şi simplu să prezinte pe îndelete povestea fiecărui personaj; ar fi fost poate mai indicat ca Stranger Things 3 să aibă doar 5 sau 6 episoade.
    Închei cu speranţa că Stranger Things va mai avea cel puţin unul-două sezoane; dincolo de micile greşeli sau probleme ale serialului, rămâne una dintre cele mai bune producţii disponibile astăzi.

    Nota: 8,5/10

    ​Stranger Things

    Sezoane: 3
    Număr episoade: 25
    Creatori: Fraţii Duffer
    Distribuţie: Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Winona Ryder, David Harbour
    Disponibil pe Netflix

  • Povestea femeii care a fugit de nazişti, dar a ajuns apoi să aibă o avere de sute de milioane de lire sterline

    Stephanie Shiley spune că părinţii ei au făcut tot ce-i stă în putinţă pentru a o proteja pe ea şi sora ei de ororile naziştilor. “Au fost o mulţime de lucruri groaznice care se întâmplau în jur”, povesteşte ea celor de la BBC.
     
    Stephanie Shirley s-a născut Vera Buchthal în oraşul german Dortmund, tatăl său fiind un judecător evreu.
     
    El sperase că poziţia de putere în care se afla îi va proteja familia, dar, pe măsură ce guvernul nazist şi-a sporit persecuţia asupra evreilor germani, a decis să fugă împreună cu familia la Viena.
     
    În timp ce mulţi s-ar fi străduit să depăşească o astfel de traumă din copilărie, Stephanie Shirley spune că acei ani i-au dat determinarea să reuşească în viaţă. “Sunt încă condus de acel început în viaţă”, spune ea.
     
    Ea a fost un pionier în industria calculatoarelor şi a militat  pentru drepturile femeilor în anii 1950 şi 1960. 
     
    Stephanie Shirley a acumulat o avere de 150 de milioane de lire sterline, cea mai mare parte oferind-o organizaţiilor caritabile.

  • Cum ar fi ca toată lumea să te uite?

    Dacă vă place muzica celor de la Beatles (şi cui nu-i place?), atunci „Yesterday“ vă va trimite într-o călătorie nostalgică, amintindu-vă de ce britanicii au fost, cândva, regii posturilor de radio din întreaga lume.

    Totul începe cu o pană de curent care afectează tot globul; Jack (Himesh Patel), un muzician britanic care nu se bucură de prea mult succes, este implicat într-un accident cu un autobuz şi pare să fie singurul om de pe Pământ care îşi aduce aminte de Hey, Jude, Yellow Submarine sau Yesterday. Previzibil, cariera sa explodează, iar Jack se transformă într-un superstar.

    Şi dacă muzica nu e un argument destul de bun, numele regizorului va fi cu siguranţă: Danny Boyle, cel care a regizat multe filme excelente – Slumdog Millionaire, Trainspotting sau 127 de ore sunt doar câteva dintre ele.

    Sigur, filmul are şi multe probleme: în primul rând, se insistă mult prea mult pe relaţia dintre Jack şi Ellie (Lily James), una care nu stârneşte prea mult interes. Pe de altă parte, cred că scenariştii au ratat ocazia de a evidenţia una dintre întrebările esenţiale ale filmului: cum ar fi arătat lumea artistică dacă Beatles nu ar fi existat? Boyle şi echipa se mulţumesc doar cu expunerea acestei ipoteze, iar răspunsul e dat, practic, de întreaga desfăşurare a evenimentelor: chiar şi fără John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, acordurile ar fi ajuns, cumva, la urechile celor care iubesc muzica.

    Un segment interesant este cel în care succesul lui Jack atinge cote nemaiîntâlnite; aici, Boyle duce filmul spre comedie, ironizând tot ceea ce înseamnă industria muzicală de astăzi. Nu este însă foarte clar dacă lucrurile stăteau la fel şi pe vremea celor de la Beatles.

    În cele din urmă, Jack trebuie să aleagă între succes şi dragoste, iar asta diminuează din calitatea filmului. Sunt convins că s-ar fi putut găsi şi o altă încheierii o poveştii, fără a da spectatorului prea multe explicaţii; nici fenomenul „uitării“ nu e explicat în vreun fel, dar nu cred că o să vedeţi pe nimeni plângându-se de asta.

    Yesterday este un film uşor, dar care va rezona cu multă lume datorită coloanei sonore. Dacă ar fi fost vorba de altă formaţie şi nu de Beatles, aş fi fost probabil reticent să recomand acest film; însă o fac, şi sper să vă bucuraţi de călătoria muzicală aşa cum am făcut-o şi eu.

    Notă: 7,5/10

    Yesterday
    Regia: Danny Boyle
    Distribuţie: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino
    Durată: 1 oră 56 minute
    Buget: 26 milioane dolari

    Data lansării: 12 iulie

  • Încă un drum de poveste deschis traficului în România. Acesta poate rivaliza cu Transalpina sau Transfăgăraşanul

    Pastrand proportiile, s-ar putea alinia cu usurinta altor sosele spectaculoase din tara, cum ar fi Transfagarasanul, Transalpina si, de cativa ani, Transalpina banateana ori Trans-Semenicul, care ofera un circuit complet de pe DN 6 prin Slatina Timis – Brebu Nou – Garana – Valiug – Resita.
     
    Vorbim de cea mai spectaculoasa sosea sapata in munte, din Timis, proaspat inaugurata, un drum despre care opiniatimisoarei.ro va povestea inca de acum 5 ani ca ar putea deveni unul care sa intre in topul celor mai fascinante din Romania.
     
    De cateva zile, din comuna Tomesti, aflata la 100 de km de Timisoara, au fost finalizate doua drumuri agricole cu bani europeni.
     
    Unul este asfaltat, iar altul pietruit, prin Munţii Poiana Ruscai. Ambele au fost realizate printr-un proiect de 1 milion de euro.
     
    Cel asfaltat, in lungime de 5,4 kilometri, porneste din satul Luncanii de Jos inspre locul cunoscut de localnici drept ‘La Oboare’, care urca pana la o altitudine de 700 de metri. Are o singura banda, este marcat si semnalizat, prevazut cu parapeti, are peste 10 curbe desosebit de periculoase, ce serpuiesc prin munte, iar multe dintre pante au inclinatii ce ajung si la 25 de grade.
     
    Al doilea drum realizat prin proiect, de 3,2 km, este pietruit si porneste tot din Luncanii de Jos si ajunge pe Valea Lupului, pana in Gladna Romana, comuna Fardea.
     
    „In fapt, noi am amenajat un drum agricol, un proiect prin programul AFIR. Are doua segmente, unul de 5,4 km care este asfaltat, La Oboare i se spune, si al doilea segment de 3,4 km pietruit, care deserveste Valea Lupului. Cel asfaltat pleaca din Luncani, deserveste terenurile agricole din Oboare si se inchide in DJ 684, care face legatura cu judetul Caras-Severin la Tau Ursului – DJ de la Cosava – Curtea – Tomesti – Luncani si Ruschita.
     
    Din Luncani sunt 17 km neasfaltati pana la limita de judet cu Carasul, care sunt impracticabili si din Ruschita pana in Tau Ursului mai e un drum de 5 km neasfaltat. Daca s-ar asfalta cate 5 km in cele doua judete, s-ar uni drumul de Otelu Rosu cu Margina si mai departe cu autostrada. Stiu ca s-a depus de catre Consiliul Judetean un proiect comun la ADR Vest pentru continuare.

  • Povestea miliardarului care crede că “activităţile umane nu alterează clima” şi vrea să fie criogenat

    Antreprenor, investitor, manager de fond de investiţii, Peter Thiel este cunoscut pentru că a fondat împreună cu Max Levchin şi Elon Musk compania de plăţi online PayPal. Cu o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari, este în prezent preşedinte al Palantir, companie ce lucrează pentru serviciile secrete americane.
     
    Peter Thiel este cunoscut pentru excentricităţile sale, una dintre acestea fiind faptul că nu crede în schimbările climatice. “Ideea că activităţile umane alterează clima e bazată mai mult pe pseudoştiinţă şi mai puţin pe ştiinţa propriu-zisă”, a declarat el.
     
    Un alt motiv pentru care a fost deseori criticat este susţinerea acordată lui Donald Trump. Mai exact, Thiel spune că preşedintele american are idei care pot rezolva numeroase din problemele Statelor Unite.
     
    Thiel a mai spus, în repetate rânduri, că vrea să fie criogenat atunci când va muri.
     
    Thiel s-a născut în Frankfurt, Germania, în familia inginerului mecanic Klaus Thiel şi a Susannei Thiel. S-a mutat în Statele Unite ale Americii împreună cu familia la vârsta de un an şi a crescut în Foster City, în California. A studiat filosofia secolului XX la Universitatea Stanford. A absolvit în 1989, iar ulterior a studiat şi în cadrul unui program doctoral la Şcoala de Drept Stanford, până în 1992. Un libertarian declarat, a participat la fondarea publicaţiei Stanford Review în 1987.
     
    Aceasta a devenit cunoscută pentru promovarea bunelor moravuri în cadrul campusului, inclusiv a corectitudinii politice şi împotriva discursurilor de ură. Stanford Review este acum principala publicaţie conservatoare/libertariană a universităţii. Thiel s-a împrietenit şi cu alţi studenţi la Stanford, dintre care majoritatea au contribuit la realizarea Stanford Review. Printre ei se află Keith Rabois, David O. Sacks şi Reid Hoffman. Câţiva dintre ei au lucrat ulterior la PayPal şi fac parte din PayPal Mafia (numele cu care este cunoscută echipa fondatoare a PayPal).
     
    Thiel a făcut investiţii în numeroase start-up-uri, atât personal, cât şi prin fondurile sale de investiţii, printre acestea aflându-se LinkedIn, Yelp, Inc., Quoara, Booktrack, Big Think, Palantir. Fundaţia Thiel oferă tinerilor antreprenori 100.000 de dolari pe parcursul a doi ani pentru a-şi urma visul în afaceri.  În cercurile din Silicon Valley, Thiel este considerat Don-ul din PayPal Mafia. În cadrul unei conferinţe, a declarat că printre obiectivele sale se numără lupta împotriva îmbătrânirii, un domeniu în care nu s-a investit şi nici nu s-au făcut suficiente studii. A susţinut numeroase cauze în domenii diverse; libertarian conservator declarat, este implicat şi în politică şi a fost şi coproducător al filmului Thank You For Smoking, ce are ca bază romanul omonim al lui Christopher Buckley.

  • De la Sofia Vicoveanca la Inna sau cum a ajuns o casă de muzică românească să facă milioane şi să devină cel mai mare exportator român de muzică

    „Românii, dintr-un conglomerat de culturi comuniste, au reuşit să fie printre cei mai expansivi, cei mai talentaţi şi cei mai «exportatori» de muzică din regiune. Polonia, Serbia, Cehia ar fi avut potenţial mult mai mare. Cred că ne-a ajutat puţin şi confluenţa de culturi, Orient – Balcani, am avut un nu-ştiu-ce în sunet care a fost apreciat începând cu 2007-2008, cu câteva producţii care au răscolit topurile europene in prima fază”, descrie evoluţia exporturilor de muzică româneşti Cătălin Muraru, unul dintre fondatorii Roton şi cel care se ocupă de catalog şi de producţia de conţinut.

    Primele momente în care Roton a avut succes internaţional au fost în 2004, când trupa Activ a trecut graniţele cu hiturile lor către ţările vecine. În 2006 Roton a intrat şi pe piaţa internaţională prin Accent cu piesa „Kylie” – varianta în engleză pentru „Dragoste de închiriat”.

    „La momentul acela eram conectaţi internaţional printr-un volum interesant de import pe care-l făceam. Din 1996, de când am început să importăm licenţe în România, încercăm să le dăm ceva înapoi licenţiatorilor din produsul local. A fost o muncă mai amplă până la primul succes internaţional în 2004”, mai spune Cătălin Muraru.

    El povesteşte că nu era deloc uşor să te faci remarcat de radiourile sau televiziunea internaţională: „Scriai zeci de mailuri la radiouri mari din Europa, mergeai la conferinţe internaţionale şi stăteai la coadă ca să-ţi laşi CD-ul câte unei persoane care era important să te asculte”.

    Astăzi, Roton e invitată la conferinţe internaţionale să vorbească despre succesul românesc, recent au fost în China şi în Polonia cu studii de caz, spun reprezentanţii companiei. România, nu neapărat Roton, a exportat cei mai mulţi artişti în ultimii 15 ani la nivelul Europei de Est. Printre artiştii români reprezentaţi de Roton cu importante cariere internaţionale se numără Accent, Fly Project, Manuel Riva, Inna, Alexandra Stan, Mihail.

    Dar până la acest punct a fost un drum lung, care a început într-un mic magazin din Iaşi. „La 14 ani eram într-un grup de prieteni alături de fratele meu, în Iaşi. Pe vremea aceea exista Cooperativa Meşteşugărească, unde era şi un mic business cu muzică: veneai cu caseta ta şi îţi înregistrai muzica dintr-un playlist după preferinţele tale, sau după ce avea deja presetat magazinul. Tânăra care avea acest mic business, Tatiana, era obligată să fie cât de cât la curent cu muzica de afară a anilor ’80, iar totul era fascinant pentru noi, ca puşti”, descrie Cătălin Muraru începuturile businessului.

    Cei trei prieteni – Dan Muraru, Cătălin Muraru, Bogdan Maxim – au ajuns apoi la facultate, la Politehnică, însă Revoluţia le-a stricat planurile, în sensul că nu au mai primit repartiţie. Astfel, s-au orientat către un mic business: să vândă diferite obiecte în Polonia şi să cumpere casete pe care să le vândă în România. „Am cumpărat casete, le-am vândut în consignaţii. Succesul a fost surprinzător şi am ajuns foarte curând la o firmă cu care importam casete de muzică. A venit dorinţa de extindere, să vindem şi în afara Iaşiului. În paşi mici, în 2-3 ani am ajuns să vindem în toată ţară şi să avem o reţea de distribuţie importantă”, descrie Cătălin Muraru.

    Dezvoltarea a fost organică şi graduală: mai întâi o reţea de distribuţie, apoi producţie. Roton a cumpărat o fabrică unde producea CD-uri şi casete, apoi producţia artistică, partea de editură (contractele cu autorii). Pe toată această structură au venit apoi licenţele internaţionale. Primul artist cu care a semnat Roton a fost Sofia Vicoveanca. Cătălin Muraru s-a întâlnit cu artista într-o cafenea din Suceava şi i-a explicat că au o reţea de distribuţie foarte bine pusă la punct, că îi pot distribui şi produce un produs muzical aşa cum îşi doreşte. Sofia Vicoveanca este şi astăzi reprezentată de Roton.

    Nu tot parcursul de început a fost uşor, iar printre dificultăţi s-a numărat şi volatilitatea ridicată a cursului valutar. „Creştea dolarul peste noapte şi banii se împuţinau vizibil. Puteai să cumperi mult mai puţin decât ai vândut. A fost chiar un moment în care am oprit orice achiziţie pentru câteva zile pentru că nu ştiam ce să facem. Crescuse dolarul foarte mult. Oricum, la prânz, când se anunţa cursul valutar, era un moment crucial al zilei. În 2008 a mai fost un moment de cotitură în industria noastră, când a apărut streamingul şi s-a schimbat modelul de business, suportul de redare, modelul de consum. A intervenit şi criza economică. Pe noi ne-a ajutat faptul că eram mai mici, puteam fi dinamici şi ne-am putut adapta, ne-am strecurat printre crăpăturile create de criză.”

    Grupul de firme Roton a avut o cifră de afaceri totală de 13,7 milioane de euro în 2018. În 2014 a fost de 11,7 milioane de euro, iar de atunci creşterea a fost constantă. În cadrul grupului, catalogul local a avut o cifră de afaceri de 4 milioane de euro în 2018, din care aproximativ 50% reprezintă export.

    „Nu am inclus aici cifra de afaceri din concerte, cele organizate de noi având mai mult caracter promoţional. Copyright managementul, marketingul şi distribuţia sunt centrele de profit ale afacerii noastre. Venitul online e în creştere continuă ca pondere, ajungând astăzi deja la o treime din total”, a declarat Bogdan Maxim, cofondator al companiei. Industria muzicală din România este încă o industrie tânără, dar cu un ritm rapid de dezvoltare. Cea mai mare provocare într-o industrie atât de dinamică este procesul continuu de schimbare a modelului de business.

    „Gândiţi-vă ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani: casete audio, compact discuri, difuzare publică, download, streaming. În vremea casetelor şi a CD-urilor vindeam mai mult în hipermarket şi echipa avea circa 100 de oameni. Astăzi, distribuţie înseamnă Spotify, YouTube în digital. Produsul fizic are încă importanţa lui chiar dacă magazinele de specialitate au rămas puţine, ponderea fiind dată aici de convenience shops. Sigur, vorbim de o puternică concentrare în digital, dar Roton a rămas singura companie care face distribuţie de discuri”, a mai spus Bogdan Maxim.

    O provocare mare în privinţa exportului a reprezentat-o integrarea Roton într-o reţea internaţională puternică de case de discuri. „Una din căile de export este aceea de a semna un parteneriat internaţional cu o companie majoră, iar cea de-a doua este de a dezvolta relaţii independente în fiecare teritoriu cu partenerul potrivit. Cel mai des am dezvoltat proiecte pe a doua cale, chiar dacă a presupus mai multă muncă”, a spus Dan Muraru.

    Industria muzicală românească a crescut liniar de la Revoluţie încoace, fără creşteri explozive şi fără crize majore. Paradoxal, criza economică din 2008 a fost o oportunitate pentru Roton, potrivit reprezentanţilor businessului.

    „Momentul critic din 2008 ne-a prins pregătiţi cu un catalog consistent, iar faptul că marii jucători ai pieţei internaţionale aveau momente grele ne-a creat oportunităţi pe care nu le-am ratat. Succesul s-a regăsit în lansările Innei, Akcent, Fly Project, pentru care am făcut eforturi mari, alături de ei, să le menţinem până astăzi”, a mai spus Dan Muraru.

    Preferinţele muzicale ale consumatorilor au evoluat de-a lungul anilor în linie cu obiceiurile de consum. „Astăzi avem preferinţe date de loialitatea faţă de un artist sau doi, până la o formulă mult mai eterogenă în ce ţine de preferinţele unui tânăr pe un anume gen muzical, model de consum dezvoltat şi prin modalităţile de expunere a muzicii, cu playlisturi care traversează genuri de muzică altădată greu de găsit în acelaşi «walkman»”, mai spune Cătălin Muraru.

    Cei trei fondatori ai Roton au spus că de-a lungul celor 25 de ani de business împreună, prietenia lor a rămas neschimbată, aceasta nefiind legată de business, ci creată în copilărie şi consolidată de-a lungul timpului.

    „Relaţia de prietenie, chiar dacă e modificată aferent cu vârsta, e nemodificată calitativ: activităţile din timpul liber au prioritate între noi, adică dacă vreau să ies cu bicicleta sau să merg la înot, îi sun şi pe ei să văd dacă pot veni”, spune Cătălin Muraru. Bogdan Maxim mai spune că una dintre cheile succesului prieteniei lor a fost şi faptul că a existat reciprocitate şi corectitudine din toate punctele de vedere: „Nu am rămas niciodată datori unul altuia, nu vă gândiţi la bani când spun asta, am învăţat împreună să «dăm înapoi». Şi la bucurie, şi la necaz mă gândesc pe cine să sun mai întâi, pe Cătălin sau pe Dan. Prietenia e un mod de viaţă pentru noi, suntem prieteni cu toţi membrii echipei noastre şi ne bucurăm când vedem că asta se ia”.

    Cei trei lucrează acum la un nou proiect, în cadrul căruia vor să dezvolte un business pentru promovarea bicicletelor Giant: „Aşa am văzut viaţa începând din copilărie, am ieşit împreună în vacanţe, la petreceri, la fotbal, tenis, badminton, apoi am construit un business împreună, pentru că ne-a plăcut să rămânem împreună. Tot din prietenie şi din pasiunile noastre comune dezvoltăm acum un alt business, unde promovăm bicicletele Giant, cel mai mare producător de biciclete din lume”, a mai spus Dan Muraru.

    Ce trebuie să facă un artist pentru a avea succes?
    Cătălin Muraru:
    În primul rând trebuie să aibă inspiraţie, adică piese foarte bune, iar pentru asta îl ajută o echipă bună în jurul lui. Apoi are nevoie de o echipă cât mai mare şi mai eterogenă pentru a-şi expune creaţia şi, ca să fie eficient, ar trebui să folosească cât mai multe resurse de la publisher, label, management etc. În unele cazuri, ar trebui să mai înveţe şi că nu e bine ca managementul să fie o rudă – în industria muzicală internaţională există şi un termen uşor peiorativ, „momager”, pentru mamele manageri. În majoritatea cazurilor, un manager din familie nu e reţeta de succes.

    Dan Muraru:
    Ca să aibă succes internaţional, alegerea single-urilor cu care te adresezi unui teritoriu e foarte importantă şi ai nevoie de priceperea cuiva care ştie piaţa respectivă, apoi câştigarea interesului unui partener în acel teritoriu, iar aici un label care are o retea internaţională e drumul cel mai bun. Nu poţi pătrunde pe o piaţa internaţională ca independent. Dacă ai noroc şi talent, te descoperă cineva via youtube, deşi la avalanşa de producţii youtube e greu să te mai descopere acum dar, chiar şi aşa, ca să intri în sistem e nevoie de o echipă care să ştie cum să lucreze pe fiecare structură.
    Şi e foarte important să ai promovare internaţional şi un sistem corect pus la punct de repartiţie a veniturilor către toţi deţinătorii de drepturi, încă de la momentul semnării contractelor.

    Bogdan Maxim: Transparenţa în ce priveşte contabilitatea şi atenţia la detalii în copyright clearing sunt decisive în longevitatea businessului nostru. Produci o piesă bună în studio, încerci să o expui cât mai bine, să obţii confirmări în topuri şi playlisturi. Efectele unui eventual succes trebuie să le monetizezi performant şi să întorci banii acasă, nu sunt doar banii tăi, sunt banii tuturor deţinătorilor de drepturi cu care ai făcut echipă. Vă imaginaţi, există şi situaţii în care cifrele sunt doar cu minus. Trebuie să ai grijă să fi construit corect şi în zona de clearing, să ai toate contractele semnate în ordine pentru ca în momentul în care vinzi asta la americani, de exemplu, să fii sigur că nu mai apare un deţinător de drepturi din căciulă. 

  • Povestea „Directoarei desculţe”, femeia care te învaţă cum să începi o afacere în care poţi lucra de acasă

    Barefoot Executive este şi numele site-ului pe care îl deţine şi a cărţii bestseller pe care a creat-o cu scopul de a ajuta oamenii să lucreze de acasă într-un mod profesionist.

    „Carrie Wilkerson a pornit la drum cu oportunităţile unei fete obişnuite, dintr-un oraş mic, capabilă să gândească dincolo de limite”, începe secţiunea About me (Despre mine) a site-ului său, care s-a dezvoltat de la un simplu blog, la un imperiu cu zeci de mii de abonaţi. Astăzi, Wilkerson este autoare a bestseller-ului Barefoot Executive, speaker internaţional, câştigătoare a numeroase premii pentru activitatea sa de consultant şi influencer în social media şi un invitat solicitat al posturilor de radio. De asemenea, a apărut la CNN, Fox Business News şi a fost numită de Forbes în topul influencerilor la segmentul small business (afaceri mici). Conform site-ului său, este şi consultant de marketing şi trainer în vânzări, lucrând cu cu clienţi precum Google, John C. Maxwell, Zig Ziglar etc. În anul 2009 a fost numită „cel mai bun om de marketing al anului”.

    Carrie Wilkerson are în spate o experienţă vastă ca reprezentant de vânzări şi consultant în afaceri. În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa oferind sfaturi a peste 100.000 de bărbaţi şi femei, din experienţa sa ca „Barefoot Executive”. „Te poate învăţa cum să îţi construieşti afacerea de care ai nevoie şi cum să conectezi punctele „DE CE” şi „CUM. De asemenea, te va ajuta să îţi faci un plan prin care poţi obţine ceea ce îţi doreşti, conform condiţiilor tale, din propria casă, chiar şi desculţ, dacă asta vrei ””, arată descrierea de pe site-ul acesteia.

    Deşi a pus bazele mai multor afaceri în ultimii 19 ani, Carrie Wilkerson a crescut şi patru copii, cel mai mic fiind la grădiniţă, iar cel mai mare la liceu. Porecla de „Barefoot Executive” a primit-o cu ani în urmă, când era gravidă şi, cu toate acestea, conducea de acasă operaţiunile unei firme. „Cred că oricine îşi poate crea viaţa pe care o doreşte, menţinându-şi priorităţile intacte”, este motto-ul acesteia. 

  • Povestea fabuloasă a individului care s-a prezentat drept ministrul Apărării şi a furat zeci de milioane de euro de la şefi de companii

    Furtul de identitate este o infracţiune destul de des întâlnită, dar care necesită o planificare detaliată şi, de cele mai multe ori, mult timp.
     
    Un individ nu s-a mulţumit însă să preia identitatea unei persoane de rând ci a ales să se dea drept ministrul francez al Apărării.
     
    Povestea a început la finalul lui 2015 şi a durat doi ani pentru ca autorităţile să îşi dea seama de fraudă, scriu cei de la BBC.
     
    Individul, purtând o mască de silicon care imnita chipul ministrului Jean-Yves Le Drian, contacta telefonic sau prin mijloace de comunicare video diverşi lideri de companii. El spunea că are nevoie de bani pentru a elibera jurnalişti ţinuţi prizonieri în Orientul Mijlociu; în condiţiile în care statul nu are dreptul să negocieze cu teroriştii, aşa-zisul ministru cerea ajutorul oamenilor de afaceri.
     
    Deşi mulţi dintre cei contactaţi nu au răspuns pozitiv, infractorul a reuşit totuşi să strângă incredibila sumă de 80 de milioane de euro în cei doi ani în care a fost activ.
     
    Autorităţile franceze au în prezent un suspect principal, aflat deja în custodie, dar evită să spună cu siguranţă că acesta este presupusul ministru.

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán – II

    Orbán i-a cerut lui Lajos Simicska, omul care se ocupa de finanţele şi afacerile partidului, să conducă Autoritatea fiscală maghiară, în cadrul căreia principala sarcină a lui Simicska era de a ajuta oamenii de afaceri loiali Fidesz şi de a face viaţa mai grea adversarilor Fidesz.
    Planul a eşuat. Ei au subestimat indignarea partidelor de opoziţie şi a presei. În plus, Simicska s-a dovedit a fi complet inadecvat pentru serviciul public. Jurnaliştii l-au acuzat că măsluia registrele autorităţii fiscale. Un scandal a izbucnit în legătură cu minele deţinute de tatăl lui Orbán, iar Simicska a dovedit că nu-şi poate controla temperamentul.
    Izbucnirea finală a fost extraordinară. La 29 august 1999, el a trimis un mesaj public deputatului liberal Mátyás Eörsi care i-a pus sub semnul îndoielii competenţa. Simicska a telefonat la redacţia propriului ziar, Napi Magyarország, şi a dictat o declaraţie care s-a încheiat cu următoarea frază. „În ultimele trei luni, i-aţi ucis pe tatăl meu şi pe socrul meu. Dumnezeu să aibă milă de sufletele voastre.“
    În ciuda acestor scandaluri, Fidesz părea că se îndreaptă spre victorie în alegerile din 2002. Însă o turnură a evenimentelor a dus la o înfrângere surprinzătoare. Simicska a lăsat viaţa publică şi s-a întors la conducerea imperiului de afaceri al Fidesz.
    Alegerile generale din 2002 au fost o cursă apropiată şi au dat cea mai mare prezenţă la vot în istoria democraţiei maghiare moderne. Polarizarea spectrului politic a devenit ireparabilă. Blocul anticomunist, condus de Fidesz, s-a confruntat cu MSZP postcomunist şi cu aliaţii lui liberali.
    Fidesz a încurajat alegătorii să continue să poarte cocarda simbolică a revoluţiei din 15 martie până la alegeri, pentru a arăta că patrioţii adevăraţi votează pentru Fidesz. Mesajul lui Orbán că „naţiunea nu poate fi în opoziţie“ a început să se răspândească în acele luni.
    Partidul Socialist Ungar a câştigat în cele din urmă 42% din voturi, în timp ce Fidesz a primit doar 41%. Socialiştii au format coaliţie cu liberalii, iar partidele de dreapta au intrat în opoziţie. Suporterii Fidesz s-au unit mai strâns ca niciodată. Majoritatea dintre ei s-au simţit trădaţi de concetăţenii lor, iar Orbán a refuzat să accepte rezultatele alegerilor.
    Un mic grup de oameni chiar a format o blocadă pe podul Elizabeth timp de câteva ore, cerând o renumărare. Orbán a continuat să formeze o mişcare numită Cercuri Civice pentru a-i ţine pe alegătorii Fidesz în priză. Orbán nu i-ar fi putut ţine motivaţi fără ajutorul lui Simicska şi al imperiului său mediatic.
    După alegeri, Orbán a promovat Heti Válasz, revista lui Simicska, printre susţinători săi. La 18 iunie 2002, Magyar Nemzet a dezvăluit un document de mare secret, dovada că premierul socialist Péter Medgyessy a lucrat pentru serviciul secret comunist în anii 1980. La început, povestea părea că a fost scursă de un informator legitim, dar mai târziu s-a confirmat că dosarul a venit direct de la sediul Fidesz.
    Simicska a înfiinţat HirTV, prima televiziune de ştiri din Ungaria, în decembrie 2002. La vremea respectivă, zvonurile spuneau că postul de televiziune a fost finanţat prin microdonaţii din partea Cercurilor Civice. Adevărul totuşi a fost că primele câteva milioane de euro au venit de la compania Mahir a lui Simicska. HirTV şi Magyar Nemzet au devenit strâns legate între ele sub conducerea lui Gábor Liszkay, care a împins cu sârguinţă mesajul politic al lui Fidesz către publicul său, proiectând astfel putere şi unitate.
    Banii pentru publicitate de la companiile de stat au încetat să mai vină după înfrângerea electorală. Simicska a fondat apoi postul de radio Lánchid Rádió. Menţinerea şi funcţionarea imperiului media necesitau un efort financiar imens, însă Simicska era optimist. El a văzut efortul ca pe o investiţie pe termen lung, care în cele din urmă va fi răsplătită atunci când Orbán va reveni la putere. Mass-media a fost un instrument important pentru consolidarea puterii lui Orbán în cadrul partidului. Când Fidesz a pierdut în faţa MSZP pentru a doua oară în 2006, au apărut zvonuri că János Áder aspira să devină liderul partidului. La câteva săptămâni după alegeri, editorii de la Magyar Nemzet l-au atacat pe Zoltán Pokorni, pe atunci persoană importantă la Fidesz, într-o scrisoare deschisă. Ei l-au acuzat că este prea „prietenos cu evreii“ şi că a organizat o lovitură în interiorul partidului pentru a-l înlătura pe Orbán.
    Câteva luni mai târziu, un alt autor anonim de la Magyar Nemzet i-a pus la zid pe istoricul Mária Schmidt şi pe oamenii de afaceri Zoltán Spéder şi Kristóf Nobilis.
    Au apărut zvonuri care spuneau că cei trei au conspirat pentru a pune bazele unui nou partid de dreapta. Cele trei personaje influente în spectrul de dreapta au fost etichetate ca trădători de mass-media prietenă lui Orbán. Fostul editor de la Magyar Nemzet Tibor Pethő a arătat mai târziu în cartea sa că articolele scrise împotriva acestor oameni au venit la comanda cercului de prieteni al lui Orbán. După două înfrângeri electorale, Orbán avea nevoie disperată de protecţia presei lui Simicska.
    În 2006, un cadou neaşteptat a căzut în poala lui Orbán: infamul „discurs de la Őszöd“. În septembrie, postul de radio public a difuzat o parte din înregistrarea conferinţei anuale a partidului socialist maghiar, la care principal speaker a fost premierul de atunci Ferenc Gyurcsány. În compania celorlalţi membri ai partidului, Gyurcsány a vorbit despre modul în care partidul a minţit poporul pe parcursul campaniei pentru a câştiga alegerile, modul în care au falsificat bugetul anual şi că guvernul are datorii serioase. Scurgerile de informaţii au provocat revolte la Budapesta. Oamenii s-au îndreptat atunci spre cel mai puternic lider al opoziţiei: Orbán. În timp ce Fidesz nu putea forţa guvernul să organizeze alegeri anticipate, imperiul media al lui Simicska a profitat de indignarea populaţiei menţinând naraţiunea revoluţionară în viaţă ani de zile. Baza Fidesz a continuat să se unească.
    În 2008, guvernul socialist-liberal a căutat să aplice reforme sociale menite să introducă contribuţii personale pentru asistenţa medicală şi învăţământul superior. Fidesz a pus imediat în mişcare un referendum care le contestă planurile. Campania a avut un mare succes, Fidesz câştigând 90% din voturi cu propunerea de a elimina reformele. În acest moment a devenit clar că Fidesz ar câştiga alegerile din 2010, iar Simicska şi-a început planificarea pentru acapararea economiei. Lui Orbán i s-a deschis astfel calea spre puterea politică aproape absolută, iar Simicska spre afaceri neîngrădite.
    Nimeni nu ştie exact de ce relaţiile lui Simicska cu Orbán s-au deteriorat într-atât de mult încât la un moment dat primul se temea că va fi asasinat prin iradiere. Simicska acuză orientarea prietenului său spre Moscova. Simicska se pare că devenise atât de lacom că prietenii lui Orbán nu mai aveau loc de el. Aveau şi ei afacerile lor, iar Simicska acaparase pieţe întregi. Personajul ajunsese atât de puternic încât devenise de temun până şi în interiorul partidului. Lăcomia s-ar putea să-i fi adus căderea. După ce Fidesz a acaparat puterea politică, a urmat un război prin interpuşi  între putere şi imperiul media şi economic al lui Simicska. Acesta a pierdut totul şi zvonurile spun că vrea să se retragă în altă ţară. Ar fi aranjat deja plecarea familiei.