Tag: politicieni

  • OPINIE | Scurtă istorie a loviturilor de stat şi care va fi următorea sintagmă pentru lumea politică

    Folosirea termenului s-a accentuat în ultima perioadă, dovadă a: unu, sărăciei de idei şi de cuvinte în discursul public şi doi, a circulaţiei sintagmelor în ierarhiile de partid. Ca să mă lămuresc şi să vă lămuresc, iată o scurtă istorie a „loviturilor de stat” din mintea politicienilor, de-a lungul istoriei postrevoluţionare româneşti.

    Arhiva electronică a MEDIAFAX începe la 1 ianuarie 1994, iar în perioada 1994 – 2000 termenul lovitură de stat a apărut de 105 ori. Cele mai multe dintre respectivele ştiri privesc dilema primului deceniu de după decembrie 1989: a fost revoluţie sau lovitură de stat.

    În aprilie 1994 , al doilea Congres al Partidului Socialist al Muncii (PSM) oferea şi răspunsul: “Revoluţia a fost o lovitură de stat a elitelor militare şi politice, transformată într-o contrarevoluţie antisocialistă şi antinaţională (…)” (delegat de Harghita). “Tot timpul ne acuză că am făcut închisori şi am închis oameni acolo. Tovarăşi, dar nu le-am făcut noi, noi doar le-am preluat (…). Stiţi care e diferenţa dintre noi şi ei? Că, după Revoluţie, noi nu am sabotat industria şi nu am tras cu armele în popor. Dar ei, cînd am luat puterea, s-au dus în munţi şi au tras cu armele în noi” (delegat de Dolj) “Toţi sîntem comunişti şi nu numai în PSM, dar şi în alte partide, întîlnim elite create de PCR. Acum vreo doi ani am spus, referindu-mă la subiectul asta: trăiască secţia de cadre a PCR care a dat României cinci candidaţi anticomunişti la Preşedinţia României” (un participant).

    Sigur că apăreau şi zorii politicianismului dâmboviţean: în octombrie 1995 consilierul prezidenţial Dan Iosif declara că “ameninţarea cu moartea” proferată de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, la adresa preşedintelui Iliescu este echivalentă cu o “lovitură de stat”.

    Timpul a făcut ca vorbele şi faptele să capete noi înţelesuri, aşa că în deceniul care a urmat, 2000 – 2010 „lovitură de stat” apare în 417 ştiri. Fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit destul de des sintagma, în contextul repetatelor încercări de demitere a sa, de către PSD şi aşa-zişii mogului.

    PSD a împrumutat ”lovitura de stat” în octombrie 2009, prin vocea lui Adrian Năstase, care aprecia că Traian Băsescu “a demarat o lovitură de stat de catifea, prin demontarea coaliţiei”, prin ordonanţa de urgenţă privind referendumul: “Este clar pentru toată lumea acum că Traian Băsescu a demarat o lovitură de stat de catifea prin demontarea coaliţiei, prin Ordonanţa de Urgenţă referitoare la referendum, prin referendum”.

    După 2010 numărul „loviturilor de stat” a crescut cu 30%, şi ţineţi cont că deceniul nu s-a sfârşit: în perioada ianuarie 2010 – august 2018 fluxul agenţiei a reţinut 531 de rezultate, din cele mai diverse.

    Iată doar câteva dintre titlurile zilei de marţi, 3 iulie 2012: „21:37 Agenţiile Reuters şi France-Presse comentează evoluţiile politice de la Bucureşti”; „18:59 Antonescu: Nu s-a încălcat Constituţia, PDL face declaraţii aberante despre lovituri de stat”; „18:41 Fundaţia Creştin-Democrată “denunţă tentativa de lovitură de stat a guvernării USL”; „17:35 Ungureanu: Ce se întâmplă azi e lovitură de stat, cetăţenii să vină la mitingul din Piaţa Revoluţiei”; „15:38 Macovei: “Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat”; „14:11 Blaga: PDL va participa la şedinţa privind Avocatul Poporului şi îşi va susţine punctul de vedere”; „12:29 Andreea Paul: Planul USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat”.

    Şi astea doar într-o singură zi!

    Loviturile de stat au trecut apoi de la Traian Băsescu la Victor Ponta, şi, ulterior, la Liviu Dragnea şi alţi membri din conducerea actuală a partidului.

    În acest context să rememorăm şi câteva lovituri reale de stat, de la preluarea puterii de către un ins pe nume Napoleon Bonaparte în 18 brumar 1799 sau venirea la conducerea Germaniei a unui alt ins pe nume Adolf Hitler, după incendierea Reichstagului în februarie 1933 până la instaurarea comunismului în Cuba de către Fidel Castro.

    Faceţi paralelele cuvenite, vă rog!

    Nu de alta, dar prevăd o ascensiune fulminantă a sintagmei „tentativă de asasinat”!

  • Politicieni din Austria critică situaţia din România,exprimă dubii privind Preşedinţia ConsiliuluiUE

    Tensiunile politice din România ar putea avea consecinţe pe plan european, în contextul în care România va prelua din ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE, notează Der Standard.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au ajuns liderii Europei pioni în strategia Chinei de a cuceri bucată cu bucată bătrânul continent?

    Între timp, o altă putere încearcă să-şi construiască capete de pod pe piaţa europeană şi să penetreze clasa politică de aici: China. Iar Beijingul şi-a racolat deja pioni din rândul politicienilor europeni. Despre ei scrie Bloomberg.

    David Cameron şi Romano Prodi vin din capetele opuse ale spectrului politic al Europei, dar au multe în comun. Ambii au plecat din funcţii înalte, şi-au creat o reţea extinsă de conexiuni şi acum lucrează într-o anumită măsură pentru China.
    Foştii premieri ai Marii Britanii şi Italiei sunt departe de a fi singuri: în întreaga Europă politicieni ai trecutului şi prezentului ocupă poziţii în strategia de acoperire globală a Chinei.

    Unii, cum ar fi Anders Fogh Rasmussen, fost premier danez şi fost şef al NATO, avertizează că Europa trebuie să se protejeze împotriva ascensiunii Chinei. Însă mult mai mulţi înoată pe val şi ajută China în marşul său spre inima Europei.
    David Cameron, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 2010 până la demisia sa în 2016, forţată de pierderea referendumului pentru Brexit, a făcut din China un element central al mandatelor sale. El a anunţat o „epocă de aur“ a relaţiilor britanico-chineze, menite să stimuleze comerţul şi investiţiile bilaterale şi a aprobat o înţelegere controversată care să permită implicarea Chinei în dezvoltarea centralei nucleare de la Hinkley

    Cum au ajuns liderii Europei pioni în strategia Chinei de a cuceri bucată cu bucată bătrânul continent? 

  • Cum şi-a pavat China drumul spre Europa cu mâna politicienilor de top

    Barroso, Prodi, Schröder şi Cameron sunt nume de politiceni europeni de top.  Barroso şi Prodi au fost preşedinţi ai Comisiei Europene, în timp ce Schröder şi Cameron au fost premierii Germaniei şi Marii Britanii. Toţi patru au ocupat funcţii în care una dintre cele mai mari răspunderi era să-şi apere cetăţenii de interesele corporaţiilor şi guvernelor străine. Acum ei lucrează pentru companii şi guverne străine cu interese mari în Europa. Lista celor ca ei este lungă.

    Jose Manuel Barroso a stârnit critici aprige când s-a angajat ca preşedinte nonexecutiv la Goldman Sachs, un uriaş grup bancar american implicat în marea criză financiară. Barroso era preşedintele Comisiei Europene când criza devasta Europa.
    Critici a stârnit şi Gerhard Schröder, cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005, care a acceptat funcţii importante la două companii de importanţă strategică pentru Rusia – Nord Stream şi Rosneft. Doi dintre cei mai puternici politicieni s-au angajat în slujba celor de care ei ar fi trebuit să protejeze Europa.

    Citiţi aici continuarea 

  • Politicieni şi executivi europeni de top ca deschizători de drumuri pentru interesele Chinei şi Rusiei în Europa

    Jose Manuel Barroso a stârnit critici aprige când s-a angajat ca preşedinte nonexecutiv la Goldman Sachs, un uriaş grup bancar american implicat în marea criză financiară. Barroso era preşedintele Comisiei Europene când criza devasta Europa.
    Critici a stârnit şi Gerhard Schröder, cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005, care a acceptat funcţii importante la două companii de importanţă strategică pentru Rusia – Nord Stream şi Rosneft. Doi dintre cei mai puternici politicieni s-au angajat în slujba celor de care ei ar fi trebuit să protejeze Europa.

    Între timp, o altă putere încearcă să-şi construiască capete de pod pe piaţa europeană şi să penetreze clasa politică de aici: China. Iar Beijingul şi-a racolat deja pioni din rândul politicienilor europeni. Despre ei scrie Bloomberg.
    David Cameron şi Romano Prodi vin din capetele opuse ale spectrului politic al Europei, dar au multe în comun. Ambii au plecat din funcţii înalte, şi-au creat o reţea extinsă de conexiuni şi acum lucrează într-o anumită măsură pentru China.
    Foştii premieri ai Marii Britanii şi Italiei sunt departe de a fi singuri: în întreaga Europă politicieni ai trecutului şi prezentului ocupă poziţii în strategia de acoperire globală a Chinei.

    Unii, cum ar fi Anders Fogh Rasmussen, fost premier danez şi fost şef al NATO, avertizează că Europa trebuie să se protejeze împotriva ascensiunii Chinei. Însă mult mai mulţi înoată pe val şi ajută China în marşul său spre inima Europei.
    David Cameron, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 2010 până la demisia sa în 2016, forţată de pierderea referendumului pentru Brexit, a făcut din China un element central al mandatelor sale. El a anunţat o „epocă de aur“ a relaţiilor britanico-chineze, menite să stimuleze comerţul şi investiţiile bilaterale şi a aprobat o înţelegere controversată care să permită implicarea Chinei în dezvoltarea centralei nucleare de la Hinkley

    Point. În octombrie 2015, în timpul unei vizite în Regatul Unit, preşedintele Xi Jinping a prezentat un selfie cu Cameron pe terenul de joc al echipei de fotbal Manchester City. Doi ani mai târziu, după demisie, Cameron a devenit şeful unui fond chinezo-britanic de un miliard de dolari care sprijină uriaşa iniţiativă chineză Belt and Road prin care China îşi construieşte infrastructura necesară cuceririi comerciale a lumii.
    În calitate de ministru al afacerilor externe al Franţei, Dominique de Villepin a ajuns la proeminenţă globală în 2003, când a susţinut la Naţiunile Unite în New York cazul contra războiului dus de SUA în Irak. De Villepin a continuat să servească Franţa din funcţia de prim-ministru sub preşedintele Jacques Chirac şi a devenit de atunci un avocat obişnuit al afacerilor chinezeşti şi consiliază companiile chinezeşti cu privire la planurile lor internaţionale de extindere prin intermediul firmei de consultanţă Villepin International.

    Un alt francez, şi el premier, Jean-Pierre Raffarin, are o poziţie în boardul Forumului Boao pentru Asia (BFA), un summit anual al liderilor mondiali care se vrea răspunsul Chinei la Davosul elveţian. Preşedintele Xi a ales ediţia din acest an a Forumului Boao pentru a-şi exprima mesajul despre o „nouă fază de deschidere“. Un avocat proeminent al Chinei, Raffarin este, de asemenea, membru al comitetului strategic al Fundaţiei Franţa-China, o organizaţie care reuneşte lideri francezi şi chinezi, susţinută printre altele de Bank of China.
    Romano Prodi a servit două mandate ca prim-ministru al Italiei la o distanţă de zece ani unul de celălalt, iar între timp a fost cinci ani preşedinte al

    Comisiei Europene. Economist şi fost consilier la Goldman Sachs, Prodi este şi el membru al Forumului Boao. Politicianul a fost citat în ziarul China Daily, în care a salutat discursul lui Xi la ediţia din aprilie a summitului. Prodi a explicat că apreciază „hotărârea fermă a preşedintelui chinez de a proteja globalizarea, comerţul liber şi economia deschisă“. Prodi este de asemenea membru al consiliului de conducere al Şcolii Internaţionale de Afaceri China Europa.

    Danny Alexander a fost secretar-şef al Trezoreriei Marii Britanii din 2010 până în 2015, în timpul primului guvern de coaliţie cu liberal-democraţii al lui David Cameron. Prin urmare, a făcut parte din administraţia care a anunţat epoca de aur a relaţiilor cu China. Într-un interviu acordat agenţiei chineze de ştiri Xinhua, Alexander a spus că, în cadrul guvernului, „a susţinut cu tărie că Marea Britanie ar trebui să se alăture AIIB“, aşa cum este cunoscută Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură. AIIB a fost înfiinţată la iniţiativa Beijingului ca o contramăsură la instituţiile financiare internaţionale cu sediul la Washington – Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Numit cavaler după ce şi-a pierdut poziţia parlamentară în alegerile din 2015, Sir Danny a fost ales vicepreşedinte al AIIB în februarie 2016. Acţionari ai băncii chineze sunt multe guverne din lumea occidentală. 

    Philipp Roesler a suportat vremuri tulburi cât timp a fost partener de coaliţie inferior în cabinetul cancelarului german Angela Merkel, mai întâi ca ministru pentru sănătate şi apoi ministru al economiei germane şi vicecancelar. După ce şi-a pierdut poziţia în alegerile din 2013 împreună cu toţi parlamentarii Partidului Liber Democrat, Roesler s-a retras din politică şi s-a alăturat consiliului de administraţie al Forumului Economic Mondial. În decembrie, el a devenit CEO al organizaţiei de caritate Hainan Cihang Charity Foundation Inc. din New York a HNA Group, una dintre companiile chineze cu cea mai mare poftă de expansiune internaţională prin achiziţii. Organizaţia nonprofit deţine 29,5% din HNA, care avea active în valoare de aproximativ 180 de miliarde de dolari în momentul numirii lui Roesler.

    Rudolf Scharping a fost ministrul german al apărării din 1998 până în 2002 sub cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder. Sub supravegherea sa, armata germană a luat parte la atacul condus de NATO asupra Iugoslaviei, prima misiune de luptă germană de după al doilea război mondial. Firma sa de consultanţă, Rudolf Scharping Strategie Beratung Kommunikation AG (RSBK), se mândreşte cu „anii lungi de contact cu factorii de decizie chinezi şi germani“ şi este specializată în dezvoltarea afacerilor pentru companii şi instituţii din China. RSBK s-a implicat într-o conferinţă economică germano-chineză care va avea loc la Frankfurt, în noiembrie, axată pe iniţiativa Belt and Road.

    Fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost desemnat în toamna anului trecut membru al boardului Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, în condiţiile în care gigantul rus încearcă să-şi dezvolte operaţiunile din Germania. „Răsplata” vine după ce Schroeder a lucrat mai mulţi ani pentru Gazprom, cel mai mare exportator de gaze din lume. În ianuarie 2017, Rosneft a preluat controlul asupra unei rafinării din oraşul german Schwedt şi a obţinut participaţii minoritare la alte două rafinării din sudul Germaniei. Gigantul, descris de The New York Times ca instrumentul de politică externă al Kremlinului, a deschis, de asemenea, o reprezentanţă în Berlin, anunţând investiţii de 600 de milioane de euro.
    De altfel, a devenit o obişnuinţă ca politicieni de top din Germania şi foşti executivi la companii mari germane să ocupe acum funcţii de conducere în businessul strategic rusesc.

    Matthias Warnig, fost agent în poliţia secretă Stasi, este prima persoană care a primit permisiunea de a deschide o bancă străină în Sanht Petersburg, notează Deutsche Welle. Îl ştie pe Putin, agent KGB, de când acesta se afla la începutul carierei politice. A ocupat funcţii de conducere la banca Rossiia, a fost CEO la Nord Stream şi este acum directorul executiv al Nord Stream 2, proiect rusesc controversat care contravine intereselor Poloniei şi Ucrainei, dar aduce siguranţa importurilor de gaze ruseşti pentru Germania. În plus, fostul agent al poliţiei secrete est-germane ocupă poziţii importante la banca VTB (membru în consiliul de supraveghere şi al comisiei de strategie), la Rosneft, Transneft şi Rusal. VTB este una dintre cele mai mari bănci ruseşti şi este deţinută de stat. Warnig a fost decorat de Putin.

    Burckhard Bergmann, executiv la E.ON-Rurhgas, a fost director la Gazprom înainte de a intra în boardul de directori al Novatek, un alt mare producător de gaze din Rusia. Şi el a fost decorat în Rusia. Harmut Mehdorn, prieten apropiat al lui Schröder şi fost şef al Deutsche Bahn, este acum în boardul companiei naţionale de transport  feroviar a Rusiei. El a plecat din Germania după un scandal legat de spionarea angajaţilor. Ernst Welteke, fost preşedinte al Bundesbank, lucrează în Rusia la Centr-Invest. A plecat de la banca centrală germană după un scandal de corupţie. Mai mulţi manageri de top germani, foşti angajaţi ai Deutsche Telekom, lucrează la furnizorul rus de telefonie mobilă MTS.

  • O lecţie pentru politicienii români! “Ştiţi care e diferenţa dintre România şi această ţară cu doar 4 milioane de locuitori?

    “În momentul în care vom trăi să vedem un preşedinte, nu neapărat femeie, care vine la meciuri în tricoul echipei naţionale… şi stă acolo şi suferă lângă jucători şi e implicat de o natură care să creeze o emulaţie în jurul acestui fenomen… Când vom vedea că fotbalul e condus de cei care l-au practicat… preşedintele federaţiei din Croaţia e cel mai mare jucător pe care l-au avut (n.r Davor Šuker). Când vom vedea lucrurile astea în România şi fotbalul va fi cel care trebuie să fie şi va fi iubit cu adevărat, vom putea visa la aşa ceva. Până atunci… La noi toate scârţie din toate încheieturile, nu doar fotbalul.

    Eu am fost observator de câteva ori în Croaţia, la Rijeka, la Split… Dar revin la Rijeka. I-aş urca pe politicienii noştri în două, trei autobuze, în frunte cu preşedintele, cu prim-ministrul… şi să meargă de la Zagreb la Rijeka. Să vedeţi ce viaducte, ce străzi suspendate… Iar când te uiţi din avion vezi numai şosele şi autobenzi care îţi iau ochii. Atunci o să putem să sperăm şi noi. Când faci cinci kilometri şi-l vezi pe papiţoiul ăla de Ponta că se apucă să cheme ziariştii pentru că a dat în folosinţă zece kilometri de autostradă… să fim serioşi. Asta este diferenţa dintre Croaţia şi România”, a spus Porumboiu, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

     

  • M.Britanie prezintă condiţiile ieşirii din UE. Londra va plăti restanţe de 44 miliarde euro

    Documentul de 98 de pagini, intitulat “Viitoarea relaţie între Marea Britanie şi Uniunea Europeană”, prezintă poziţia Cabinetului Theresa May înaintea noilor sesiuni de negociere programate la Bruxelles în toamnă. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, şi ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, au demisionat în semn de protest faţă de acest plan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • M.Britanie prezintă condiţiile ieşirii din UE. Londra va plăti restanţe de 44 miliarde euro

    Documentul de 98 de pagini, intitulat “Viitoarea relaţie între Marea Britanie şi Uniunea Europeană”, prezintă poziţia Cabinetului Theresa May înaintea noilor sesiuni de negociere programate la Bruxelles în toamnă. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, şi ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, au demisionat în semn de protest faţă de acest plan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arnold Schwarzenegger îl atacă pe Trump: “Politicienii care nu îşi fac treaba sunt cei care ar trebui să fie închişi în cuşti, nu copiii nevinovaţi”

    “Dacă ar trebui să închidem pe cineva într-o cuşcă, aceştia sunt politicienii care nu îşi fac treaba, nu copiii nevinovaţi” a scris Arnold Schwarzenegger, referindu-se la incidentul în care poliţia de frontieră a folosit lanţuri cu care a separat copiii imigranţilor de părinţii lor. „Copiii nu ar trebui să fie pioni în lupta adulţilor”, a adăugat actorul australiano-american.

    De la începutul lunii mai, administraţia Donald Trump a despărţit peste 2.300 de familii, lăsând mii de copii departe de părinţii lor. Majoritatea sunt găzduiţi de mai multe centre dedicate minorilor din Texas.

    Procurorul general Jeff Sessions a decis înăsprirea politicilor legate de imigranţi, încarcerându-i pe cei care au intrat ilegal în Statele Unite. Decizia vine ca urmare a poziţiei adoptate de Donald Trump, care a afişat un grad scăzut de toleranţă faţă de imigranţi – în special cei veniţi din Mexic – încă din timpul campaniei electorale din 2016.

  • Cea mai mare miză a sectorului energetic german: Guvernul, politicienii şi sindicaliştii dezbat un proiect controversat care poate lăsa 20.000 oameni fară locuri de muncă

    Germania se pregăteşte să formeze o comisie responsabilă cu realizarea planului prin care nemţii vor renunţa total la cărbune. Proiectul este deja sub scurtinul opiniei publice, guvernul fiind acuzat că pune economia în faţa mediului înconjurător, potrivit Deutsche Welle.

    Nicio altă ţară nu arde atât de mult lignit ca Germania. Aproximativ un sfert din electricitatea utilizată de nemţi vine din combustibili pe bază de cărbune.

    Este ieftin, este minat domestic şi este responsabil pentru 20% din emisiile ţării.

    Dacă Germania este serioasă cu privire la ţinta propusă de guvern – reducerea emisiilor la jumătate din nivelul din 1990 până în 2030 – lignitul trebuie să plece.

    Consilierii guvernamentalui au avertizat deja că Germania poate realiza acest plan doar prin închiderea celor mai ineficiente centrale până în 2020.

    Cu toate aceştia, politicienii nu au luat încă o decizie. Acum, comisia numită de guvern preia responsabilitatea de a plănui ieşirea cărbunelui din Germania şi de a stabili un deadline.

    Cine va fi în comisie sau care va fi mandatul lor, nu sunt încă aspecte clare.

    Guvernul a amânat deja numirea conducerii acestei comisii de trei ori – într-un cor de criticism din toate părţile.

    Partidul Verde şi grupurile pentru mediu reclamă că mandatul comisiei pune industria şi economia în faţa mediului înconjurător.

    Partidul lui Merkel susţine că este normal ca îngrijorările cu privire la mediu să nu primeze în faţa celor economice.

     „Prioritatea comisiei este o schimbare structurală. Acest lucru este important, şi susţinem total asta, dar suntem îngrijoraţi că va prima în faţa protecţiei climatice”, spune Tina Loffelsend, expert climatic în cadrul grupului Prieteni ai Pământului din Germania.

    „Nu ar trebui să uităm că protejarea climei şi atingerea ţintei naţionale cu privire la climă sunt principalele motive pentru care această comisie a fost formată”, adaugă ea.

    Ultimele săptămâni au fost împânzite cu dezbateri publice cu privire la structura şi membri comisiei.

    Deşi nu este încă oficial, se vehiculează că patru oameni vor conduce comisia, care va include şi reprezentanţi din partea a opt miniştri federali şi din partea a şase state federale – inclusiv cele care produc cărbune – precum şi 20 de organizaţii de mediu, sindicate, institute de cercetare şi alte grupuri de lobby cu diverse interese.

    Criticii spun că această comisie a luat „proporţii monstruase” care vor limita abilitatea de a lua decizii.

    „Toată lumea vrea să aibă ceva de spus dar nimeni nu este responsabil efectiv pentru livrarea de rezultate”, spune Michael Schafer, expert climatic în cadrul organizaţiei WWF.

    Schafer încă speră că guvernul va reduce numărul de membri, avertizând că altfel comisia nu va avea şanse de succes.

    Un stutdiu recent realizat de Prieteni ai Pământului arată că ţara ar trebui să închidă cele mai ineficiente mine şi toate staţiile de energie nucleară în acelaşi timp, şi ar avea o rezervă destul de mare de energie regenerabilă.

    Guvernul ezită. Nu atât de mult din cauza complexităţii schimbării unor sisteme de producţie, cât din cauza concedierilor masive pe care trebuie să le aplice, dintr-un sector cu cele mai puternice sindicate, spune Sabrina Schulz, expert în energie în cadrul think-tank-ului E3G.

    Peste 20.000 de oameni lucrează în industria lignitului din Germania.

    În comparaţie cu 340.000 de locuri de muncă în regenerabile, este un număr mic. Însă muncitorii din industria cărbunelui au fost foarte bine organizaţi, istoric vorbind, în sindicate care au legături puternice cu partidele politice – în special cu social democraţii de la SPD.

    „În mod tradiţional, politicienii au spus industriei cărbunelui ce a vrut să audă”, spune Schulz. „Nu vreau să spun că sunt cumpăraţi. Dar de-a lungul anilor, un sistem s-a dezvoltat şi a funcţionat bine. Această tradiţie continuă”.

    Saxonia, Brandenburg şi Thuringia, toate fiind casa unor mine de cărbune, trec prin alegeri regionale anul viitor.

    Politicienii s-ar putea întreba dacă e cel mai potrivit moment să le spună oamenilor că a venit sfârşitul lignitului şi că nu au ce alternative să le ofere, spune Schulz.