Tag: ploi torentiale

  • Potop în Piteşti: mai multe instituţii, între care Curtea de Apel, au fost inundate

    Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că pompierii intervin la mai multe instituţii publice care au fost inundate în urma unei ploi torenţiale. Echipajele ISU intervin pentru scoaterea apei la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuşi”, Sala Sporturilor şi Curtea de Apel Piteşti.
     
    Potrivit sursei citate, există foarte multe sesizări din oraş, în condiţiile în care a plouat mult.
     
    Pompierii au fost solicitaţi să intervină şi în cazul unor inundaţii produse în localităţile Bradu şi Ştefăneşti.
     
    Viceprimarul din Piteşti, Sorin Apostoliceanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şi angajaţii Primăriei intervin pentru recolmatarea canalizării, mai multe străzi fiind inundate.
     
    ”A plouat timp de două ore. A căzut grindină şi o cantitate mare de apă. Inundaţii sunt pe foarte multe străzi. Au refulat canalizările, au fost ridicate capacele. Avem oameni care intervin acum să scoată mizeriile. Şi la Finanţe a fost inundat sediul”, a declarat Apostoliceanu.
  • Alertă meteo! Cod portocaliu şi galben de furtuni şi ploi torenţiale. Ce zone sunt lovite

    COD GALBEN


    Valabil de la : 01-05-2018 ora 16:10 până la : 01-05-2018 ora 17:30

    In zona : Judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Oraviţa, Anina, Bozovici, Caraşova, Lupac, Răcăşdia, Grădinari, Sasca Montană, Târnova, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Ciudanoviţa, Văliug, Goruia, Brebu Nou;

    Se vor semnala : Averse care vor depăşi 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici
    Fenomene asociate : intensificări ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 16:00 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Suceava: zona joasă;
    Judeţul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Broşteni, Mălini, Frasin, Stulpicani, Vama, Moldoviţa, Slatina, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei, Cacica, Şaru Dornei, Ostra, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Suceviţa, Sadova, Breaza, Ciocăneşti;
    Judeţul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;
    Judeţul Bacău: zona de munte;
    Judeţul Bacău: Oituz;
    Judeţul Botoşani: Bucecea;
    Judeţul Neamţ: : zona de munte de peste cota 1800 m;
    Judeţul Neamţ: Târgu Neamţ, Bicaz, Vânători-Neamţ, Pipirig, Răuceşti, Borca, Grumăzeşti, Bodeşti, Petricani, Crăcăoani, Agapia, Bălţăteşti, Poiana Teiului, Gârcina, Urecheni, Hangu, Timişeşti, Brusturi, Tarcău, Farcaşa, Alexandru cel Bun, Taşca, Ghindăoani, Ceahlău, Grinţieş, Negreşti, Drăgăneşti;

    Se vor semnala : Averse ce vor cumula 25…30 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice
    Fenomene asociate : intensificări de scurtă durată ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:45 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Sibiu: Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Sălişte, Răşinari, Copşa Mică, Şeica Mare, Şelimbăr, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Axente Sever, Slimnic, Gura Râului, Racoviţa, Loamneş, Porumbacu de Jos, Orlat, Cristian, Şura Mare, Turnu Roşu, Târnava, Moşna, Sadu, Păuca, Şura Mică, Boiţa, Valea Viilor, Şeica Mică, Apoldu de Jos, Ludoş;
    Judeţul Sibiu: zona de munte;

    Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici
    Fenomene asociate : Intensificări de scurtă durată ale vântului, averse de ploaie care vor cumula 15..20 l/mp

    COD PORTOCALIU


    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:55 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Suceava: Cornu Luncii, Mălini, Păltinoasa, Slatina, Valea Moldovei, Berchisesti, Capu Câmpului;
    Judeţul Neamţ: Pipirig, Borca, Poiana Teiului, Farcaşa;

    Se vor semnala : Averse ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice
    Fenomene asociate : intensificări de scurtă durată ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:50 până la : 01-05-2018 ora 16:30

    In zona : Judeţul Sălaj: Cuzăplac, Sânmihaiu Almaşului, Agrij, Zimbor;

    Se vor semnala : ploi torenţiale care vor depăşi 35 … 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie

  • COD GALBEN de ploi torenţiale pentru 16 judeţe din estul ţării

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, în judeţele Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Suceava, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Covasna şi în zona deluroasă şi montană a judeţelor Bacău, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Prahova şi Satu Mare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

    Temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă a anului.

    Avertizarea intră în vigoare la ora 15.00 şi este valabilă până sâmbătă la ora 10.00.

  • Cod portocaliu de vijelii în cinci judeţe din ţară, restul ţării sub cod galben

    Avertizarea cod portocaliu de vijelii intră în vigoare miercuri, la ora 16.00, şi expiră joi, la ora 10.00, vizând judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău.

    Meteorologii avertizează că în aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp.

    Restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, au intrat deja sub avertizare cod galben de ploi torenţiale şi vânt puternic, avertizarea fiind valabilă până joi, la ora 21.00.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Vântul va bate în rafale de până la 65 km/h. UPDATE: ANM extinde ALERTA la încă patru zone din ţară

    Astfel, până la ora 12:00, vântul se va intensifica, aversele de ploaie vor depăşi 15-20 l/mp şi se va semnala grindină de mici dimensiuni în judeţele Braşov şi Sibiu.

    În judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55 – 65 kilometri pe oră.

    Atenţionarea cod galben pentru judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa este în vigoare până la ora 15.00.

    După două ore, ANM a extins codul galben de ploi torenţiale şi vijelii în alte patru judeţe.

    Meteorologii au emis atenţionări de ploi torenţiale şi vijelii şi pentru judeţele Olt, Dolj, Mureş şi Harghita.

    Atenţionarea cod galben pentru judeţele Olt şi Dolj este în vigoare până la ora 14.00.

    În cele două judeţe se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 kilometri pe oră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare radicală de vreme: patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină

    “În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de miercuri, 24 mai, şi în noaptea de miercuri spre joi, 24/25 mai, astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării.

    Joi, vineri şi sâmbătă, 25, 26 şi 27 mai, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul şi estul teritoriului şi în toată zona montană.

  • Schimbare radicală de vreme: patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină

    “În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de miercuri, 24 mai, şi în noaptea de miercuri spre joi, 24/25 mai, astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării.

    Joi, vineri şi sâmbătă, 25, 26 şi 27 mai, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul şi estul teritoriului şi în toată zona montană.

  • COD GALBEN de furtună până luni dimineaţă. Care sunt zonele afectate

    În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
     
    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
  • Ploi torenţiale, vijelii şi grindină mâine şi vineri, în aproape toată ţara. Informarea emisă de meteorologi

    În după-amiaza zilei de joi vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în Moldova, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

    Spre seară, noaptea şi în dimineaţa zilei de vineri, instabilitatea atmosferică se va semnala în jumătatea de sud a ţării.

    Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

     

  • Ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină până mâine seară. INFORMAREA emisă de meteorologi

    În după-amiaza zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi pe spaţii mici 30…40 l/mp.

    În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor  depăşi pe arii restrânse 25 l/mp.

    Administraţia Naţională de Meteorologie emisese duminică o informare de instabilitate atmosferică valabilă până marţi, la ora 9.00.

    În noaptea de duminică spre luni au fost sub avertizare de ploi şi vijelii Banatul, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi zonele montane aferente.