Tag: plafona

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizaţiilor

    ”Introducerea plafonului peste o sumă de 8.000 de lei nu afectează mai mult de 3% dintre cei care primesc aceste indemnizaţii, dar oprim o practică ce tinde să devină foarte periculoasă pentru bugetul de stat. La ora actuală suntem în analiză şi urmează să propunem guvernului o variantă de plafonare”, a spus Lia Olguţa Vasilescu la începutul şedinţei de Guvern.

    Ea a ţinut să dea exemplu de ţări din Uniunea Europeanăcare nu plătesc deloc indemnizaţia, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxembrug, Grecia, Irlanda, Malta. Ea a precizat că în alte ţări indemnizaţia se acordă, dar media este de 500 de euro/lună. ţara europeană care plăteşte cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului este Germania, dar doar în anumite condiţii, unde ajunge la 1800 de euro/lună.

    ”În România am ajuns în situaţia în care pentru o astfel de indemnizaţie se plăteşte şi 35.000 de euro/lună pentru o singură persoană. După ce anul trecut s-a scos plafonul, care era de 3400 lei, am observat că în primele luni ale anului s-a plătit cât pentru întreg anul trecut şi devine o practică să se plătească salarii mai mari de angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât şi cuantumul indemnizaţiei să crească sau, fiindcă se calculează la venit, se fac vânzări de imobile şi automat indemnizaţia este mai mare”, a adăugat Vasilescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro 

  • Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizaţiilor

    ”Introducerea plafonului peste o sumă de 8.000 de lei nu afectează mai mult de 3% dintre cei care primesc aceste indemnizaţii, dar oprim o practică ce tinde să devină foarte periculoasă pentru bugetul de stat. La ora actuală suntem în analiză şi urmează să propunem guvernului o variantă de plafonare”, a spus Lia Olguţa Vasilescu la începutul şedinţei de Guvern.

    Ea a ţinut să dea exemplu de ţări din Uniunea Europeanăcare nu plătesc deloc indemnizaţia, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxembrug, Grecia, Irlanda, Malta. Ea a precizat că în alte ţări indemnizaţia se acordă, dar media este de 500 de euro/lună. ţara europeană care plăteşte cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului este Germania, dar doar în anumite condiţii, unde ajunge la 1800 de euro/lună.

    ”În România am ajuns în situaţia în care pentru o astfel de indemnizaţie se plăteşte şi 35.000 de euro/lună pentru o singură persoană. După ce anul trecut s-a scos plafonul, care era de 3400 lei, am observat că în primele luni ale anului s-a plătit cât pentru întreg anul trecut şi devine o practică să se plătească salarii mai mari de angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât şi cuantumul indemnizaţiei să crească sau, fiindcă se calculează la venit, se fac vânzări de imobile şi automat indemnizaţia este mai mare”, a adăugat Vasilescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro 

  • Oraşul unde trebuie să aştepţi 20 de ani pentru a închiria o casă

    Lista de aşteptare pentru apartamentele cu chirie controlată este atât de mare, încât este considerată demnă de Cartea Recordurilor. În medie, timpul de aşteptare pentru un asemenea apartament în Stockholm este de nouă ani şi poate ajunge şi la 20 de ani pentru locuinţe aflate în cartiere mai populare, scrie BBC.

    Important de menţionat este şi faptul că Suedia este ţara cu cea mai mare proporţie de locuinţe locuite de o singură persoană din Uniunea Europeană. De asemenea, Stockholm este capitala europeană cu cea mai mare rată de creştere datorită migraţiei, start-up-urilor de acolo şi datorită uneia dintre cele mai mare rate a natalităţii de pe continent. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, guvernul nu a reuşit să construiască îndeajuns de multe locuinţe pentru oameni.

    În teorie, piaţa din Suedia este proiectată în aşa fel încât fiecare persoană care nu deţine o locuinţă să aibă acces la un apartament sau casă cu o chirie la preţuri accesibile, cu chirie plafonată (nu poate depăşi o anumită sumă) fie de consiliul local, fie de o companie privată autorizată de stat. În mod normal, un individ care obţine o asemenea locuinţă “la primă mână” trăieşte toată viaţa acolo.

    În Stockholm situaţia este mult mai aglomerată: peste 500.000 de oameni vor să locuiască în apartamente cu chirie plafonată, adică de două ori mai mult decât în 2007.

    Cei care doresc un apartament şi nu vor să aştepte atât de mult au opţiunea de a închiria de la proprietarii de apartamente sau de la cineva care are un contract de închiriere pe termen lung. Însă contractele de acest fel sunt de multe ori pentru un an de zile sau mai puţin, din cauza faptului că persoanele care aleg să închirieze apartamentele lor sunt obligate să-şi dea apartamentele doar pentru o perioadă scurtă convenită şi numai pentru un motiv întemeiat (călătoreşte în străinătate sau se mută cu un partener de viaţă).

    Potrivit statisticiilor în Stockholm costul mediu de închiriere a unui apartament de 66 mp este de aproape 780 de dolari pe lună. În schimb, închirierea pe piaţa neagră (subînchiriat) poate ajunge la un preţ dublu, în ciuda reglementărilor existente.

    Consilul local a promis să contruiască 40.000 de case până în 2020 şi să ajungă la 140.000 de locuinţe noi până în 2030. 

  • Oraşul unde trebuie să aştepţi 20 de ani pentru a închiria o casă

    Lista de aşteptare pentru apartamentele cu chirie controlată este atât de mare, încât este considerată demnă de Cartea Recordurilor. În medie, timpul de aşteptare pentru un asemenea apartament în Stockholm este de nouă ani şi poate ajunge şi la 20 de ani pentru locuinţe aflate în cartiere mai populare, scrie BBC.

    Important de menţionat este şi faptul că Suedia este ţara cu cea mai mare proporţie de locuinţe locuite de o singură persoană din Uniunea Europeană. De asemenea, Stockholm este capitala europeană cu cea mai mare rată de creştere datorită migraţiei, start-up-urilor de acolo şi datorită uneia dintre cele mai mare rate a natalităţii de pe continent. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, guvernul nu a reuşit să construiască îndeajuns de multe locuinţe pentru oameni.

    În teorie, piaţa din Suedia este proiectată în aşa fel încât fiecare persoană care nu deţine o locuinţă să aibă acces la un apartament sau casă cu o chirie la preţuri accesibile, cu chirie plafonată (nu poate depăşi o anumită sumă) fie de consiliul local, fie de o companie privată autorizată de stat. În mod normal, un individ care obţine o asemenea locuinţă “la primă mână” trăieşte toată viaţa acolo.

    În Stockholm situaţia este mult mai aglomerată: peste 500.000 de oameni vor să locuiască în apartamente cu chirie plafonată, adică de două ori mai mult decât în 2007.

    Cei care doresc un apartament şi nu vor să aştepte atât de mult au opţiunea de a închiria de la proprietarii de apartamente sau de la cineva care are un contract de închiriere pe termen lung. Însă contractele de acest fel sunt de multe ori pentru un an de zile sau mai puţin, din cauza faptului că persoanele care aleg să închirieze apartamentele lor sunt obligate să-şi dea apartamentele doar pentru o perioadă scurtă convenită şi numai pentru un motiv întemeiat (călătoreşte în străinătate sau se mută cu un partener de viaţă).

    Potrivit statisticiilor în Stockholm costul mediu de închiriere a unui apartament de 66 mp este de aproape 780 de dolari pe lună. În schimb, închirierea pe piaţa neagră (subînchiriat) poate ajunge la un preţ dublu, în ciuda reglementărilor existente.

    Consilul local a promis să contruiască 40.000 de case până în 2020 şi să ajungă la 140.000 de locuinţe noi până în 2030. 

  • Legea de plafonare a plăţilor în numerar şi limitare a comisioanelor interbancare, aprobată de Guvern

     Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect prin care vor fi limitate comisioanele interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, după ce la finele lunii ianuarie măsurile au fost propuse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

    Documentul a fost prezentat iniţial, înaintea dezbaterii publice, de agenţia MEDIAFAX.

    “Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se precizează în proiectul de lege.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea de plafonare a plăţilor în numerar şi limitare a comisioanelor interbancare, la Guvern

     Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect prin care vor fi limitate comisioanele interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, după ce la finele lunii ianuarie măsurile au fost propuse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

    Documentul a fost prezentat iniţial, înaintea dezbaterii publice, de agenţia MEDIAFAX.

    “Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se precizează în proiectul de lege.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Ordonanţa salariilor din ASF a fost evident eludată, Guvernul nu a luat în calcul şi premiile

     “Cred că la ASF trebuie făcute schimbări majore atât în ce priveşte conducerea, cât şi în ce priveşte modul de organizare, pentru că ceea ce noi am trecut în ordonanţa de urgenţă, şi anume plafonarea tuturor salariilor la salariile din Banca Naţională a României, a fost evident eludată. Nu ne-am gândit atunci să spunem că cu tot cu premii şi cu alte lucruri să nu fie mai mult decât la BNR şi uite ce s-a întâmplat”, a spus Ponta.

    El a precizat că a discutat deja în acest sens cu preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat şi că acesta va solicita, în cadrul comisiei, o discuţie pe tema ASF

    PDL a depus o scrisoare la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care solicită ca, în cadrul comisiilor de buget ale Parlamentului, să se efectueze în regim de urgenţă verificări privind politica salarială de la ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro