Tag: permis auto

  • Noi reguli la obţinerea permisului de conducere, de vineri

    Măsura a fost stabilită de Guvern în urmă cu un an şi are scopul de a asigura şi verifica legalitatea examenului auto.

    Modificările vor intra în vigoare de mâine şi vor apărea la prevederile Codului rutier despre susţinerea examenului auto.

    Astfel, pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrază video, iar în cazul probei practice atât video, cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare, scrie realitatea.net

  • Cu “orbii” la volan. Încasează indemnizaţii pentru HANDICAP grav de vedere, dar au obţinut permisul AUTO

    Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii AJPIS Alba, inspectorii au verificat eligibilitatea persoanelor cu certificate de încadrare şi tip de handicap, beneficiare de indemnizaţiile corespunzătoare, dintr-un eşantion format din 40 persoane.

    „Din verificarea adminstrativă a dosarelor persoanelor cu handicap din eşantionul selectat şi din verificarea în teren, echipa de control a constatat inexistenţa dosarelor care au stat la baza încadrării în grad de handicap, pentru un număr de şapte persoane încadrate într-un grad de handicap, care deţin certificate de încadrare în grad de handicap, eliberate înainte de anul 2000, precum şi două persoane încadrate în gradul grav de handicap (vizual), care au obţinut permise auto, ulterior încadrării în grad şi tip de handicap”, se arată în comunicat.

    Potrivit sursei citate, aceasta este prima etapă a campaniei “Controlul bazat pe evaluarea riscurilor (constituirea profilului de risc) al beneficiarilor încadraţi într-un grad de handicap (BGH)”, iar a doua etapă va continua până la sfârşitul lunii septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputat ALDE, prins în timp ce gonea cu 142 km/h, deşi avea permisul suspendat

    Parlamentarul sucevean avea permisul de conducere suspendat de politie pentru contravenţii de acelaşi gen. Baisanu va fi anchetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi trei ani de închisoare.

    Băiaşanu conducea cu viteza de 142 km/h când a fost surprins de aparatul radar. Acesta fusese lasat fara permisul de conducere pentru contravenţii de acelaşi gen. Deputatul sucevean va fi anchetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    „Persoana la care faceţi referire a fost depistată în trafic rulând cu viteza de 142 km/h, încălcând regimul legal de viteză în localitate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că persoana depistată în trafic avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Având în vedere aspectele constatate, precum şi calitatea conducătorului auto depistat, conform art.40 din Codul de Procedură Penală, a fost declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, potrivit presei locale.

  • O nouă probă la examenul de permis auto. Ce li se pregăteşte viitorilor şoferi

    Medicul Tudor Ciuhodaru, deputat PSD, a iniţiat un proiect legislativ care prevede că cei care vor să obţină carnetul de şofer să promoveze şi un curs de prim ajutor în trafic, probă care să fie introdusă la examenul de permis auto.

    Astfel, susţine deputatul, s-ar asigura un ajutor medical în primele minute sau chiar secunde după un accident rutier şi tot mai mulţi oameni implicaţi în astfel de incidente ar putea fi salvaţi în momentele critice de după impact.

    Deputatul a declarat că va depune proiectul în aceste zile.

    “Sunt în etapa de strângere de semnături acum, este un proiect pe care îl consider util şi cred că va avea susţinere. E un proiect fără culoare politică. Când vorbim despre viaţa oamenilor, despre ce se întâmplă în trafic, nu vorbim despre culori politice”, a spus deputatul citat de ziare.com.

    Noul curs va fi făcut exact pe sistemul de paramedic. “Sunt ţări europene care au deja aceste lucruri introduse, iar ideea este că fiecare dintre cei care obţin carnetul de şofer să fie la nivel de paramedic”, a spus iniţiatorul legii.

    Ciuhodaru a mentionat ca, astfel, “orice sofer va deveni un paramedic” si a atras atentia ca “este esential ca fiecare sa stie cum sa intervina si sa o faca”, punand accent si pe cunoasterea trusei de prim ajutor din masina.

    In initiativa lui se arata ca peste jumatate dintre decesele in urma accidentelor rutiere au loc in primele minute de dupa accident, dar si ca, efectuate incorect, manevrele de prim ajutor pot duce la sechele grave, astfel ca este nevoie de aceasta instruire.

  • In Romania se introduce cel mai greu examen auto din Europa

    Dacă legea trece de Parlament, cei care doresc să conducă pe drumurile publice vor fi nevoiţi să treacă patru probe, şi nu două ca până acum.Astfel, ei vor trebui să obţină punctaj de trecere la teorie, poligon, traseu ziua şi traseu noaptea.

    Poliţiştii speră că astfel, şoferii începători vor fi mult mai pregătiţi decât se întâmplă în acest moment, când, odată trecuţi de cele două probe ale examenului (teorie şi traseu ziua), ajung să fie implicaţi în accidente rutiere, multe cauzate chiar de ei.

    O altă prevedere legislativă spune că nu vor putea obţine permisul de conducere cetăţenii care nu au terminat 10 clase.

    Nouă strategie prevede schimbări şi pentru maşini. Peste câţiva ani autoturismele ar putea fi dotate cu sisteme inteligente care vor opri motorul, dacă şoferul a băut alcool scrie reporterntv.ro .

  • Deputaţii s-au pronunţat asupra INTRODUCERII poligonului şi a traseului de noapte la examenul pentru permis auto

    Proiectul de lege, care a fost depus în iunie 2016 de un deputat social-democrat, a fost votat în forma propusă de Senat în decembrie 2016.

    Iniţiativa prevedea introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte. Respingerea candidatului la una dintre probe presupunea reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare.

    Iniţiatorul, fostul deputat Florin Gheorghe, a motivat iniţierea acestui proiect de lege prin mărirea numărului de accidente de circulaţie cauzat slabei pregătiri a şoferilor, respectiv a relaxării condiţiilor de obţinere a permisului auto.