BusinessMagazin

Tag: pericol

  • Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

    Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creşteri masive care s-au soldat cu patru crize economice şi au creat nemulţumiri şi falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democraţia modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar şi de atitudinea tinerilor din generaţia millennials faţă de sistem.
    „Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit,  este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.
    Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulţumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăşi dorinţa de libertate şi democratizare a economiei.
    „Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.
    Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”.

    Începuturi capitaliste
    Dacă lumea este obişnuită astăzi cu creşteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creşterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii paşi ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.
    „Cred că trebuie să ne amintim că această creştere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii nu au existat creşteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câţiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieţi sărace, grele, brutale şi scurte. Înainte de secolul XVIII creşterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creştere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, şi anume creşterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.
    Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluţii, şi anume revoluţia intelectuală şi revoluţia organizaţională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piaţă, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuţia naţiunilor”.
    „Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău şi că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii îşi urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalţi, în detrimentul societăţilor, şi s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

    Însă toată lumea a înţeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poţi, prin mecanismul pieţei, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piaţă, prin toate aceste lucruri tu ajuţi societatea.
    După revoluţia intelectuală a urmat o revoluţie organizaţională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată şi mai mulţi acţionari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice şi parteneriatele de business.
    În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înfiinţeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunităţi religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau îşi puteau pierde toată averea.
    „Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creaţia unui anumit moment din istorie şi arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoştinţe şi activităţi pentru un scop comun.”
    Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA şi apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îţi trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înfiinţa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai şpăgi, ci o poţi face pe cont propriu. Şi deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuşi mai mult decât îşi doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluţiei feroviare, în inima revoluţiei oţelului sau în inima revoluţiei retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

    Distrugerea creativă
    Pentru a demonstra cu adevărat esenţa capitalismului, Wooldridge aminteşte de economistul austriac Joseph Schumpeter şi de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.
    „Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism şi inovaţie trebuie să cauţi constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleaşi lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”
    În teorie, această explicaţie este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectaţi pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă creşti productivitatea şi creşti nivelul de avere în societate.”
    Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piaţă sunt greoaie şi complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu îşi au locul în democraţie şi capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?
    „Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume şi prin aptitudini organizaţionale, persistenţă şi dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume şi a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca şi Carnegie, care a văzut potenţialul oţelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.
    Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar şi în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date şi pe internet. La fel şi Zuckerberg cu Facebook. Toţi aceşti oameni vin în lume, văd viitorul şi îl aduc.”
    În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, şi atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – şi îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piaţa îşi face treaba şi produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piaţa, competitivitatea din piaţă.

    Pieţele emergente,
    în centrul atenţiei
    În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forţă economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei naţiuni, crede Wooldridge.
    Acum, ţările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, în timp ce economiile emergente îşi păstrează încă suflul şi ar putea prinde viteză în anii ce urmează.
    „În timp ce Vestul decade, este momentul pieţelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept pieţele unde se face munca grea, manuală, încât pieţele emergente făceau producţia. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie şi ţările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar pieţele emergente sunt doar mâna de lucru.”
    Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe pieţe emergente au devenit mari inovatori. Multe ţări au tehnologie acum şi o dezvoltă uşor, ţările emergente pot crea unicorni şi pot crea şi livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperităţii. Nu există nicio siguranţă cu privire la viitor. Ce ne-a învăţat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde şi poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piaţa. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente. Suntem în secolul pieţelor emergente.”
    Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.
    „Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri.”

    Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?
    „Este foarte uşor să iei creşterea şi prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol şi jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ şi de a plănui economia ajung la a crea nemulţumire şi nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model şi urăşte capitalismul. Condusă de el, această ţară prosperă ar putea intra foarte uşor în declin (…) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.
    Referitor la propria-i ţară, Wooldridge conştientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să îşi asume toate riscurile dar nu îşi asumă răspunderea şi pentru consecinţe, iar toată această situaţie a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.
    În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naţionalizarea au evoluat în diverse hibride şi nu mai sunt gândite şi aplicate cu aceeaşi brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naţionalizări. Corbin a zis că vrea să naţionalizeze majoritatea industriilor principale din ţară, precum cea feroviară şi cele de utilităţi, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă şi vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiştii au înţeles că prin naţionalizarea unei participaţii dintr-o companie ai destul control şi nu ai nevoie de forma clasică de naţionalizare.” 

    Ce spune generaţia tânără
    Horia, 27, angajat în comunicare
    În Europa Centrală şi de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii şi cei care vin din spate îl îmbrăţişează, au oportunităţi, fac bani, călătoresc, cei trecuţi de 40 de ani, mai puţin, din motive evidente. În vest, incluzând aici şi ţări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcţiona mult şi bine până când nu vor mai merge suficienţi bani către jucătorii publici şi privaţi. Cred că ne vom trezi cu fel şi fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferenţiator: preţul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).
    Cred că tinerii din SUA şi Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinţii sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aş propune cinci ani socialişti de test, să văd dacă îşi schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor şi că, în lipsă de alte probleme, îşi fac altele false.
    Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism şi socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireş, cred că dezideratul fiecărei ţări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalţi piloni ai unei societăţi – economie, siguranţă, educaţie etc.

    Raluca, 24,
    companie media
    Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferenţă foarte mare între oamenii care deţin mijloacele de producţie şi cei care deţin mai puţine sau deloc. Pe măsură ce golul se adânceşte, apar tot mai multe lipsuri şi frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziţionaţi în clasa de mijloc.
    Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluţie. Fiecare individ este liber să trăiască aşa cum îşi doreşte, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalţi. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivaţia la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovaţie şi de realizare a unor produse şi servicii de calitate.
    Răzvan, 25, reporter
    Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populaţie, prin comparaţie cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă şi într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală şi automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiţii, dar şi alţi termeni adiacenţi, precum „preţ”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.
    Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA şi Marea Britanie intervievaţi nu înţeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie şi să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecinţa unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.
    Robert, 23, personal trainer
    Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producţie şi consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei şi totul se întâmplă la foc automat şi continuu.
    Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democraţia din Statele Unite ca fiind de faţadă, pentru că oamenii au fost îndreptaţi puţin câte puţin către socialism fără ca aceştia să realizeze.

  • Averea de milioane de lire sterline a prinţului Harry, în pericol din cauza lui Meghan

    La ora actuală, familia regală se confruntă cu un ”coşmar” al impozitelor, deoarece oficialii americani încearcă să găsească o cale de a impozita averea de milioane de lire sterline pe care prinţul Harry şi Meghan o au împreună, conform Express.co.uk.

    Ducesa de Sussex încă este cetăţean american, deci trebuie să plătească taxe în Statele Unite, iar acest lucru se poate extinde şi în cazul celor de la care aceasta primeşte bani, inclusiv soţul ei.
     
    Fiscul american ar putea avea astfel drepturi asupra averii de 5 milioane de dolari a lui Meghan, dar şi asupra principalei surse de venit a lui Harry, un fond anual de 300.000 de lire sterline, pentru care acesta plăteşte deja taxe în Marea Britanie. 
     
    Drepturile de impozitare s-ar putea extinde şi asupra averii Reginei şi a Prinţului Charles, din moment ce şi aceştia le oferă fonduri Ducelui şi Ducesei de Sussex, au declarat surse anonime pentru  Sunday Express, motiv pentru care familia regală a angajat o echipă de consultanţi financiari din Statele Unite care să se ocupe de această situaţie, scrie stirileprotv.ro

  • Siguranţa circulaţiei rutiere, în pericol pe Transalpina. Hoţii au furat elemente de semnalizare la doar 10 ore după ce au fost montate

    Drumarii susţin că siguranţa circulaţiei rutiere este în pericol.

    Poliţiştii fac o anchetă pentru identificarea persoanelor care au furat elementele reflectorizante montate luni de drumari pe parapeţii de pe tronsonul dintre Novaci şi Rânca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu susţin că au montat, luni, 50 de ”ochi de pisică”, iar 30 au dispărut până marţi dimineaţa.

    ”Au furat undeva în jur de 30 de bucăţi, din 50. Ei sunt puşi unul la doi metri, deci pe o distanţă de 60 de metri. Au furat din două locuri, pe tronsonul Novaci-Rânca. Dintr-un loc i-au furat pe toţi, iar dintr-un loc jumătate, cred că a trecut vreo maşină şi s-au oprit. I-am montat luni şi marţi dimineaţa am constatat că nu mai sunt. Momentan, nu putem să montăm alţii, pentru că nu avem, va trebui să fie făcută procedura de achiziţie, să cumpărăm alţii, trebuie să fie făcută licitaţie, că vin la pachet cu parapetele, nu vin separate. Nu poţi face un calcul ca prejudiciu, pentru că ei sunt piesă din parapet”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu.
     

  • Celebra cascadă Bigăr ar putea fi în pericol din cauza defrişărilor masive

    Organizaţiile de mediu Agent Green şi EuroNatur au făcut publică o investigaţie care arată că peste 60% din suprafaţa parcului naţional aflat în judeţul Caraş-Severin ar fi afectată de tăierile de păduri.

    Agent Green şi EuroNatur publică o nouă investigaţie în cadrul campaniei internaţionale “Un dezastru national / Out of control”. Al treilea episod al campaniei are ca subiect distrugerea Parcului Naţional Cheile-Nerei Beuşniţa. Realitatea din teren dovedeşte faptul că pădurile seculare sunt tăiate fără milă la comanda Romsilva, Regia Naţională fiind interesată numai de profitul obţinut din exploatarea masei lemnoase.

    Peste 60% din suprafaţa parcului este afectată de tăieri, o adevărată crimă împotriva biodiversităţii. Pădurile din parc sunt tratate ca nişte păduri ordinare de producţie.

    Agent Green şi EuroNatur fac un nou apel către Ministerul Mediului să intervină ferm pentru a pune capăt exploatărilor comerciale şi degradării pădurilor din parcurile naţionale. Contractele de administrare semnate cu Romsilva trebuie reziliate de urgenţă.

    Agent Green a descoperit zone care au fost degradate prin tăieri agresive, păduri seculare rase şi situri de importanţă comunitară distruse. Toate acestea au fost posibile din cauza incompetenţei şi a ignoranţei de care au dat dovada angajaţii Parcului Naţional Cheile Nerei Beuşniţa şi cei ai Romsilva. De asemenea, investigatorii Agent Green, au obţinut în exclusivitate imagini din timpul unei partide de vânătoare ilegală în inima parcului, şi unde poliţiştii au prins la braconat oficiali ai AJVPS Caraş Severin şi Oraviţa.

     

    Cititi mai multe pe www.agentgreen.ro

  • Cine este traficantul care a pus mana pe reţeaua lui El Chapo! SUA a pus 10.000.000 de dolari pe capul lui si avertizează asupra pericolului

    Nemesio Oseguera Cervantes, poreclit El Mencho, in varsta de 52 de ani, este considerat a fi omul care conduce in prezent cea mai periculoasa retea de traficanti pe ruta Mexic – Statele Unite. El a preluat controlul traficului de droguri dupa arestarea lui Joaquin “El Chapo” Guzman, seful cartelului Sinaloa.

    In acest moment, recompensa de 10 milioane de dolari pusa de americani pe capul lui El Mencho este una dintre cele mai mari promise in schimbul informatiilor care duc la capturarea unui infractor de pe lista “most wanted”.
     
     
    Pe langa recompensa promisa de SUA, si Mexicul a anuntat ca oferta 1.6 milioane dolari pentru capturarea lui Oseguera “El Mencho”.
     
    15 rechizitorii au fost deschise de Departamentul de Justitie al SUA impotriva traficantilor din cartelul Jalisco, acuzati ca au spalat sute de milioane de dolari obtinuti din traficul de stupefiante.
     
    Cartelul Jalisco se afla pe lista celor cinci organizatii criminale transnationale caracterizate ca fiind “cele mai periculoase din lume”.
     
    Ruben Oseguera Gonzalez, poreclit Menchito”, fiul lui El Mencho, a fost arestat in Mexic in 2015. De asemenea, sotia sa se afla in custodia autoritatilor mexicane.
     
    Conform estimarilor guvernului mexican, cartelul Jalisco ar fi acumulat o avere de 50 de miliarde dolari, avand ramificatii inclusiv in Europa si Asia.
     
    Intr-un atac cu lansatoare de grenade, traficantii au ucis 20 de soldati in 2015, in Mexic scrie sport.ro

  • O nouă lovitură pentru Românii care lucrează în străinătate: Alocaţiile copiilor românilor care lucrează în Austria, în pericol

    În cadrul întrevederii avute la Bruxelles de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, cu Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitate, “cei doi oficiali şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu o situaţie semnalată atât de cetăţeni ai unor state europene, cât şi de organizaţii neguvernamentale, vizavi de o posibilă încălcare a drepturilor copilului în Austria, ca urmare a intenţiei Parlamentului naţional de a indexa alocaţiile copiilor cetăţenilor rezidenţi, din alte state europene, care îşi desfăşoară activitatea pe teritorul statului austriac”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului Muncii, remis MEDIAFAX.
     
    Comisarul Thyssen a reiterat poziţia negativă a executivului european faţă de promovarea mecanismului indexării alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor mobili UE.
     
    “În acest sens, Marianne Thyssen a reafirmat şi importanţa promovării principiului la contribuţii egale prestaţii egale (în contextul revizuirii Regulamentelor 883/2004 şi 987/2009 privind coordonarea sistemelor de securitate socială) alături de principiul remuneraţiei egale pentru aceeaşi activitate desfăşurată în acelaşi loc (în contextul revizuirii Directivei detaşarea lucrătorilor)”, arată sursa citată.
     

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Profesia din România extrem de populară care va DISPĂREA în numai câţiva ani. Mii şi mii de oameni stau cu teamă

    Profesia de contabil este în zona în care 97% din activităţi sunt pretabile digitalizării, astfel este nevoie de adaptarea la noua realitate şi de reconfigurarea activităţii contabilului.
     
    Cine se adaptează schimbării va supravieţui, însă cine nu ţine pasul va fi scos din piaţă, a spus Phillippe Arraou, prim-vicepreşedinte al CILEA (Comite de Intergation Latino Europa-America), în cadrul Congresului CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România), eveniment ce a avut loc la sfârşitul lunii septembrie la Palatul Parlamentului.
     

  • BREAKING NEWS: Diagnostic grav pentru Simona: “Azi am făcut RMN-ul şi am aflat”. Problema cu care se confruntă liderul mondial şi marele pericol care o pândeşte

    Constănţeancă şi-a anunţat fanii printr-un tweet cruntul diagnostic aflat, fiind în pericol să rateze Turneul Campioanelor din Singapore: “Salutare, tuturor! Am vrut să vă ofer rapid noutăţi în privinţa stării mele. Am făcut azi un RMN la spate şi am aflat că am hernie de disc. Voi discuta cu doctorii în zilele următoare şi sper că voi reveni cât mai repede cu detalii. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere!”, a fost mesajul campioanei din Constanţa.

    “Accidentată la spate în timpul unui antrenament înaintea turneului de la Wuhan, Simona a jucat cu o discopatie şi, probabil, problema sa s-a agravat, după acest diagnostic fiind  nevoie de un tratament conservator insistent cu repaus îndelungat. Dacă durerile persiseă, Simona e pasibilă de intervenţie chirurgicală”, spune un medic specialist, constultat de ProSport. În funcţie de recomandarea medicului pe care-l va consulta Simona, ea va afla dacă ar putea participa la Turneul Campioanelor (20-27 octombrie).

    Hernia de disc se caracterizează prin ruperea inelului fibros de la marginea discului vertebral, permiţând hernierea materialului nucleului pulpos, care va interesa rădăcinile nervoase.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • CE Oltenia, a doua sursă de energie a României, în pericol: profit de 9 ori mai mic în S1 2018 din cauza costurilor legate de poluare. „Ne afectează groaznic“

     În contextul în care singura direcţie pentru preţul certificatelor de CO2, care a ajuns deja la maximul ultimului deceniu, este scumpirea, producătorii pe cărbuni caută soluţii de supravieţuire.
     
    CE Oltenia, entitate care cuprinde cele mai mari termocentrale din Ro­mâ­nia şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.