Sărbătoarea, arată preşedintele, “are loc, nu întâmplător, într-un timp şi într-un loc de care viaţa martirilor Brâncoveni este profund legată. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept «Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni» în Patriarhia Română, iar Biserica «Sfântul Gheorghe – Nou» adăposteşte trupul voievodului martir Constantin Brâncoveanu adus în ţară de către soţia sa, doamna Maria, pentru a fi înmormântat în frumoasa ctitorie pe care voievodul a ridicat-o în capitala ţării”.
Şeful statului afirmă în continuarea measajului:
“Este un eveniment important pentru Biserica Ortodoxă Română, pentru credincioşii ortodocşi şi, fireşte, este un moment extraordinar de emoţionant pentru noi toţi, cei care am dorit să cinstim împreună memoria unui domnitor care a însemnat atât de mult în istoria noastră, în spiritualitatea şi în cultura românească. Privind în urmă la ceea ce au dăruit Brâncovenii în istoria României, suntem invitaţi să reflectăm la exemplaritatea unui destin pe deplin asumat, în spiritul jertfei şi al credinţei mărturisitoare.
Cunoscut şi preţuit în întreaga Europă, Constantin Brâncoveanu şi-a sumat integral misiunea care i-a fost încredinţată ca voievod al Ţării Româneşti. Într-o perioadă politică dificilă, la confluenţa dintre Răsărit şi Apus, Constantin Brâncoveanu a răspuns în egală măsură vocaţiei sale de om politic, dar şi de ctitor şi cărturar, împlinind, în chip strălucit, destinul domnitorului luminat, preocupat de artă şi cultură, asemenea marilor principi ai Renaşterii. De numele său se leagă numeroase ctitorii în frumosul stil brâncovenesc, Academia domnească din Bucureşti înfiinţată la 1694, şcoli superioare şi biblioteci care au devenit centre de cultură rivalizând cu cele din Apusul Europei şi, nu în ultimul rând, tipărirea Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi scrisă în limba română, toate acestea echivalând cu un înalt act de cultură şi spiritualitate, prin care domnitorul a rămas în conştiinţa naţională. Această plurivalenţă a preocupărilor sale ne face să vorbim despre o «epocă brâncovenească» înţelegând prin aceasta o perioadă de înflorire în spiritul unei unităţi care, cu siguranţă, a pregătit intrarea noastră în modernitate.
Suntem un popor cu numeroase modele demne de urmat. Noi, contemporanii, avem privilegiul de a-i cinsti cum se cuvine pe Brâncoveni şi, totodată, datoria de a încerca să le urmăm exemplul. Mă bucur că evenimentul de astăzi readuce în conştiinţa naţională unul dintre cele mai strălucite figuri politice şi culturale din istoria noastră medievală. Destinul Brâncovenilor, urmat şi de moartea lor martirică la Constantinopol în anul 1714, dovedeşte forţa cu care un om a fost capabil să schimbe în bine destinul ţării sale, chiar cu preţul jertfei propriei vieţi şi aceea a fiilor săi.
Curajul mărturisirii, fermitatea în apărarea adevărului şi a dreptăţii sunt condiţiile fără de care destinul unei comunităţi nu poate fi imaginat. Dacă noi toţi vom înţelege şi vom asuma cu deplină responsabilitate această lecţie de viaţă, vom avea şansa să continuăm destinul pe care voievodul Brâncoveanu l-a dorit pentru poporul său. Istoria evoluează, antrenându-ne în transformările ei, şi sunt convins că este necesar, mai mult ca oricând, să ne păstrăm fidelitatea faţă de toate aceste repere care ne pot orienta spre progres, spre modernizare, spre dezvoltarea potenţialului extraordinar de care dispunem.
Am încrederea că sărbătoarea de astăzi va fi un prilej de bucurie şi de speranţă pentru toţi românii şi, mai ales, pentru cei care, având respect pentru alegerea şi jertfa martirilor Brâncoveni, vor păstra vie amintirea lor.”