Tag: pasaj

  • Firea: Mi s-a transmis că sâmbătă se va putea relua parţial circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului

    “Mi s-a transmis nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Dar nu ar fi rău, ar fi foarte bine. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la inaugurarea Centrelor de zi pentru copii “Micul Prinţ” şi “Lizuca” din sectorul 3 al Capitalei.

    Edilul a somat, pentru a doua oară, consorţiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piaţa Sudului, asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a TERMINAT! Firea a pus piciorul în prag şi trece la AMENINŢĂRI

    Într-o scrisoare adresată constructorilor  de biroul de presă al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea anunţă firma care se ocupă de unul dintre cele mai mari proiecte din Capitală:

    “Deşi am solicitat mobilizarea Dvs. şi reanalizarea graficului de execuţie al lucrarilor în sensul finalizării cât mai urgente a acestora, nu am constatat niciun progres semnificativ, fiind observată, în linii mari, aceeaşi lipsă de implicare, ceea ce induce o stare de nemulţumire generală în rândul cetăţenilor, cărora le este grav afectată în continuare viaţa economică şi socială…” 

    S-a TERMINAT! Firea a pus piciorul în prag şi trece la AMENINŢĂRI

  • Pasajul de la Piaţa Sudului ar putea fi inaugurat după Paşte

    “Îmi doresc ca imediat dupa sărbătorile pascale să vă invit la inaugurare. Recunosc, am o dezamăgire pentru faptul că reprezentanţii constructorului, care este o asociere de firme, mi-au garantat că în săptămâna de mărţişor şi de 8 martie mergem împreună să inaugurăm. Este o întârziere, dar care nu ni se poate imputa. Haideţi să le mai dăm o şansă şi imediat după sărbătorile pascale să vă invităm la inaugurare. Nu mai vreau să vă spun în ce situaţie am găsit Pasajul Piaţa Sudului. Nu se mai lucra, acel Dorel pe care îl ştim noi era la tot pasul. Plăţile nu mai erau făcute din luna octombrie şi, practic, am repornit motoarele şi pe acest şantier”, a declarat Gabriela Firea.

    Lucrările la pasajul subteran de la Piaţa Sudului au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă şi canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilităţi, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greşelile comise de funcţionarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri. Din această cauză, Primăria Generală a Capitalei nu a mai putut obţine finanţare europeană pentru acest pasaj.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • CNAIR va realiza două intersecţii de tip giratoriu pe Centura Bucureşti, în zona Pasajului Otopeni

    Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), unul dintre sensurile giratorii va fi situat la aproximativ 2.950 de metri de pasajul rutier spre Mogoşoaia (km 69+031), iar cel de-al doilea sens giratoriu se va construi la intersecţia cu Strada Drumul Gării (zona Lukoil), respectiv la km 1+277.

    De asemenea, „pe axa centurii, între cele două sensuri giratorii a fost prevăzută amplasarea unui parapet prefabricat din beton tip New Jersey, care ajută la separarea fluxurilor de circulaţie”, se anunţă în comunicatul citat.

    Compania transmite că se va amenaja un sens giratoriu provizoriu până la obţinerea tuturor avizelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă amânare pentru Pasajul Auto de la Piaţa Sudului

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, joi, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” până la data de 31 decembrie 2018.

    Consilierii Generali ai Municipiului Bucureşti au aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CGMB, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” până la data de 31 decembrie 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureştiul are un nou PASAJ SUBTERAN: Cum arată pasajul pe care vor circula 2.000 de vehicule pe oră – GALERIE FOTO

    “Pasajul a fost inaugurat cu două luni întârziere, din cauza reţelelor subterane care au fost găsite în zonă. Se estimează că vor circula 2.000 de vehicule pe oră”, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

    Bucureştiul are un nou PASAJ SUBTERAN: Cum arată pasajul pe care vor circula 2.000 de vehicule pe oră – GALERIE FOTO

  • Pasajul Piaţa Presei a fost INAUGURAT: Cum arată pasajul pe care vor circula 2.000 de vehicule pe oră – FOTO

    “Pasajul a fost inaugurat cu două luni întârziere, din cauza reţelelor subterane care au fost găsite în zonă. Sunt două intrări şi o ieşire şi are o lungime de apoximativ 800 de metri. Pasajul fluidizează cu aproximativ 30 la sută circulaţia. Se estimează că vor circula 2.000 de vehicule pe oră”, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent duminică la darea în funcţiune a pasajului.

    Edilul a precizat că în următoarea perioadă va monitoriza traficul din această zonă, astfel încât, dacă va fi nevoie, să fie reglate semafoarele. De asemenea, Oprescu a mai spus că dacă va fi necesar s-ar putea construi un pasaj pietonal subteran în zona fostului Minister al Culturii.

    Odată cu inaugurarea pasajului de la Piaţa Presei a fost vizitat şi pasajul subteran pietonal, pe pereţii căruia au fost puse fotografii făcute de bucureşteni. Aici vor fi montate şi două lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.

    Pasajul subteran Piaţa Presei are o lungime de aproximativ 800 de metri şi este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic ridicat – şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăşti şi bulevardul Poligrafiei.

    Valoarea investiţiei este de 60,4 milioane de lei, fără TVA.

    Pasajul subtraversează piaţa pe direcţia Nord-Sud, pe sensul de intrare în Capitală, iar legătura între şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi şoseaua Kiseleff se face pe două benzi de circulaţie. În subteran se desprinde o bandă separată, care face legătura cu bulevardul Mărăşti.

    De asemenea, circulaţia la suprafaţă se va desfăşura, ca şi înainte, printr-o intersecţie semaforizată, iar circulaţia pietonală transversală şoselei Kiseleff se face, pe lângă vechiul pasaj pietonal, pe un nou pasaj pietonal care a înlocuit vechea trecere de pietoni la sol între Parcul Herăstrău (berăria H) şi terminalul RATB. Totodată, a fost amplasată o nouă staţie pentru transportul public pe şoseaua Kiseleff, iar vechile staţii au fos relocate.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că pasajul optimizează circulaţia în intersecţia Piaţa Presei, pe direcţiile Bulevardul Kiseleff – Arcul de Triumf, Bulevardul Mărăşti – Expoziţiei şi se fluidizează traficul în intersecţie prin introducerea fluxului principal de vehicule de pe direcţia Fântâna Mioriţa- Bulevardul Mărăşti în subteran.

  • Pasajul Unirii, închis pentru curăţenie

    “În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în data de 06.05 – 07.05.2015, în intervalul orar 23:30 – 04:00 se va închide traficul rutier în pasajul Unirii pe sensul dinspre bulevardul Mărăşeşti către Piaţa Universităţii” a anunţat Poliţia Capitalei.

    În perioada următoare, Pasajul Unirii va fi închis şi pe celălalt sens, dinspre Piaţa Universităţii către bulevardul Mărşeşti, pentru ca pasajul să poată fi curăţat integral.

  • Proiect de 1,7 milioane lei pentru supervizarea construcţiei pasajului la centura Bucureşti – Domneşti

    Durata contractului este de 53 luni, din care o lună perioada de preconstrucţie, 3 luni perioada de proiectare, 24 luni activităţi de supervizare a construcţiei, 24 luni activităţi de supervizare în perioada de notificare a defectelor, o lună perioada de finalizare a lucrărilor, inclusiv emiterea certificatului de recepţie finală.

    “În contextul necesităţii fluidizării traficului pe centura Municipiului Bucureşti, construirea pasajului a apărut ca o necesitate obiectivă pentru descongestionarea circulaţiei la intersecţia centurii rutiere şi a liniei CF de centură cu strada Prelungirea Ghencea şi DJ 602. În zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

    Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat la jumătatea lunii martie lansarea licitaţiei pentru construcţia pasajului, şoseaua cu o lungime de 260 metri urmând să fie finalizată în 2017, în baza unui contract estimat la 185,3 milioane lei, fără TVA. Constructorii interesaţi pot depune ofertele până la 30 aprilie.

    Licitaţia este organizată după ce locuitorii din zonă (aproximativ 20.000 de persoane) s-au plâns că nu pot circula, întrucât Prelungirea Ghencea, şoseaua care face legătura între Bucureşti şi localitatea Domneşti, are o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor este în creştere. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.

  • Pasajul din zona centurii Bucureşti – Domneşti va fi finalizat în 2017. Şoseaua de 260 de metri va costa 185 de milioane de lei

    “Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni, din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor”, arată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, într-un comunicat.

    Lucrările de construcţie ar urma să înceapă astfel cel mai devreme în acest an şi să fie finalizate în 2017.

    “Întrucât în zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi al populaţiei din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureştiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domneşti va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat”, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

    Compania de Drumuri aşteaptă oferte din partea constructorilor până la 30 aprilie.

    Licitaţia este organizată după ce locuitorii din zonă (aproximativ 20.000 de persoane) s-au plâns că nu pot circula, întrucât Prelungirea Ghencea, şoseaua care face legătura între Bucureşti şi localitatea Domneşti, are o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor este în creştere. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.

    Lărgirea la două benzi pe sens a centurii Bucureşti Sud, cu realizarea pasajului suprateran în zona centurii Bucureşti-Domneşti, a fost inclusă în 2013 pe lista proiectelor prioritare ale Guvernului pentru anul 2014.

    Indicatorii tehnico-economici ai proiectului, aprobaţi de Executiv în noiembrie 2014, arată că valoarea totală a investiţiei este estimată la aproape 250 de milioane de lei.