Tag: parteneriat

  • Dragnea: Parteneriatul cu UDMR rămâne în vigoare

    ”Ei (parlamentarii UDMR – n.r.) au avut o întâlnire în grupul parlamentar. Parteneriatul rămâne în vigoare. Nefiind adus în discuţie la ei, nu avea de ce să fie completat sau modificat”, a anunţat Liviu Dragnea.

    El a mai spus că a discutat cu preşedintele UDMR despre priorităţi legislative.

    ”I-am şi dat materialul pe care l-am aprobat la Comitetul Executiv, urmând ca săptămâna viitoare să avem o întâlbnire în care să discutăm despre cele mai importante legi pe care vrem să le adoptăm în această sesiune, sigur – începând cu Legea pensiilor”, a mai spus liderul PSD.

  • Archos şi Qustodio lansează o nouă gamă menită să asigur siguranţa copiilor în mediul online

    Pe lângă configuraţia hardware optimizată, gama Archos Junior include un abonament Qustudio Premium, cu acces la un conţinut filtrat şi la instrumentecomplete de gestionare a activităţii de la distanţă. Astfel, părinţii vor avea certitudinea că cei mici sunt constant în siguranţă în mediul online, utilizând tableta sau smartphone-ul într-un mod responsabil. 

  • Au transformat 4,5 tone de gunoi într-o operă de artă – GALERIE FOTO – VIDEO

    Nimic neobişnuit, cu excepţia faptului că opera de artă a fost realizată din deşeuri culese din ocean – peste 4,5 tone de gunoi.
    Proiectul vrea să atragă atenţia asupra modului în care mai multe oraşe din lume contribuie la cantitatea uriaşă de deşeuri acumulată în ocean.
    STUDIOCKA a semnat un parteneriat cu Hawaii Wildlife Fund pentru organizarea mai multor acţiuni de curăţare a plajelor din Statele Unite.

  • Resorturi de lux la Marea Neagră şi 30 de staţii de metrou, proiecte adoptate, joi, de Guvern

    Potrivit surselor citate, Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o Hotărâre pentru suplimentarea anexei cu lista proiectelor strategice de investiţii în parteneriat public-privat, decizia Executivului venind la propunerea CNSP.

    În total, lista conţine după suplimentarea de joi un număr total de 21 de proiecte de investiţii, au completat sursele menţionate. În prezent, Comisia Naţională de Prognoză elaborează studiile de fundamentare pentru fiecare din aceste proiecte şi după finalizarea studiilor, le va prezenta în Guvern pentru adoptarea lor prin HG şi lansarea licitaţiilor de atribuire.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MHS Truck & Bus şi Roman SA vor să producă un camion românesc la standarde nemţeşti

    „Ne dorim să producem la Braşov un camion românesc la standarde nemţeşti. Mai mult, strategia noastră este ca, pe masură ce programul va ajunge la maturitate, tot mai multe componente ale platformelor de transport auto să fie produse în România. Obiectivul ultimului an al programului este acela de a produce 100% din necesarul de vehicule militarizate, exclusiv în ţara noastră”, a spus Claudia Iordache, managing director MHS Truck & Bus.

    MHS Truck & Bus si Roman SA intenţionează să depună o ofertă în cadrul competiţiei anunţate de Ministerul român al Apărării Naţionale pentru achiziţia a aproximativ 3300 de camioane şi remorci, cu camioanele militare gama HX şi camioanele comerciale militarizate TG.

     

  • Waze şi Alianz fac un parteneriat prin care românii vor putea folosi butonul de SOS din aplicaţie în caz că au nevoie de asistenţă sau remorcare

    Waze va oferi curând un serviciu de asistenţă la şosea pentru utilizatorii din Europa, potrivit 9to5Mac.

    Publicaţia City A.M. scrie că Waze va lansa serviciul în Marea Britanie şi alte şapte ţări europene. Astfel, va ajunge curând şi în România. 

    Butonul de SOS va fi valabil non-stop şi este oferit prin intermediul unui parteneriat cu compania de asigurări Alianz.

    „Parteneriatul cu Alianz Partners ne-a permis să eliminăm o parte din stresul clienţilor. Dacă se întâmplă ceva atunci când conduci, ajutorul este doar la un click distanţă”, transmite compania.  

     

     

  • Guvernul vrea construirea aeroportului Bucureşti Sud în parteneriat public-privat

    „În şedinţa de astăzi (joi – n.r.) adoptăm cel de-al doilea pachet de investiţii strategice care vor fi realizate în parteneriat public-privat. În şedinţa din 24 mai am adoptat primele cinci proiecte. Astăzi (joi – n.r.) adoptăm încă opt proiecte strategice de investiţii care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public privat. Dintre acestea, trei sunt în domeniul sănătăţii, ceea ce arată interesul guvernului României pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale”, a spus la începutul şedinţei Executivului premierul Viorica Dăncilă.

    Ea a precizat că este vorba despre construirea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, în condiţiile în care România s-a confruntat cu o criză de plasmă în ultimul an. De asemenea, Executivul intenţionează construirea spitalelor regionale Timişoara şi Brăila-Galaţi, ultimul cu o capacitate de 800-1000 de paturi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spune Banca Mondială despre proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov: Am aflat din presă că guvernul renunţă la parteneriatul de 35 de milioane de euro cu noi. Nu au discutat cu noi încă

    Tatiana Proskuryakova, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria spune că instituţia financiară a aflat „din presă” decizia guvernului României de a renunţa la parteneriatul pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.
     
    „Noi am aflat din presă că guvernul a renunţat la parteneriatul cu noi pentru acest proiect. Urmează să discutăm cu ei”, spune Tatiana Proskuryakova.

    Săptămâna aceasta, ministrul transporturilor, Lucian Şova, a declarat că în construcţia autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov „nu avem niciun contract” cu Banca Mondială, enumerând motive pentru care ar fi mai oportună varianta parteneriatelor public-private.

    „Noi stabilisem un acord prin care să oferim finanţare de 35 de milioane de euro. Aceşti bani nu erau pentru construcţia propriu-zisă ci pentru a crea o infrastructură de finanţare pentru a atrage mai repede fonduri europene şi alţi investitori, în vederea construcţiei autostrăzii”, adaugă Proskuryakova.

    Una dintre problemele pe care le identifică Banca Mondială în privinţa României este reprezentată de „cadrul instituţional” şi de faptul că „nu ducem lucrurile până la capăt”.

    „Problema este că trebuie stabilite obiective şi urmate până la capăt (…) Am înţeles că guvernul vrea să folosească un studiu de fezabilitate din 2005 pentru acest proiect, iar acest studiu nu cred că ar mai fi valabil”.

    Lucian Şova spune că acest parteneriat pe proiect cu Banca Mondială a fost o „intenţie” a fostului premier Mihai Tudose.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • E.ON preia Innogy printr-o finanţare sindicalizată de 5 miliarde de euro

    „În contextul unui amplu schimb de active şi participaţii între E.ON şi RWE şi al ofertei voluntare de preluare publică către acţionarii Innogy SE, E.ON a încheiat cu succes sindicalizarea unei finanţări de achiziţionare în valoare de 5 miliarde de euro. Înainte de sindicalizare, angajamentul financiar fusese asigurat de BNP Paribas în calitate de reprezentant unic”, arată un comunicat al E.ON.

    E.ON a invitat băncile cu care se află în parteneriat să participe cu obligaţiuni în valoare de câte 400 de milioane de euro fiecare. Toate băncile invitate au participat la achiziţie, ceea ce a dus la o înscriere substanţială peste nivelul estimat. Finanţarea acestei achiziţii constă într-un credit-punte de 3 miliarde de euro şi un împrumut la termen de 2 miliarde de euro, cu scadenţa peste cinci ani. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea achiziţei de acţiuni Innogy care nu sunt deţinute de RWE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pragul de la care nu mai poţi da înapoi

    Există două tipuri de persoane care mizează pe achiziţia unei francize: cei care lucrează într-o corporaţie şi vor să devină antreprenori şi cei care are deja propria afacere şi vor să se dezvolte. Sunt necesare o serie de calităţi pentru a dezvolta un business cu o franciză, semnalează Raluca Stanciu, managing partner la francize.ro, în cadrul evenimentului ZF Forumul de franciză Transilvania, în parteneriat cu fracize.ro. Concret, este vorba despre dedicare, capacitate de analiză a celei mai bune locaţii şi a celor mai buni oameni şi determinare de a munci şi de a lucra în parteneriat.

    Pe piaţa locală de francize sunt aproape 400 de concepte, cu peste 9.800 de unităţi deschise. Peste 65% din aceste concepte sunt internaţionale, însă antreprenorii români au prins curaj să-şi dezvolte afacerile în franciză, printre cele mai puternice branduri româneşti care au ales această dezvoltare numărându-se lanţul de cafenele 5 to go şi lanţul de restaurante Salad Box.

    „Nici nu mă gândeam vreodată că mă voi extinde în franciză. Totul a pornit de la un articol în Ziarul Financiar, pe care l-a văzut o doamnă şi a venit cu propunerea de a deschide un 5 to go în sistem de franciză”, a spus Radu Savopol, fondatorul 5 to go. Lanţul de cafenele operat de antreprenor are în acest moment mai mult de 80 de unităţi în Bucureşti, dar şi în alte oraşe mari, precum Constanţa sau Cluj-Napoca. Reţeaua de cafenele a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,3 milioane de euro. Costul unei afaceri 5 to go la cheie se plasează între 15.000 şi 20.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, aceasta incluzând taxa de franciză, amenajarea spaţiului şi stocul de marfă.

    Planurile 5 to go pentru 2018 vizează deschiderea a circa 20 de noi spaţii, pentru a ajunge la 100 de locaţii, deşi părerea proprietarului este că această cifră va fi depăşită. Una dintre locaţii va fi de tipul drive.

    Concluzia generală a antreprenorilor care au participat la eveniment a fost că locaţia este esenţială în dezvoltarea afacerii. De asemenea, o franciză oferă câteva avantaje semnificative faţă de un start-up: existenţa unui brand, know-how-ul pe care îl aduce experienţa acestuia şi faptul că evoluează şi se dezvoltă continuu. O franciză are şanse de reuşită cu 50% mai mari decât un start-up, arată un studiu realizat de francize.ro.
    Afacerile prezentate în cadrul Forumului de franciză Transilvania provin din sectoare de activitate diverse, de la retail la servicii şi HoReCa, iar preţul unei afaceri la cheie variază între 20.000 şi 150.000 de euro.

    Potenţial există atât peste graniţă, cât şi local, mai ales prin prisma comparaţiei dintre piaţa românească şi cea din Franţa, care este cea mai puternică piaţă de francize din Europa. Afacerile în franciză din Franţa au rulaje cumulate de 55 mld. euro, ceea ce înseamnă 2,6% din PIB. În România francizele au o cifră de afaceri cumulată de 3 mld. euro şi o contribuţie de 1,5% la PIB. Totuşi, trendul este ascendent în România, la fel ca şi interesul investitorilor. Salad Box, afacere dezvoltată de antreprenorul Dan Isai, a trecut deja de graniţele ţării; alte branduri româneşti se pregătesc de asemenea să facă pasul peste hotare, iar printre ele se numără spălătoriile de tip self-service JetPOINT şi reţeaua de clinici de înfrumuseţare aBeauty Clinique.

    O afacere la cheie în sistem de franciză pentru o spălătorie JetPOINT costă 25.000 de euro pentru un modul, iar spaţiile cele mai eficiente au patru până la şase module. Investiţia se recuperează în trei ani, iar în acest timp spălătoria funcţionează fără angajaţi. Spaţiul rămâne în continuare cheia succesului. Ca exemplu, spălătoria JetPOINT din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, este vizitată zilnic de 600-700 de maşini în medie, la un cost pe spălare care porneşte de la 3 lei şi poate depăşi 12 lei.

    „Cele două elemente ale soluţiei pe care o propunem sunt componentele de calitate şi acea soluţie la cheie. Oferim partenerilor şi sprijin pe partea de service post-vânzare, mentenanţă şi înlocuire a pieselor”, afirmă Florin Goron, unul dintre fondatorii afacerii JetPOINT.
    Clinicile de înfrumuseţare aBeauty Clinique au un cost iniţial de investiţie de aproximativ 150.000 de euro, iar recuperarea investiţiei se poate face în 3-4 ani.

    Creşterea aBeauty a fost de 21% în fiecare an, ajungând ca în 2017 să aibă o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro. „Ne adresăm oamenilor cu bani, care se respectă. Viaţa de antreprenor este una stresantă, iar după ce munceşti toată ziua vrei să te duci să te respecţi”, explică Ştefan Popa, fondatorul clinicilor aBeauty Clinique. În reţeaua operată de acest brand de clinici se tratează peste 28 de afecţiuni, în tratamente folosindu-se peste 20 de proceduri.

    Pe partea de branduri internaţionale, Moritz Eis este o franciză care s-a lansat în premieră în România, în cadrul Forumului de franciză Transilvania. Compania este condusă de anterprenorul care a dat numele afacerii, adică Moritz Fried, şi este un lanţ de gelaterii artizanale cu 22 de unităţi, cu prezenţă în cinci ţări de pe două continente.

    „Când vindem franciza, ne uităm la oamenii care au chemarea pentru aşa ceva, adică sunt precişi, atenţi la detalii, pentru că aşa am ieşit noi în evidenţă. De asemenea, căutăm oamenii care au competenţe sociale, care pot aduce clienţii potriviţi în magazinele noastre”, declară fondatorul Moritz Eis. Gelateriile reţelei au o taxă de franciză de 8.000 de euro pentru o unitate de 30-50 de metri pătraţi, investiţia iniţială ridicându-se la maximum 45.000 de euro.

    Există posibilitatea închirierii unei motociclete refrigerate Piaggio Ape, a cărei chirie costă maximum 2.000 de euro lunar.
    Piaţa de 3 miliarde de euro a francizelor din România este încă la început, iar antreprenorii care pot cumpăra o afacere la cheie abia îşi descoperă apetitul pentru acest model de business.

    Cu toate acestea, piaţa de profil este în plină dezvoltare, rulajele cumulate ale afacerilor în franciză crescând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la aproape 3 miliarde de euro la finalul anului trecut. Creşterea medie anuală a pieţei a fost de aproximativ 20% în ultimii patru ani. Iar ritmul ar urma să se menţină.