Tag: Parlamentul European

  • PE propune condiţionarea accesului la fonduri UE de independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei

    “Asistată de un grup de experţi independenţi, Comisia Europeană va avea sarcina de a depista «deficienţe generalizate în privinţa statului de drept» şi va decide măsuri care ar putea include suspendarea plăţilor efectuate prin bugetul UE sau reducerea prefinanţării”, se arată în proiectul aprobat joi de Parlamentul European cu 397 de voturi pentru, 158 împotrivă şi 69 de abţineri.

    Planul va fi implementat doar dacă va fi aprobat după negocieri de Parlamentul European şi de Consiliul European.

    Imediat ce un stat membru sancţionat va remedia problemele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE pot hotărî deblocarea fondurilor.

  • PE, dezbatere pe tema crizei generate de respingerea Acordului Brexit. Barnier evocă întoarcerea la masa negocierilor

    Michel Barnier a declarat că acordul Brexit se află în impas după respingerea zdrobitoare a înţelegerii Theresei May de către parlamentari, dar i-a oferit să se întoarcă la masa de negocieri dacă forţele parlamentare aliate Teresa May îşi vor schimba “liniile roşii”, scrie de Guardian.
     
    Motivaţiile deputaţilor care au dat respins acordul – o înfrângere cu 230 de voturi, cea mai mare înregistrată de vreun guvern- au fost descrise de către negociatorul-şef al UE drept “contradictorii”.
     
    Barnier a declarat că parlamentul nu a reuşit să ofere o viziune alternativă marţi seară, avertizând că discuţiile nu ar putea progresa până când nu se va găsi o majoritate comună pentru a ajunge la o înţelegere.
     
    “Ascultând declaraţiile publice făcute de membrii Camerei Comunelor, regretam să spunem că ne-au făcut să ne întristăm, au fost cauzate de diverse motivaţii, opiniile uneori fiind destul de contradictorii sau opuse”, a declarat Barnier în timpul unei dezbateri în Parlamentul European, la Strasbourg.
     
    “În mod obiectiv, acest vot nu este o manifestare clară a unei majorităţi pozitive care să definească un proiect alternativ şi o alternativă la propunerea de astăzi”, a spus Barnier.
     
  • Mesaje din Parlamentul European pentru România: Nu distrugeţi Preşedinţia. Amnistierea nu e un demers acceptabil

    Dubravka Šuica: “Sunt ferm convinsă că vom avea o foarte bună colaborare. Sunt convinsă că tema coeziunii va fi dificilă în contextul actual. Aţi menţionat şi depăşirea decalajelor şi sper că veţi avea succes. Ne dorim ca atât Bulgaria, cât şi Croaţia să poată adera la Spaţiul Schengen pentru a dispărea Europa celor două viteze. Există multe nemulţumiri şi în România, multe proteste, in cazul dvs chiar şi statul de drept a fost pus sub semnul întrebării. Aţi mai spus că statul de drept ţine de principiul subsidiarităţii şi acest lucru nu îl putem accepta. Aţi auzit ce au spus oamenii în stradă, cetăţenii dvs în stradă”.
     
    Maria João Rodriguues: “Permiteţi-mi să vă spun care sunt aşteptările şi dorinţele noastre şi ce fel de Europa dorim să promovăm prin summit-ul de la Sibiu. Considerăm că aţi stabilit priorităţilor corecte, iar coeziunea socială este prioritatea centrală. Pilonul social care poate deveni lege şi instrument. În al doilea rând, un pre-acord privind CFM cu coeziunea ca prioritate centrală, nu doar pentru statele membre, dar şi pentru Zona Euro. Şi o a doua chestiune – Va fi România inclusivă în Spaţiul Schegen. A treia chestiune este un parteneriat mai bun cu vecinii de la Est, astfel vom gestiona mai bine şi mai uşor migraţia, dincolo de ce se va întâmpla cu Brexit”.
     
  • Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, ULTIMATUM pentru Bucureşti: Ţara dumneavoastră e pe calea lui Orban şi Kaczynski

    “Ţara dvs preia preşedinţia într-un moment critic. Am făcut o listă transportul, reforma bancară, CFM, unde avem nevoie de un acord şi articolul care se îndreaptă împotriva guvernului polonez şi cel lansat împotriva lui Orban. Sper ca dvs şi preşedinţia dvs aveţi foarte multe de făcut şi sper să nu apară un articol 7 şi în cazul României, nu sunteţi departe de acest moment. 
     
    Am fost ultima dată împreună cu câţiva colegi la Bucureşti, ne-am întâlnit cu dl Dragnea şi a apărat aceste dosare şi a spus că statul de drept e o chestiune de subsidiaritate. Nu se pune problema subsidiarităţii. În aceeaşi zi i-am spus dl Tăriceanu şi mi-a transmis că majoritatea parlamentară va modifica legile şi vor respecta propunerile de la Veneţia. Mai mult propunerile vor fi trimise Comisiei de la Veneţia pentru a remedia Codul Penal, codul de procedură penală şi legea ong-urilor. Vreau să vă spun că de când ne-am întâlnit niciuna dintre promisiunile dvs nu a fost respectată”, a declarat Guy Verhofstadt.
     
    Preşedintel ALDE European ameninţă şi legat de abordarea privind amnistia, spunând că dacă la Bucureşti coaliţia nu îşi schimbă opinia, “familia mea europeană nu va merge cu dvs”.
     
  • Viorica Dăncilă prezintă în Parlamentul European priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE

    ”Premierul va conduce delegaţia Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14-15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
     
    Potrivit sursei citate, premierul României va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziţiei de fotografie pe tema “Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.
     
    Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi.
     
    Încă de miercurea trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că luni şi marţi se va afla la Strasbourg.
     
  • În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen

    “Consiliul (UE) pur şi simplu nu ştie ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eşecul de a adopta o decizie privind admiterea României şi Bulgariei la zona Schengen”, a adăugat oficialul european.
     
    Potrivit raportului Stanişev, aprobat marţi de Parlamentul European, admiterea parţială a acestor ţări ar fi “lipsită de o justificare legală” şi ar putea avea efecte economice şi sociale negative pentru România şi Bulgaria.
     
  • Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni nu ştie ce înseamnă

    De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adpţilor vreunei religii obscure. 

    Poate aţi mai văzut pe străzi maşini care au pe spate ca emblemă simbolul unui peşte. Acesta este purtat ca un simbol religios, scire promotor.ro

    Desenul respectiv se numeşte „peştele lui Isus”, fiind un acronim al grecescului ΙΧΘΥΣ “ichthys” – (Iesous Christos Theou Yios Soter), adică “Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Mantuitorul”. 

    Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ”Isus„.

    Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.

    Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.

    Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.

    Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.

    Pestele este un simbol crestin evident încă din Evanghelia după Matei 4:19: “Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.”

  • Parlamentul European a votat alocarea a 500 de milioane de euro pentru apărarea statului de drept

    „Vedem în România, în aceste zile mai mult ca oricând, cum valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum democraţia, statul de drept şi independenţa justiţiei, sunt atacate constant. Atacuri la adresa statului de drept sunt, însă, întâlnite şi în alte state membre. Asistăm la campanii de dezinformare, ştiri false şi chiar declaraţii antieuropene ale politicienilor populişti. De multe ori, aceste atacuri vin din afara Uniunii Europene, de la adversarii democraţiei europene. De aceea, prin acest program, vrem să apărăm valorile Uniunii şi să dotăm cetăţenii şi societatea civilă cu instrumentele necesare de a se apăra de aceste atacuri”, a declarat Siegfried Mureşan, printr-un comunicat de presă remis, miercuri MEDIAFAX.

    Propunerea europarlamentarului PNL se referă la bugetul alocat Programului pentru Drepturi şi Valori al Uniunii Europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REZOLUŢIA Parlamentului European. În textul care va fi adoptat marţi este condamnată intervenţia poliţiei din 10 august. Cele 13 RECOMANDĂRI pentru România

    Documentul, publicat pe site-ul Parlamentului European, conţine 13 recomandări către România şi instituţiile Uniunii Europene în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi lupta anticorupţie.
     
    Totodată, dacă aceasta rezoluţie va fi aprobată, Parlamentul European condamnă “intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018”.
     
    Textul rezoluţiei Parlamentului European privind statul de drept în România include următoarele recomandări:
     
    (Parlamentul European):
     
    1: Subliniază că este fundamental să fie garantat faptul că valorile europene comune enumerate la art. 2.5 din TUE sunt respectate pe deplin şi drepturile fundamentale din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sunt enumerate;
     
    2. Este profund îngrijorat de rescrierea legislaţiei privind legislaţia penală şi juridică românească, în mod special de potenţialul de a submina în mod structural independenţa sistemului juridic şi capacitatea de a lupta în mod eficient împotriva corupţiei în România, cât şi să afecteze statul de drept;
     
    3. Condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018;
     
    4. Invită autorităţile române să instituie garanţii pentru a asigura o bază transparentă şi legală pentru orice cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care ar putea afecta sistemul de control şi echilibru; îndeamnă la întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii;
     
    5. Îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsură care ar dezincrimina corupţia; şi să aplice strategia naţională anticorupţie;
     
  • Dana Gîrbovan, şefa Uniunii Judecătorilor, despre rezoluţia din PE: Un fel de ciorbă. Nu condamnă şi nu se denunţă protocoalele

    “Rezoluţia Parlamentului European împotriva României, sub pretextul că apară statul de drept, desconsideră însăşi valorile cuprinse în convenţiile şi tratatele invocate în preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeană. În primul rând, acest document este unul “politic”, după cum a spus şi preşedintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, motiv pentru care trebuie citit în această cheie, a partizanatului diferitelor grupări politice europene, cu partide afiliate şi din România. 

    Acest fapt explică probabil de ce documentul este un fel de ciorbă, în care fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor aferente din România, şi-a introdus propriile slogane, pentru vădite motive electorale”, a transmis, pe Facebook, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.
     
    Gîrbovan susţine că, potrivit draftului, Parlamentul European exprimă “îngrijorări” cu privire la însăşi acţiunea de legiferare, ceea ce contravine conceptului de stat de drept şi democraţie.
     
    “Specific ordinii de drept, inclusiv în România, este că, din momentul în care un proiect de lege începe traseul în procedura legislativă în Parlament şi până când întră în vigoare, acesta parcurge un drum lung şi presărat cu filtre prin care opoziţia, puterea, ICCJ, Preşedintele, Avocatul Poporului, CCR să poată interveni pentru a corecta, modifica, îmbunătăţi orice text de lege ce încă nu a intrat în vigoare. Prin urmare, să te “îngrijorezi” cu privire la prevederi adoptate de Parlament, dar care NU au intrat în vigoare pentru că au fost declarate neconstituţionale de către CCR, fapt ce demonstrează că filtrele din procedura legislativă specifice statului de drept funcţionează, este pur şi simplu absurd şi demonstrează ignoranţa sau dispreţul respectivilor politicieni europeni pentru tot ce înseamnă, în fapt, procedura democratică de legiferare”, arată preşedintele UNJR.