Premiile Oscar sunt un motiv la fel de bun ca oricare altul pentru a plasa câteva pariuri, aşa că cele mai multe agenţii online au inclus acest eveniment pe lista lunii februarie.
Cel mai sigur pariu pare să fie Leonardo DiCaprio, care are cote extrem de mici pentru a câştiga premiul acordat celui mai bun actor (cotele mici reprezintă o probabilitate mare ca evenimentul respectiv să se întâmple – n.red.). La Unibet, actorul din The Revenant are o cotă de 1.08, La NetBet de 1.05 iar la Bet Cafe Arena de 1.02. Mai exact, dacă pariaţi 10 lei pe victoria lui DiCaprio s-ar putea să primiţi înapoi mai puţin, pentru că agenţia trebuie să reţină taxele de procesare a pariului. Urmează Eddie Redmayne, cu cote cuprinse între 12 şi 17 şi Michael Fassbender, având cote similare.
La categoria cea mai bună actriţă lucrurile stau cam la fel, Brie Larson fiind marea favorită a caselor de pariuri: 1.25 la Betfair şi 1.05 la Bet Cafe Arena. Ea este urmată de Saoirse Ronan (cote în jur de 10) şi Cate Blanchett (cote între 20 şi 35).
Puteţi da însă marea lovitură dacă pariaţi pe Mad Max: Fury Road! Filmul are o cotă de 65 pe Bet Cafe Arena, dar noi nu l-am exclude totuşi din luptă. Favoriţi par a fi Spotlight şi The Big Short (ambele având cote în jur de 2,5) şi The Revenant, cu cote cuprinse între 2,5 şi 4.
Toamna trecută bwin împreună cu alte site-uri de pariuri online au fost interzise în România de către Oficiului National pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Lumea s-a întrebat când şi sub ce formă operatorii de pariuri se vor întoarce în ţară. Bwin revină în România, dar nu cu site propriu. GVC Holdings(compania mama a SportingBet) a preluat bwin.party, astfel tehnologia bwin va fi încorporată în SportingBet, care nu este interzis în România.
Un oficial al bwin, aflat la târgul de gambling, ICE 2016, mi-a spus că datorită acestei preluări, bwin nu vrea să revină în ţara noastră pentru că nu vor să împartă piaţa cu SportingBet. Totuşi, acesta a menţionat că tehnologia şi expertiza bwin va fi prezentă pe platforma de pariuri online a GVC.
În septembrie 2015, GVC a cumpărat bwin.party pentru suma de 1.1 miliarde de lire sterline.
Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.
Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.
Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.
Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.
Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.
Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.
Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.
Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.
Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.
Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.
În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.
Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.
Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.
Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.
Rusul Nikolai Davidenko, la acea vreme jucătorul numărul patru al lumii, a început cu dreptul meciul desfăşurat la Sopot, în Polonia, acolo unde era deţinător al titlului în cadrul turneului Orange Prokom. Ar fi trebuit să fie o victorie lejeră, având în vedere faptul că adversarul său era pe locul 87 în clasamentul de simplu. Rusul a jucat impecabil şi a câştigat primul set, obţinând şi un break la începutul manşei secunde. Pentru spectatori şi telespectatori, meciul se derula conform aşteptărilor.
În centrul de control al site-ului de pariuri Betfair, situaţia era cu totul diferită: luminile de avertizare erau aprinse pe toate monitoarele, anunţând un tipar neregulat al sumelor plasate pe meci. Pariuri de sute de mii de euro intraseră de la începutul zilei în sistem şi toate îl favorizau pe Arguello la câştigarea meciului. Deşi pe teren Davidenko era la câteva game-uri de câştigarea meciului, pariurile pe Arguello erau din ce în ce mai mari. În total, peste 4 milioane de euro s-au pariat pe meci – de 10 ori mai mult decât media la un astfel de turneu. Majoritatea banilor au venit de la 9 conturi înregistrate la Moscova, un alt semn de întrebare pentru cei de la Betfair.
Alertaţi, şefii de la centrul de control al Betfair l-au contactat pe Gayle Bradshaw, vicepreşedintele Asociaţiei Profesioniştilor în Tenis (ATP), organizaţie care guvernează tenisul masculin, informându-l că ceva ciudat se petrece la Sopot. Bradshaw, la rândul său, l-a contactat imediat pe supervizorul turneului, iar acesta a coborât la marginea terenului pentru a urmări finalul partidei.
Din acel moment, meciul a luat o turnură dramatică. Iniţial, Davidenko a început să şchioapete şi a cerut mai multe pauze medicale. Rusul s-a plâns mai întâi de dureri la nivelul gleznei şi apoi la nivelul degetului mare de la piciorul stâng. În cele din urmă, el a pierdut setul secund. Davidenko a mai jucat trei game-uri în setul trei şi apoi a abandonat meciul din motive medicale.
La scurt timp după încheierea meciului, Betfair a anunţat, pentru prima oară în istoria sa, că toate pariurile plasate pe eveniment au fost anulate.
Aceasta este povestea primului scandal major de trucare a meciurilor, care a produs numeroase schimbări în organizarea instituţiilor care guvernează sportul alb. Pentru o perioadă, a părut că acestea vor elimina practicile de acest gen; nouă ani mai târziu, o anchetă derulată de două instituţii de media a scos la iveală probleme mult mai grave în tenis.
O echipă formată din foşti detectivi şi anchetatori de la Autoritatea Britanică a Curselor de Cai a primit sarcina de a afla ce anume s-a întâmplat în timpul meciului. Paul Scotney, unul dintre şefii echipei, le-a explicat celor de la BuzzFeed motivele pentru care ancheta a fost atât de dificilă: „Atunci când mergi la locul unei crime şi găseşti un cadavru, ştii cu siguranţă că cineva a murit. În cadrul unui incident de acest gen pe piaţa pariurilor, ştii că există un cadavru, dar nu ai cum să îl vezi. Era însă evident că ceva nu e în regulă: locurile din clasament, sumele de bani pariate, lucrurile pur şi simplu nu se legau“.
Echipa lui Scotney a decis să intervieveze cei doi jucători, precum echipele şi familiile acestora. Atât Davidenko cât şi Arguello au negat vehement implicarea în orice fel de activitate ilegală; rusul nu a vrut să predea telefonul pentru o analiză amănunţită, dar argentinianul a acceptat.
O declaraţie interesantă a fost cea a fizioterapeutului care l-a tratat, în timpul meciului, pe Davidenko. „Mi-a pus o întrebare care mi s-a părut ciudată“, le-a declarat doctorul anchetatorilor. „M-a întrebat dacă durerea pe care o simte în picior este un motiv suficient pentru a se retrage.“
După ce a adunat suficiente materiale, echipa a predat dosarul celor de la ATP, care au demarat pe baza documentelor o altă anchetă internă. Spre surprinderea tuturor însă, la finalul acestui demers ATP a anunţat că nu a găsit nicio dovadă clară de încălcare a regulilor din partea jucătorilor. Lucru ce pare ciudat, având în vedere că documentele arată nu mai puţin de 82 de mesaje schimbate de Arguello cu posibili lideri ai unei reţele de pariuri din Italia, reţea care a obţinut sute de mii de euro pariind pe meciurile jucătorului argentinian.
„Dacă luau măsuri atunci când le-am pus la dispoziţie materialele, ar fi putut elimina un grup de jucători şi ar fi curăţat astfel aproape în totalitate tenisul“, a spus Mark Phillips, unul dintre investigatori. „Le-am dat suficiente dovezi, dar ei nu au făcut absolut nimic în privinţa asta.“
Louisa Johnson a devenit cea mai tânără câstigatoare a concursului X Factor din Marea Britanie, informează Daily Mail. Tânăra de 17 ani a învins duetul Reggie N Bollie în finala live difuzată ieri seară.
Louisa era favorită la câştigarea concursului încă de la început, conform caselor de pariuri. Melodia lui Bob Dylan, Forever Young, cântată de Louisa Johnson este pregătită de lansare şi se pregonizează ca Johnson să câştige 6 milioane de lire numai în 2016.
“Louisa este pachetul complet, are o voce bună, este frumoasă, tânără şi va avea o carieră de succes”, a spus o sursă apropiată show-ului.
Evelyn Adams este un caz extrem de rar când vine vorba de câştigurile la loterie. Ea a avut noroc să căştige de două ori la loto doi ani la rând, 1985 şi 1986, strângând suma totală de 5.4 milioane de dolari. Din păcate pentru ea, după încasarea banilor, a reuşit să piardă toată suma după o serie de investiţii şi pariuri nereuşite în Atlantic City. În prezent, Evelyn Adams este falită şi trăieşte într-un parc de rulote.
Denise Coates este una dintre cele mai de succes femei din Marea Britanie şi una din puţinele prezente în lista miliardarilor lumii care au făcut avere pornind de la zero.
Bet365 a început în anul 2000 ca o afacere de familie, fiind condusă de către Denise Coates. Ideea a fost de a dezvolta o platformă pentru pariuri la nivel local, iar pentru asta familia Coates a obţinut un împrumut de 15 milioane de lire sterline de la Royal Bank of Scotland. Bet365 şi-a extins rapid afacerile, devenind una dintre cele mai mari platforme de pariuri din lume, acum are peste 14 milioane de utilizatori din peste 200 de ţări. La sfârşitul anului 2010, compania a raportat un profit net de peste 100 de milioane de lire sterline, iar anul trecut compania a înregistrat venituri de 1,3 miliarde de lire sterline şi un profit de 213 milioane de lire sterline, potrivit publicaţiei Stoke Sentinel.
Conform Sunday Times Rich List, Denise, John şi Peter Coates au acum o avere estimată de 2,3 miliarde de lire sterline.
După absolvirea facultăţii Denise Coates a decis să intre în afacerea cu pariuri a familiei. Coates a crescut afacerea şi a ajuns la 50 de localuri de pariuri, iar în anul 2000 a decis să mute afacerea familiei online. “Am simţit că un lanţ de localuri de pariuri ne ajută doar să devenim un jucător regional pe această piaţă, dar prin mutarea afacerii online am crezut că vom putea ajunge un jucător global”, a spus ea.
Fondatoarea bet365 este o persoană discretă, care evită interviurile faţă în faţă şi preferă să comunice pe email, potrivit The Independent. “Nu îmi place atenţia, să fiu în lumina reflectoarelor. Partea publică nu vine în mod natural pentru mine. Sunt autoritară şi aşa am fost toată viaţa. Îmi place să fiu şefă, să conduc toate activităţile”, a declarat ea pentru The Guardian. “Când începi o afacere care funcţionează 24 de ore din 24, trebuie să lucrezi 24 de ore. Când nu sunt la birou, răspund noaptea la telefoane. Aşa făceam cel puţin când încercam să pornesc afacerea”, a adăugat ea.
Ea duce o viaţă liniştită la o fermă de lângă oraşul Stoke. Ultima oară când localnici au văzut-o a fost în 2011 împreună cu tatăl ei pe Wembley când Manchester United a învins echipa de fotbal Stoke City în cupa FA.
Denise Coates conduce bet365 alături de fratele ei, John. Cei doi sunt cunoscuţi pentru investiţiile continue pe care le fac în îmbunătăţirea platformei şi pentru integrarea celor mai noi tehnologii online. Iar tatăl lor, Peter, este patronul echipei de fotbal Stoke City.
Autorităţile italiene au descins miercuri în mai multe locaţii din provincia Reggio Calabria (sudul Italiei), într-o anchetă privind pariuri online aranjate de reţeaua de tip mafiot Ndrangheta.
Patruzeci şi unu de suspecţi au fost arestaţi, inclusiv doi lideri mafioţi – Fortunato Stracuzzi, în vârstă de 39 de ani, şi Mario Gennaro, considerat liderul clanului Tegano.
Ancheta vizează companii italiene şi străine, inclusiv 1.500 de site-uri şi puncte de pariuri online, în principal din Italia, dar şi din România, Malta, Austria şi Spania.
În cadrul investigaţiei, procurorii italieni au pus sub sechestru active în valoare de peste două miliarde de euro, inclusiv ale unor firme din România.
Potrivit ziarului La Repubblica, firmele cu sediul în România vizate de anchetă sunt Be. Uniq Est srl şi Zeta Gaming srl, ambele cu sediile în Bucureşti.
“Ancheta a permis scoaterea la iveală a unei reţele transnaţionale cu caracter mafiot”, a declarat procurorul din Reggio Calabria, Federico Cafiero de Raho.
‘Ndrangheta este o organizaţie de tip mafiot activă în regiunea italiană Calabria, situată în sudul Italiei.
Potrivit site-ului eurovisionworld.com, care prezintă, vineri, cotele a zece case de pariuri pentru finala Eurovision, favorita la câştigarea competiţiei din acest an este Suedia, care este reprezentată de cântăreţul Måns Zelmerlöw, cu melodia “Heroes”. De exemplu, acesta are o cotă de 2,35 să câştige finala Eurovision 2015, potrivit casei de pariuri Unibet.
Pe locul al doilea în finala Eurovision 2015 se situează reprezentanta Rusiei, Polina Gagarina, cu melodia “A Million Voices” (cotă de 4,5 potrivit Unibet).
Locul al treilea este ocupat de reprezentanţii Italiei, trupa Il Volo, cu melodia “Grande Amore”.
Topul zece al favoriţilor la câştigarea finalei Eurovision este continuat de: Australia, Estonia, Belgia, Serbia, Norvegia, Azerbaidjan şi Slovenia.
Reprezentanta României, trupa Voltaj, cu melodia “De la capăt/ All Over Again”, se situează pe locul 22, având o cotă de 126 în finala Eurovision 2015, potrivit caselor de pariuri Unibet, Bet365 şi Coral, şi o cotă de 101 la alte case de pariuri, precum Boyle Sports, Sky Bet şi Betway.
România este urmată în acest clasament al caselor de pariuri de Armenia, Austria, Germania, Polonia şi Muntenegru, aceasta din urmă fiind pe ultimul loc, 27, cu o cotă de 251, conform Unibet.
În finala Eurovision 2015, care va avea loc sâmbătă, vor concura, în urma celor două semifinale, România, Grecia, Estonia, Belgia, Armenia, Serbia, Rusia, Albania, Georgia, Ungaria, Lituania, Muntenegru, Norvegia, Cipru, Slovenia, Polonia, Israel, Letonia, Azerbaidjan şi Suedia. Acestora li se adaugă ţările calificate direct în finală – Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Italia, Australia şi Austria.
România va intra în finala de sâmbătă pe poziţia 20.
Semifinalele Eurovision 2015, care au avut loc marţi şi joi, la Wiener Stadthalle, au fost transmise live de TVR, iar finala de sâmbătă va fi şi ea transmisă în direct de Televiziunea Română, de la ora 22.00 (ora României).
Cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision are loc la Viena, în Austria, după ce artistul travestit Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a competiţiei, cu piesa “Rise Like a Phoenix”.
Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014, cu piesa “Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este “Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
Aflat la conducerea unei afaceri de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi în ţara Soarelui-Răsare, Călin Drăgan este cel mai puternic executiv român din lume. În urmă cu zece ani era director general al Coca-Cola HBC România, fiind primul şi, până acum, singurul român care a deţinut funcţia de conducere a îmbuteliatorului pe piaţa românească. El este unul din pariurile câştigătoare ale Business Magazin din 2005, an în care apărea prima ediţie a catalogului „100 de manageri de top“.
Călin Drăgan a fost numit în urmă cu aproape doi ani representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o compa-nie formată după unirea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei, Coca-Cola Central Japan, Mikuni Coca-Cola Bottling, Tokyo Coca-Cola Bottling şi Tone Coca-Cola Bottling. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul trecut se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume.
În opinia lui, leadershipul, respectiv capacitatea de a conduce, este educabil, cu toate că literatura de specialitate abundă în teorii conform cărora leadershipul este o calitate înnăscută. Activitatea unui lider sau manager acoperă o largă arie de re-sponsabilităţi, însă în principal se ocupă de procese, tehnologie şi oameni. ”Cred că este relativ uşor să dobândim reale cali-tăţi în zona coordonării proceselor şi respectiv a tehnologiei. Din experienţa mea, capitolul la care foarte mulţi manageri eş-uează este coordonarea şi dezvoltarea resurselor umane„, spunea anterior Călin Drăgan pentru Business Magazin. Aşa-zisa ”inteligenţă emoţională„ este cea care ajută un lider să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său, îi permite să se adapteze în diferite medii şi culturi şi implicit să livreze rezultate în afacere.
Pe de altă parte, Călin Drăgan nu crede că mangerii români sunt foarte diferiţi de cei de alte naţionalităţi. ”Suntem tot atât de buni pe cât de mult decidem să investim în propria dezvoltare şi nu sunt puţini cei care fac asta.„ O dovadă, subliniază el, este faptul că există mulţi români în poziţii importante peste tot în lume. ”Am observat însă că persoanele care provin din ţări în curs de dezvoltare (de exemplu Europa Centrală şi de Est, sud-estul Asiei) sunt mult mai determinate în orice întreprind. Probabil din cauza faptului că oportunităţile de creştere sunt mult mai mari comparativ cu cele din ţările dezvoltate şi implicit disponibilitatea pentru efort este semnificativ crescută.„ Or, piaţa forţei de muncă a sesizat această tendinţă şi ”cu siguranţă, dacă veţi călători în marile centre financiare şi de afaceri din lume (New York, Londra, Hong Kong, Singapore sau Tokio), veţi fi impresionaţi de numărul relativ mare de manageri provenind din aceste zone„.
În experienţa sa din Ţara Soarelui-Răsare, a fost foarte plăcut surprins să constate, încă de la sosire, că marea majoritate a japonezilor ştiu cu precizie unde se află România pe hartă ”şi de asemenea câteva lucruri despre noi, majoritatea neutre„. Şi-a dat seama ulterior că acest lucru se datorează sistemului de educaţie intens, dar excepţional din Japonia: ”Toată lumea ştie aici cine este Nadia Comăneci şi cine este Dracula. Imaginea despre România şi naţie este probabil puternic influenţată de comportamentul nostru„.
De fapt, Călin Drăgan s-a considerat întotdeauna ”ambasador„ sau ”reprezentant„ al ţării oriunde a muncit sau călătorit. ”Însă vreau să fiu foarte explicit şi să spun că nu am făcut şi nu o să fac asta prin prisma poziţiei în ierarhia de business, ci pur şi simplu prin comportament. Cred cu fermitate că «cei şapte ani de acasă» aplicaţi de fiecare dintre noi atunci când călătorim în străinătate sunt cea mai bună dovadă de patriotism şi cel mai elegant lobby pe care îl putem face pentru ţara noastră.„
Au trecut peste 20 de ani de când mangerul a început să lucreze în sistemul Coca-Cola. Proaspăt ieşit de pe băncile facul-tăţii, îşi aminteşte Călin Drăgan, ţara abia intrase în era postcomunistă, ”nici nu visam pe-atunci pe unde mă va duce viaţa„. Nu trecuse mult timp de când preluase conducerea depozitului Coca-Cola din Timişoara şi brusc şi-a dat seama că trebuie să vorbească limba engleză, pe care, la acea vreme, nu o ştia – ”de vorbit aş fi vorbit eu, dar problema era că nu ştiam o boabă din limba lui Shakespeare„, spune Drăgan, care are acum îşi începe ziua de lucru cu un meditator de japoneză.
Primul său job, pe lângă faptul că era diferit de ceea ce ”mă pregătisem eu să fiu când o să cresc mare„ (absolvise cur-surile Universităţii Politehnica din Timişoara, 1992), i-a cerut şi să înveţe o limbă străină, faţă de româna de toate zilele. Aşa a început, povesteşte managerul, epopeea sa multiculturală.
Primii străini cu care a colaborat au fost irlandezi şi americani. În vremurile de pionierat ale capitalismului în România, ”ei au fost primii care au venit să ne înveţe cum să ne mişcăm în lumea de business„, îşi aminteşte Drăgan. Tot el completează că au urmat apoi greci, francezi, nemţi, elveţieni, spanioli sau italieni. Altfel spus, cei mai mulţi erau din Europa sau măcar cunoşteau deja cultura europeană.
Astfel, Japonia a fost pentru el, după propriile spuse, o provocare nu doar din punctul de vedere al businessului, ci şi al re-sursei umane. Dacă până la momentul ajungerii sale în Japonia a reuşit să se bazeze ”cu succes pe intuiţie şi puncte comune evidente„, nefiind foarte greu de găsit un numitor comun între italieni, spanioli, greci şi români, ”cu japonezii a fost complet diferit„. Mai ales că tot ce ştia despre ei era doar din auzite, iar până în 2012 nu a avut niciun contact direct cu Ţara Soarelui-Răsare.
