Tag: oua

  • Caracatiţa scumpirilor se extinde şi la alte produse alimentare

    Caracatiţa scumpirilor a început să se extindă la fructe şi legume, după ce preţurile au crescut accelerat în luna noiembrie la carne, lapte şi ouă, iar importurile mari din ultima perioadă, ca urmare a deficitul bugetar, arată că, de fapt, alte state profită de situaţie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România.

    “Importurile de alimente au crescut foarte mult. Pot să vă spun cu siguranţă că, până în luna septembrie, importurile de carne, spre exemplu, au crescut cu 32-35%, faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă foarte mult. A crescut importul şi de aici întrebarea, care sper să nu mai rămână retorică, de ce s-a scumpit carnea la raft? Profităm noi sau profită alte state membre? Înseamnă că îi ajutăm foarte mult pe alţii. Şi este şi valabil pentru ouă”, a spus Pană, citată de Agerpres.

    Ea a precizat că a constatat aceleaşi creşteri exagerate de preţuri în ultimele zile şi la fructe şi legume.

    “În comunicatul de presă dat de asociaţia noastră săptămâna trecută făceam focalizare pe produse de origine animală, carne, lapte, produse din lapte şi ouă, dar ieri am avut surpriza să aflu că această caracatiţă este mult mai extinsă, în sensul că au fost cuprinse şi alte laturi, cum ar fi fructele şi legumele, şi acestea s-au scumpit extrem de mult”, a susţinut ea, scrie realitatea.net

  • Topul scumpirilor în octombrie: ouă, legume şi conserve de legume, unt, energie şi combustibili

    La capitolul mărfuri alimentare, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 6,67%, preţul cartofilor a crescut cu 5,4%, iar alte conserve şi conserve de legume s-au scumpit cu 7,6%, în octombrie faţă de luna trecută, potrivit datelor publicate de INS.

    Fructele şi conservele din fructe s-au scumpit cu 2,5%, iar fructele proaspete, cu 6,1%

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce şi-a mutat una dintre cele mai mari companii din lume ANGAJAŢII în COPAC – GALERIE FOTO

    La 3,6 metri deasupra pământului, casa are ziduri din lemn, este racordată la curent, are wi-fi şi chiar un şemineu. Casa a fost realizată de Pete Nelson, care face parte din show-ul TV “Treehouse Masters” şi Microsoft susţine că un astfel de spaţiu ajută angajaţii să fie mai fericiţi, mai creativi.

    Microsoft, spre deosebire de alte companii din regiune, are un campus de 500 de acri cu pădure şi spaţii verzi. Două case au fost construite, iar a treia va fi terminată până la finalul anului.

    Acum conducerea trebuie doar să găsească o soluţie la îmbulzeala care sigur se va întâmpla. Cine nu ar vrea să lucreze în aer liber într-un copac. 

  • Omul care poate gusta sunetele

    Atunci când James Wannerton a început să înveţe limbi străine la şcoală, el a spus că franceza are gust de „ouă moi”, iar germana gust de marmeladă.

    Sinestezia este o afecţiune neurologică ce are ca rezultat îmbinarea unor simţuri care, în mod normal, nu sunt conectate. Astfel, stimularea unuia dintre aceste două simţuri produce o reacţie involuntară în cazul celuilalt. De exemplu, cineva care suferă de sinestezie poate auzi o culoare sau vedea un sunet.

    Iniţial, la naştere, cele cinci simţuri principale ale omului sunt interconectate, ele despărţindu-se odată cu dezvoltarea creierului. Totuşi, în unele cazuri, această separare nu este completă, iar unele conexiuni rămân valabile.

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Povestea familiei care locuieşte de trei ani pe o bancă într-un colţ de stradă. Au refuzat şi un apartament

    Cei doi au rămas fără adăpost din decembrie 2014, când au fost evacuaţi din apartamentul în care trăiau în Tooting. Se spune că un deces familial şi spitalizări îndelungate le-au îngreunat traiul, astfel încât au ajuns în stradă. Autorităţile locale au încercat să le ofere o locuinţă în sud-vestul Londeri, care, în mod normal, costă cira 1.500 de dolari pe lună, însă cei doi au refuzat categoric.

    De obicei, ambii se trezesc în jurul orelor 10.30 şi după jumătate de oră iau micul dejun, ce constă înstr-un senviş cu miere. În timpul zilei, mama, în jurul vârstei de 60 de ani, vorbeşte cu trecătorii, iar fiul, ce are în jur de 20 de ani, stă lângă ea pe bancă. Locuitorii din zonă le oferă, adesea, alimente şi apă. Când se lasă seara, cei doi se înveles cu o prelată şi cu pături pentru a se încălzi şi îşi aşează obiectele sub bancă.

    Conform surselor Daily Mail, atât organizaţiile de caritate, cât şi membrii familiei lor, poliţia sau oamenii din comunitatea locală din Somalia nu au reuşit să-i determine să părăsească acel loc. Cea mai recentă oferă pe care au primit-o a fost o locuinţă cu două paturi, bucătărie şi baie complet utilate, ce costa, în condiţii normale, circa 1.500 de lire pe lună; cei doi au refuzat, însă, oferta, preferând să rămână pe străzi.

    „De când a apărut această problemă, am încercat în mod repetat să colaborăm cu ei, dar aceste eforturi au fost respinse. Nimeni nu a fost în stare să-i convingă să vină de pe străzi”, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale. 

  • Retrospectiva săptămânii: cu bune şi rele

    + Simona Halep se află pe locul 10 în topul celor mai bine plătite sportive din lume în 2017, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. În ultimii 11 ani Halep a strâns 6,2 milioane de dolari din premii şi sponsorizări.

    +  Valabilitatea paşapoartelor va fi prelungită la 10 ani pentru persoanele care au peste 25 de ani. Până acum valabilitatea acestora era doar de cinci ani.

    + Cea mai ieftină maşină electrică din lume se vinde în China cu doar 5.300 de dolari. Baojun E100 este conceput pentru aglomeraţia din China, fiind un vehicul mic, iar autonomia acestuia este de până la 155 de kilometri.

    + Economia României continuă să crească susţinut: PIB-ul a avansat cu 5,9% în T2, faţă de o creştere de 5,7% în primele trei luni ale anului. Comparativ cu primele trei luni din 2017, al doilea trimestru al anului a adus un avans de 1,6%. În T1, PIB-ul înregistrase un plus de 1,8% faţă de ultimul trimestru din 2016.

    + O echipă de cercetători de la ETH din Elveţia a realizat o inimă imprimată 3D ce este similară cu una reală şi bate aproape la fel ca aceasta. Dispozitivul ar putea revoluţiona medicina, având în vedere că 26 milioane de oameni din lume aşteaptă transplanturi
    de inimă.

    + Un pahar de vin consumat zilnic poate reduce cu 25% riscul dezvoltării unor boli diverse, iar cei care consumă vin în cantităţi moderate au şanse mult mai mici să aibă probleme cardiovasculare. Unul dintre autorii studiului a precizat că există un echilibru foarte fragil între efectele pozitive şi cele negative ale consumului de alcool.

    +  Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online pot fi ridicate în câteva minute. Serviciul, numit Instant Pickup, a fost lansat până acum în apropierea a cinci campusuri universitare din SUA.

    + Bill Gates a donat acţiuni Microsoft echivalente cu 5% din averea sa, adică 4,6 miliarde de dolari. Beneficiarul nu a fost dezvăluit, dar Gates face majoritatea donaţiilor către Bill & Melinda Gates Foundation.

    + Nouă elevi din Constanţa au luat locul I la un concurs NASA. Juriul a fost impresionat de proiectul lor, care prevede popularea planetei Venus. La concursul de design ştiinţific din Florida au participat 240 de concurenţi din ţări de pe toate continentele.

    – Tarom a înregistrat pierderi de patru ori mai mari (104 milioane lei) în prima jumătate a acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (28,6 milioane lei).

    – Companiile din România sunt reticente la folosirea serviciilor cloud, doar în Bulgaria procentul fiind mai mic. Dintre statele membre ale UE, achiziţia de servicii cloud de către companii a fost cel mai des întâlnită în Finlanda (57%), Suedia (49%) şi Danemarca (42%), în 2016. La polul opus se situează Bulgaria (7%) şi România (9%).

    – Slabă cultură cinematografică: doar 7,1% din populaţia României de peste 16 ani merge cel puţin de patru ori la cinema, în timp ce 6,2% din locuitorii Greciei vizionează filmele în săli de cinema, cei mai activi cinefili europeni fiind francezii (29,3%), potrivit datelor Eurostat.

    – 15 state din Uniunea Europeană, inclusiv România, alături de Elveţia şi Hong Kong, sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu insecticid. Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda.

    – Deficitul de cont curent al României s-a adâncit la 2,7 miliarde de euro, după primele şase luni ale anului. Este cu 40% mai mare faţă de anul trecut.

    – 4 din 10 români mănâncă produse semipreparate. Vânzările de produse ambalate vor creşte cu peste 6%, în fiecare an, până în 2020, arată studiile. În prima jumătate a anului consumul a avansat cu aproape 8% pe fondul majorărilor salariale.

    – Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă, adică o sumă medie de 116 euro într-o vacanţă de cel puţin o noapte, iar cei mai mulţi bani cheltuiesc locuitorii din Luxemburg, în jur de 740 de euro.

  • Oraşul unde localnicii aruncă cu ouă în turişti

    Atunci când Edgar Torras a început să aducă turişti în Barcelona, localnicii i-au mulţumit. 17 ani mai târziu, localnicii au dat cu ouă în turiştii aduşi de Torras şi autorităţile i-au modificat ruta, pe care obişnuia să meargă, pentru a nu suprapopula centrul istoric, scrie Bloomberg.

    Unii spanioli devin din ce în ce mai ostili cu turiştii pe care-i văd mai degrabă ca o povară decât ca un boom economic. Luna trecută, tineri mascaţi au atacat un autobuz cu turişti pe care au scris “turismul ucide cartierele”, iar în staţiunea San Sebastian au avut loc proteste împotriva turiştilor.

    Spania este a treia cea mai vizitată ţară din lume de către turişti, după Franţa şi SUA, iar 13% din slujbele din Spania sunt legate de turism. Numărul vizitatorilor străini va creşte cu 12% ajungând la un record de 84 de milioane în 2017, potrivit analiştilor CaixaBanka SA.

    “Dacă te duci într-un din cartierele Barcelonei afectate vei înţelege nemulţumirea oamenilor.  Ne-am complăcut în această situaţie ani de zile, iar acum modelul este greu de schimbat”, spune Jordi Alberich, director general al Cercle dEconomia.

    Primarul oraşului a restricţionat tururile pe Segway în centrul istoric, a interzis deschiderea de hoteluri noi în centrul oraşului.

    Barcelona nu este singurul oraş în care localnicii s-au săturat de turişti. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Veneţia, unde autorităţile i-au în considerare restricţionarea numărului de turişti care vizitează centrul istoric. În Veneţia, oraş cu o populaţie de 55,000 de rezidenţi, 2000 de oameni au protestat împotriva chiriilor mari ce sunt ridicate de numărul tot mai mare de turişti, impotriva vaselor de croazieră şi a poluării cauzate de turişti.

  • Wizz Air a anunţat o nouă destinaţie din Bucureşti. Vezi unde poţi zbura cu 99 de lei

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat lansarea unei noi destinaţii din Bucureşti: Eilat Ovda (Israel) cu două zboruri săptămânale, miercurea şi vinerea. Noua destinaţie va fi accesibilă prin intermediul zborurilor WIZZ începând cu 29 octombrie 2017 şi va fi operată pe perioada sezonului de iarnă (între 29.10.2017-24.03.2018, conform IATA).

    Biletele sunt disponibile cu preţuri ce încep de la 99 de lei, pe un singur sens cu toate taxele obligatorii incluse. Compania aeriană low-cost Wizz Air operează o flotă de 85 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 500 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 142 de destinaţii din 43 de ţări.