Tag: Orban

  • Răspunsul lui Ludovic Orban când a fost întrebat cum a plătit creditul de 10.000 de euro cu un salariu de 3000 de lei pe lună

    „Păi normal că nu a mai apărut, pentru că a fost achitată”, a spus Ludovic Orban, întrebat cum a reuşit să achite suma de 10.000 de euro pe care o avea datorie în anul 2017.

    Întrebat din ce bani a achitat creditul, în condiţiile în care a avut un venit de aproximativ 3000 de lei în anul 2018, premierul a răspuns: „Păi nu a fost achitată în 2018”.

    Şeful Executivului a afirmat, totodată, că e un om modest şi că a cheltuit precum „un om normal”.

    „Sunt un om simplu, care pot spune chiar că sunt auster şi cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal. Sigur că în viaţă ai ani mai buni, ani mai răi, luni mai bune, luni mai rele, nu întotdeauna trăieşti strict din venitul pe care îl încasezi pe parcursul unui an, ci şi din veniturile pe care le-ai avut anterior sau din alte cheltuieli.

    Eu sunt după 30 de ani de carieră în viaţă publică, perioada în care am deţinut funcţii extrem de importante în statul român, de la viceprimar general al Capitalei până la funcţia de ministru al Transporturilor, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, parlamentar, acum prim-ministru. Ce puteţi vedea este că mă trăit strict din indemnizaţia pe care am primit-o pentru funcţiile publice pe care le-am deţinut, şi cred că asta este lucrul cel mai important.

    Faptul că au existat anumite, să le spunem, perioade în care să spun nu am înregistrat venituri, şi aici vreau să reţineţi că nu m-am dus şi nu am cerut nici un ajutor de şomaj în perioada respectivă. Iar în marte parte faptul că pe unele companii s-a pus presiune signifiantă din cauza faptului că au îndrăznit să facă un contract de muncă cu mine a arătat totuşi anormalitatea statului român, condus de PSD”, a adăugat Orban.

    Ludovic Orban şi-a publicat declaraţia de avere şi potrivit documentului premierul a obţinut venituri în 2018 de aproximativ 3000 de lei pe lună.

    Potrivit declaraţiei de avere din 19.01.2017 publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban avea un credit contractat în anul 2014 în valoare de 10.000 de euro.

  • Fifor: Orban s-a gândit să lovească în educaţie. Probabil capitolul acesta nu îi spune mare lucru

    „Dacă mai aveam cumva vreun dubiu referitor la incompetenţa profundă a guvernului liberal, a venit momentul că Ludovic Orban să ne întărească această convingere. De dată această, Orban s-a gândit să lovească în educaţie. Probabil capitolul acesta nu îi spune mare lucru, că, deh, cartea «e greu». Nu ar fi rău dacă cineva ar încerca şi ar şi reuşi să îi explice premierului că nu se poate face performanţă fără dascăli bine plătiţi! Acesta este un adevăr universal valabil, pe care PSD l-a înţeles şi l-a aplicat atunci când a decis, prin lege, creşterea anticipată şi consistentă a salariilor medicilor şi profesorilor. Prima urgenţă a fost păstrarea medicilor în ţară, prin triplarea salariilor şi prin investiţii în echipamente medicale, fapt care s-a realizat! Urmau, apoi, profesorii, cărora anul viitor, de la 1 Septembrie, ar fi urmat să le crească anticipat salariile până la nivelul stabilit în grilă corespunzătoare anului 2022″, a scris, joi, pe Facebook, Mihai Fifor.

    Totodată, acesta atrage atenţia că, având în vedere rezultatele României la ultimele teste PISA, este nevoie de reforma structurală a sistemului de învăţământ.

    „Guvernul supărat pe carte, PNL, vrea să abroge OUG 114 – care prevede creşterea anticipată a salariilor din Învăţământ la grilă din 2022 din Legea salarizării, pe principiul liberal «ai carte, n-ai parte». Prin urmare se compromite definitiv şansa creşterii calităţii în Educaţie, printr-o salarizare corespunzătoare. Rezultatele catastrofale ale României la ultimele teste PISA arată cât de mare e nevoia de reforma structurală, profundă a sistemului de învăţământ românesc. Nu poţi face performanţă fără a oferi condiţii decente dascălilor şi elevilor din această ţară. Asta înseamnă o salarizare atractivă, condiţii pentru perfecţionarea cadrelor didactice de-a lungul carierei, infrastructură performanţă pentru desfăşurarea actului educaţional. Pentru toate acestea este nevoie, cred, de «alfabetizarea» urgenţă, în tainele guvernării, desigur, pentru Orban şi ai lui, altminteri riscăm corijentă în masă a Cabinetului, cu consecinţe grave asupra bunului mers al acestei ţări”, se arată în mesajul lui Fifor.

    Ludovic Orban a declarat că trebuie luate măsuri “de substanţă” pentru a creşte calitatea educaţiei, nu măsuri “cosmetice”, întrebat despre rezultatele testului PISA. Premierul a precizat că proiectul preşedintelui Iohannis, “România Educată”,stă la baza acţiunii guvernamentale în educaţie.

    59% dintre elevii români pot înţelege un text de mărime medie şi doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la ştiinţe. Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanţă, potrivit raportului PISA publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.

  • Orban afirmă că numărul mare al românilor din Diaspora nu trebuie să devină o tragedie a României

    ”Este datoria parlamentarilor de astăzi, a guvernului, a liderilor politici în general, să respecte aceste aşteptări şi să lucreze pentru adoptarea deciziilor necesare, inclusiv prin re-examinarea sistemului constituţional şi legislativ, astfel încât democraţia să fie întărită. La fel ca în 1918 şi apoi în 1919-1920, unitatea de voinţă şi acţiune dintre societate şi elitele politice s-a arătat a fi cheia progresului ţării. Iar România are nevoie de progres, o ştim cu toţii, o ştie întreaga societate, numai decizia politică şi administrativă întârzie să recunoască până acum aceste aşteptări”, a declarat Ludovic Orban.

    El a mai spus că, indiferent de situaţie, clasa politică este obligată să acţioneze în conformitate cu voinţa clară exprimată de societate.

    ”Aşa cum ne-am angajat în faţa dumneavoastră, prin programul nostru, Guvernul în numele căruia vă vorbesc astăzi, va lucra – în timpul limitat pe care îl avem la dispoziţie – pentru a da un impuls hotărât României în direcţia acestui progres şi va coopera cu toate forţele politice şi sociale care sunt în mod onest devotate interesului public”, a adăugat premierul şi că

    Orban a vorbit şi despre românii din străinătate, afirmând că spus că nu poate fi “ignorată” voinţa şi contribuţia românilor din diasporaşi că „implicarea Diasporei în viaţa politică românească este semnul clar al dorinţei de a contribui la progresul ţării” şi că „suntem obligaţi să răspundem cum se cuvine”, ţinându-i aproape şi ştiind cum să-i aducem înapoi.

    „Românii din afara ţării sunt o resursă preţioasă, oriunde s-ar afla, o parte a societăţii noastre, faţă de care statul român trebuie să fie responsabil. (…) Astăzi, Diaspora românească este foarte puternică, mult mai prezentă, iar dorinţa sa de a participa la construirea viitorului ţării este la fel de mare. Nu putem ignora voinţa şi contribuţia acestor concetăţeni ai noştri, deoarece toţi suntem parte ai aceleiaşi naţiuni. Faptul că a cincea parte dintre cei care îşi exercită dreptul de vot trăiesc astăzi în afara ţării, nu trebuie să devină o tragedie a României, şi nu va deveni cu o singură condiţie, dacă vom şti să ţinem legătura cu ei, să ţinem cont de ceea ce aşteaptă de la noi, dacă vom şti să-i aducem înapoi pe cei care-şi doresc şi să-i ţinem aproape pe cei care preferă să-şi construiască viitorul în altă parte, dar vor şi le pasă de destinul ţării din care provin”, a explicat premierul.

    La momentul publicării acestei ştiri, are loc, în Parlament, şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată celebrării Zilei Naţionale a României. La eveniment participă Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Principesa Margareta, Preafericitul Daniel, precum şi Emil Constantinescu.

  • Orban: Vom găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogarea Legii recursului compensatoriu

    Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu. Afirmaţiile vin în contextul în care ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat că abrogarea imediată a Legii, fără o analiză, ar duce la efecte colaterale severe.

    „Vreau să abordăm câteva chestiuni care mi se par relevante. Am văzut anumite preluări în presă legate de declaraţiile colegului nostru şi aş vrea să spulber orice fel de îndoială privind programul de guvernare al PNL în domeniul justiţiei, referitor la recursul compensatoriu. printre obiectivele specifice sunt numărate revizuirea legislaţiei privind regimul eliberărilor condiţionate, respectiv recursul compensatoriu şi întătirea capacităţii instituţiilor de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. De asemenea, la măsuri urgente se află avizarea proiectului de lege pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi consolidarea serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat”, a spus Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

    Şeful Executivului a adăugat că Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru a putea abroga Legea recursului compensatoriu.

    „Am spus aceste lucruri că am văzut că sunt anumite interpretări. Ăsta este programul nostru de guvernare şi asta vom face. Evident că vom găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogarea prevederilor din recursul compensatoriu care au pus în pericol viaţa, integritatea fizică, bunurile personale ale cetăţenilor români prin eliberarea dinainte de termen a unor condamnaţi, astfel încât să nu mai pericliteze viaţa şi siguranţa cetăţenilor”, a subliniat Orban.

    Cătălin Predoiu a declarat că abrogarea imediată a recursului compensatoriu, fără analiză, ar putea duce la „efecte colaterale mai severe decât cele din prezent”. Ministrul a anunţat trei planuri ce vor fi atinse înainte de a fi abrogat recursul, astfel încât să nu fie pusă în pericol populaţia.

    Potrivit acestuia, al doilea plan abordat este cel juridico-diplomatic.

    „O abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără a pregăti toate aceste planuri, inclusiv discuţiile cu CEDO şi măsuri de extindere a capacităţii în penitenciare, ar conduce la efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent”, mai explică ministrul Justiţiei.

    USR critică decizia Ministerului Justiţiei de a amâna abrogarea Legii recursului compensatoriu până la finalizarea unei analize. Partidul îi cere ministrului Justiţiei, totodată, să nu organizeze concursuri pentru noii procurori şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT fără modificarea legii.

  • Barna, după discuţiile cu Orban: Am spus trebuie candidat unic pe Bucureşti. Vom purta negocieri

    Liderul USR Dan Barna a afirmat, marţi, că i-a spus premierului Ludovic Orban că e necesar ca partidele de dreapta să aibă candidat unic la alegerile locale, pentru a o putea învinge pe Gabriela Firea. El a anunţat că se vor purta negocieri în perioada următoare în acest context.

    „Au fost şi subiecte legate de pregătirea alegerilor locale şi perspectivele de colaborare în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede. E important ca în marile oraşe unde avem primari PSD să avem un candidat unic al opoziţiei, am discutat despre el astăzi. Am spus şi în această întâlnire că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie să avem candidat unic pe Bucureşti. În perioada următoare vom purta negocieri pentru a găsi cele mai bune mecanisme pentru a găsi acel candidat care să aibă suprot în Bucureşti”, a spus Barna, după întrevederea cu Orban.

    Liderul USR a precizat că a mai discutat cu Ludovic Orban şi despre alegerea primarilor în două tururi şi reprezentarea diasporei în Parlament.

    „A fost o întâlnire de lucru, în care am vorbit de agenda parlamentară din perioada următoare. Am vorbit despre prioritatea zero pentru alianţa USR-PLUS, modificarea legislaţiei electorale pentru a putea avea primari în două tururi. Premierul susţine această iniţiativă. Am discutat despre peprspectiva anticipatelor şi despre realismul acestei alternative. Am vorbit de asemenea despre corecta prezentare a diasporei. Premierul a promis că va susţine această iniţiativă, de a creşte numărul de senatori şi deputaţi pentru diaspora”, a conchis Barna.

    Deputatul independent Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu va candida pentru funcţia de primar general al Capitalei dacă toate partidele de Opoziţie vor susţine un alt candidat. ”În alte variante, mai vorbim”, a continuat el.

    Nicuşor Dan şi-a lansat marţi siteul de campanie, alături de Cosette Chichirău şi Stelian Ion.

    USR Bucureşti a decis susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan, candidat independent, la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Capitalei.

  • Orban, despre PSD: Ne-au lăsat ăştia un buget făcut praf

    Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, despre lipsurile de la buget, că „ne-au lăsat ăştia un buget făcut praf”, referindu-se la PSD. De asemenea, preşedintele PSD Viorica Dăncilă a folosit, într-o conferinţă de presă, cuvântul „ăştia” la adresa românilor din străinătate.

    „Suntem în analize, evident facem continuă evaluarea. ( bugetului – n.r) Ne-au lăsat ăştia un buget făcut praf, găurit, cu un nivel de colectare a veniturilor mult sub nivelul care fusese prognozat în Legea bugetului de stat. Este extrem de dificil de făcut această rectificare dar v-am dat câteva linii directe”, a spus premierul Ludovic Orban, luni, chestinat despre lipsurile existente la bugetul de stat.

    Premierul a spus că vor exista tăieri „din cheltuielile nenecesare, cheltuielile care nu pot fi efectuate. (…) Când o să vedeţi ordonanţă de urgenţă le veţi vedea”.

    Întrebat dacă vor fi luaţi bani de la investiţii, Ludovic Orban a afirmat că nu s-a luat încă decizia şi că nu poate spune, încă, forma finală a Ordonanţei de Urgenţă.

    Chestionat de reporteri dacă va merge în cursul zilei de astăzi ( luni – n.r), la Cotroceni, Ludovic Orban a declarată că merge la Palatul Cotroceni „de fiecare dată când este cazul, când sunt invitat, când avem diferite discuţii şi întâlniri, de fiecare dată”.

    „Între mine că prim-ministru şi preşedintele României, între guvernul pe care îl conduc şi preşedinte este în sfârşit o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat în care ne coordonăm toate acţiunile, toate deciziile şi toate politicile publice în beneficiul cetăţeanului român”, a mai spus liderul PNL, despre o eventuală discuţie cu Preşedintele Klaus Iohannis, luni.

    Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Executivul va finaliza până marţi seara forma definitivă a ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară, el respingând informaţiile potrivit cărora vor fi reduse fondurile de la Educaţie, Transporturi şi din cofinanţarea pe fonduri europene.

  • Orban comentează prezenţa la urnele din ţară: E o vreme de toamnă.Ziua primului tur a fost de vară

    Premierul Ludovic Orban, prezent la sediul MAI, a comentat prezenţa la vot din ţară, precizând că vremea nefavorabilă poate fi motivul pentru care procentul de duminică este mai mic decât cel din primul tur, din 10 noiembrie. 

    „Efectivele mobilizate pentru a asigura misiunile de pază, ordine, sunt 38.000 de angajaţi ai MAI mobilizaţi. (…) Ca număr de incidente, e un număr de incidente mic, 7 icidente, dar nu sunt incidente care… singurul incident: s-a continuat campania electorală într-o secţie, dar în rest sunt incidente minore, procesul se desfăşoară în condiţii bune”, a declarat premierul la sediul MAI, prezent pentru a verifica modul de organizare a alegerilor.

    Întrebat cum vede prezenţa la vot din ţară, care este mai mică decât cea prin primul tur, din 10 noiembrie, Ludovic Orban a spus că până la finalul zilei cu siguranţă vor veni mai mulţi cetăţeni la urne.

    „Întotdeauna am fost optimist. E şi o zi diferită de ziua din primul tur, când a fost o vreme frumoasă, chiar aproape o zi de vară. Astăzi e o vreme de toamnă târzie, cu ploi în multe zone ale tării. Sunt convins că până la finalul zilei, cât mai mulţi români vor decide să-şi exercite dreptul de vot”, a mai explicat Orban.

    610.918 români au votat, duminică, în ţară, în primele două ore de la deschiderea urnelor, înregistrându-se o prezenţă la vot la ora 09.00 de 3,35 %, potrivit Biroului Electoral Central. În primul tur, la aceeaşi oră, votaseră 640.431 de alegători, prezenţa la vot fiind de 3,51%.

  • Firea îi atrage atenţia lui Orban: „Cine ar trebui să se ascundă în munţi? Luna de miere guvernamentală trece”

    Primarul general Gabriela Firea a scris, marţi, pe pagina sa de Facebook, o reacţie după ce premierul Ludovic Orban a spus că social-democraţii ar trebui să se asundă în munţi.

    „Bărbat de stat, cică! Şi democrat, pe deasupra! Aşadar, dl. Orban ar vrea ca pesediştii să se ascundă în munţi, probabil de frica celor din PNL, care au fost nu demult îndemnaţi de acelaşi personaj să le dea cu bâtele în cap. Pe unde-i prind! Ce tot atâtea salarii şi pensii mărite!? Ce tot atâta bunăstare!? Să vina austeritarea PNL-istă! Şi de ce să ne ascundem? Pentru aşa-zisul “dezastru” lăsat în economia ţării. Dar despre ce dezastru vorbim, mai precis? Să lăsam cifrele să vorbească. La instalarea domnului Iohannis la Cotroceni, PIB-ul României era de 150 miliarde de euro, salariul mediu 1.750 lei (400 de euro), salariul minim era de 678 lei net (155 de euro), iar cursul de schimb 4,42 lei pentru un euro. La finalul guvernării PSD, în 2019, cu forţa, şi de dragul punctelor în campania electorală prezidenţială actuală, PIB-ul a crescut la 217 miliarde euro, salariul mediu net este 3.100 lei (650 euro), cel minim de 1.286 lei (270 euro), iar cursul de schimb al euro – 4,75 lei. Aşa ceva nu poate fi iertat! Cum vine asta ca un guvern să crească nivelul de trai al românilor? Inadmisibil!”, a scris Gabriela Firea.

    Aceasta îl ironizează şi pe ministrul Finanţelor, Vasile Cîţu, spânând că acesta „a fost scos la înaintare (…) să rostească minciuni, pardon <metafore>, despre jalea din visteria ţării, în timp ce toţi ceilalţi exponenţi ai actualei guvernări fug ca Necuratul de tămâie de orice confruntare cu vreun lider PSD”.

    Firea îl întreabă, astfel, pe Ludovic Orban, „cine trebuie să se ascundă în munţi”:

    „Cine trebuie să se ascundă, de fapt, în munţi, dle Orban? Şi cine are motive chiar să nu mai coboare de acolo, la finalul guvernării mediocre care a început? Mai multă atenţie la exprimare nu ar strica. Nu de alta, dar luna de miere guvernamentală trece. Trece repede! E normal, nu?”, mai scrie Firea pe Facebook.

    Premierul Ludovic Orban l-a ironizat, luni, pe fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, care l-a invitat la o dezbatere pe actualul ministru, Ion Ştefan, apreciind că „băieţii ăştia ar trebui să se ascundă în munţi”. „Nu ne convoacă pe noi PSD” la dezbateri, a mai opinat Orban.

    „Băieţii ăştia nu au înţeles că nu mai sunt la putere. Băieţii ăştia ar trebui să se ascundă prin munţi şi să îşi facă mea-culpa după nenorocirile pe care le-au făcut cât au fost la guvernare. Ca atare, îi îndemn să mai lase cetăţeni români cu toate minciunile lor gogonate şi cu gesturile lor care trădează un tupeu, o obrăznicie şi o nesimţire fără margini”, a declarat Ludovic Orban.

    Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

  • Orban: Salariile şi pensiile vor fi date la termen. Nu şi banii celor intraţi pe uşa din dos

    Salariile şi pensiile vor fi plătite la termen, spune premierul Ludovic Orban. Salariile celor care au intrat „pe uşa din dos în instituţiile publice, pe bază de carnet de partid sau pile” vor fi, însă, sistate.

    Ludovic Orban a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, dacă salariile şi pensiile vor fi plătite la termen.

    „În ce ne priveşte, onorăm toate cheltuielile necesare bugetului. Ceea ce vom considera cheltuieli ne necesare le vom face să dispară. Pensiile vor fi plătite la termen, dar nu vom plăti în continuare salariile celor care au intrat pe uşa din dos în instituţiile publice, pe bază de carnet de partid sau pe bază de pile şi rubedeniile clientelei politice ale PSD”, a răspuns Orban.

    Acesta s-a referit şi la reducerea aparatului birocratic.

    „Ştiţi foarte clar că am declanşat un proces de refacere a capacităţii administrative a instituţiilor guvernamentale. De asemenea, e un proces de reducere a dimensiunii aparatului birocratic, am început cu reducerea numărului de ministere, vom continua cu reducerea numărului de entităţi publice aflate în subordinea Guvernului şi în subordinea ministerelor, astfel încât să asigurăm o administraţie cât mai eficientă, mai lipsită de proceduri inutile care să asigure fluenţa tuturor proceselor administrative necesare pentru servicii de calitate”, a afirmat premierul.

  • Lia Olguţa Vasilescu, după ce a fost demisă: Ce bucurii mărunte au frustraţii de la PNL

    Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat, miercuri, după ce Ludovic Orban a anunţat că o demite din funcţia de consilier, afirmând că mandatul ei a încetat deja. ”Ce bucurii mărunte au frustraţii de la PNL. Ce aş fi putut eu să îl consiliez pe şeful unui guvern de manelisti?”, a scris ea pe Facebook.

    ”Ce bucurii mărunte au frustraţii de la PNL… Ludovic cel mic anunţă că m-a demis din funcţia de consilier onorific al premierului, funcţie neremunerată, oricum… Păi, eu nu eram consilier la tine, ca să mă demiţi tu de pe undeva”, a scris pe Facebook Lia Olguţa Vasilescu.

    Ea a precizat că a fost consilierul Vioricai Dăncilă şi mandatul a încetat odată cu al fostului premier.

    ”Ce aş fi putut eu să îl consiliez pe şeful unui guvern de manelisti care tăie pensii şi salarii, când eu ştiu doar să le cresc? Pe infrastructura, la fel, ce aş putea să consiliez un premier care, când a fost ministru la Transporturi, a construit km de hârtii şi niciun cm de autostradă?Ăştia nu au ce face şi demit oameni care nu sunt în guvernul lor, doar că să se dea importanţi! Ludovic, după două săptămâni te-ai prins că nu vin la serviciu? Crezi că sunt că ţine să dau consultaţii telefonice?”, a adăugat Vasilescu.

    Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că a demis încă un rând de reprezentanţi ai PSD din cadrul Guvernului, inclusiv pe Olguţa Vasilescu din funcţia de consilier al premierului. El a precizat că acum aceasta se poate ocupa „liniştită” de campanie.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro