Tag: oprire

  • Cum trăiesc oamenii în oraşul spaniol care a interzis toate maşinile. “Pentru mine, aici e Paradisul” – GALERIE FOTO – VIDEO

    În Pontevedra, oraşul spaniol care a oprit traficul în centru şi a impus reguli stricte de circulaţie la periferie, oamenii nu strigă unii la alţii, sau o fac mai rar. 
     
    Nu eşti deranjat de turaţia motoarelor, de claxoane enervante, de scârţâit de roţi, şi nu trebuie să ţipi pentru a acoperi larma iscată de trafic, sunet specific pentru multe oraşe spaniole.
     
    În schimb, ceea ce poţi auzi este cântecul păsărilor, clinchetul linguriţelor care amestecă cafeaua sau vocea oamenilor. Profesorii nu trebuie să stea cu grijă că vreunul din copii ar putea sări în stradă.

    Miguel Anxo Fernández Lores este primar al oraşului din 1999. Înainte de a primi mandatul, traficul depăşea, pe strada unde are amplasat biroul, 14.000 de maşini pe zi. După ce a devenit primar, lună Lores a pavat cu granit, într-o singură lună, toţi cei 300.000 de metri pătraţi din centrul medieval.

    „Centrul istoric a fost mort”, spune el, citat de The Gurardian. „Acesta a fost un oraş în declin, poluat, şi au fost multe accidente de trafic. Majoritatea persoanelor care au avut şansa de a pleca au făcut acest lucru. La început ne-am gândit să îmbunătăţim condiţiile de trafic, dar nu am putut să găsim un plan funcţional. În schimb, am decis înapoiem spaţiul public locuitorilor şi, pentru a face acest lucru, am decis să scăpăm de maşini”.

    Aşa că au oprit autoturismele care traversează oraşul şi au scăpat de parcările de pe străzi, deoarece oamenii care caută un loc unde să parcheze sunt cei care cauzează cea mai mare aglomeraţie. Au închis toate parcările de la suprafaţă, din centrul oraşului, şi au deschis parcări subterane şi la periferie, cu peste 1.600 de locuri libere şi au redus limita de viteză la 30 km / h.

    „Dacă cineva vrea să se căsătorească în zona fără autovehicule, mirele şi mirele pot veni într-o maşină, dar toţi ceilalţi trebuie să meargă pe jos”, spune el. “La fel este şi în cazul înmormântărilor.”

    Beneficiile sunt numeroase. Pe aceleaşi străzi în care au murit 30 de persoane în urma accidentelor de circulaţie în perioada 1996-2006, doar trei oameni au murit în următorii 10 ani şi nici unul din anul 2009. Emisiile de CO2 au scăzut cu 70%, aproape trei sferturi din călătorii sunt făcute cu bicicleta, iar în timp ce populaţia altor oraşe din regiune se diminuează, Pontevedra a câştigat 12.000 de locuitori noi. De asemenea, refuzul autorităţilor de a semna aprobări pentru marile centre comerciale a însemnat că întreprinderile mici – care nu au putut să reziste crizei economice spaniole îndelungate – au reuşit să rămână pe linia de plutire.

    „Problema este că dimineaţa, pe cele câteva străzi unde automobilele sunt permise, există blocaje în trafic”, spune Ramiro Armesto, un locuitor din oraşul spaniol. „Nu există nici un transport public de la parcările auto în centru. Pe de altă parte, am locuit în Valencia şi în Toledo, dar nu am trăit niciodată într-un oraş cu un trai la fel de uşor ca aici”. Un altul, Raquel García spune: „Am locuit în Madrid şi în multe alte locuri şi pentru mine acest oraş este ca un paradis. Chiar dacă plouă, merg peste tot. Este, de asemenea, un loc minunat pentru a avea copii “.

    Lucrările au fost finanţate pe plan local şi nu au primit niciun ajutor din partea administraţiei regionale sau centrale.

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Deszăpezirea de pe Transalpina, oprită din cauza viscolului

    Pe tronsonul Rânca-Obârşia Lotrului, stratul de zăpadă, acumulat din timpul iernii, ajunge până la patru metri înălţime.

    Drumul este închis circulaţiei rutiere din luna octombrie 2018.

    Angajaţii de la Drumuri Naţionale au început deszăpezirea, în vederea reluării circulaţiei rutiere, dar din cauza vremii nefavorabile acţiunea a fost oprită.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miliardarii americani constată că au creat un monstru şi acum nu ştiu cum să-l oprească

    „Diviziunile sociale şi politice care există deja în societatea americană ameninţă structura care ne ţine uniţi şi capitalismul însuşi”, spune Jamie Dimon, cel mai puternic bancher din America, preşedintele executiv al JPMorgan Chase.
    Jamie Dimon, care în 2018 a încasat 31 de milioane de dolari pentru cel mai bun an financiar din istoria băncii, constată că visul american se destramă şi de aceea companiile ar trebui să facă mult mai mult pentru societate.
    Ray Dalio spune că sistemul capitalist, pe care l-a îmbrăţişat ca investitor precoce, a ajuns să creeze o inegalitate mult prea mare: „Sunt capitalist şi până şi eu mă gândesc că acest capitalism este stricat.”
    Miliardarii Americii, care de multe ori prin facilităţile şi optimizările fiscale pe care le fac ajung să plătească un impozit mai mic decât un salariat american, cer acum impozite mai mari pentru bogaţi, în speranţa că vor potoli furia societăţii.
    Modelul american de business este feroce pentru că se bazează pe consolidări şi achiziţii – peştele mare mănâncă peştii mici –, pe tăieri de costuri şi creşteri de preţuri la produsele şi serviciile oferite. În acest fel, cei mari devin şi mai mari, iar cei mici culeg fărâmiturile, care de cele mai multe ori le asigură doar simpla existenţă.
    40% dintre angajaţii americani sunt la limita supravieţuirii cu salariul pe care îl primesc, iar nicio cheltuială în plus, să spunem de 400 de dolari pentru o vizită la dentist sau reparaţia unei maşini, nu poate fi absorbită.
    Jamie Dimon a fost întrebat în Congres cum crede că se descurcă unul dintre funcţionarii băncii, care are un salariu de 2.425 de dolari pe lună, din care 1.600 de dolari este numai chiria, iar dacă se adaugă toate utilităţile, îngrijirea copilului şi transportul, are un minus de 567 de dolari în fiecare lună.
    Puternicul bancher american nu a ştiut ce să răspundă.
    Marile corporaţii americane au început să crească salariul minim, în speranţa că vor înăbuşi revolta americanilor: Amazon a ridicat salariul minim la 15 dolari pe oră, Bank of America la 17 dolari pe oră, cu o ţintă de 20 de dolari pe oră peste doi ani, iar JPMorgan plăteşte 18 dolari pe oră în marile oraşe şi
    16,25 dolari pe oră în restul Americii.
    În 2018, conducătorii companiilor americane din indicele bursier S&P au avut un venit de 12,4 milioane de dolari, faţă de 11,7 milioane de dolari în 2017.
    Directorul executiv de la Manpower, firmă de recrutare şi plasare de personal, a avut cea mai mare diferenţă dintre salariul lui de CEO şi media salarială a angajaţilor lui, de 2.500%.
    Statele Unite sunt o societate extrem de dură, unde businessul este pe primul loc. Companiile sunt într-un proces de creştere şi de restructurare continuă, iar orice majorare salarială trebuie acoperită prin reducerea altor poziţii şi introducerea roboţilor care să preia poziţiile repetitive.
    Fluxul continuu de emigranţi ţine salariile minime jos, în zona de consum, şi de aceea, deşi şomajul în America este la minime istorice, salariile nu cresc nici cât rata inflaţiei.
    În afara creşterii salariului minim, corporaţiile americane nu ştiu cum să rezolve această creştere a inegalităţii care a distrus clasa de mijloc, aceasta fiind cea mai afectată clasă din ultimele trei decenii.
    Toată lumea vrea impozite mai mari, dar Donald Trump, miliardarul şi populistul preşedinte al SUA, nu-şi bazează platforma electorală pe acest lucru. Ci dimpotrivă, el a scăzut impozitele pentru corporaţiile americane.
    Cei care conduc companiile sunt la mijloc, între creşterea furiei angajaţilor privind inegalitatea salarială şi interesul investitorilor, care vor creşteri ale preţului acţiunilor şi dividende mai mari.
    Unul dintre porturile cele mai mari din Statele Unite, cel din Los Angeles, a vrut să introducă roboţi pentru a compensa creşterile salariale acordate, dar s-a lovit de furia sindicatelor, care nu acceptă acest lucru.
    Walmart, cel mai mare retailer din lume, care are încasări de peste 1 miliard de dolari în fiecare zi, testează tot mai mult roboţi care să preia funcţiile de manipulare a produselor şi să înlocuiască oamenii.
    În aceste condiţii, furia americanilor care nu au avut norocul de a fi miliardari va creşte din ce în ce mai mult.
    Marile corporaţii şi cei mai puternici americani constată că acest capitalism, care i-a făcut să conducă America şi chiar lumea, a ajuns prea puternic şi nu mai poate fi controlat.

  • 100 cele mai puternice femei din business: Măriuca Talpeş, cofondator { Bitdefender (şi CEO Intuitext) }

    •   Măriuca Talpeş a creat împreună cu soţul său, Florin Talpeş, în octombrie 1990 firma Softwin, al cărei prim sediu era apartamentul în care locuiau cei doi.
    •   În 1993 Softwin realiza, pentru clienţi de pe piaţa franceză şi americană, primele produse care ajută copiii şi profesorii să înveţe şi să exerseze, iar în 2001 lansa produsele de educaţie Intuitext pe piaţa românească.
    •   Măriuca Talpeş este de părere că un antreprenor ar trebui să aleagă o problemă majoră a comunităţii căreia i se adresează, iar businessul său ar trebui să rezolve acea problemă.

    Cifră de afaceri (2017, Bitdefender): 591 mil. lei
    Profit (2017, Bitdefender): 29 mil. lei

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • BCR opreşte vineri noaptea sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri

    Astfel, în intervalul 13.04.2019 ora 01:00 – 13.04.2019 ora 05:00 sistemul de carduri va fi oprit.Cardurile BCR nu vor putea fi folosite nici în reţeaua BCR şi nici în alte reţele de acceptare.
     
    În acest interval orar, nu vor putea fi utilizate ATM-urile BCR (Bancomate), MFM-uri (Maşini multifuncţionale) şi POS-urile.
     
    Deasemenea, in aplicatiile George/George Go, nu vor putea fi efectuate operatiuni specifice cardului: blocare card, deblocare card, modificări limite tranzactionare (ATM/POS), rambursare card de credit.
     
    Tranzacţiile la ASV-uri (Automate de schimb valutar) nu vor fi afectate.
     
  • Două companii IT se alătură protestului pentru construirea de autostrăzi. Peste o mie de angajaţi vor opri vineri activitatea

    Potrivit unei postări de miercuri pe Facebook, fondatorul AROBS TransilvaniaSoftware, Voicu Oprean, a afirmat că îi provoacă să se alăture mişcării lansate de Ştefan Mandachi pe toţi clienţii şi colaboratorii firmei sale.
     
    „Salut mişcarea #RomâniaVreaAutostrăzi, iar vineri, la ora 15, timp de 15 minute vom sista activitatea celor peste 800 de colegi şi colaboratori din toate sediile din România: Cluj-Napoca, Suceava, Iaşi, Baia Mare, Târgu Mureş şi Arad. #ŞiEu vreau autostrăzi. #ŞîEu vreau o Românie conectată şi sigură! #ŞiEu provoc să se alăture mişcării lansare de Ştefan Mandachi toţi clienţii şi colaboratorii noştri, cei care conduc cele peste 7.000 de firme româneşti şi internaţionale cu care lucrăm şi folosesc produsele şi serviciile noastre. Să începem, cu toţii, cu aceste 15 minute! Şi să nu ne oprim aici!”, a scrie Oprean.
     
    Acesta a înfiinţat AROBS în urmă cu 21 de ani.
     
    O altă companie de IT din Cluj-Napoca, PitechPlus, fondată în urmă cu 13 ani, se alătură protestului iniţiat de Ştefan Mandachi, urmând să sisteze activitatea celor 300 de angajaţi din cele două sedii din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş ”pentru că evoluţia tehnologică este direct proporţională cu dezvoltarea infrastructurii, iar dezvoltarea necesită implicare”.
     
  • Două companii IT se alătură protestului pentru construirea de autostrăzi. Peste o mie de angajaţi vor opri vineri activitatea

    Potrivit unei postări de miercuri pe Facebook, fondatorul AROBS TransilvaniaSoftware, Voicu Oprean, a afirmat că îi provoacă să se alăture mişcării lansate de Ştefan Mandachi pe toţi clienţii şi colaboratorii firmei sale.
     
    „Salut mişcarea #RomâniaVreaAutostrăzi, iar vineri, la ora 15, timp de 15 minute vom sista activitatea celor peste 800 de colegi şi colaboratori din toate sediile din România: Cluj-Napoca, Suceava, Iaşi, Baia Mare, Târgu Mureş şi Arad. #ŞiEu vreau autostrăzi. #ŞîEu vreau o Românie conectată şi sigură! #ŞiEu provoc să se alăture mişcării lansare de Ştefan Mandachi toţi clienţii şi colaboratorii noştri, cei care conduc cele peste 7.000 de firme româneşti şi internaţionale cu care lucrăm şi folosesc produsele şi serviciile noastre. Să începem, cu toţii, cu aceste 15 minute! Şi să nu ne oprim aici!”, a scrie Oprean.
     
    Acesta a înfiinţat AROBS în urmă cu 21 de ani.
     
    O altă companie de IT din Cluj-Napoca, PitechPlus, fondată în urmă cu 13 ani, se alătură protestului iniţiat de Ştefan Mandachi, urmând să sisteze activitatea celor 300 de angajaţi din cele două sedii din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş ”pentru că evoluţia tehnologică este direct proporţională cu dezvoltarea infrastructurii, iar dezvoltarea necesită implicare”.
     
  • „Trenul Brexit” nu mai poate fi oprit, dar nici lăsat să deraieze: Uniunea Europeană renunţă să mai încerce să oprească Brexit-ul. Donald Tusk: Scopul este să evităm un fiasco

    În urma unei întâlniri cu prim-ministrul irlandez Leo Varadkar, Tusk a transmis că nu vede „o forţă capabilă să blocheze un Guvern şi o opoziţie pro-Brexit”.

    Prim-ministrul britanic Theresa May se va întâlni joi cu oficialii Uniunii Europene în Bruxelles, cu intenţia de a obţine rediscutarea acordului negociat în luna noiembrie. Donald Tusk şi Leo Varadkar au transmis că susţin opinia generală a liderilor europeni că acordul nu trebuie schimbat.
     
    „Sper că vom auzi de la prim-ministrul May mâine o propunere realistică pentru încheierea impasului. Consider că o soluţie comună este posibilă”, a declarat Tusk.