Tag: ofiteri

  • Duşa: Peste 300 de ofiţeri români activează în comandamente NATO şi ale organismelor militare ale UE

    Mircea Duşa a spus, la finalul ceremoniei de încheiere a anului şcolar de la Colegiul Militar Naţional “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, că mulţi din tinerii pregătiţi în instituţiile de învăţământ militar din România au ajuns în posturi importante, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Copiii, tinerii formaţi în aceste licee au devenit militari deosebiţi, au devenit ofiţeri, generali şi sunt reprezentaţi astăzi în conducerea Statului Major General, dar şi în conducerea statelor majore ale categoriilor de forţe. De asemenea, foarte mulţi tineri pregătiţi în instituţiile noastre de învăţământ sunt astăzi şi activează la organismele NATO, la organismele UE, peste 300 de ofiţeri sunt în momentul de faţă în comandamente sau în structuri de conducere ale NATO şi ale organismelor militare ale Uniunii Europene”, a afirmat Mircea Duşa.

    El a vorbit şi de calitatea învăţământului militar românesc, dând exemplu faptul că în anii trecuţi promovabilitatea la bacalaureat a elevilor din colegiile militare a fost de sută la sută.

    “În anii trecuţi promovabilitatea în învăţământul militar liceal a fost de 100% şi majoritatea elevilor pregătiţi de instituţiile noastre de învăţământ liceal se îndreaptă în continuare spre învăţământul militar, spre academiile noastre. Şi-au ales această profesie de la 14 ani şi în cei patru ani de învăţământ liceal sunt bine pregătiţi pentru această profesie”, a susţinut Duşa.

    Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat, joi, la Colegiul Militar Naţional “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, la festivităţile organizate cu ocazia încheierii anului şcolar.

    În cadrul manifestării, ministrul l-a premiat şi l-a ridicat în grad pe un tânăr ofiţer care a absolvit recent celebra universitate americană West Point.

    În acest an, la Colegiul Militar din Alba Iulia au absolvit 109 elevi, din care 20 de fete.

    Colegiul Militar “Mihai Viteazul” a fost înfiinţat în urmă cu peste 95 de ani, la Târgu Mureş, unde şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1919-1940, mutându-se apoi, din cauza războiului, la Timişoara, între anii 1940-1947. După al Doilea Război Mondial, liceul militar a fost închis de autorităţile comuniste. Activitatea liceului a fost reluată în anul 1975, la Alba Iulia, oraş unde funcţionează şi în prezent sub denumirea Colegiul Militar Naţional “Mihai Viteazul”.

    Instituţia de învăţământ a avut aproape 6.500 de absolvenţi în cele peste 60 de promoţii.

  • Kovesi: Nu cred că există ofiţeri acoperiţi în DNA. Mă bazez pe calitatea morală a colegilor

    “Nu cred că există acoperiţi în DNA. Mă bazez pe calitatea morală a colegilor cu are lucrez, în primul rând pe acest lucru mă bazez şi îmi cunosc colegii foarte bine, le cunosc atitudinea profesională şi morală (…) şi nu cred că SRI are nevoie de acoperiţi în DNA”, a declarat Kovesi, în cadrul emisiunii “După 20 de ani”, difuzată de PRO TV.

    Declaraţia procurorului şef al DNA a fost făcută în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut CSAT să facă verificări cu privire la calitatea magistraţilor, respectiv dacă sunt ofiţeri acoperiţi.

    Laura Kovesi a spus că este de acord să fie făcute verificări pentru a se stabili dacă în cadrul structurii din Ministerul Public pe care o coordonează există lucrători în structurile de securitate.

    “Nu am nicio problemă dacă se verifică acum, foarte bine, să se verifice. (…) Eu nu cred că sunt ofiţeri acoperiţi în DNA, dar să se facă verificări”, a spus Laura Kovesi.

    Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în cadrul şedinţei de plen de miercuri, sesizarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru a face verificări cu privire la eventualii ofiţeri acoperiţi din rândul judecătorilor şi procurorilor, potrivit reprezentanţilor CSM.

    Reprezentanţii CSM au precizat, pentru MEDIAFAX, că s-a dispus sesizarea CSAT pentru a se stabili care sunt ofiţerii sub acoperire care activează în magistratură.

    Decizia CSM a venit ca urmare a solicitării Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care a cerut CSM să facă verificări şi să îi elimine pe eventualii ofiţeri acoperiţi din magistratură şi, totodată, să ceară clarificări de la Serviciul Român de Informaţii.

    UNJR arăta, în 11 mai, într-un comunicat transmis MEDIFAX, că a făcut această solicitare, fiind “profund îngrijorată faţă de recentele declaraţii publice potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”.

    Astfel, UNJR a cerut CSM să verifice dacă toţi procurorii şi judecătorii respectă interdicţia de a nu fi lucrători de orice fel ai serviciilor de informaţii, iar rezultatul să fie făcut public, pentru restabilirea încrederii în justiţie.

    De asemenea, UNJR a solicitat CSM să ceară de urgenţă clarificări publice Serviciului Român de Informaţii, care “trebuie să explice corpului de magistraţi şi societăţii ce înseamnă concret «câmp tactic», când vine vorba de justiţie, şi care sunt mijloacele prin care serviciul operează în acest «câmp tactic»”.

    “Serviciului Roman de Informatii trebuie, de asemenea, să explice care este cadrul legal ce permite acestui serviciu să îşi menţină «interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze», în ce constă în mod efectiv acest «interes», care sunt limitele sale, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa”, se arăta în comunicat.

    Prima solicitare a UNJR a venit în urma afirmaţiilor fostului preşedinte al României, conform cărora pâna in 2004 au existat “ofiţeri acoperiţi printre magistraţi”, aceştia fiind şantajabili datorită faptului ca au încălcat Constituţia din 1991.

    “Aceste declaraţii ale unui fost preşedinte sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind în conflict de interese. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat. Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe justiţie, care afecteaza negativ munca fiecarui magistrat, prin aceea ca se inoculează opiniei publice percepţia ca aceşti magistrati nu ar fi independenţi”, se preciza în comunicatul UNJR.

    A doua solicitare către Consiliul Superior al Magistraturii a venit în urma unui interviu dat de directorul Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii, Dumitru Dumbravă, care “escaladează afirmaţiile fostului preşedinte şi afirmă că instanţa de judecată a devenit «câmp tactic» de operaţiuni al serviciilor de informaţii”. “În prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, a mai spus Dumbravă în interviul citat.

    UNJR nota că “sala de judecată este locul în care fiecare personă vine să îşi caute dreptatea în mod public şi transparent, locul unde statul şi cetăţenii săi sunt deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii”, iar “acest spaţiu nu trebuie şi nu poate fi transformat în «câmp tactic» de operaţiuni al unui serviciu secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă”.

    “UNJR consideră că declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligatie. Legea magistraţilor, în vigoare de peste 10 ani, obliga judecătorii şi procurorii să dea declaraţii anuale pe proprie răspundere că nu sunt lucrători de niciun fel ai serviciilor de informaţii. Până în prezent, însă, nu s-a făcut o verificare a acestor declaraţii”, arăta Uniunea Judecătorilor.

    Organizaţia aprecia că CSM, ca garant al independenţei justiţiei, are competenţa şi ar trebui să fie prima instituţie interesată să ceară CSAT să verifice dacă declaraţiile magistraţilor sunt reale sau nu.

    Uniunea sublinia că fiecare cetăţean are dreptul să ştie, atunci când se adresează justiţiei, dacă o face în faţa unui judecător cu adevărat independent, sau, dimpotrivă, în faţa unei persoane ce serveşte interesele altor instituţii ale statului.

    “Funcţia de magistrat este esenţialmente incompatibilă cu cea de colaborator cu serviciile secrete, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă. Interdicţia de a nu fi atât magistrat cât şi ofiţer de informaţii este o valoare constitutională. Respectarea Constituţiei şi a garanţiilor sale stă mai presus de orice alt interes într-o democraţie, iar orice suspiciune rezonabilă privind încălcarea lor trebuie abordată cu seriozitate şi investigată prompt de autorităţile competente”, se mai spunea în comunicatul UNJR.

    Într-un interviu pentru site-ul juridice.ro, Dumitru Dumbravă, vorbind despre angajarea SRI în lupta împotriva corupţiei, declara că se bucură că, “în prezent, nivelul de încredere şi calitate a cooperării a atins o cotă de neimaginat într-un trecut nu prea îndepărtat”.

    “Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, este declaraţia lui Dumbravă la care face referire UNJR.

    De altfel, Horaţius Dumbravă a cerut, la începutul acestui an, plenului CSM şi, implicit, fiecărui membru al acestuia să trimită toate declaraţiile date de judecători, procurori, magistraţi asistenţi, de personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi de personalul auxiliar de specialitate al magistraţilor, în 2013 şi în 2014.

  • Meleşcanu: Băsescu nu a cerut listă, ci numele ofiţerilor acoperiţi în Guvern. Nume înseamnă mai multe

    Întrebat în legătură cu acuzaţiile care i-au fost aduse de şeful statului, că a minţit când a spus că i-a fi cerut lista cu ofiţerii acoperiţi, Teodor Meleşcanu a precizat: “Din punctul de vedere al listei aşa este, este corect, preşedintele nu a cerut o listă, mi-a cerut numele celor care sunt ofiţeri acoperiţi în Guvern. Numele înseamnă mai multe persoane, de aceea m-am referit la o listă a ofiţerilor acoperiţi”.

    El a arătat că preşedintele i-a cerut să îi comunice dacă în Guvern există ofiţeri acoperiţi ai SIE sau foşti ofiţeri, fără să treacă vreun nume.

    “S-a cerut să se comunice dacă în guvern există ofiţeri acoperiţi ai SIE sau foşti ofiţeri acoperiţi ai SIE şi să se comunice perioada în care să fi făcut parte din serviciu. Nu a trecut nume”, a precizat Meleşcanu.

    Întrebat în legătură cu faptul că preşedintele Traian Băsescu a spus că este o situaţie fără precedent ca şeful SIE să refuze să dea informaţii preşedintelui, Meleşcanu a spus: “Nu cred că este fără precedent. Ceea ce caracterizează serviciile a fost reforma lor şi respectarea legalităţii în desfăşurarea legalităţii. Răspunsul meu nu a fost un răspuns de refuz faţă de preşedinte, pentru că nici nu se pune problema, având în vedere poziţia noastră în stat, a fost un răspuns al Serviciului de Informaţii Externe care a precizat cu claritate că potrivit prevederilor legale asemenea date nu pot fi emise nimănui în niciun fel”.

    El a mai spus că serviciile nu s-au implicat în lupta politică şi singura lor preocupare este să ofere informaţii persoanelor care beneficiază de aceste informări – preşedintele, primul ministru, miniştrii, preşedinţii celor două Camere – pentru a lua decizii corecte.

    Meleşcanu a mai precizat că preşedintele Traian Băsescu, în calitatea pe care o are de preşedinte al CSAT, poate să primească informaţii de la toate serviciile de specialitate ale României.

    Teodor Meleşcanu a arătat că în ultimele 72 de ore a existat o dezbatere intensă pe toate posturile de televiziune în legătură cu subiectul aşa-zişilor ofiţeri acoperiţi şi că, din punctul lui de vedere, această temă s-a încheiat.

    “Din punctul meu de vedere, toate aceste declaraţii politice nu ajută niciun fel la clarificarea disputei care există între Traian Băsescu şi Victor Ponta şi, dacă există asemenea probleme, ele trebuie soluţionate de organele competente ale statului român”, a mai spus Meleşcanu.

    El a adăugat că, dacă există idei privind o dezvoltare sau o ameliorare a statului şi regimului de funcţionare a serviciilor de informaţii, acestea trebuie discutate în Parlament.

    El a mai spus că din disputa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta pierd toţi românii şi că “acest delir aproape şi această manipulare” trebuie să înceteze.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Cotroceni, că nu i-a cerut fostului director SIE Teodor Meleşcanu liste cu ofiţeri acoperiţi, cum susţine acesta, ci l-a întrebat, în scris, dacă în Guvern sunt actuali sau foşti ofiţeri SIE şi dacă aceştia au fost “specializaţi”.

    “Nu am cerut niciodată o listă a ofiţerilor acoperiţi, nu aş face acest lucru, pentru că nu ai de ce să întrebi, pe mine mă interesează informaţia, nu am cerut nicio listă, documentul arată că domnul Meleşcanu a dezinformat, continuând să se plaseze în zona de a face politică”, a spus Băsescu.

    El a subliniat că în conformitate cu Legea 182/2002 preşedintele României are acces la informaţii secrete de stat. “Preşedintelui nu i se pot refuza informaţii secret de stat. Probabil domnul Meleşcanu ori a uitat, ori a vrut să dezinformeze ieri afirmând că i-am solicitat lista cu ofiţeri acoperiţi”, a spus Băsescu.

     

  • China a impus companiilor de stat să taie orice legături cu firmele de consultanţă americane

     Oficialii chinezi se tem că firme precum McKinsey & Company şi The Boston Consulting Group ar putea transmsite SUA secrete comerciale la care obţin accesul, au declarat surse apropiate situaţiei pentru publicaţia britanică, potrivit Financial Times.

    “Nu avem cunoştinţă despre o notificare în acest sens transmisă de guvern”, a declarat un purtător de cuvânt al firmei Bain & Company.

    Firmele de consultanţă din SUA au operaţiuni importante în China. McKinsey, The Boston Consulting Group şi altele au printre clienţi şi multe companii de stat, notează Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China va inspecta companiile de tehnologie din ţară, pentru posibile încălcări ale securităţii

     Verificările anunţate joi de Biroul de Stat pentru Informaţii în Domeniul Internetului au rolul să oprească furnizorii IT să îşi folosească produsele pentru controlul, perturbarea sau închiderea sistemelor clienţilor, în mod ilegal, a relatat agenţia de presă Xinhua, citând un comunicat al instituţiei.

    Un purtător de cuvânt al acestui birou a declarat marţi că acuzaţiile SUA sunt lipsite de temei, iar China va lua contramăsuri, dacă partea americană le va menţine, relatează Bloomberg.

    Astfel de controale ar marca o escaladare majoră a tensiunilor dintre China şi Statele Unite, după ce procuratura americană a pus sub acuzare cinci ofiţeri chinezi pentru că ar fi furat secrete ale unor companii americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presa oficială chineză numeşte Statele Unite “canalie măruntă” şi “huligan de rang înalt”

     Ca o primă reacţie, Beijingul a suspendat participarea la comisia de lucru chinezo-americană în domeniul cibernetic. Într-un editorial, Global Times, un tabloid influent administrat de People’s Daily (publicaţia oficială a Partidului Comunist chinez), a salutat decizia Beijingului, cerând “măsuri suplimentare”.

    “Ar trebui să încurajăm organizaţii şi indivizi ale căror drepturi au fost încălcate să dea în judecată Washingtonul”, comentează Global Times.

    “În privinţa securităţii informatice, Statele Unite sunt o canalie măruntă şi nu trebuie să ne facem iluzii în privinţa lor”, subliniază publicaţia chineză, în ediţia internaţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu despre pensiile militare: “Nu suntem pregatiti sa dam satisfactie celor care au intins mana la banii statului”

    “Decizia ICCJ trebuie respectata, asadar se suspenda proiectul
    de recalculare, insa va rog sa iesiti pe cat posibil din
    manipulare”, a spus Basescu, explicand ca instanta nu suspenda
    recalcularea pensiilor militare, reglementata de Legea 119/iunie
    2010, ci HG 735/iulie 2010, care stabilea metodologia de strangere
    a datelor si care ii cerea pensionarului sa aduca diverse
    adeverinte spre a i se stabili pensia.

    “Legea este in plina aplicare si forta”, a spus Basescu, asa
    incat, pentru a pune in acord procesul de recalculare cu decizia
    ICCJ, presedintele a stabilit la intalnirea de duminica de la
    Cotroceni cu ministrii finantelor, apararii, internelor si cu sefii
    SRI si SIE urmatoarele:
    1) Guvernul va emite o OUG de prelungire a termenului de
    recalculare a pensiilor militare pana la 31.12.2011
    2) Pensiile recalculate dupa Legea 119 si comunicate deja
    pensionarilor militari prin decizii raman valabile, atat cele care
    au crescut, cat si cele care au scazut
    3) Pensionarii militari carora nu li s-au recalculat pensiile vor
    primi in februarie pensia din decembrie 2010 si diferenta
    corespunzatoare sumei primite in luna ianuarie
    4) Guvernul va emite o lege de aplicare a Legii 119 care sa tina
    cont de elementele invalidate de instanta in HG 735, adica va
    stabili un alt mecanism de strangere a datelor necesare pentru
    recalculare, asa incat institutiile sa-si asume cea mai mare parte
    a strangerii datelor privind vechimea si cuantumul pensiilor.

    Presedintele a criticat campania de la televiziuni legata de
    recalcularea pensiilor, spunand ca “este evident ca dupa ce
    trusturile de presa ale lui Vantu si Voiculescu au avut o
    contributie importanta in a tine natiunea dezbinata in perioada de
    criza, acelasi lucru il fac acum cu corpul militar”. El a acuzat in
    special “sindicatul sau organizatia rezervistilor timpuriu
    pensionati cu 1 miliard de lei, care a manipulat, dezinformat,
    intoxicat toti pensionarii militari pentru ca ei insisi nu au
    interesul ca pensiile lor sa fie recalculate”.

    Potrivit lui Basescu, acesti pensionari care au trecut anticipat
    in rezerva sunt dezavantajati de recalculare, pe cand cei care au
    vechime completa si si-au dus la bun sfarsit cariera militara
    beneficiaza de cresteri ale pensiilor. Presedintele i-a criticat pe
    “militarii care nu au stagiul complet si s-au pensionat anticipat
    in ideea de a primi 16-20-30 de salarii ce se dadeau ca prima
    pentru pensionare voluntara la 40-49 de ani. Nu suntem pregatiti sa
    dam satisfactie celor care au intins mana la banii statului ca sa
    ia pana la 1 miliard de lei la trecerea in rezerva”.

    “Eu n-am vazut niciun colonel plecat din armata cu prima de
    24-30 de salarii in TAB cu bomba sub el in Irak sau Afganistan.
    Acesti domni, ofiteri NATO care n-au vazut in viata lor sediul
    NATO, incearca sa blocheze un proces din care militarii cu cariera
    completa castiga la pensie”, a adaugat seful statului.

    “Nu putem renunta la aceasta lege, pentru ca ea prefigureaza
    viitorul celor ce azi sunt in armata si permite inclusiv tinerilor
    de pana la 35 de ani sa intre in sistemul de pensii private. Asta-i
    viata in democratie, cel mai important e sa iei o masura in
    interesul majoritatii, or, majoritatea militarilor au de castigat”,
    a afirmat presedintele, oferind cateva cifre in acest sens:

    Numar total de pensii deja recalculate – 29181, din care 20.740
    au crescut, 8.425 au scazut, iar 16 au ramas neschimbate
    Generali – 176 au majorare de pensie, 187 au scadere (cei care au
    fost avansati la trecerea in rezerva sau au avut avansari onorifice
    de Ziua Nationala nu beneficiaza de cresteri)
    Colonei – 2.563 au crestere, 2.820 au scadere
    Locotenenti-colonei – 2.980 au crestere, 2.377 au scadere
    Maiori – 2.592 crestere, 2.217 scadere
    Maistri militari – 3.859 crestere, 89 scadere
    Subofiteri – 7.586 crestere, 216 scadere.

  • Basescu ii sugereaza lui Igas sa ii demita pe cei care i-au propus spre decorare doi ofiteri

    “Daca puteti face ceva cu cei care mi-au fost propusi spre
    decorare. Cum au fost propusi ? Nu exista un circuit ? La ce sa
    stam cu toata lumea acolo ?”, l-a intrebat Basescu pe Igas, in
    sedinta de miercuri a Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro