Luxottica, cel mai mare producător de ochelari din lume, care deţine Ray-Ban şi Oakley, va fuziona cu producătorul francez de lentile Essilor, valoarea întrunită a celor două firme urmând să ajungă la 46 de miliarde de euro, potrivit BBC.
Designerul italian Luxottica a devenit cel mai mare producător de ochelari din lume după o serie de achiziţii, printre care se numără Ray-Ban, în 1999 şi Oakley, în 2007.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
El este fondatorul şi conducătorul companiei Luxottica, liderul mondial pe piaţa de ochelari. Firma deţine lanţul de magazine Sunglass Hut şi Lenscrafters, cu peste 6.000 de magazine, şi are peste 70.000 de angajaţi.
Leonardo Del Vecchio s-a născut în 1935 la Milano, într-o familie săracă. Tatăl său a murit cu cinci luni înainte ca el să se nască, Leonardo fiind forţat să crească într-un orfelinat de la 7 ani până la 14 deoarece mama sa nu-l putea întreţine.
A trebuit să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-şi ajuta familia. A lucrat ca ucenic într-o fabrică de unelte şi a urmat cursuri de inginerie industrială la seral, continuând să muncească în timpul zilei.
În timp a devenit pasionat de ochelari şi în 1961 s-a mutat în micul orăşel Agordo din nordul Italiei, unde a înfiinţat compania Luxottica. Acolo a reuşit să ”fure„ meserie de la alţi producători din industrie, iar în 1967 a decis să vândă ochelari sub brandul propriu.
Compania a crescut, în 1981 Del Vecchio a deschis prima subsidiară internaţională, în Germania, iar în 1988 a realizat un parteneriat cu Giorgio Armani.
Deciziile şi strategiile implementate de Leonardo Del Vecchio au propulsat Luxottica în poziţia de lider de piaţă. Luxottica s-a listat la bursa în New York în 1990 şi la Milano în anul 2000. Listarea a ajutat compania să strângă bani şi să aducă sub umbrela sa alte branduri. Leonardo Del Vecchio a pornit o strategie de achiziţii agresivă şi a cumpărat divizia de ochelari Vogue în 1990, Persol şi LensCrafters în 1995, faimosul brand american Ray-Ban în 1999, Sunglass Hut în 2001, iar în 2007 a plătit 2 miliarde de dolari pentru compania de produse sportive Oakley.
De asemenea, Luxottica produce ochelari pentru branduri cunoscute precum Armani, Bulgari, Chanel, Prada, Ralph Lauren sau Versace. Compania înregistrează vânzări globale anuale de peste 7 miliarde de euro.
Leonardo Del Vecchio este cunoscut şi pentru mărinimia pe care o arată angajaţilor companiei. Odată cu împlinirea vârstei de 50 de ani, el a făcut cadou angajaţilor acţiuni în valoare de 7 milioane de euro şi a repetat gestul la vârsta de 80 de ani, când a împărţit acţiuni în valoare de 9 milioane de euro.
”Prin intermediul acestui mic gest vreau să le arăt angajaţilor ce înseamnă pentru mine: că-i simt apropiaţi precum o familie adevărată.„
Leonardo Del Vecchio este unul dintre antreprenorii de clasă mondială, care şi-a construit averea de la zero, provenind dintr-o ţară devastată de război, alături de oameni precum Giorgio Armani sau Michele Ferrero.
”Eu sunt dovada clară că poţi face bani în Italia şi să fii cinstit în acelaşi timp„, a declarat Del Vecchio.
Oculus Mitra este prima pereche de ochelari ce le permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Iar acest dispozitiv revoluţionar a fost dezvoltat de o echipă de liceeni, ai cărei membri vor da bacul anul viitor.
ELEMENTUL DE NOUTATE:
Este primul dispozitiv care-i va ajuta pe cei care nu pot vedea să se deplaseze singuri în siguranţă pe stradă. Senzorii ochelarilor detectează mişcarea şi distanţa şi apoi informaţia se traduce în sunete cu ajutorul cărora purtătorul se poate ghida în spaţiu.
EFECTELE INOVAŢIEI:
Pentru prima dată, nevăzătorii (al căror număr este estimat la 4% din populaţia planetei) îşi vor recăpăta o parte din libertate şi, în mod ideal, nu vor mai depinde de alţi oameni pentru a se deplasa.
DESCRIEREA INOVAŢIEI:
Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare.
Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Tudor Popa, fondatorul proiectului. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.
Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.
Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. În momentul de faţă, produsul se află în stadiul beta, iar o variantă aproape finală va fi livrată la sfârşitul lui decembrie unei singure persoane, apoi se pregătesc de lansare în primăvara lui 2017. Au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare.
Oculus Mitra este prima pereche de ochelari ce le permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Iar acest dispozitiv revoluţionar a fost dezvoltat de o echipă de liceeni, ai cărei membri vor da bacul anul viitor.
ELEMENTUL DE NOUTATE:
Este primul dispozitiv care-i va ajuta pe cei care nu pot vedea să se deplaseze singuri în siguranţă pe stradă. Senzorii ochelarilor detectează mişcarea şi distanţa şi apoi informaţia se traduce în sunete cu ajutorul cărora purtătorul se poate ghida în spaţiu.
EFECTELE INOVAŢIEI:
Pentru prima dată, nevăzătorii (al căror număr este estimat la 4% din populaţia planetei) îşi vor recăpăta o parte din libertate şi, în mod ideal, nu vor mai depinde de alţi oameni pentru a se deplasa.
DESCRIEREA INOVAŢIEI:
Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare.
Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Tudor Popa, fondatorul proiectului. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.
Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.
Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. În momentul de faţă, produsul se află în stadiul beta, iar o variantă aproape finală va fi livrată la sfârşitul lui decembrie unei singure persoane, apoi se pregătesc de lansare în primăvara lui 2017. Au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare.
Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.
Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.
Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.
Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.
Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.
Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.
Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.
Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.
Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.
Cu preţuri care pornesc de la 10.000 de dolari şi ajung la 17.000 de dolari, ceasurile golden Apple au stârnit diverse discuţii. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, iată 23 de feluri în care pot fi cheltuiţi aceiaşi bani.
Patru studenţi, supăraţi pe faptul că ochelarii de vedere erau extrem de scumpi, s-au gândit să revoluţioneze o industrie, unde Luxottica controla 80% din piaţa dispozitivelor de corecţie a vederii.
Ochelarii oferiţi de Luxottica se vindeau cu 500 de dolari, însă cei patru aveau să vândă o pereche de ochelari cu 95 de dolari şi, în plus, la fiecare tranzacţie compania lor ar dona o pereche de ochelari ţărilor nevoiaşe, în curs de dezvoltare. “Mereu am considerat că ochelarii sunt un articol medical. În mod firesc, am presupus că, dacă îi cumpăram de la un doctor, exista o justificare a preţului”, a declarat Dave Gilboa. Acesta a analizat afacerile Luxottica şi a decis că “nimic din costul bunurilor nu justifica preţul” şi a ajuns la concluzia că Luxottica umfla preţul foarte mult.
Cei patru studenţi la Wharton School of business (Neil Blumenthal, Dave Gilboa, Andy Hunt şi Jeff Raider) s-au întrebat de ce nimeni nu vinde ochelari online. S-au uitat la modul în care Zappos a transformat piaţa de încălţăminte vânzând pantofi online. Aşadar s-au gândit să vândă şi ei ochelarii online. Prietenii au fost sceptici la auzul acestei idei şi le spuneau că nimeni nu ar fi cumpărat ochelari de pe internet, în special datorită faptului că trebuia să-i probeze mai întâi.
Gândidu-se la acest lucru au decis să lase clienţii să comande cinci perechi pe care le putea proba pe gratis.
Cei patru au numit compania Warby Parker, combinând numele purtate de două personaje create de scriitorul Jack Kerouac.
Planul lor era să vândă două perechi de ochelari pe zi, dar când revista GQ, la doi ani distanţă de la apariţia ideii, i-a numit “compania Netflix în domeniul dispozitivelor de corectare a vederii” şi-au atins targetul primului an în mai puţin de o lună şi 20.000 de clienţi pe lista de aşteptare. Abia în nouă luni au putut satisface întreaga cerere.
Mai mult de atât, publicaţia Fast Company i-a numit ca fiind cea mai inovatoare companie din lume din 2015. Câştigătorii precedenţi au fost giganţi precum Google, Nike sau Apple.
În doar cinci ani, cei patru prieteni au construit o companie ce şi-a făcut loc pe o piaţă dominată de un jucător, au dăruit peste un milion de perechi de ochelari oamenilor nevoiaşi, iar compania lor a înregistrat un venit anual de 100 de milioane de dolari şi a fost evaluată la peste 1 miliard de dolari.
Ceea ce pentru unii este o capcană, pentru alţii poate deveni un accesoriu foarte apreciat, atunci când intervin întreprinzătorii potriviţi, în acest caz doi tineri care au lansat pe piaţă o gamă de ochelari de soare la confecţionarea cărora se folosesc vechi capcane de lemn utilizate la pescuitul de homari.
Ideea i-a venit unuia dintre ei, John Turner, pe când se plimba pe o plajă din South Portland, din statul american Maine, unde a găsit o capcană pentru homari adusă de ape. |mpreună cu partenerul său de afaceri cu relaţii în lumea modei Daniel Dougherty, a înfiinţat compania Traps Eyewear, pentru care au achiziţionat un set de capcane de la urmaşii unui pescar de homari decedat, şi au angajat un designer şi un specialist în prelucrarea lemnului pentru a produce ochelarii de soare, ideea lor fiind bine primită de public.
Cei doi vând ochelarii începând cu 240 de dolari.
Chiar de la cele mai rudimentare tipuri de dispozitive wearables, scopul lor principal a fost să aducă utilizatorului un plus de informaţie şi, astfel, ajutor. Atunci când vă gândiţi la wearables probabil că vă apare în minte o imagine cu un smartwatch sau o brăţară de fitness.
Însă aceste obiecte pe care le purtăm sunt printre noi de mai mult timp decât am fi tentaţi să ghicim. Gândiţi-vă doar ce beneficii au adus ochelarii: nu numai că au ajutat oamenii să vadă mai bine, ci au avut un rol însemnat în reducerea analfabetismului.
Un alt obiect pe care oamenii îl poartă zilnic de ani de zile este bătrânul ceas. Chiar şi primul gadget wearable dotat cu un computer a fost realizat pentru a veni în ajutorul omului, chiar dacă nu neapărat în scopuri nobile. În anii ’60 Ed Thorpe şi Claude Shannon au inventat un calculator cât un pachet de ţigări ce încăpea într-un pantof, care a fost creat special pentru a prezice numerele câştigătoare la ruletă. Iar Steve Mann este cel care a dezvoltat, în anii ’80 şi ’90, mai multe versiuni ale unui prototip de cască inteligentă (headset).
Avansurile recente în domeniul telecomunicaţiilor, senzorilor, microcipurilor, au deschis noi drumuri şi oportunităţi pentru tehnologia wearable. În trecut, senzorii nu funcţionau foarte bine şi ofereau date inexacte, însă acum circuitele mici, transmisiile wireless şi senzorii pot fi integraţi cu uşurinţă în tot felul de gadgeturi. Conform definiţiei, un obiect wearable este o colecţie de componente care monitorizează stimuli interni sau externi şi care se poartă pe corp. Acum acestă tehnologie este cea mai întâlnită sub formă de ceasuri inteligente, brăţări sau headseturi, dar ce ne rezervă viitorul?
Următorul val în domeniul wearable, în opinia lui Tudor Ţiboc, sunt hainele şi accesoriile vestimentare, cu camere video minuscule integrate, dar şi ochelarii inteligenţi. „Următorul dispozitiv interesant cred că va veni fie din zona de entertainment, fie din domeniul medical. Mi se pare că ambele au un potenţial ridicat de dezvoltare“, este de părere Alexandru Paraschiv, de la AMA România.
Un produs care ar putea să ne schimbe modul cum lucrăm şi cum ne „jucăm“ este Magic Leap, care ar putea fi viitorul realităţii agumentate şi ar putea să ne aducă în universul Minority Report, unde Tom Cruise se juca cu tot felul de elemente grafice pe un ecran. Iar demo-ul lansat de companie în aprilie a lăsat lumea cu gura căscată. Acolo putem vedea o persoană care se află într-o cameră obişnuită şi îi apar, ca prin minune, grafice, notificări şi imagini ce se îmbină cu mediul înconjurător. Este sprijinit de Google şi Qualcomm, iar în februarie a primit o finanţare de la Alibaba; compania este evaluată la 4,5 miliarde de dolari.
Proiectul a fost anunţat acum ceva timp, dar încă nu se ştie prea multe despre tehnologia folosită de Magic Leap, iar producătorii sunt foarte secretoşi. În esenţă, este un headset în a cărui dezvoltare sunt implicaţi oameni precum Richard Taylor, fondator al Weta Workshop, companie responsabilă pentru efectele speciale din filmele Avatar, Stăpânul inelelor, sau Neal Stephenson, scriitor de romane SF. Ochelarii nu generează un spaţiu virtual, ci inserează straturi de grafică generată de calculator (holograme) într‑un mediu real.
Imaginaţi-vă că pe birou veţi vedea graficele de la bursă, în timp ce scrieţi un mail. Pentru a le putea vedea veţi avea nevoie de ochelari, care încă nu ştim cum arată. Potrivit reprezentanţilor companiei, produsul va putea fi purtat în public, ca Google Glass, şi nu va împiedica interacţionarea cu lumea reală. Şi Spielberg este interesat de acest produs, iar presa străină scrie că lucrează cu Magic Leap la următorul său film, Ready Player One, peliculă adaptată după o carte SF cu acelaşi nume. Magic Leap promite că „lumea înconjurătoare va deveni ecranul tău şi vei putea face tot ceea ce faci pe smartphone sau calculator“. Iar eu unul sunt foarte entuziasmat.
Chiar de la cele mai rudimentare tipuri de dispozitive wearables, scopul lor principal a fost să aducă utilizatorului un plus de informaţie şi, astfel, ajutor. Atunci când vă gândiţi la wearables probabil că vă apare în minte o imagine cu un smartwatch sau o brăţară de fitness.
Însă aceste obiecte pe care le purtăm sunt printre noi de mai mult timp decât am fi tentaţi să ghicim. Gândiţi-vă doar ce beneficii au adus ochelarii: nu numai că au ajutat oamenii să vadă mai bine, ci au avut un rol însemnat în reducerea analfabetismului.
Un alt obiect pe care oamenii îl poartă zilnic de ani de zile este bătrânul ceas. Chiar şi primul gadget wearable dotat cu un computer a fost realizat pentru a veni în ajutorul omului, chiar dacă nu neapărat în scopuri nobile. În anii ’60 Ed Thorpe şi Claude Shannon au inventat un calculator cât un pachet de ţigări ce încăpea într-un pantof, care a fost creat special pentru a prezice numerele câştigătoare la ruletă. Iar Steve Mann este cel care a dezvoltat, în anii ’80 şi ’90, mai multe versiuni ale unui prototip de cască inteligentă (headset).
Avansurile recente în domeniul telecomunicaţiilor, senzorilor, microcipurilor, au deschis noi drumuri şi oportunităţi pentru tehnologia wearable. În trecut, senzorii nu funcţionau foarte bine şi ofereau date inexacte, însă acum circuitele mici, transmisiile wireless şi senzorii pot fi integraţi cu uşurinţă în tot felul de gadgeturi. Conform definiţiei, un obiect wearable este o colecţie de componente care monitorizează stimuli interni sau externi şi care se poartă pe corp. Acum acestă tehnologie este cea mai întâlnită sub formă de ceasuri inteligente, brăţări sau headseturi, dar ce ne rezervă viitorul?
Următorul val în domeniul wearable, în opinia lui Tudor Ţiboc, sunt hainele şi accesoriile vestimentare, cu camere video minuscule integrate, dar şi ochelarii inteligenţi. „Următorul dispozitiv interesant cred că va veni fie din zona de entertainment, fie din domeniul medical. Mi se pare că ambele au un potenţial ridicat de dezvoltare“, este de părere Alexandru Paraschiv, de la AMA România.
Un produs care ar putea să ne schimbe modul cum lucrăm şi cum ne „jucăm“ este Magic Leap, care ar putea fi viitorul realităţii agumentate şi ar putea să ne aducă în universul Minority Report, unde Tom Cruise se juca cu tot felul de elemente grafice pe un ecran. Iar demo-ul lansat de companie în aprilie a lăsat lumea cu gura căscată. Acolo putem vedea o persoană care se află într-o cameră obişnuită şi îi apar, ca prin minune, grafice, notificări şi imagini ce se îmbină cu mediul înconjurător. Este sprijinit de Google şi Qualcomm, iar în februarie a primit o finanţare de la Alibaba; compania este evaluată la 4,5 miliarde de dolari.
Proiectul a fost anunţat acum ceva timp, dar încă nu se ştie prea multe despre tehnologia folosită de Magic Leap, iar producătorii sunt foarte secretoşi. În esenţă, este un headset în a cărui dezvoltare sunt implicaţi oameni precum Richard Taylor, fondator al Weta Workshop, companie responsabilă pentru efectele speciale din filmele Avatar, Stăpânul inelelor, sau Neal Stephenson, scriitor de romane SF. Ochelarii nu generează un spaţiu virtual, ci inserează straturi de grafică generată de calculator (holograme) într‑un mediu real.
Imaginaţi-vă că pe birou veţi vedea graficele de la bursă, în timp ce scrieţi un mail. Pentru a le putea vedea veţi avea nevoie de ochelari, care încă nu ştim cum arată. Potrivit reprezentanţilor companiei, produsul va putea fi purtat în public, ca Google Glass, şi nu va împiedica interacţionarea cu lumea reală. Şi Spielberg este interesat de acest produs, iar presa străină scrie că lucrează cu Magic Leap la următorul său film, Ready Player One, peliculă adaptată după o carte SF cu acelaşi nume. Magic Leap promite că „lumea înconjurătoare va deveni ecranul tău şi vei putea face tot ceea ce faci pe smartphone sau calculator“. Iar eu unul sunt foarte entuziasmat.