BusinessMagazin

Tag: nume

  • Cum a devenit miliardar omul care a reusit să facă insule, avioane şi chiar şi Statuia Libertatii să dispară

    Celebrul iluzionist, pe numele său adevărat David Seth Kotkin, s-a născut în New Jersey, la data de 16 septembrie 1956. Mama sa a lucrat ca agent de asigurare, iar tatăl avea un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbaţi. A început să practice magia încă de la 10 ani, motiv pentru care devenise cunoscut în rândul vecinilor de cartier sub numele „Davino, băiatul magician”.

    La 12 ani, era cea mai tânără persoană acceptată în Societatea Magicienilor Americani, organizaţia fondată de Harry Houdini în 1902. Timid şi singuratic, David a văzut magia ca pe o modalitate prin care să se integreze în societate, după cum reiese din interviurile lui din presa internaţională.

    Când era copil, a mers într-o tabără din vecinătatea cartierului său, unde a început să practice magia şi activitatea de ventriloc, o experierenţă căreia spune că îi datorează stilul creativ care i-a caracterizat cariera.

    „Am petrecut două săptămâni încercând să găsim un ghid care a fost răpit de indieni. A fost doar un joc, dar l-am trăit. Întreaga mea viaţă se datorează acelei experienţe de când aveam trei sau patru ani”, declara el.

    Când era adolescent, Copperfield era fascinat de Broadway şi avea obiceiul să se strecoare în mod frecvent la spectacole, în special la musicaluri. La 16 ani, preda deja un curs de magie la Universitatea din New York. La 18 ani, s-a înscris la universitatea Fordham din New York, însă la doar trei  săptămâni după începerea studiilor a renunţat pentru a juca un personaj în spectacolul The Magic Man, în Chicago.
    Cu această ocazie, a adoptat numele de scenă David Copperfield, prelat de la romanul omonim scris de Charles Dickens. În spectacolul respectiv, Copperfield a cântat, dansat şi s-a remarcat prin iluziile sale, cele mai originale din spectacol.

    Ulterior, The Magic Man avea să devină cel mai longeviv musical din istoria spectacolelor din Chicago.

    Un an mai târziu, Copperfield a orchestrat primul spectacol Magic of David Copperfield, la un hotel din Honololu, Hawaii. La scurt timp după, şi-a început cariera în televiziune, după ce a fost descoperit de producătorul TV şi de spectacole pe Broadway, Joseph Cates. A avut parte de prima expunere media în 1977, când a fost protagonistul seriei The Magic of ABC. A urmat apoi seria CBS, Magia lui David Copperfield – The Magic of David Copperfield, ale cărei episoade au fost difuzate între 1978 şi 2001. Până anul acesta, a găzduit 17 astfel de serii şi două documentare TV. Şi-a folosit numerele de magie şi în filme precum Terror Train (1980) sau Burt Wonderstone (2013).

    Din rândul celor mai spectaculoase scamatorii ale sale se numără: dispariţia unui avion Learjet (1978), dispariţia Statuii Libertăţii (1981); a levitat deasupra Marelui Canion (1984), a mers prin Marele Zid Chinezesc (1986), a evadat din închisoarea Alcatraz (1987), a făcut să dispară un vagon-restaurant dintr-un tren Orient Express (1991).

    La începutul carierei sale, în anii ‘80, a început să participe la turnee mondiale. Potrivit presei internaţionale, turneele la care participă David Copperfield au extrem de mult succes. În cariera lui, a vândut mai mult de 40 de milioane de bilete în toată lumea, care au condus la câştiguri brute de peste 4,5 miliarde de dolari – mai mult decât a câştigat orice alt entertainer solo din istorie, potrivit celebritynetworth.com.

    El susţine anual peste 500 de spectacole. La spectacolul din Las Vegas, unde are mai mult de trei spectacole zilnic, şapte zile pe săptămână, vânzările de bilete ajung la aproximativ 50 de milioane de dolari în fiecare an; acest lucru nu include comercializarea celorlalte produse corelate cu spectacolele sale, afacere pe care Copperfield o deţine în întregime.

    El este considerat drept cel mai bine plătită celebritate din lume în fiecare an, datorită câştigurilor sale cuprinse între 60 şi 80 de milioane de dolari anual. De-a lungul timpului, el şi-a folosit veniturile pentru a face investiţii şi în afara scenei.

    Un exemplu în acest sens sunt investiţiile sale în imobiliare: când se afla în Las Vegas, Copperfield trăia într-o vilă de 18 milioane de dolari, dotată cu un club de noapte privat. În garajul subteran al acesteia pot fi parcate cu uşurinţă circa 25 de maşini. Vila are un cinematograf, mai multe case de oaspeţi, piscine şi un simulator de golf. Este cea mai scumpă casă din Las Vegas. În afara Nevadei, David are un penthouse cu patru etaje în New York City. Primul etaj al apartamentului din New York este dedicat jocurilor de tip arcade. A cheltuit 7,4 milioane de dolari pentru apartament în 1990, iar apoi a investit cinci ani şi mai multe milioane pentru renovarea proprietăţii. În prezent, casa lui din New York valorează 60 de milioane de dolari.

    Cea mai scumpă dintre proprietăţile sale se află însă departe de Las Vegas şi New York. În 2006, a cheltuit 55 de milioane de dolari ca să cumpere 11 insule în Bahamas, denumite Musha Cay. De-a lungul timpului, a cumpărat mai multe insule şi a cheltuit, în total, 40 de milioane de dolari pentru a face din acestea propria variantă de Fantasy Island.

    În prezent, proprietatea se întinde pe mai mult de 600 de kilometri pătraţi şi este unul dintre cele mai exclusiviste complexuri turistice din lume. Acesta este prevăzut cu cinci vile aflate pe malul apei care pot acomoda maximum 24 de persoane. Cei care ajung aici plătesc între 40.000 şi 50.000 de dolari pe noapte şi trebuie să facă rezervările pentru minimum patru nopţi. Vizitatorii trebuie să închirieze întregul complex – vilele nu pot fi închiriate separat.

    Musha Cay şi insulele Copperfield Bay sunt prevăzute cu un personal de 40 de angajaţi, responsabili de activităţile de acolo.

    El este şi posesorul celei mai mari colecţii de documente şi obiecte din domeniul magiei. Aceasta conţine mai mult de 150.000 de obiecte şi cărţi valoroase, care provin de la Harry Houdini, Georges Méliès şi părintele magiei moderne, Robert Houdin.

    Colecţia se află într-un depozit care se întinde pe 40.000 de metri pătraţi. Iluzionistul a cheltuit aproximativ 200 de milioane de dolari pentru colecţia Copperfields International Museum and Library of the Conjuring Arts, iar specialiştii evaluează colecţia la aproximativ 500 de milioane de dolari.

    Copperfield plănuia să deschidă şi un lanţ de restaurante, aflate în locuri precum Walt Disney World, în Florida, dar şi în Times Square, în New York, precum şi în Paris şi Tokio. David Copperfield’s Magic Underground, restaurantul din Times Square, era pregătit de deschidere în proporţie de 85%, dar disputele dintre echipa de creaţie şi echipa financiară au fost enorme, astfel că investitorii au renunţat, iar proiectul a fost anulat. Copperfield nu a investit în proiectul de restaurante, astfel că nu a fost afectat.

    Lista reuşitelor sale este însă una lungă: a înregistrat 11 recorduri Guinness, a primit 21 de premii Emmy, statutul de „Legendă Vie” de la Congresul American şi gradul de Cavaler din partea guvernului francez. În 2013, Forbes estima averea lui netă la 800 de milioane de dolari – sumă care îl făcea cel mai de succes magician din istorie. În vara acestui an, platforma celebritynetworth.com anunţa că averea magicianului în vârstă de 62 de ani a depăşit 1 miliard de dolari.

  • Un brand românesc iubit de mulţi înainte de ’89 readus la viaţă, după o pauză de peste trei decenii

    Primul a fost Pegas, în 2011, au urmat apoi ceasurile Optimef şi schiurile Reghin. A fost de asemenea discutat un proiect pentru reluarea producţiei motocicletelor Mobra.

    Recent, un nou brand românesc popular înainte de ’89 a fost readus la viaţă: este vorba de televizorul Diamant. Acesta revine pe piaţă cu un design actual, cu rezoluţii HD şi Full HD. Marca a fost resuscitată de compania Network One Distribution (NOD), controlată de antreprenorul Iulian Stanciu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri locali. Numele său este legat de altfel şi de brandul Pegas în contextul în care a intrat acum câţiva ani în acţionariatul companiei care a repus brandul pe piaţă în 2011.

    În cazul televizorului Diamant, readucerea la viaţă a mărcii vine chiar la iniţiativa antreprenorului.

    „La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul Diamant revine pe piaţă sub umbrela Horizon, brandul Network One Distribution (NOD)”, a anunţat compania.

    Fabricat de întreprinderea Electronica din Bucureşti, începând cu 1961, televizorul Diamant era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. „Televizorul generaţiei cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre şi costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulţi dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.” Noul televizor Diamant – asamblat în UE, Turcia şi China – vine cu diagonale între 22” şi 43” şi cu rezoluţii HD, respectiv Full HD.

    Tot pe o replică adaptată zilelor noastre au pariat şi ceilalţi antreprenori care au adus la viaţă mărci româneşti cu istorie. Pegas a început cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărneşti (Braşov). Designul era inspirat de muscle bike-urile americane şi britanice, care la rândul lor imitau stilul unei motociclete chopper. Silueta Pegasului, cu şa lungă şi coarne, avea să devină pentru mii de copii din România comunistă definiţia cuvântului „bicicletă“. „Practic, bicicleta Pegas a fost un obiect cult, poate chiar cel care defineşte cuvântul «copilărie» pentru toţi cei care au învăţat să meargă pe bicicletă în anii ’70 şi ’80. După ’89 Pegas a dispărut de pe piaţă“, spunea anterior Andrei Botescu, unul dintre antreprenorii care au readus la viaţă brandul. După 20 de ani de pauză, în 2011, un proiect independent a relansat marca Pegas şi vechea bicicletă într-o nouă formă, „pentru a se bucura din nou de ea copiii de toate vârstele“.

    Tot din pasiune pentru branduri româneşti, dar şi pentru schi, doi tineri din Cluj au reînviat şi brandul Reghin – de schiuri şi alte echipamente sportive. „Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Dacă mai adăugăm la mix două lucruri: faptul că am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru, şi suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself, lucrurile se leagă“, spunea anterior Sebastian Big, unul dintre antreprenori, despre cum a renăscut brandul Reghin. Practic, adaugă el, au vrut să îşi facă propriile schiuri şi totodată să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi au luat-o acum trei-patru ani.

    Tot cam atunci au reapărut pe piaţă şi ceasurile Optimef, un brand românesc lansat iniţial acum circa patru decenii şi readus la viaţă recent de Andrei Morariu (actor) şi Bogdan Costea (arhitect). „Pasionaţi de orologerie şi design de obiect, am hotărât să relansăm Optimef din dorinţa de a aminti că în România s-au produs lucruri cool înainte să ştim ce înseamnă cool.“ Noile ceasuri au mecanism japonez şi sunt asamblate în Hong Kong, conform celor mai recente date ale ZF. Tot în Hong Kong sunt produse şi ramele ochelarilor pe care cei doi antreprenori i-au realizat sub acelaşi brand. Ansamblarea lor se face în România, iar lentilele sunt produse la Timisoara de Interoptik.

    Deşi majoritatea acestor branduri româneşti sunt realizate peste graniţă, pe lista planurilor de viitor ale tinerilor antreprenori se numără producţia „made in Romania”.

    Maşina de teren ARO şi săpunul Cheia sunt alte două branduri româneşti cu istorie, iar o serie de antreprenori locali au declarat că au intenţia să le reproducă. Momentan, însă, planurile sunt doar pe hârtie.Rezistenţa unui brand local timp de zeci sau chiar sute de ani este o adevărată performanţă, într-o piaţă în care alte nume au dispărut. S-a întâmplat cu pantofii de la Pionierul, ţigările Carpaţi şi Snagov, sucurile Ci-Co, pasta de dinţi Cristal, maşinile de spălat Albalux, frigiderele Fram şi maşinile Aro, pentru a da doar câteva exemple.

    Specialiştii în branding explică aceste dispariţii printr-o strategie de brand şi de produs inadecvată, care poate duce o marcă spre faliment, când ar fi putut de fapt să concureze cu nume internaţionale. Cert este că societatea consumeristă are de ales din tot mai multe nume şi produse, româneşti şi internaţionale.

  • Carte de vizită de mare exportator

    Doar un sfert din exporturile totale ale României sunt realizate de companii deţinute de antreprenori români. Mai exact 16-17 miliarde de euro în 2018, dintr-un total de aproape 68 miliarde de euro. Ca ordin de mărime, Automobile Dacia, cel mai mare exportator din România, trimite peste graniţe produse de 5 miliarde de euro anual, în timp ce Aramis Invest, producător de mobilă din Baia Mare, cel mai mare exportator cu capital privat românesc, are exporturi de 220 milioane de euro. 1 la 23 pe scara exporturilor. Cine sunt cei mai mari 20 de exportatori cu capital privat românesc în 2018?

    Aramis Invest din Baia Mare (producţie de mobilă), Oltchim din Râmnicu Vâlcea (industria chimică) şi Compa Sibiu (componente pentru industria auto) sunt singurele companii antreprenoriale cu exporturi de cel puţin 100 de milioane de euro în 2018, arată o analiză pe baza datelor provizorii ale INS. INS publică topul celor mai mari 500 de exportatori din economie, un clasament dominat de companii multinaţionale, în condiţiile în care între cele mai mari 100 de firme cu activităţi de export doar trei au capital românesc. Iar numărul lor nici nu creşte, nici nu scade de aproape un deceniu.

    „Trebuie investit în România, dar eşti descurajat de mediul politic, nu ştii ce va fi în anul următor, peste doi ani”, spune Alexandru Griguţă, CFO al Aramis Invest, cel mai mare exportator cu capital românesc. Aramis este şi singura companie antreprenorială din zona de producţie industrială care a reuşit să treacă de pragul de 1 miliarde de lei cifră de afaceri.

    Producătorul de mobilă din Baia Mare, o afacere controlată de Vladimir Iacob şi Marius Şelescu, doi antreprenori discreţi, a intrat în 2018 pentru prima dată în topul celor mai mari 50 de exportatori din economie (pe poziţia 49). Primele 48 de poziţii din clasamentul exportatorilor sunt rezervate companiilor multinaţionale, la fel şi următoarele până la 100, cu două excepţii: Oltchim şi Compa. 

    INS nu furnizează date legate de valoarea exporturilor pe fiecare companie în parte, însă, potrivit calculelor ZF, Aramis Invest a avut în 2018 exporturi de 220 de milioane euro. „Avem un partener stabil, care îşi doreşte calitate”, adaugă Griguţă.

    Partenerul „stabil” este gigantul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, care îşi ia de pe piaţa locală peste 4% din tot ceea ce vinde la nivel mondial. De altfel, în top 20 exportatori cu capital local se mai află şi alte companii care au contracte cu IKEA: Apulum din Alba Iulia sau Taparo din Maramureş. Directorul financiar al Aramis Invest arată însă că, din păcate, multe industrii au dispărut de pe piaţa locală, ceea ce nu s-a întâmplat în Polonia, care poate să furnizeze acum orice component pentru industria mobilei. Aramis nu găseşte furnizori în România pentru a putea produce cu un grad înalt de integrare locală. „Exportăm de un miliard de lei anual, dar importăm de 500 de milioane de lei.” Acţionarii producătorului de mobilă ar fi dispuşi să susţină start-up-uri locale prin garantarea volumelor. „Să facă arcuri pentru saltele un român.”

    Dezindustrializarea României şi lipsa unor furnizori pentru marii producători locali sunt vizibile şi în datele statistice, în condiţiile în care peste jumătate dintre cei mai mari 500 de exportatori sunt şi mari importatori.

    Al doilea exportator cu capital privat românesc în 2018 este Oltchim Râmnicu Vâlcea, un combinat care după mai mulţi ani de zbucium a ajuns în 2018 sub steag antreprenorial, după ce Ştefan Vuza a preluat o parte din activele producătorului din industria chimică.

    „Echipa Deloitte care a lucrat la acest proiect s-a aplecat fără prejudecăţi asupra business case-ului şi asupra planului de afaceri. După discuţii cu principalele părţi interesate, traderi internaţionali în comerţul cu sodă, principalul produs rezultat din chimia sării, am constatat că ideea nu era nici pe departe nebunească; îndrăzneaţă, da, dar nu fantezistă. În urma unui proces lung, la care am lucrat împreună cu Deloitte Marea Britanie, Chimcomplex a obţinut finanţare de 164 de milioane de euro. Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea activelor Oltchim şi pentru alte cheltuieli adiacente, inclusiv capital de lucru necesar pentru înglobarea Oltchim în Chimcomplex şi relansarea producţiei în mod integrat. Vorbim acum de o companie a cărei cifră de afaceri va depăşi în scurt timp de zece ori cifra de afaceri a Chimcomplex şi care în nişte ani poate ajunge şi ea o companie locală de 1 miliard de euro, aşa cum ne-au surprins alte companii controlate de antreprenori români”, a explicat George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, pentru anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România.

    În top 100 mai intră o singură companie cu capital privat românesc, producătorul de componente auto Compa Sibiu, astfel că teritoriul celor mai mari 100 de exportatori de bunuri din România este rezervat companiilor multinaţionale.
    Printre cei mai mari zece exportatori cu capital privat românesc sunt branduri create de la zero după 1990, dar şi fabrici cu tradiţie în industria locală. Compa Sibiu, un producător care lucrează pentru sectorul auto, este deţinut acum de management şi salariaţi şi a avut nevoie de 27 de ani după revoluţie pentru a ajunge la exporturi de peste 100 de milioane de euro anual.

    La fel ca şi Compa, o fabrică ale cărei rădăcini au fost puse acum 130 de ani, alte unităţi vechi, cu tradiţie, controlate acum de manageri şi salariaţi, au rămas motoare ale exporturilor companiilor româneşti.  Producătorul de sisteme de răcire RAAL Bistriţa, cu clienţi precum John Deere, Class sau AGCO, este desprins din fosta Întreprindere de Utilaj Tehnologic din Bistriţa. RAAL Bistriţa este în top cinci companii antreprenoriale la export, iar acţionarii sunt salariaţii companiei în proporţie de 93%.

    Paradoxal însă, clasamentul marilor exportatori cu capital privat românesc include şi firme cu activităţi de comerţ, segment în care regăsim practic reexporturile. În principal de telefoane mobilă şi de medicamente. Pharmnet Plus, Gersim Impex, Phonetastic GSM, Mairon Galaţi au activităţi de comerţ.

    La vârf nu regăsim însă marile companii antreprenoriale din industria alimentară, deşi datele statistice arată că cea mai bună poziţie a companiilor private româneşti la export este în continuare în sectorul de alimente, băuturi şi tutun, de 44%, urmată de ciment, sticlă, ceramică, cu 37%. Este evident astfel că terenul pe care joacă exportatorii de alimente este cel al vânzărilor de sute de mii şi maximum 5-6 milioane de euro.

    Valoarea redusă a volumului de exporturi arată că industria agroalimentară are nevoie de investiţii masive pentru a deveni competitivă pe pieţele internaţionale.

    Companiile private româneşti şi-au micşorat cota de piaţă în exporturile româneşti de la 30% la 27% între 2014 şi 2017, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă valoarea exporturilor a crescut în euro cu 15%, arată studiul „Capitalul privat românesc“, ediţia a IV-a, realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul PIAROM. 

    Cinci idei, o singură concluzie: Firavă prezenţa antreprenorilor pe pieţe externe

    ¶ Parteneriatul cu IKEA este baza exporturilor pentru patru companii din top 20;
    ¶ Mai mulţi exportatori au activităţi de comerţ, în special în zona IT (telefoane mobile);
    ¶ Doar trei companii antreprenoriale reuşesc să trimită peste graniţe bunuri în jurul valorii de 100 mil. euro şi peste;
    ¶ Doi producători din top cinci exportatori  – Compa Sibiu şi RAAL Bistriţa – sunt moştenitori ai marilor grupuri industriale de dinainte de 1989;
    ¶ Un singur jucător din industria alimentară se află între marii exportatori cu capital privat românesc. 

  • Povestea omului care a creat două dintre cele mai iubite mărci auto din lume

    Henry Martyn Leland s-a născut pe 16 februarie 1843 în Vermont, SUA, fiind cel mai tânăr dintre cei opt copii ai lui Leander şi ai Zilphei. Antreprenorul a crescut în oraşul Barton; o perioadă a fost ucenic în compania Brown & Sharpe din Providence, Rhode Island, iar apoi a intrat în industria armelor de foc, obţinând un job în compania Colt.

    Leland a luat contact cu industria auto în 1870, când a pus bazele atelierului auto Leland & Faulconer; aici, el a produs motoare pentru Ranson E. Old’s Motor Vehicle Company, cunoscută ulterior ca Oldsmobile.

    În 1902, William Murphy şi partenerii săi de la Henry Ford Company l-au angajat pe Leland pentru a realiza un audit al fabricii, compania aflându-se în pragul lichidării. Henry Leland a finalizat auditul şi le-a recomandat partenerilor să-şi revizuiască planurile, sugerând o reorganizare în locul lichidării.

    Mai mult, el a venit cu ideea de a dezvolta un autovehicul care să folosească un motor cu un singur cilindru, similar cu cel pe care îl dezvoltase anterior pentru Oldsmobile. Murphy a acceptat şi a decis schimbarea numelui în Cadillac; Leland a părăsit compania după ce pachetul majoritar de acţiuni a fost achiziţionat de General Motors. În timpul primului război mondial, antreprenorul a pus bazele unei noi companii, numită Lincoln. El a obţinut un contract de 10 milioane de dolari şi a început să producă motorul V12 Liberty Engine, folosit în principal pentru vehicule de uz militar. După încheierea războiului, compania a fost reorganizată în Lincoln Motor Company Plant, iar Leland a trecut la producerea automobilelor de lux.

    Patru ani mai târziu, Lincoln a intrat în insolvenţă şi a fost cumpărată de Ford Motor Company într-o tranzacţie de 8 milioane de dolari. Oferta iniţială a lui Ford – singura, de altfel – fusese de 5 milioane de dolari, însă judecătorul cazului a considerat că suma este prea mică pentru o companie cu bunuri evaluate la peste 16 milioane de dolari. Leland şi fiul său, Wilfred, au rămas la conducerea companiei după tranzacţie, dar deciziile lor au continuat să producă pierderi financiare; la mai puţin de jumătate de an, ambii au fost obligaţi să se retragă.

    Henry Leland a fost căsătorit cu Ellen Rhoda Hull, împreună cu care a avut trei copii: Martha Gertrude, Wilfred Chester şi Miriam Edith. Henry Leland a murit pe 26 martie 1932, la Detroit. Cadillac şi Lincoln, în prezent mărcile de lux ale General Motors şi respectiv Ford, au fost preferate de generaţii de preşedinţi americani. Cadillac a devenit divizia de lux a General Motors, destinată producţiei de vehicule de lux de mari dimensiuni. A fost, de asemenea, brandul General Motors pentru vehicule comerciale şi instituţionale, cum ar fi limuzine, ambulanţe sau maşini funerare, ultimele două nefiind, însă, produse în uzinele proprii, ci modificate de producători independenţi după cumpărare. În 2017, Cadillac a vândut aproape 356.000 de maşini în pieţele pe care brandul activează. Anul trecut, grupul Ford a înregistrat venituri de peste 160 de miliarde de dolari.

    Lincoln a rămas singurul brand de lux din portofoliul Ford Motor Company după ce producătorul american a vândut Jaguar, Land Rover şi Aston Martin. În prezent, sub marca Lincoln se produc sedanuri, SUV-uri şi chiar limuzine. În 2017, Lincoln a comercializat peste 188.000 de maşini la nivel global. Compania General Motors a înregistrat în 2018 venituri de 147 de miliarde de dolari.

  • Numele unuia dintre autorii atacurilor din Sri Lanka, făcut public. Cine este acesta

    Potrivit aceloraşi surse, posibilitatea ca organizaţia teroristă Stat Islamic să fie implicată în organizarea atacurilor este din ce în ce mai mare.
    “Credem că unul dintre terorişti a studiat în Marea Britanie şi apoi în Australia, înainte de a se întoarce să se stabilească în Sri Lanka”, declarase anterior Ruwan Wijewardene, ministrul Apărării de la Colombo. Wijewardene a confirmat că multe dintre persoanele implicate au avut conexiuni internaţionale, locuind sau studiind în străinătate.
     
    “În grupul acesta de sinucigaşi există mulţi care au studii şi provin din clase sociale medii sau superioare, aşa că familiile lor dispun de stabilitate financiară. Unii dintre ei au studiat în străinătate”, a adăugat acesta.
     
    Miercuri, bilanţul atentatelor de duminică a ajuns la 359 de morţi, inclusiv 39 de persoane de altă naţionalitate şi 500 de răniţi.
     

  • Nepotul lui Hitler a fost găsit după zeci de ani. In ce ţară locuieşte acum şi care este numele lui

    Stranepotul lui Hitler a acordat primul interviu dupa zeci de ani in care a stat ascuns. Numele lui este Alexander Stuart-Houston si locuieste in Patchogue, Long Island, statul New York.
     
    Alexander Stuart-Houston este stranepotul lui Adolf Hitler, insa familia lui si-a schimbat numele de familie la finalul celui de-al doilea Razboi Mondial.
     
    Alexander si fratii sai, Brian si Louis, au refuzat sa apara in presa si s-au ascuns timp de zeci de ani in SUA.
     
    La 68 de ani, Alexander a decis sa vorbeasca cu un reporter de la ziarul Bild din Germania.
     
    Alexander a marturisit ca numele sau mijlociu este chiar Adolf, este republican si a votat cu Donald Trump, iar din Germania o simpatizeaza pe Angela Merkel.
     
    “Nu pot sa spun ca il admir pe Donald Trump, nu e intre favoritii mei. Unele lucruri pe care le spune sunt ok, dar maniera in care o face ma enerveaza. Si nu imi plac mincinosii. Eu am votat mereu persoana care face treaba cea mai buna. Imi place de Angela Merkel, e buna. Pare o persoana inteligenta si desteapta si spune ca face ceea ce trebuie atunci cand e intrebata de situatia refugiatilor.”, a spus nepotul lui Hitler.
     
    Tatal sau, William Patrick Hitler, s-a mutat in SUA si a luptat impotriva unchiului sau pentru armata americana. Dupa razboi, familia si-a schimbat numele din Hitler in Hiller, si mai tarziu in Stuart-Houston.
     
    Tatal lui William era fratele vitreg al lui Adolf Hitler, Alois Hitler, nascut in Liverpool in 1911 dintr-o mama irlandeza.
     
    A plecat din Anglia in Gernania in 1930, acolo unde s-a devenit membru al partidului national socialist si a lucrat la o banca din Berlin, scrie sport.ro

  • Povestea omului care a creat unul dintre cele mai iubite produse pentru femeile din intreaga lume

    Maksymilian Faktorowicz (Max Factor) s-a născut pe 15 septembrie 1877, în Zduńska Wola, Polonia, în familia evreilor polonezi Abraham Faktorowicz şi Cecylia Wrocławska. Familia nu şi-a permis să finanţeze educaţia celor patru copii, aşa că la vârsta de opt ani el a început deja să lucreze ca asistent pentru un dentist şi farmacist din oraşul natal. Un an mai târziu, el s-a angajat ca ucenic al unui producător de peruci şi cosmetice din Łódź. Acea experienţă l-a ajutat să fie angajat de către unul dintre liderii pieţei de cosmetică şi produse pentru îngrijirea părului.
    La 14 ani, lucra deja pentru Korpo, o firmă care fabrica cosmetice şi peruci pentru Opera Rusă. Apoi, între 18 şi 22 de ani, a urmat serviciul militar în armata imperială rusă, în corpul medical.

    După încheierea stagiului militar, şi-a deschis propriul magazin în oraşul Ryazan, vânzând creme, parfumuri şi peruci. A devenit cunoscut atunci când o trupă de teatru a purtat cosmetice Factor pentru a interpreta nobilimea rusă. Nobilii ruşi l-au numit pe Factor expert oficial în produse cosmetice pentru familia regală şi pentru Marea Operă Imperială Rusă, o onoare care a atras însă şi monitorizarea lui mai atentă.
    Antreprenorul s-a căsătorit cu Esther Rosa, care a născut trei copii, Freda, Cecilia şi Davis. În 1904, îngrijorat de persecuţia antievreiască din Polonia, el şi soţia sa au decis să plece în America, luând cu ei doar 400 de dolari. Familia s-a stabilit în St. Louis, Missouri.

    În acelaşi an, Factor şi-a vândut cremele şi produsele cosmetice la un târg mondial de profil, operând businessul sub numele Max Factor. Din nefericire, partenerul său de afaceri a furat tot profitul, dar antreprenorul s-a redresat rapid cu ajutorul fratelui şi unchiului său şi a deschis o frizerie.
    Tot în 1904, în familie s-a născut al patrulea copil, Francis „Frank“ Factor. După doi ani însă, soţia lui Factor a murit din cauza unei hemoragii cerebrale. Antreprenorul s-a recăsătorit cu Huma „Helen“ Sradkowska pe 15 august 1906. În ciuda naşterii unui copil, Ludovic, căsătoria a fost de scurtă durată şi s-a încheiat într-o luptă prelungită în instanţă, în urma căreia Factor a obţinut custodia tuturor copiilor săi. Pe 21 ianuarie 1908, Factor s-a căsătorit pentru a treia oară, cu o vecină, Jennie Cook. În acelaşi an, întrezărind oportunitatea de a fabrica peruci la comandă pentru industria teatrului şi cea cinematografică, în creştere, antreprenorul s-a mutat împreună cu familia în Los Angeles, California.

    Întâi a deschis un magazin pe South Central Avenue, făcându-şi reclamă cu numele „Max Factor’s Antiseptic Hair Store“. În 1909 a fondat Max Factor & Company, devenind rapid principalul distribuitor pentru Leichner şi Minor, două companii lideri de piaţă pe nişa produselor de machiaj pentru teatre. Factor a început să experimenteze diverse ingrediente pentru a crea un machiaj potrivit mediului cinematografic, care să nu curgă şi să nu se crape, reuşind să îl perfecţioneze abia în 1914. Cu vasta experienţă acumulată, Max Factor a devenit o autoritate în industria producţiei de film, pe nişa cosmeticelor. În 1916 a devenit cetăţean al Statelor Unite, iar patru ani mai târziu Max Factor a început să se refere la produsele sale „make-up“, termen folosit până atunci doar de oamenii din teatru cu o reputaţie precară. Academia de Film, Arte şi Ştiinţe l-a recompensat pe Max Factor cu un Premiu de Onoare în 1929 pentru contribuţiile sale la industria cinematografică.
    În 1938 Factor a plecat într-o călătorie de afaceri în Europa alături de fiul său, Davis, când, în timpul unei escale la Paris, a primit un bilet care solicita bani în schimbul vieţii sale. Poliţia a încercat să îl prindă pe cel care îl ameninţase, dar nimeni nu a venit să ridice banii din locul stabilit. Factor a fost atât de zdruncinat de ameninţare, încât la întoarcerea în State s-a îmbolnăvit grav. Antreprenorul a murit pe 30 august 1938, la vârsta de 60 de ani, în Beverly Hills, California. La moartea sa, avea o avere de 500 de milioane de dolari (aproximativ 3 miliarde de dolari în valoarea din 2017 a monedei). Max Factor are o stea pe Hollywood Walk of Fame.
    În 1991, compania Max Factor, deţinută timp de mai multe generaţii de familia fondatorului, a fost preluată de către Procter & Gamble, care în 2015 a vândut Max Factor şi încă 42 de branduri deţinute în portofoliu companiei Coty, business cu venituri anuale de 9,4 miliarde de dolari şi un număr de 20.000 de angajaţi, într-o tranzacţie de 15 miliarde de dolari.

  • Povestea fabuloasă a unei tinere de 19 ani care a făcut jumătate de milion de dolari găsind nume pentru 600.000 de copii chinezi

    Beau Jessup este o tânără din Marea Britanie are a făcut sute de mii de dolari prin inventarea de nume pentru copiii chinezi, potrivit CNBC.

    Tânăra de 19 ani şi-a făcut un nume şi este fondatorul companiei Special Name – un website proiectat special pentru a furniza nume de copii părinţilor din China, nume care au şi un specific cultural apropiat de Marea Britanie.

    Jessup a fost inspirată să înceapă acest business în 2015, când avea doar 15 ani. Şase luni mai târziu, ea a făcut nu mai puţin de 60.000 de dolari după ce a găsit nume pentru 200.000 de bebeluşi.

    De atunci, ea a găsit nume pentru circa 678.000 de bebeluşi şi a câştigat peste 400.000 de dolari.

     

     

  • Revenire de senzaţie: Unul dintre cei mai mari producători de încălţăminte din lume, prezent şi în România, a ieşit din faliment cu alt nume

    Producătorul de încălţăminte Nine West Holdings a anunţat că a ieşit din faliment cu un nume nou şi cu finanţarea potrivită pentru a deveni unul dintre cei mai mari producători din lume, potrivit platformei specializate în presa de retail ChainStoreAge.

    Nine West a anunţat săptămâna aceasta că a finalizat restructurarea operaţională şi financiară şi că a ieşit din faliment cu ajutorul capitalului oferit de CBC Credit Partners şi Brigade Capital.

    Noul nume al companiei este Premier Brands Group Holdings.

    Nine West a depus cererea de intrare în faliment în aprilie 2018. În iunie, compania a vândut mai multe părţi ale businessului.

    Anul trecut Nine West se număra printre retailerii cu cele mai mari datorii. Compania negocia cu creditorii încă din 2017, încercând să vândă active pentru a strânge capital.

    Producătorul de încălţăminte a fost prezent şi în România printr-un magazin fizic în incinta mall-ului Băneasa Shopping City din Bucureşti.   

     

     

  • Este oficial: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a fost scos la vânzare. Ce se va întâmpla cu Triluliu

    Platforma online Trilulilu, care le permite utilizatorilor să partajeze clipuri video, muzică sau imagini şi care a fost lansată la începutul anului 2007 cu ambiţia de a deveni cel mai vizitat site local, a fost scoasă la vânzare, conform unei decizii a acţionarilor care a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.
     

    „Cu un număr de 135.457 voturi pentru, reprezentând 82,4735% din ca­pitalul social, numărul total de drepturi de vot, fără voturi împotrivă şi fără abţineri, adunarea generală extra­ordinară, prin vot deschis, aprobă vân­zarea mărcii Trilulilu aflată în proprie­tatea societăţii şi a transferului tuturor drepturilor asupra domeniului de in­ternet www.trilulilu.ro (site, conţinut, URL, bază de date, design, coduri programare)“, conform documentului, care arată că decizia a fost luată în data de 21 ianuarie 2019.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro