Tag: nori

  • Warsaw sau Wars-wow (?)

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Hotelul de 5 stele dintre nori – GALERIE FOTO – VIDEO

    El a proiectat designe-ul unei aeronave Boening 787-8 Dreamliner, reuşind să transforme interiorul acesteia într-un spaţiu de vis pentru călătorii bogaţi.  Aeronava, operată începând cu anul 2016 de Deer Jet, cu sediul în Hong Kong, oferă un zbor privat  în condiţii de lux de până la 17 ore, pe o distanţă de aproape 15.800 de kilometri. În interior este suficient spaţiu pentru 40 de persoane, iar condiţiile oferite se pot compara cu cele ale unui hotel de cinci stele. Mai lipseşte doar piscina.

  • Thailanda: ţara cu o mie de feţe

    Imaginile erau absolut spectaculoase, iar contrastul cu perspectiva pe care o aveai de la baza hotelului era pur şi simplu fascinantă. Mergând pe jos prin Bangkok te loveşti de localnici care gătesc pe marginea drumului, de vânzători care încearcă să te atragă la tarabele lor, de sute de maseuze ieşite din salon care vor să te facă să înţelegi de ce masajul thailandez e cunoscut în toată lumea. E un haos de nedescris, care te împinge să te pierzi pe străzile întortocheate; plimbându-mă, nu aveam în minte decât una dintre replicile filmului Hangover 2: ”Bangkok a pus mâna pe el“.

    Prima impresie pe care am avut-o a fost cea de copleşire: în faţa milioanelor de oameni de pe străzi, a aromelor care împânzesc fiecare metru pătrat, a mirosului emanat de miile de beţişoare aprinse la templele de pe stradă şi mai ales în faţa culturii omniprezente pe care nu o mai întâlnisem până atunci.

    Există multe mituri despre Thailanda, multe dintre ele fără nicio legătură cu realitatea; altele conţin însă un sâmbure de adevăr. Spre exemplu mâncarea: da, poţi mânca în Thailanda cu 7-8 dolari pe zi, dar s-ar putea ca după câteva zile să visezi la o porţie de cartofi prăjiţi de la McDonald’s. Mâncarea thailandeză se bazează în mare măsură pe tăiţei, orez şi porc şi e extrem de picantă, indiferent dacă o cereţi sau nu aşa. Eu m-am lămurit din primele zile de asta, când la întrebarea ”Spicy?“ răspundeam tot timpul ”nu“, după care fugeam la primul magazin după câteva sticle de apă; pentru unii, aromele din Thailanda s-ar putea dovedi prea puternice. Lăsând însă la o parte iuţeala mâncărurilor tradiţionale, vă recomand să gustaţi din produsele vândute la marginea străzii. Aparenta lipsă de igienă poate da de gândit, dar nu o să găsiţi în niciun restaurant felurile tradiţionale pe care le gătesc oamenii simpli. Eu am mâncat de multe ori şi n-am avut niciun fel de problemă – de altfel, singura experienţă neplăcută din Thailanda a venit după o cină la un restaurant ”cu pretenţii“.

    În Thailanda aproape totul se negociază, de la mâncare până la excursiile de o zi; după două săptămâni ajunsesem să ofer nişte sume atât de ridicole încât nu înţeleg cum reuşeam, în final, să cad la un acord cu vânzătorii. O recomandare (valabilă de altfel în orice alt loc): nu cumpăraţi din zonele pline de turişti. Preţurile sunt mult mai mari decât în alte locuri din oraş, în vreme ce produsele sunt de aceeaşi calitate.

    Cea mai ieftină metodă de transport din capitala Thailandei e taxiul, mai ieftină chiar decât autobuzele dacă sunteţi 3-4 persoane, dar traficul o face şi extrem de ineficientă. Noi am preferat să folosim SkyTrain, un metrou suspendat care circulă pe două linii – nord-sud şi est-vest – şi oferă posibilitatea de a ajunge în apropierea obiectivelor turistice în 20-25 de minute. Dacă vreţi să evitaţi transportul în comun puteţi opta pentru taxi, dar trebuie să aveţi în vedere câteva lucruri: în primul rând, taximetriştii lor sunt ca taximetriştii noştri, adică cei mai mulţi vor încerca să umfle preţul. Nu vă urcaţi niciodată în maşină înainte ca şoferul să pornească taximetrul şi nu acceptaţi să negociaţi preţul – cea mai convenabilă variantă va fi cea afişată pe aparat. Tariful pe kilometru e foarte ieftin, echivalentul a 45-50 de bani, aşa că o cursă de 8 sau 9 kilometri (din centrul oraşului până spre principala zonă turistică, unde sunt amplasate cele mai mari temple) nu ar trebui să vă coste mai mult de 100 de bahţi (12-13 lei). De pe lista lucrurilor ”must do“ nu are cum să lipsească o plimbare cu tuk tuk-urile, un soi de triciclete motorizate care împânzesc străzile din Bangkok.

    Aici nu aş putea să dau un preţ, pentru că totul ţine de distanţă şi mai ales de puterea de negociere (nefiind dotate cu taximetre); nu rataţi însă, pentru că experienţa e într-adevăr unică.

    Sunt multe lucruri de văzut în Bangkok, dar ca orice turist venit pentru prima dată am încercat să bifez obiectivele recomandate de site-urile de profil. Mai exact, pentru a-mi construi itinerarul, am accesat câteva agregatoare şi am cules cele mai populare excursii din capitala Thailandei. Un loc absolut minunat este Wat Arun (Templul Răsăritului), la care puteţi ajunge extrem de uşor folosind bărcile care tranzitează Chao Praya (râul care străbate Bangkokul). Deşi nu poate fi vizitat în interior, Wat Arun m-a impresionat prin pereţii oblici, din marmură, împânziţi de motive tradiţionale thailandeze.

    Tot aici, într-un templu, am reuşit să primesc ”binecuvântarea“ unui calugăr budist.

    Pe cealaltă parte a râului Chao Praya se află Wat Pho, templul care-l adăposteşte pe Buddha întins, şi Wat Traimit, casa celei mai mari statui a lui Buddha din aur. E un obiectiv la care se ajunge ceva mai greu, dar a meritat efortul: statuia e realizată din 5,5 tone de aur şi are peste 3 metri înălţime.

    Unul din locurile care nu m-au impresionat în mod extraordinar a fost Marele Palat, obiectiv trecut de altfel pe toate pliantele cu obiective de văzut în Bangkok. Folosit de regele Thailandei pentru a-şi primi oaspeţii sau pentru evenimente de un deosebit interes naţional, Marele Palat e de fapt o colecţie de clădiri extrem de reuşite din punct de vedere arhitectural, dar care nu oferă nimic special faţă de ceea ce puteţi găsi pe străzile din Bangkok. Am găsit totuşi ceva interesant, şi anume o statuie a lui Buddha din jad, cocoţată pe un tron aurit, unică în Thailanda.

    Bangkok e un loc care oferă mult mai multe decât poate un turist să experimenteze în câteva zile, iar dorinţa de a te întoarce, cândva, vine instinctiv atunci când te îndepărtezi de coloşii din sticlă. Am părăsit aşadar capitala Thailandei, entuziasmat de ceea ce urma; nu-mi dădeam însă seama de ce aveau să-mi ofere zilele următoare. Insulele Phi Phi, aflate la două ore de mers cu ferry-ul de portul din Phuket, sunt aşternute parcă în mijlocul oceanului; nu există niciun semn că în spatele stâncilor ridicate din apă există plaje cu nisip alb şi ape turcoaz.

    Lucrul de care m-am îndrăgostit imediat (şi iremediabil) atunci când am păşit pe Phi Phi Don a fost sentimentul că sunt rupt de restul lumii. Culorile, mirosul, peisajul care te înconjoară îţi dau senzaţia că ai îndoit cumva bariera realităţii şi ai intrat într-o fotografie; una neprelucată, fără filtre, din care nu ai vrea să mai ieşi.

    Unul dintre primele lucruri care m-au fascinat e faptul că maşinile sunt complet interzise pe Phi Phi Don, insula pe care am fost cazat. Nu doar maşinile, ci şi tuk tuk-urile sau scuterele. Nu-mi amintesc să fi petrecut vreodată 4-5 zile în care să nu aud măcar un motor, dar îmi doresc să repet experienţa cât de curând.

    |n timpul zilei, plajele de pe Phi Phi Don arătau exact aşa cum mi le imaginam: petice de nisip rupte parcă din vederi, o apă turcoaz care devenea transparentă atunci când soarele se ascundea în spatele norilor şi sute de peşti, de toate culorile, care mă însoţeau la tot pasul. Mă bucur că pot ilustra acest material cu imagini, pentru că e greu să cuprinzi, în cuvinte, frumuseţea locului.

    Totul se schimba însă noaptea, după cum mi-a fost dat să aflu încă din prima seară; ieşit la o scurtă plimbare pe plajă – să tot fi fost vreo 10, 10.30 seara – m-am trezit în mijlocul unei petreceri aşa cum sunt cele pe care le vezi în filmele americane despre puştii ajunşi la colegiu. Nu era de fapt o singură petrecere, pentru că toate barurile închise în timpul zilei se mutaseră lângă apă, oferind găleţi cu băutură în stânga şi în dreapta.

    Spun găleţi pentru că în Thailanda moda nu e să bei din pahar, ci dintr‑un soi de găletuşă de vreo jumătate de kilogram pe care poţi să o umpli cu toate felurile posibile de alcool. Distracţia ţine toată noaptea, aşa că e mai bine să nu vă faceţi planuri pentru dimineaţa următoare.
    Nu puteam rata nici insula Phi Phi Leh, una dintre cele mai frumoase din Thailanda, intrată în atenţia turiştilor din toată lumea după filmul The Beach, avându-l ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Sigur, imaginile idilice cu golful Maya din film lipseau în mare măsură, pentru că plaja era ocupată de câteva sute de turişti. Locul e însă rupt parcă din alte lume: o fâşie de nisip alb, ca făina, aflată în mijlocul unor pereţi de stâncă. Există o singură intrare prin care bărcile pot pătrunde, un soi de spărtură în barajul uriaş de piatră, aşa că momentul când plaja ţi se arată în cele din urmă e unul care îţi ia răsuflarea. Vorbind cu localnicii, am înţeles că varianta cea mai bună e să vizitezi Maya dis-de-dimineaţă, la răsărit, atunci când majoritatea turiştilor sunt încă pe drum; am lăsat-o ca obiectiv pentru următoarea vizită.

    Hotelul din Phi Phi Don era exact lângă plajă, aşa că am putut să mă bucur din plin de trecerea spectaculoasă de la flux la reflux. Dacă într-una din zile a trebuit să închiriez un caiac pentru a ajunge la o mică plajă din apropiere, Monkey Beach (despre cum mi-a furat o maimuţă pălăria, în alt episod), ziua următoare puteai să mergi câteva sute de metri până ca apa să-ţi ajungă la nivelul umărului.
    După prea puţine zile petrecute în paradisul thailandez, a venit timpul pentru ultima destinaţie a excursiei noastre: insula Phuket, locul unde turiştii merg să petreacă zi şi noapte.

    Cea mai aglomerată localitate din Phuket e Patong Beach, iar hotelul nostru era destul de aproape de centrul staţiunii. Centru care se numeşte Bangla Road: o arteră pietonală pe care vezi vrute şi nevrute.

    Bangla Road e un fel de loc în care toate regulile dispar; toată lumea trage de tine să intri într-un club sau altul, cu oferte în general interzise minorilor (nu că ar verifica cineva vârsta). De altfel, nebunia de pe Bangla Road e atât de mare încât restul saloanelor de masaj din Phuket au simţit nevoia să menţioneze ”NO SEX!“ pe uşa de intrare. E singurul loc în care am văzut asta specificat în mod direct, dar înţeleg perfect motivele. Nu pot să intru prea mult în detalii, dar e o experienţă pe care nu trebuie să o rataţi dacă drumurile vă duc în Patong.

    Phuket nu oferă imagini spectaculoase cum sunt cele din Phi Phi Leh, dar reprezintă un bun punct de plecare pentru multe activităţi turistice. De aici am plecat, spre exemplu, în excursii către insula James Bond (unde s-a filmat ”The Man with the Golden Gun“, cu Roger Moore) sau către o fermă locală de elefanţi. Sunt foarte multe lucruri pe care aş putea să le recomand în Phuket, dar o să încerc să mă rezum la câteva: în primul rând Big Buddha, o statuie uriaşă, de 45 de metri, din marmură a cărei construcţie a fost finalizată recent, în urmă cu 4-5 ani. Imaginea lui Buddha este aşezată în vârful unui deal şi priveşte, parcă, asupra întregii insule.

    Un al doilea loc pe care nu ar trebui să îl rataţi este Tiger Kingdom, centru destinat creşterii tigrilor. Şi înainte să spuneţi că e crud să ţii animale sălbatice în captivitate doar de dragul de a mai scoate nişte bani de la turişti (la asta m-am gândit şi eu, ca să fiu cinstit), trebuie să ştiţi că Tiger Kingdom e de fapt un proiect derulat de o asociaţie neguvernamentală care creşte felinele până la vârsta de cinci ani, după care le eliberează în sălbăticie, de obicei în zonele din nordul Thailandei, aşa cum ar fi Chang Mai. Cu alte cuvinte, o vizită aici nu ar trebui să vă aducă niciun sentiment de vină. De regrete nu se pune problema, pentru că senzaţia pe care o ai atunci când mângâi unul dintre cele mai periculoase animale este inegalabilă. Noi am ales să intrăm în zona tigrilor mari (poţi alege dintre pui de tigri, tigri tineri sau unii ajunşi la maturitate), dar recunosc că ne‑au tremurat puţin picioarele când a trebuit să ne apropiem de feline. Nu ştiu unde mai poţi avea parte de o astfel de experienţă, aşa că ar fi bine să o treceţi pe listă atunci când schiţaţi planurile unei vizite în Thailanda.

    Insula Phuket e un bun loc pentru a încerca şi varietatea de reţete thailandeze care au la bază peştele sau fructele de mare.
    Există câte ceva pentru fiecare, iar sutele de restaurante de Patong rămân deschise până târziu în noapte. Dacă nu vreţi totuşi să mai pierdeţi timpul pe la mese, pot să vă recomand Pad Thai: e un fel tradiţional pe care îl puteţi cumpăra de la orice tarabă, preparat în faţa clientului, care nu o să coste mai mult de 100-150 de bahţi (12-15 lei). E un soi de amestec care conţine tăiţei, ouă crude şi legume; eu l-am încercat şi cu pui, iar gustul nu a fost rău deloc. Pad Thai veţi găsi peste tot în Thailanda şi asta îl face oarecum o alegere sigură.

    Am lăsat Thailanda în urmă cu regret, dar mai ales bucurie; regret că am descoperit prea puţine dintre secretele unei ţări superbe, dar bucuros că am avut ocazia să ajung aici. Aş încheia spunând că în Thailanda nu mergi în vacanţă, ci te îmbarci într-o aventură care te aruncă de la o extremă la alta; este, fără îndoială, cel mai fascinant loc pe care am avut ocazia să îl vizitez.

  • Care vor fi clădirile spectaculoase ale anului 2018

    Printre clădirile cele mai spectaculoase care ar trebui inaugurate în acest an se numără un palat de justiţie de sticlă la Paris compus din patru volume suprapuse ce descresc în dimensiune de la bază spre vârf, lăsând loc unor grădini pe acoperiş ce însumează circa un hectar de spaţiu verde, un zgârie-nori cu siluetă subţire ca de creion la New York, 111 West 57th Street, a cărui zvelteţe este dictată de o clădire istorică din apropiere pe care trebuie să o pună în valoare, şi un proiect mixt nerezidenţial la Sankt Petersburg, Lakhta Center, care ar trebui să devină cea mai înaltă clădire din Europa.

    Recordul de înălţime al anului, aproape 528 de metri, îl va deţine însă China Zun Tower din Beijing, dacă va fi terminat la timp. O altă clădire spectaculoasă urmează să fie inaugurată în luna mai la Gizeh, în vecinătatea piramidelor din Egipt, care va găzdui un muzeu dedicat Egiptului antic. în Australia, la Sydney, ar trebui să se încheie anul acesta lucrările la Darling Exchange, o clădire multifuncţională în care vor funcţiona, printre altele, o bibliotecă publică şi un restaurant pe acoperiş.

    Darling Exchange aminteşte, în viziunea celor care au proiectat-o, de un stup de albine, fiind îmbrăcată de sus până jos în inele de lemn. în oraşul Portland din statul american Oregon se află în construcţie o clădire multietajată din lemn, Framework, care se doreşte a fi cea mai înaltă de acest tip din SUA şi se încadrează într-o tendinţă mondială de a acorda mai multă atenţie acestui material în domeniul construcţiilor cu regim mare de înălţime.

  • Un nou mister de pe Pluto a fost rezolvat de către cercetători. Cum s-au format pilonii imenşi de gheaţă de pe suprafaţa planetei pitice

    În 2015, atunci când sonda New Horizons a zburat prin apropierea lui Pluto, cercetătorii au putut observa o varietate de structuri ale suprafeţei de pe planeta pitică. Space notează că zonele plate sau cele cu cratere de pe suprafaţa lui Pluto relevă activitatea geologică, compoziţia şi evoluţia planetei pitice în timp.

    Pilonii de gheaţă observaţi în cadrul studiului recent se formează la altitudini înalte, în apropiere de atmosfera planetei pitice, loc în care metanul poate îngheţa. Atunci când climatul este puţin mai cald, părţi ale metanului îngheţat sunt sublimate. ”Atunci când am realizat că pilonii de pe suprafaţa lui Pluto sunt, de fapt, acumulări de metan îngheţat, ne-am întrebat de ce a luat această formă ascuţită şi nu a rămas sub forma unei grămezi. Aparent, climatul de pe Pluto variază, iar uneori temperaturile sunt puţin mai calde, caz în care metanul se transformă direct în gaz,” a declarat Jeffrey Moore, membru al misiunii New Horizons. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou mister de pe Pluto a fost rezolvat de către cercetători. Cum s-au format pilonii imenşi de gheaţă de pe suprafaţa planetei pitice

    În 2015, atunci când sonda New Horizons a zburat prin apropierea lui Pluto, cercetătorii au putut observa o varietate de structuri ale suprafeţei de pe planeta pitică. Space notează că zonele plate sau cele cu cratere de pe suprafaţa lui Pluto relevă activitatea geologică, compoziţia şi evoluţia planetei pitice în timp.

    Pilonii de gheaţă observaţi în cadrul studiului recent se formează la altitudini înalte, în apropiere de atmosfera planetei pitice, loc în care metanul poate îngheţa. Atunci când climatul este puţin mai cald, părţi ale metanului îngheţat sunt sublimate. ”Atunci când am realizat că pilonii de pe suprafaţa lui Pluto sunt, de fapt, acumulări de metan îngheţat, ne-am întrebat de ce a luat această formă ascuţită şi nu a rămas sub forma unei grămezi. Aparent, climatul de pe Pluto variază, iar uneori temperaturile sunt puţin mai calde, caz în care metanul se transformă direct în gaz,” a declarat Jeffrey Moore, membru al misiunii New Horizons. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, ”drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din lume

    Transfăgărăşanul este cel mai celebru drum din România. Construit între 1970 şi 1974, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal, i se mai spune “drumul dintre nori”.

    Pentru realizarea celor 91 de kilometri de şosea s-au dislocat circa 3 milioane de tone de rocă, s-au facut 830 de lucrări transversale şi 290.000 de metri cubi de zidărie. Pentru realizarea tunelului Capra – Balea – cel mai lung din România, cu o  lungime de 887 m – au fost escavaţi peste 41.000 metri cubi de rocă. De asemenea, s-au folosit 20 tone de dinamită, 3.573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patraţi de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de ţeavă, 50 tone de confecţii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietriş, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.

    IMAGINI INEDITE de la construcţia Transfăgărăşanului

    Ideea construirii acestui drum i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi,  folosit îndeosebi de militari. Ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968, România era o ţintă în vizorul armatei roşii. Până la construcţia acestuia,  Munţii Făgăraş nu puteau fi trecuţi,  în acea zonă, nici măcar folosind calul.

    La construirea lui au fost folosiţi tinerii înrolaţi obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste.

    Potrivit povestirilor locului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se ţineau unii de alţii, câte 20 – 30, pentru a nu fi luaţi de vijelie şi aruncaţi în prăpastie.

    O altă povestire se referă la un călugăr pe nume Nectarie. După construirea Transfăgărăşanului acesta a urcat cu maşina, un Trabant, până la Capra, unde a fost suprins de o avalanşă. A lăsat maşina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune că aşa a scăpat cu viaţă, în timp ce maşina a fost găsită după 6 luni când s-a topit zăpada.

    Cert este că o parte dintre cei care au construit “drumul dintre nori” au murit în prăpăstiile adânci ale Munţilor Făgăraş. Oficial au fost raportaţi zeci de morţi, neoficial au fost de ordinul sutelor.

  • Cum va arăta primul zgârie nori din lemn al Americii – GALERIE FOTO

     Clădirea “zgârie nor” numită Framework va avea 11 etaje, iar constructorii folosesc o tehnologie numită “cross-laminated timber” (CLT) astfel clădirea va rezista chiar şi în urma unor cutremure mari.

    Constructorul lucrează cu oamenii de ştiinţă de la universitatea Portland şi de la universitatea Oregon pentru a dovedi că materialele sunt potrivite pentru astfel de construcţii.

    Clădirea va găzdui birourile a două bănci, Albina Community Bank şi Beneficial State Bank, dar va avea şi apartamente. Construcţia este plănuită să înceapă în toamnă.

     
  • Cum va arăta primul zgârie nori din lemn al Americii – GALERIE FOTO

    Primul zgârie nori din lemn al Americii va fi construit în totalitate din lemn şi va fi amplasat în Portland, Oregon. Clădirea “zgârie nor” numită Framework va avea 11 etaje, iar constructorii folosesc o tehnologie numită “cross-laminated timber” (CLT) astfel clădirea va rezista chiar şi în urma unor cutremure mari.

    Constructorul lucrează cu oamenii de ştiinţă de la universitatea Portland şi de la universitatea Oregon pentru a dovedi că materialele sunt potrivite pentru astfel de construcţii.

    Clădirea va găzdui birourile a două bănci, Albina Community Bank şi Beneficial State Bank, dar va avea şi apartamente. Construcţia este plănuită să înceapă în toamnă.

     
  • Cu capul în nori, cu roţile pe pământ. Cel mai furmos loc de pe Pământ pentru şoferi

    Escapadele pe drumuri unice au un farmec pe care îl simţi altfel de la volanul maşinii. Cel mai frumos loc de pe Pământ pentru orice şofer din lume este un deşert de sare care arată ca una dintre cele mai pure oglinzi naturale.

    IATĂ AICI UNDE E ŞI CUM ARATĂ O PLIMBARE PE DRUMUL SUPRANUMIT OGLINDA NATURALĂ A CERULUI