Tag: nominalizare

  • Amintiţi-vă de Churchill

    În perioada premergătoare celui de‑al doilea război mondial şi cu doar câteva zile înainte de a deveni premier al Marii Britanii, Winston Churchill avea de luat cea mai importantă decizie a carierei sale: să facă pace cu naziştii sau să lupte pentru libertatea şi idealurile unei naţiuni.

    Cu naziştii lui Hitler cucerind stat după stat, având un rege sceptic (interpretat excelent de Ben Mendelsohn) şi adresându-se unui public nepregătit să facă faţă războiului, Churchill are misiunea imposibilă de a schimba cursul istoriei.

    Gary Oldman semnează unul dintre cele mai bune roluri ale carierei, mai bun chiar şi decât cel din Tinker Tailor Soldier Spy (pentru care a fost recompensat cu o nominalizare la Oscar).

    Regizorul Joe Wright are meritul de păstra întreaga atenţie asupra lui Churchill şi a luptei sale interioare, lăsând cumva în umbră haosul ce cuprinde lumea din jurul lui. De apreciat e şi modul subtil prin care Wright ne arată cât de izolat era Churchill în interiorul propriului său partid.

    Interpretarea lui Oldman este piesa de rezistenţă a filmului, iar restul distribuţiei îl completează pe acesta foarte bine.

    Din punct de vedere vizual, filmul este o operă de artă; nu e de mirare că a fost nominalizat la şase premii ale academiei americane de Film: cel mai bun film, cea mai bună cinematografie, cel mai bun actor într-un rol principal şi cele pentru machiaj, costume şi producţie.

    Pare că Hollywood e tot mai atras de filmele de război, ca dovadă sunt Dunkirk sau Hacksaw Ridge; diferenţa dintre cele două şi Darkest Hour e acea dimensiune de blockbuster pe care filmul lui Joe Wright nu o are şi nici nu o caută. Filmul nu vrea să impresioneze prin efecte speciale sau prin plasarea spectatorului în mijlocul evenimentelor, aşa cum a reuşit Christopher Nolan în Dunkirk, ci să prezinte acţiunea din spatele acţiunii. E o reţetă bună, singurul semn de întrebare fiind legat de succesul unui astfel de proiect dacă nu ar avea în centru un actor at`t de solid ca Oldman.

     

    În concluzie, Darkest Hour e un film care fascinează prin execuţia tehnică şi prin jocul actoricesc şi pe care vi-l recomand cu mare încredere. Chiar dacă nu veţi avea prea multe dubii faţă de desfăşurarea evenimentelor (filmul respectă cu stricteţe istoria acelor zile), veţi pleca din sala de cinema cu satisfacţia că aţi urmărit una dintre cele mai bune interpretări ale anului.

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Premiile Grammy 2018: Cine a fost marele câştigător. “Despacito”, complet ignorată

    Bruno Mars a primit premii pentru toate categoriile Grammy în care a fost nominalizat.

    Rapperul Kendrick Lamar, cu şapte nominalizări, a fost recompensat cu cinci premii Grammy – patru dedicate categoriei rap şi trofeul pentru cel mai bun video, “Humble”.

    El a deschis transmisia televizată de la New York oferind publicului o interpretare a hitului său “XXX”, împreună cu Bono, solistul trupei U2. “XXX” este unul dintre titlurile cele mai angajate ale albumului “DAMN.”, care vorbeşte despre asasinările de tineri negri din SUA.

    Luis Fonsi, autorul piesei Despacito, a ratat şansa să câştige marele premiu, cea mai buna melodie a anului, devinind astfel prima piesă în limba spaniolă care câştigă acest premiu.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nominalizările la premiile Oscar 2018. “The Shape of Water”, “Dunkirk” şi “Lady Bird”, în competiţia pentru cel mai bun film

    The Shape of Water” a obţinut, marţi, 13 nominalizări la premiile Oscar, în timp ce “Dunkirk” a primit şapte, iar “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” a primit şase.

    Anul acesta, la premiul Oscar pentru cel mai bun film au fost nominalizate “The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, “The Post”, de Steven Spielberg, “Get Out”, de Jordan Peele, “Darkest Hour”, de Joe Wright, “Lady Bird”, de Greta Gerwig, “Call Me By Your Name”, de Luca Guadagnino, “Phantom Thread”, de Paul Thomas Anderson, “Dunkirk”, de Christopher Nolan.

    Cel mai bun regizor: Christopher Nolan – “Dunkirk”, Jordan Peele – “Get Out”, Greta Gerwig – “Lady Bird”, Paul Thomas Anderson – “Phantom Thread”, Guillermo del Toro – “The Shape of Water.

    Cel mai bun actor în rol principal: Timothée Chalamet, “Call Me by Your Name”, Daniel Day-Lewis, “Phantom Thread”, Daniel Kaluuya, “Get Out”, Gary Oldman, “Darkest Hour”, Denzel Washington, “Roman J. Israel, Esq”.

    Cea mai bună actriţă în rol principal: Sally Hawkins, “The Shape of Water”, Frances McDormand, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, Margot Robbie, “I, Tonya”, Saiorse Ronan, “Lady Bird”, Meryl Streep, “The Post”

    Cel mai bun actor în rol secundar: Willem Dafoe, “The Florida Project”, Woody Harrelson, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, Richard Jenkins, “The Shape of Water”, Christopher Plummer, ” All the Money in the World”, Sam Rockwell, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

    Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mary J. Blige, “Mudbound”, Allison Janney, “I, Tonya”, Lesley Manville,” Phantom Thread”, Laurie Metcalfe, “Lady Bird”, Octavia Spencer, “The Shape of Water”

    Cel mai bun film străin: “A Fantastic Woman”, de Sebastián Lelio (Chile), “On Body and Soul”, de Ildikó Enyedi (Ungaria), “The Insult”, de Ziad Doueiri (Liban), “Loveless”, de Andrey Zvyagintsev (Rusia), “The Square”, de Ruben Östlund (Suedia)

    Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “The Boss Baby”, “The Breadwinner”, “Coco”, “Ferdinand”, “Loving Vincent”

    Cea mai bună regie artistică: “Beauty and the Beast”, “Blade Runner 2049”, “Darkest Hour”, “Dunkirk”, “The Shape of Water”

    Cel mai bun scenariu adaptat: “Call Me by Your Name”, “The Disaster Artist”, “Logan”, “Molly’s Game”, “Mudbound”

    Cel mai bun scenariu original: “The Big Sick”, “Get Out”, “Lady Bird”, “The Shape of Water”, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

    Cea mai bună imagine: “Blade Runner 2049”, “Darkest Hour”, “Dunkirk”, “Mudbound”, “The Shape of Water”

    Cel mai bun montaj: “Baby Driver”, “Dunkirk”, “I, Tonya”, “The Shape of Water”, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

    Cea mai bună coloană sonoră: “Dunkirk”, “Phantom Thread”, “The Shape of Water”, “Star Wars: The Last Jedi”, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

    Cel mai bun cântec: “Mighty River” – “Mudbound”, “Mystery of Love” – “Call Me by Your Name”, “Remember Me” – “Coco”, “Stand Up for Something” – “Marshall”, “This Is Me” – “The Greatest Showman”

    Cel mai bun montaj de sunet: “Baby Driver”, “Blade Runner 2049”, “Dunkirk”, “The Shape of Water”, “Star Wars: The Last Jedi”

    Cel mai bun mixaj de sunet: “Baby Driver”, “Blade Runner 2049”, “Dunkirk”, “The Shape of Water”, “Star Wars: The Last Jedi”

    Cele mai bune efecte vizuale: “Blade Runner 2049”, “Guardians of the Galaxy Vol. 2”, “Kong: Skull Island”, “Star Wars: The Last Jedi”, “War for the Planet of the Apes”

    Cele mai bune costume: “Beauty and the Beast”, “Darkest Hour”, “Phantom Thread”, “The Shape of Water”, “Victoria & Abdul”

    Cel mai bun machiaj: “Darkest Hour”, “Victoria & Abdul”, “Wonder”

    Cel mai bun scurtmetraj animat: “Dear Basketball”, “Garden Party”, “Lou”, “Negative Space”, “Revolting Rhymes”

    Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: “DeKalb Elementary”, “The Eleven O’Clock”, “My Nephew Emmett”, “The Silent Child”, “Watu Wote/All of Us”,

    Cel mai bun lungmetraj documentar: “Abacus: Small Enough to Jail”, “Faces Places”, “Icarus”, “Last Men in Aleppo”, “Strong Island”

    Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Edith+Eddie”, “Heaven Is a Traffic Jam on the 405”, “Heroin(e)”, “Knife Skills”, “Traffic Stop”

    Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film i-a revenit peliculei “Moonlight”, de Barry Jenkins.

  • Băsescu, lui Iohannis: Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită

    ”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită. Viorica Dăncilă, o altă perlă teleormăneană marca Daddy, este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Desigur, pentru aparenţe, deputatul de Vaslui, Dumitru Buzatu (pe post de mână bună a lui Daddy) a avut <inspiraţia propunerii geniale> unanim şi degrabă aprobată de Cex, spre mulţumirea şi consolarea bietului Daddy care, săracul, a avut mână proastă cu Grindeanu şi Tudose”, a scris Traian Bîăsescu pe Facebook.

    El sugerează că ministrul Apărării, Mihai Fifor, ar fi fost o variantă mai bună pentru a fi propusă de PSD pentru funcţia de prim-ministru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea lunii octombrie/ Fanii din întreaga lume vor decide

    Simona Halep (1 WTA) are două contracandidate importante în cursa pentru titlul de jucătoarea lunii, pe daneza Caroline Wozniacki (3 WTA) şi pe americanca Venus Williams (5 WTA). Cele două rivale ale Simonei au disputat finala Turneului Campioanelor, câştigată de Caroline cu 6-4, 6-4, însă şi românca a realizat lucruri importante în octombrie.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cine este cel mai bun cofetar din lume, ales în unanimitate: A revoluţionat lumea deserturilor

    Cédric Grolet  a fost nominalizat în 2015 pentru această distincţie, iar anul trecut a primit premiul pentru cel mai bun desert din partea Lebey Guide. Premiul pentru cel mai bun cofetar al anului a fost înmânat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la New York.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Cine este cel mai bun cofetar din lume, ales în unanimitate: A revoluţionat lumea deserturilor

    Cédric Grolet  a fost nominalizat în 2015 pentru această distincţie, iar anul trecut a primit premiul pentru cel mai bun desert din partea Lebey Guide. Premiul pentru cel mai bun cofetar al anului a fost înmânat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la New York.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Julien Ramillon, director general adjunct Groupama: ”Experienţa din România este una de care sunt mândru”

    Ramillon este licenţiat al Şcolii Naţionale Superioare de Telecomunicaţii din Paris cu specializări în reţele informatice, economie şi finanţe. Şi-a început cariera în 2002 la Segime (filială a grupului Altran) ca inginer de afaceri, iar în 2003 s-a alăturat grupului Mazars, ca auditor financiar. În 2008, a preluat postul de auditor intern în cadrul Groupama Franţa, iar din 2011 şi-a continuat activitatea în cadrul Groupama Nord-Est, fiind responsabil de domeniile finanţe, contabilitate şi imobiliare. Descrie vara anului 2011, imediat după preluarea noii funcţii, cu noi responsabilităţi, printre care şi cea de gestionare a activelor, drept cel mai dificil moment din cariera sa. „Chiar atunci piaţa de capital căzuse cu 30%. Pentru mine, care eram nou în acest domeniu, acest rol foarte tehnic a reprezentat o reală provocare în pofida unui context dificil, marcat de schimbări rapide. Am depăşit situaţia cu ajutorul echipei mele şi al companiei specializate a grupului (Groupama Asset Management), mai întâi prin operaţiuni executate la momentul potrivit pentru a reduce impactul şi apoi pe termen lung prin implementarea unui sistem de acoperire împotriva riscurilor, pentru a proteja mai bine compania de fluctuaţiile rapide ale pieţei.” În 2014, s-a întors în cadrul Groupama, divizia internaţională, fiind responsabil de filialele din Europa de Est, iar începând din noiembrie 2014 lucrează în cardul Groupama Asigurări din România.

    Julien Ramillon speră că cele mai mari succese ale sale se află în viitor. Totuşi, alege experienţa din România drept una de care este mândru.

    De la 1 august anul acesta, Ramillon a preluat şi responsabilităţile lui Horaţiu Roşca, director naţional de vânzări, acesta urmând să intre în concediu de paternitate.

    JULIEN RAMILLON

    39 DE ANI

    DIRECTOR FINANCIAR, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT GROUPAMA ASIGURĂRI S.A.

    PRIME BRUTE SUBSCRISE (2016): 932,3 MIL. LEI   /   PROFIT NET (2016): 29,9 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 1.546

     

     

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.