Tag: Nike

  • Nike şi Lenovo, printre companiile afectate de disputele comerciale dintre Statele Unite şi China

    Din perspectiva Chinei, producătorii de electronice, haine şi dispozitive casnice ar putea fi cei mai afectaţi dacă disputele comerciale ar accelera, din cauza unei mari părţi a venitului care depinde de clienţii americani, susţine Reto Hess, reprezentant al Credit Suisse.

    De exemplu, companii precum GoerTek Inc. şi Regina Miracle International Holdings Ltd. câştigă mai mult de 70% din venituri din Statele Unite.

    În schimb, dacă utilizatorii chinezi boicotează brandurile americane, cum au făcut cu cele japoneze în 2012, în urma unei dispute teritoriale, producătorii interni precum producătorul de maşini BYD Co. şi compania de echipamente sportive Anta Sports Products Ltd., ar avea de câştigat, menţionează Hess.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nike ne duce „Înapoi în Viitor” cu pantofii care îşi leagă şireturile automat

    Nike a realizat special pentru filmul “Înapoi în Viitor” o pereche de pantofi sport cu aşa-numitele „power-laces” (şireturi cu alimentare), pe care fanii filmului au sperat să le cumpere din magazine la un moment dat. Anul trecut, compania a oferit o ediţie limitată a pantofilor M.A.G. din Back to the Future la licitaţie, însă în 2016 vom putea cumpăra un nou model de pantofi inteligenţi cu şiereturi automate numit HyperAdapt 1.0, care se va găsi în cantităţi mai generoase, scrie go4it.ro

    Atunci când utilizatorul introduce piciorul în pantof, un senzor poziţionat sub călcâi activează strângerea automată a şireturilor. Acestea se strâng până la un nivel considerat confortabil de utilizator. Intensitatea de strângere poate fi setată manual pentru ca pantofii să strângă automat şireturile la acelaşi nivel, la nevoie însă fiind posibilă şi ajustarea manuală a folosind două butoane poziţionate pe lateral.

  • Just don’t do it: Nike renunţă la contractul de 70 de milioane de dolari cu Şarapova

    Producătorul de echipament sportiv Nike a renun]at la contractul semnat în 2010 cu jucătoarea de tenis Maria Şarapova, în valoare de 70 de milioane de dolari. Contractul privea o linie de haine sport. Şarapova câştiga în fiecare an în jur de 30 de milioane de dolari şi contractele comerciale cu American Express, Avon, Evian, Porsche, Tag Heuer.

    Maria Şarapova a anunţat, într-o conferinţă de presă la Los Angeles, ca a fost depistată pozitiv în cadrul unui test antidoping care a avut loc în timpul turneului de Mare Şlem al Australiei din 2016. Rusoaica în vârstă de 28 de ani a fost testată pozitiv cu Meldonium, o substanţă care i-a fost administrat încă din 2006, pentru probleme medicale. “Am luat prima dată substanţa în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam şi un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanţa doar pentru că mă menţinea sănătoasă.”, a declarat Şarapova.

    Şarapova a precizat că nu ştia faptul că Meldonium este o substanţă interzisă: “Am primit o scrisoare, la 22 decembrie, de la Agenţia Mondială Antidoping (WADA), privind modificările de anul viitor, unde vor avea loc testele şi un link către modificări. Nu m-am uitat pe acea listă. Sunt pregătită să-mi asum consecinţele, dar nu vreau să se încheie cariera mea în acest fel şi sper că voi avea o şansă de a juca din nou.”

  • Ce schimbări face Converse la noua linie de bascheţi Chuck Taylor, ce are aproape 100 de ani – VIDEO

    Chuck Taylor este un star al basketului din Indiana care în 1917 a dat numele uneia dintre liniile cele mai de succes ale Converse – Chuck Taylor All Stars. De atunci s-au schimbat multe, dar nu şi linia şi modul de fabricaţie al bascheţilor, care au fost preferaţi de celebrităţi, printre care Kurt Cobain de la Nirvana.

    Acum bascheţii intră în secolul XXI: Chuck Taylor All Star II au fost prezentaţi în cadrul unui eveniment special, la Boston; noutăţile ţin mai degrabă de materialele folosite, printre care Nike Lunarlon, o spumă uşoară şi moale, de exmplu (Nike deţine Converse din 2003). Cu totul, schimbările aduse ţin de confortul utilizatorului, de modul în care încălţămintea “respiră” în cazul unei utilizări îndelungate.  Bascheţii vor apărea pe piaţă în castă lună şi costă pe piaţa americană 70 – 75 de dolari.

  • Compania care vrea să detroneze imperiul Nike. Afacerile cresc cu 15% pe an

    Compania trece momentan printr-o campanie de repoziţionare pe piaţă, odată cu expansiunea sa pe piaţa globală, acest lucru fiind cea mai importantă acţiune de marketing creată în secolul său de existenţă.

    Noua campanie New Balance, ce va fi lansată miercuri, având  o poziţionare oarecum tehnică, va avea ca slogan „Always in Beta” („Întotdeauna în Beta” – n.red.). De asemenea, firma se defineşte ca fiind o alegere de top a atleţilor de performanţă, una dintre primele reclame înfăţişând 17 dintre atleţii sponsorizaţi de companie.

    „Este un mare efort să ne poziţionăm ca adversari în faţa celui mai important brand pe segmentul de încălţăminte, haine şi accesorii sportive” spune CEO-ul  New Balance.

    Strategia campaniei este creată de agenţia de publicitate Arnold Worldwide, a cărei manager declară pentru Adweek: „New Balance a vrut să resetăm vechea sa imagine. Ei au fost dintotdeauna acel tip de brand care s-a ferit de parteneriate şi aprobări, dar acum că au crescut din ce în ce mai mult, s-au gândit să devină un jucător real al acestei categorii, în spaţiul actual.”

    Under Armour, care a avut în 2014 o cifră de afaceri de 3,08 milioane de dolari, a fost considerat cea mai mare ameninţare la adresa companiei Nike. Cu un venit de 3,3 milioane de dolari în anul precedent şi o estimare de 4 milioane în acest an, New Balance devine însă principalul concurent. Diferenţa dintre cele două este însă una foarte mare, Nike având în 2014 o cifră de afaceri de 27,8 milioane de dolari.

    New Balance se bazează totuşi pe ritmul său rapid de creştere, care în ultimii cinci ani a fost în medie de 15%, faţă de Nike, ce a avut doar 10% în aceeaşi perioadă.

  • Povestea fondatorului Nike, un imperiu de peste 20 de miliarde de dolari

    Phil Knight a absolvit Universitatea din Oregon, obţinând o diplomă în jurnalism, şi a urmat custuri postuniversi-tare la Stanford Graduate School of Business. Ulterior, el a donat sute de milioane de dolari pentru dezvoltarea celor două instituţii de învăţământ. |n 2006, donaţia sa către Stanford a devenit cea mai mare sumă primită vreodată de o astfel de instituţie.

    Fiind pasionat de sport, omul de afaceri a câştigat în timpul studiilor numeroase premii la concursuri de alergat. Antrenorul său de atletism, Bill Bowerman, avea să devină peste ani cofondator al companiei Nike.

    După absolvirea Stanford, Knight a decis să facă o călătorie în jurul lumii. Una din opriri a fost la Kobe, în Japonia, unde Knight a descoperit pantofii de alergat Tiger, produşi de compania Onitsuka. El a fost atât de impresionat de calitatea superioară şi de preţul mic încât a aranjat o întâlnire cu directorul companiei, obţinând dreptul de a distribui pantofii în partea de vest a Statelor Unite.

    La întoarcerea în America, Knight a trimis o pereche de pantofi fostului său antrenor, Bill Bowerman, sperând că acesta va fi de acord să promoveze produsul. Cei doi au ajuns la o înţelegere pe 25 ianuarie 1964 şi au fondat Blue Ribbon Sports, compania care s-a transformat ulterior în Nike. Jeff Johnson, un prieten al celor doi, a sugerat ca numele să fie Nike, după imaginea zeiţei greceşti a victoriei. Logo-ul companiei, considerat unul dintre cele mai puternice din lume, a costat doar 35 de dolari şi este semnat de Carolyn Davidson. Nike este astăzi una dintre cele mai mari companii din lume, cu 44.000 de angajaţi şi încasări anuale de peste 25 de mil-iarde de dolari.

    Phil Knight este implicat şi în producţia de filme prin compania Laika, al cărei investitor principal a devenit la sfârşitul anilor ’90. După ce a investit 180 de milioane de dolari în afacere, Knight l-a numit pe fiul său Travis în funcţia de CEO. Primul film realizat sub conducerea acestuia, “Caroline”, a ajuns pe marile ecrane în 2009.

    Phil Knight a renunţat la funcţia de CEO al Nike în noiembrie 2004, păstrând doar poziţia din consiliul de administraţie. |n 2014, revista Forbes a scris că Knight se află pe locul 43 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la peste 22 de miliarde de dolari.

  • Nike a pus capăt contractului cu Oscar Pistorius

    Nike suspendase contractul cu atletul Oscar Pistorius, precum şi plăţile către acesta, imediat după ce sportivul a fost acuzat că şi-a ucis prietena, informează L’Equipe.

    Anunţul companiei vine la doar câteva zile după ce aceasta i-a reziliat contractul altui sportiv, jucătorul de fotbal american Ray Rice, surprins de camerele de luat de vederi în timp ce îşi lovea logodnica în liftul unui cazinou din Atlantic City.

    Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni.

    Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014. Joi şi vineri, judecătoarea Thokozile Masipa a citit în instanţă concluziile sale în acest caz.

    Campionul paralimpic Oscar Pistorius a fost găsit vinovat de omor din culpă de justiţia sud-africană, dar a obţinut dreptul de a rămâne în libertate pe cauţiune până la reluarea discuţiilor în cazul său la tribunalul din Pretoria, la 13 octombrie.

    În 13 octombrie şi în zilele următoare, apărarea şi acuzarea vor încerca să o convingă pe judecătoare să pronunţe o sentinţă mai mică, respectiv mai mare pentru Oscar Pistorius.

     

  • Manchester United îşi schimbă sponsorul tehnic după 13 ani: Adidas le ia locul celor de la Nike

    Producătorul de echipament sportiv Nike a anunţat că nu va reînnoi contractul cu gruparea engleză Manchester United, înţelegerea urmând să expire la finalul sezonului 2014/2015.

    Manchester United a folosit echipamente Nike începând cu sezonul 2002/2003. Compania americană a sperat să rămână sponsorul tehnic al clubului care şi-a păstrat popularitatea la nivel mondial în ciuda rezultatelor slabe din ultimul sezon.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Nike, dispusă să plătească 600 de milioane de dolari pentru prelungirea contractului cu Manchester United

     Sponsor al formaţiei engleze din 2002, Nike speră să-şi păstreze parteneriatul cu una dintre cele mai populare echipe din lume, în ciuda unui sezon dezamăgitor avut de formaţia din Manchester.

    United a terminat ediţia de campionat 2013/2014 pe locul 7 şi a ratat pentru priuma dată din 1990 participarea în cupele europene.

    Actualul contract dintre Nike şi Manchester United a fost încheiat pe 13 ani, cu o valoare de 510 milioane de dolari şi expiră la finalul sezonului 2014/2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se întâmplă cu firmele americane care au invadat Rusia în ultimii ani?

    Compania Tiffany a invadat Rusia în urmă cu zece luni, în iunie 2013, afişând mii de produse într-un magazin de 1400 de metri pătraţi. Acum compania se vede prinsă în mijlocul unui conflict economic care afectează tot mai mult rubla, relatează BusinessWeek. Tiffany este doar una din companiile care au pariat, recent, pe Rusia, considerând că vor găsi un consum puternic şi o piaţă stabilă. Anul trecut, companiile din S&P 500 au menţionat rezultatele financiare din Rusia de peste 350 de ori în timpul teleconferinţelor, conform unui studiu al Bloomberg. Cererea, conform analizei, a crescut pentru produse precum Iphone, burgeri de la McDonald’s sau truse de machiaj de la Estee Lauder.

    Compania BorderFree, care coordonează vânzările online ale unor nume precum Macy’s sau J. Crew, notează Rusia ca fiind una dintre primele cinci pieţe de desfacere din lume. Nike, un alt gigant american, afirmă că afacerile din Rusia sunt în continuare prospere: “Suntem în continuare marca de haine sport cea mai căutată în Rusia şi Europa de Est”, a declarat în decembrie Trevor Edwards, preşedintele brandului.

    Momentan, sancţiunile administrate Rusiei de către puterile occidentale se rezumă la un grup de persoane apropiate preşedintelui Putin şi nu stau în calea iPad-urilor, pantofilor sport sau ai whisky-ului triplu distilat din Kentucky. Dar lucrurile încep să se complice: Visa şi Mastercard au anunţat că suspendă procesarea unor tranzacţii pentru a se alinia sancţiunilor impuse. În aceeaşi măsură, rubla se zbate pe măsură ce investitorii se tem că situaţia din Ucraina va avea consecinţe neaşteptate. De când Putin a oferit Ucrainei un stimul financiar de 15 miliarde în decembrie, valoarea rublei faţă de dolar a scăzut cu 25%.

    Specialiştii consideră că puterea de cumpărare a ruşilor nu s-a schimbat, dar o parte dintre aceştia sunt indecişi dacă să mai încurajeze sau nu industria de peste ocean. Mark Parker, CEO Nike, speră ca situaţia să se rezolve cât mai curând: “Sperăm la o rezolvare paşnică a situaţiei. Între timp, ne vom concentra pe lucrurile care ţin de noi, cum ar fi clienţii.”