Demonstraţia de putere, care a inclus exerciţii militare în întreaga Rusie, din KaliningRAd până la Pacific, a avut loc într-o perioadă în care Rusia a marcat prima aniversare a anexării Crimeei, care a declanşat cea mai gravă criză cu Occidentul de după Războiul Rece.
În cadrul aplicaţiilor, trupe paramilitare de la baze de pe întreg teritoriul Rusiei au fost transportate în regiuni îndepărtate, au aterizat pe o coastă arctică, în timp ce avioane de luptă au survolat regiunea Kaliningrad, aflată între Polonia şi Lituania, ambele state membre ale NATO. Ministrul Apărării Serghei Şoigu a declarat după o întâl-nire cu militari de rang înalt că armata a efectuat cu succes desfăşurarea de capacităţi de luptă în Arctica, regiunea baltică şi Crimeea.
Exerciţiile militare au fost ordonate de Vladimir Putin, inclusiv desfăşurarea de rachete Iskander la Kaliningrad şi rachete nucleare cu rază lungă de acţiune în Crimeea.
Într-o documentar difuzat de televiziunea de stat din Rusia, Putin a spus că i-a informat pe liderii occidentali, în timpul crizei din Crimeea, că va face tot ceea ce va fi necesar pentru a apăra interesele vitale ale Rusiei. El a arătat că Rusia a fost pregătită să aducă armamentul nuclear în stare de alertă în timpul tensiunilor din Crimeea. ”Am fost pregătiţi pentru o evoluţie negativă a evenimentelor„, a spus Putin.
În perioada 9-18 martie, armata norvegiană a organizat exerciţii militare comune în apropiere de graniţa cu Ru-sia, la care au participat 5.000 de militari, iar desfăşurarea de forţe a Rusiei pare a fi o reaţie la acestea.
Aleksandr Hrolenko, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a deţinut posturi-cheie în Cecenia şi Osetia de Sud, a argumentat, în declaraţii pentru Ria Novosti, că NATO, prin intermediul Norvegiei, a provocat în mod deliberat Rusia.
”Având în vedere tensiunile dintre Rusia şi NATO, alegerea zonei de antrenament arată ca o provocare. Prin aducerea fregatei norvegiene Thor Heyerdahl la Kirkenes, un oraş norvegian la graniţa cu Rusia, Norvegia amen-inţă Flota Nordică a Rusiei„, a scris Hrolenko. El a arătat că exerciţiile NATO încalcă vechile principii ale bunei vecinătăţi în zona arctică, adăugând că Norvegia nu a invitat militarii ruşi ca observatori la exerciţii, punând capăt unor decenii de practici comune. Hrolenko susţine şi că NATO se foloseşte de exerciţiile arctice pentru a afla cum să dezvolte operaţiunile de spionaj împotriva Rusiei în nord, precum şi pentru a spori presiunile militare asupra Rusiei, în zona arctică.
Rusia îşi reafirmă influenţa geopolitică în Europa redesenând graniţele naţionale, dar frontierele arctice nu au fost stabilite niciodată cu precizie. De-a lungul istoriei a fost mult mai dificil pentru state să îşi afirme suveranitatea pe oceane decât pe uscat, chiar şi în cazurile în care apele sunt acoperite de gheaţă cea mai mare parte a timpu-lui.
Timp de secole, mărimea apelor teritoriale ale unei ţări s-a bazat pe aşa-numita regulă a bătăii unei lovituri de tun de pe uscat, respectiv o limită de trei mile marine. Acest sistem de calcul a fost schimbat după Al Doilea Război Mondial, când a fost introdusă Legea ONU a Convenţiei Marine (UNCLOS), în 1982. Potrivit UNCLOS, fiecare semnatar are dreptul să declare ape teritoriale de până la 12 mile marine şi o zonă economică exclusivă de până la 200 de mile pentru activităţi comerciale, precum pescuitul şi explorări petroliere. Semnatarii pot să îşi extindă suveranitatea dincolo de limitele zonei economice speciale cu până la 150 de mile marine dacă pot dovedi că pla-toul lor continental depăşeşte cele 200 de mile de la ţărm.
