Tag: mutare

  • Afacere de trei miliarde de euro! Cel mai bogat om al ţării e gata să facă mutarea secolului

    Sir Jim Ratcliffe (65 de ani) are o avere de 21 de miliarde de lire sterline şi poartă după el titlul de cel mai bogat englez. Există zvonuri conform cărora în urmă cu circa un an, Ratcliffe i-a oferit lui Abramovbic două miliarde de lire sterline pentru Chelsea, dar rusul a refuzat. Abramovich are probleme care nu provin din lumea fotbalului.

    Relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia s-au deteriorat odată cu încercarea de asasinare a fostului spion rus Sergei Skripal, otrăvit la 100 de kilometri de Londra, iar viza de şedere a lui Roman Abramovic în Regat nu a mai fost prelungită. Pus într-o situaţie încâlcită, miliardarul rus şi-a luat cetăţenie israeliană.

    Contactat de BBC, Sir Jim Ratcliffe a vorbit despre posibilitatea de a cumpăra Chelsea: “Niciodată să nu spui niciodată, dar nu ştiu cum se vor termina aceste discuţii”. În mod ironic, Sir Jim Ratcliffe este un suporter al echipei Manchester United.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Unde vor să locuiască milionarii lumii: Cei mai mulţi se mută în Australia, SUA şi Canada

    Peste 108.000 de milionari au migrat anul trecut în altă ţară, o creştere cu 14% faţă de anul anterior, şi aproape dublu faţă de nivelul din 2013, potrivit datelor organizaţiei New World Wealth citate de Bloomberg.

    Australia, SUA şi Canada sunt noile destinaţii preferate ale bogaţilor, în timp ce China şi Rusia sunt locurile din care pleacă cei mai mulţi.

    Marea Britanie a pierdut anul trecut circa 3.000 de milionari pe fondul Brexitului.

    Potrivit datelor, circa 12.000 de milionari s-au mutat în Australia, 10.000 în SUA şi 4.000 în Canada, următoarele destinaţii favorite fiind Elveţia care a câştigat 3.000 de milionari şi Emiratele Arabe Unite cu 2.000

    Pe ultimele locuri, China a pierdut 15.000 de milionari, Rusia a pierdut 7.000, urmată de India cu 5.000, Turcia şi Franţa cu 4.000, respectiv 3.000.

    Migraţia oamenilor bogaţi conturează o parte din condiţiile prezente la nivel global, încât milionarii fug de locurile care prezintă mai puţine oportunităţi de business sau tensiuni religioase ori politice, spune Andrew Amoils, şeful cercetării în cadrul New World Wealth.

     

  • Indonezia vrea să îşi mute Capitala ţării în altă parte

    “Jakarta nu reuşeşte să îndeplinească cu succes două sarcini, să fie centrul politic şi financiar al ţării”, a declarat preşedintele, potrivit cotidianului Kompas.

    În acest sens, liderul de la Jakarta a afirmat că sunt necesare măsuri similare luate de alte ţări, care au decis să mute capitala pentru a rezolva problema supraaglomerării.

    “Cred că vom atinge acest obiectiv, dar necesită o planificare atentă”, a afirmat Widodo, subliniind nevoia de a alege locul potrivit pentru o nouă capitală.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Mutare istorică: A doua ţară din lume care interzice pungile de plastic de unică folosinţă

    Statul american New York este pe cale să devină al doilea stat din SUA şi din lume care interzice pungile de plastic de unică folosinţă, potrivt CNN.

    Interdicţia ar putea începe încă din luna martie a anului viitor şi ar face parte din înţelegerea pe buget pe care guvernatorul Andrew Cuomo şi liderii legislativi ai statului au anunţat că au încheiat-o la finalul lunii martie.

    Senatorul democrat Todd Kaminsky a declarat pentru o publicaţie afiliată CNN că aceasta era o lege mult aşteptată.

    „În fiecare an sunt miliarde şi miliarde de pungi care sunt aruncate după o singură utilizare. Durata medie de utilizare a unei pungi de plastic este de 12 minute”, spune Kaminsky.

    California a fost primul stat care a interzis pungile de plastic de unică folosinţă.

  • Investiţie gigant de la Ford: Compania pariază 500 de milioane de dolari pe un producător de camionete electrice

    Producătorul de camionete electrice Rivian a anunţat miercuri o investiţie de 500 de milioane de dolari din partea Ford Motor Company, potrivit CNBC.

    Companiile plănuiesc să dezvolte împreună noua generaţie de tehnologie pentru vehiculele electrice pentru portofoliul Ford, utilizând platforma Rivian.

    „Acest parteneriat strategic marchează un moment de referinţă în decizia noastră de a accelera tranziţia către soluţii sustenabile de mobilitate. Ford şi-a luat un angajament pe termen lung faţă de mobilitate, Bill Ford fiind unul dintre pionierii industriei, şi suntem încântaţi că putem folosi tehnologia noastră pentru a aduce mai multe vehicule electrice pe şosele”, spune RJ Scaringe, fondator şi CEO al Rivian.

     

  • Schimbare neaşteptată pentru credincioşi: BOR mută slujba de Sfântul Gheorghe pe 29 aprilie

    Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată sărbătorii de Sfântul Gheorghe din acest an să nu se mai săvârşească pe 23 aprilie, ci în a doua zi de Paşti, pe 29 aprilie, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post intens, spun oficialii Patriarhiei.

    ”Din raţiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmplă să cadă în săptămâna Sfintelor Pătimiri, doar slujba acesteia se mută imediat după Înviere”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Oficialul Bisericii Ortodoxe Române explică şi care sunt aceste raţiuni liturgice.

    ”Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovnicească din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este aşadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia in contextul liturgic din acest an”, a explicat Vasile Bănescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mutare surpriză: McDonald`s investeşte 300 de milioane de dolari pentru a-şi personaliza meniurile în era digitală

    McDonald`s realizează cea mai mare achiziţie a companiei din ultimii 20 de ani şi achiziţionează o companie de tehnologie pentru a-şi personaliza meniurile în încercare de a se adapta la era digitală, potrivit Bloomberg.

    Cel mai mare lanţ de restaurante din lume cheltuie peste 300 de milioane de dolari pentru a cumpăra compania Dynamic Yield, potrivit unei surse citate de publicaţia americană.

    Cu ajutorul noilor tehnologii, meniurile afişate în restaurantele lanţului vor fi diferite în funcţie de o serie de factori precum vreme – mai multă cafea când temperaturile sunt scăzute şi mai multe sortimente de îngheţată când acestea sunt ridicate. Un alt factor ar fi referinţele regionale şi momentul zilei.

    De când a preluat cârma gigantului în 2015, CEO-ul Steve Easterbrook încearcă să adapteze McDonald`s la era digitală.

     

  • Regele Iordaniei îşi anulează vizita în România, după anunţul premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim/ UPDATE: Preşedinţia confirmă

    “Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea, îşi anulează o vizită în România, programată să înceapă luni, în solidaritate cu Ierusalimul”, a declarat luni ministrul de Externe al Iordaniei.
     
    Dăncilă a făcut anunţul duminică, la Washington, la o conferinţă a principalei agenţii de lobby pro-Israel din Statele Unite – Comitetul pentru Afaceri Publice Americane din Israel (AIPAC).
     
    “Eu, în calitate de prim-ministru al României, şi guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala statului Israel”, a spus Dăncilă.
     
    Statele Unite au devenit prima ţară care şi-a mutat ambasada în Ierusalim în 2018, după o decizie luată de preşedintele Donald Trump la sfârşitul anului 2017, care a inversat aproape şapte decenii de politică externă a SUA în această chestiune.
     
    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei ”şi în deplin consens”, România îşi va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
     
    Ulterior, şeful Executivului a declarat duminică seara, la un post TV, că anunţul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personală, iar reacţia preşedintelui Klaus Iohannis nu a făcut decât să o dezamăgească, pentru că ea a spus că trebuie îndeplinite procedurile constituţionale.
     
  • Băsescu, după anunţul mutării ambasadei din Israel: De azi, politica externă a României este „dăncilizată” şi riscă să devină nesemnificativă

    „Dăncilizarea politicii externe. Mizând pe faptul că e proastă, lobişti americani au invitat-o pe Dăncilă la un eveniment de comemorare al Holocaustului. Crezând că e ocazia vieţii ei de a se manifesta pe pământ american, Dăncilă a recitat instrucţiunile primite de la Dragnea fără a înţelege efectul propriului discurs. A promis orice a crezut Dragnea că poate să-i impresiona pozitiv audienţa în folos propriu, nesocotind grav poziţia unitară şi solidară a Uniunii Europene, dar şi politica externă echilibrată a României în Orientul Mijlociu.
     
    „Anunţul precum că Guvernul României va muta Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim a stârnit entuziasmul săli dar a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu. Implicaţiile anunţului sunt grave pentru că schimbă radical politica externă a României în Orientul Mijlociu şi ne singularizează în interiorul Uniunii Europene prin nerespectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. Dragnea şi Dăncilă printr-un mimetism specific maimuţelor, cred că pot face şi ei ceea ce au făcut americanii. Eu nu zic că n-o pot face, o pot face, dar cu costuri extraordinare de credibilitate a României. SUA poate ţine la respect lumea arabă prin forţa economică şi militară, pe când România a pierdut respectul şi încrederea lumii arabe”, a scris Traian Băsescu, luni pe Facebook.
     
  • Mutarea cu care Dacia vrea să aducă în genunchi competiţia. Şeful Dacia surprinde pieţele cu o declaraţie

    „La Mioveni producem acum un nou motor de 1 litru pe benzi­nă. Aici, grupul Re­nault nu pro­duce motoare diesel, iar acum acest lucru repre­zintă un avantaj, în condiţiile în care până de curând acest lu­cru era un incon­ve­nient sub aspec­tul cererii“, a spus Christophe Dridi.
     
    Un al doilea pas îl reprezintă creşterea producţiei de versiuni ale modelelor Dacia cu instalaţie GPL din fabrică. Momentan principala piaţă pe care sunt livrate acestea este cea din Italia. Motoarele pe benzină atunci când funcţionează pe GPL emit mai puţin dioxid de carbon şi mai puţine noxe.
     
    „Avem tot mai mulţi clienţi care întreabă de GPL, dar avem o capacitate limitată de a instala pe maşini în uzină şi implicit acest lucru limitează oferta. Din acest motiv vom investi şi vom creşte anul acesta capacitatea de producţie. Vrem să răspundem cererii clienţilor pe fondul cererii mari de GPL.“