Pe urmă mi-am dat seama ce se întâmpla: uleiul, amestecat cu ceva benzină sau petrol lampant, poate înlocui foarte bine motorina. Trăisem personal aşa ceva pe vremea lui Ceauşescu, când am plecat la drum lung cu un camion, dar cu jumătate din necesarul de carburant – deh, comunism, raţionalizare, plata datoriei externe. Undeva prin Cluj un butoi de ulei de transformator plus câţiva litri de gaz s-au transformat în carburantul necesar încheierii cu succes a delegaţiei. Este adevărat că au fost şi neajunsuri: maşina nu a mers cu mai mult de 60 la oră, iar dâra de fum negru pe care am lăsat-o în urmă, traversând Carpaţii, probabil a devenit vizibilă de pe Lună, la concurenţă cu Marele Zid. Dar am ajuns acasă!
Iată că – arc peste timp -, în plin capitalism victorios, şoferii au rămas aceiaşi, cu un plus de rafinament, la propriu: au trecut de la ulei de transformator la ulei pentru gătit. Iar eşapamentul nu mai scoate fumul acela puturos, eventual lasă un iz de cartofi prăjiţi!
N-aş fi scris istorioara asta dacă nu aş fi remarcat titlurile din presa americană, care binecuvântau reducerea preţului petrolului pe plan internaţional (de la 115 dolari barilul de Brent în iunie la 85 de dolari şi sub în prezent). Rezultatul a fost că preţul galonului de benzină a scăzut la pompă din zona „4 dolari şi peste dacă statul este bogat“ la sănătosul „sub 3 dolari galonul“, de unde o economie de circa 500 de dolari la bugetul anual al americanului mediu – unii remarcau că benzina a devenit mai ieftină decât laptele.
Curios, am căutat date care să-mi arate ce s-a întâmplat în Europa. Cum cred că deja bănuiţi, pompele din Europa par să fi auzit doar ecouri îndepărtate ale scăderii preţului ţiţeiului şi afişează şi în prezent, cu variaţii de câţiva eurocenţi, în jur de zece, preţuri apropiate de cele de la mijlocul verii, când barilul era cât era. Să exemplific, cu preţul în euro de la 1 ale fiecărei luni, pentru benzina 95, în perioada iunie – noiembrie: Bulgaria: 1,29; 1,29; 1,29; 1,28; 1,20; Ungaria: 1,37; 1,33, 1,34; 1,34; 1,25; Italia: 1,82; 1,80; 1,78; 1,77; 1,71; România: 1,43; 1,39; 1,40; 1,39; 1,32. Mă opresc, consum spaţiul, aţi prins ideea: la americani scăderea e de doi dolari la galon, adică în jur de 50 de cenţi la litru, la noi 8 – 10 – 12 cenţi.
Sigur că pot exista explicaţii pentru această situaţie: taxele mari ale europenilor, subvenţiile de la americani, alegerile sau politicile sau geopoliticile. Dar mă gândesc că undeva, la un nivel fundamental, trebuie să fie şi altceva, să-i spunem, în lipsă de altceva mai bun, felul în care îţi priveşti clientul.
Scriu acest text în ziua în care Petrom a anunţat o scădere a vânzărilor cu 11% la nouă luni şi nu ştiu dacă nu cumva asta se corelează cu o creştere importantă a vânzărilor de ulei de gătit.
Diego Rivera este un pictor care, în opinia mea, nu are alt merit decât cel de a fi soţul soţiei sale, Frida Kahlo. A avut darul de a umple pereţii multor clădiri din Statele Unite sau Mexic cu ideile sale; cea de faţă se cheamă „Omul, stăpânul universului“ şi este o reproducere a unei fresce ce a fost pictată în Rockefeller Center, în 1933, şi distrusă la ordinul lui Nelson Rockefeller, din cauza includerii lui Lenin. Rimează cu tonul oarecum stahanovist al textului, cred.
