Tag: munte

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunţi la Bucureşti pentru un business izolat de restul lumii? – VIDEO

    Ionuţ Popescu a pus bazele centrului de echitaţie Potcoava după ce ”s-a îmbolnăvit de cai“, după cum el însuşi spune, la un eveniment de profil, în 2008. Opt ani mai târziu, a lansat proiectul pe care îl descrie drept o ”ascunzătoare de la munte“, greu de realizat în ţările din vestul Europei, unde nu mai sunt terenuri virgine disponibile. A investit în acesta 500.000 de euro, dintre care jumătate fonduri europene, şi a ajuns, în primul an de funcţionare, la venituri de aproximativ 150.000 de euro.

    “Cea mai mare împlinire este că un vis ce părea aproape imposibil de realizat este acum realitate şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni care se bucură de facilităţile şi serviciile centrului nostru de echitaţie“, îşi descrie Ionuţ Popescu proiectul pe care s-a concentrat în ultimii ani, rezultatul unei investiţii de 500.000 de euro. Acesta se află pe coama unui deal, la trei kilometri distanţă de cea mai apropiată casă, în Runcu (judeţul Dâmboviţa). În prezent, Centrul de Echitaţie Potcoava este format dintr-o unitate de cazare cu 13 camere (în care se află şi un restaurant, o sală de conferinţe, spa) şi unde vin mai ales pasionaţii de turism ecvestru. Ei pot pot practica ”sportul aristocraţiei“ pe cei 13 cai din rasa Hafflinger aflaţi aici; opţiuni există însă şi pentru cei care nu se încumetă să se urce pe cal: pot opta între spa, tir cu arcul, trasee montane pe bicicletă. Originar din Bucureşti, Ionuţ Popescu s-a mutat în Runcu împreună cu familia sa odată cu dezvoltarea businessului. ”Ne place foarte mult, copiii sunt foarte fericiţi, agitaţia şi traficul aglomerat nu-mi lipsesc; în schimb teatrul, filmul, evenimentele culturale din Capitală, da.“

    În 2016, primul an de funcţionare a Centrului de Echitaţie Potcoava, acesta a ajuns la un grad de ocupare de 41,5%, generând o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro. Previziunile lui Popescu sunt optimiste şi pentru anul în curs: antreprenorul se aşteaptă ca în 2017 centrul să ajungă la un grad de ocupare cuprins între 70 şi 85% şi o cifră de afaceri dublă faţă de anul anterior. 14 angajaţi permanenţi lucrează în prezent la Potcoava, iar peste vară antreprenorul mai angajează încă patru-cinci persoane.

     

    CITITI AICI CONTINUAREA MATERIALULUI

  • Noul Paradis Românesc. Staţiunea din munţi cu plaje artificiale la 900 de metri altitudine care a fost numita „Marea de la Munte” – GALERIE FOTO

    Mai ştiţi povestea cu „Munţii noştri aur poartă”?! Se pare că, mai nou, munţii noştri au şi… plaje. Mare şi munte în acelaşi loc, varianta ideală pentru o destinaţie de vacanţă pe care turiştii o aleg în număr tot mai mare.Un astfel de loc există în judeţul Bistriţa-Năsăud, situat la 900 de metri altitudine, unde turiştii pot sta la plajă pe şezlong, sau fac o baie în apă răcoroasă, în timp ce admiră crestele munţilor.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    “Îţi găseşti liniştea”, a declarat un turist. “Mie îmi place mai mult aici decât la mare. După două săptămâni vii încărcat negativ de la mare. Vin aici 2 zile şi îmi încarc bateriile”.

    Este vorba despre staţiunea Colibiţa, o destinaţie vizitată tot mai des chiar şi românii stabiliţi în străinătate.

    „Din Germania venim. Şi tot venim o dată pe an în perioada concediului la munte pentru că-i mai plăcut ca-n Austria sau în alte părţi”, a povestit un alt turist.

    Proprietarii pensiunilor din Colibiţa au amenajat chiar şi plaje artificiale la marginea lacului. Astfel, turiştii pot sta sub umbrele, pe nisip şi pot admira munţi în linişte. O noapte de cazare costa între 70 de lei într-o cameră obişnuită, şi 100 de euro într-un bungalow de lux, iar şezlongul este gratuit.

    Cititi mai multe pe www.one.ro
     

     

     

  • Cum a reuşit un om care a renunţat la tot şi s-a retras în munţi să intre în politică şi să deţină un business de miliarde de dolari

    În 2002, atunci când un post TV religios a anunţat lansarea unui nou program de yoga, Ramdev – la acea vreme un simplu instructor – a participat la o serie de audiţii pentru a obţine postul de prezentator. Nu a fost ales, aşa că a cumpărat 20 de minute de emisie pe un post concurent, aducând audienţe uriaşe şi primind donaţii care să îi acopere toate costurile. După câteva zile, el a fost angajat ca gazdă a unui show matinal.

    Povestea lui este a unui instructor de yoga ajuns superstar cu o avere de miliarde.

    Momentul a fost ideal ales, pentru că în perioada 2001-2017 numărul gospodăriilor din India ce deţineau televizor s-a dublat. Milioane de indieni din clasa mijlocie şi cea de jos, care nu avuseseră timp sau bani să practice yoga, au început să urmărească emisiunea sa.

    În timpul programului, Ramdev a început să vorbească despre bolile din India, argumentând că acestea ar fi generate de produsele străine, pe care le-a numit ”otrăvitoare“; el a promis că va restaura sănătatea oamenilor prin ”ştiinţa tradiţională practicată de strămoşi“. Un stat în care toată lumea practică yoga, spunea el, ar fi un stat lipsit de boli sau păcate. A mers mai departe, transmiţând celor care îl urmăreau că practicarea yoga poate trata cancerul sau SIDA. ”Principalul scop este redarea prestigiului Indiei şi identităţii indiene în jurul lumii“, declara el în 2014. Emisiunea sa a devenit, în doar câţiva ani, una dintre cele mai eficiente metode de promovare din Asia.

    Baba Ramdev a declarat în trecut că priveşte lumea ”ştiinţific, secular şi universal“, dar şi-a exprimat şi convingerea că yoga poate vindeca homosexualitatea sau că oamenii care nu cântă imnul naţional ar trebui decapitaţi. Se promovează prin meciuri televizate de wrestling şi încearcă să blocheze apariţia oricăror materiale care l-ar pune într-o lumină proastă  un bun exemplu fiind cartea ”Godman to Tycoon“, care evidenţia anumite trăsături negative de caracter şi pe care Ramdev a blocat-o în urma unui proces.

    Semnele de întrebare asupra sa au început să apară în 2010, atunci când Ramdev a luat o decizie controversată. |n vreme ce compania sa dezvolta tot mai multe produse, el a ales să îşi încerce norocul în politică.

    Congresul Naţional Indian, partidul ce domina scena politică indiană, era marcat de scandaluri; votanţii aveau nevoie de o faţă nouă, iar profilul lui Ramdev se plia perfect. Prin urmare, fostul instructor de yoga şi-a lansat propriul partid în 2010, promovând o platformă electorală care aducea în discuţie soluţii extreme precum pedeapsa cu moartea pentru actele de corupţie. Alături de activistul Rajuv Dixit, Ramdev a început să câştige simpatia unui număr tot mai mare de alegători; imaginea sa trecea însă pe locul doi, eclipsată de popularitatea de care se bucura Dixit.

    Câteva luni mai târziu, aliatul său se stingea din viaţă la vârsta de 43 de ani; poliţia nu a investigat niciodată cauzele. La jumătatea anului următor, pe 4 iunie 2011, Baba Ramdev a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva corupţiei. Peste 40.000 de oameni au venit să îl vadă, iar guvernul a intervenit în forţă pentru a evita formarea unei mişcări revoluţionare. Lucrurile au degenerat, o persoană fiind ucisă în timpul încăierării, aşa că Ramdev s-a deghizat în haine de femeie pentru a scăpa.

    Imaginea a făcut înconjurul Indiei şi a pus punct carierei sale în politică; Ramdev s-a întors la Patanjali Ayurved, transformând-o într-una dintre cele mai importante companii din India.

    ŞTIINŢĂ TRANSFORMATĂ ÎN PRODUS. Ramdev a spus, în mai multe rânduri, că misiunea sa este de a vinde produse bazate pe ayurveda, o practică indiană străveche. Medicina ayurvedică este unul dintre cele mai vechi sisteme medicale din lume, având originea în India în urmă cu peste 3.000 de ani. Conceptele legate de sănătate sau boli promovează folosirea plantelor, urmarea unor diete speciale sau alte practici speciale. Autorităţile din India precum şi alte instituţii din lumea întreagă susţin cercetările asupra ayurvedei, cu toate că acest sistem nu este considerat a fi unul convenţional. |n România, termenul ayurveda a fost de multe ori înlocuit cu sintagma ”terapie alternativă“.

    Produsele pe care le vinde Ramdev acoperă o gamă uriaşă de nevoi: de la pastă de dinţi sau săpun la produse de curăţat podeaua. Din 2012 până în prezent, cifra de afaceri a Patanjali Ayurved a crescut de 20 de ori, de la 69 de milioane la 1,6 miliarde de dolari. Este compania indiană din sectorul FMCG cu cea mai mare creştere, iar Baba Ramdev e încrezător că va depăşi, în 2019, veniturile unor multinaţionale precum Nestlé sau Unilever.

    Legal, situaţia e una destul de complicată, după cum remarcă cei de la Bloomberg: Patanjali e un brand omniprezent în India şi chiar dacă toată lumea se referă la ”compania lui Ramdev“, acesta nu are niciun rol de conducere. Nu ar avea dreptul moral, ca pustnic, să profite de pe urma unei companii. Patanjali Ayurved îl numeşte un ambasador, iar el declară că averea sa este zero.

    ”Dacă ar trebui să alegi cinci indieni extraordinari, oameni care au schimbat lumea, Ramdev ar fi unul dintre ei“, le-a spus celor de la Bloomberg Chiki Sarkar, director al editurii Juggernaut Books din New Delhi. Cu toate acestea, despre Ramdev se ştiu foarte puţine lucruri; vârsta sa, spre exemplu, nu este cunoscută  mai multe publicaţii au presupus că ar avea în jur de 50 de ani.

    Patanjali Ayurved vrea să deţină un segment cât mai mare şi din vânzările online, trimiţând produsele ”de la Hardiwar la Har Dwar“ (din Hardiwar, oraşul ce găzduieşte sediul principal, la fiecare uşă). Astfel, dincolo de propriul site, Patanjali a început să comercializeze propriile produse prin intermediul unor platforme precum Amazon India, Flipkart, Paytm sau Grofers. ”Credem că parteneriatele cu aceste platforme vor duce produsele noastre la un număr mai mare de oameni, în special în zonele urbane“, a declarat Ramdev celor de la Livemint.com. Iar datele par să îi dea dreptate: un raport realizat de Boston Consulting Group în septembrie estimează că 40% din toate produsele FMCG din India se vor vinde online în 2020, valoarea pieţei ridicându-se la peste 5 miliarde de dolari.

    Creşterea vânzărilor online nu va avea însă un efect negativ asupra canalelor tradiţionale, crede Baba Ramdev, care spune că se va concentra şi pe creşterea canalelor de distribuţie offline. Prin ambele canale, maestrul yoga speră să preia 1 milion de comenzi în fiecare zi. |n prezent, Patanjali îşi comercializează produsele în 5.000 de magazine şi peste 2 milioane de outleturi din India.

    Deşi modelul susţinut de Baba Ramdev implică ideea de a nu lucra cu multinaţionale, acest lucru s-ar putea schimba foarte curând: gigantul Louis Vuitton vrea să intre în acţionariatul Patanjali Ayurved.

    Potrivit celor de la Economic Times, Ravi Thakran, partener în cadrul companiei L Catterton Asia, a declarat că i-ar face plăcere să lucreze alături de Baba Ramdev în condiţiile în care ar găsi un model de business satisfăcător pentru ambele părţi; L Catterton e un fond de investiţii privat, deţinut parţial de LVMH (grupul ce deţine Louis Vuitton). Thakran a declarat pentru cei de la Business Today că ar fi dispus să investească până la 500 de milioane de dolari  jumătate din suma destinată investiţiilor în Asia  având în vedere expansiunea rapidă a companiei conduse de Baba Ramdev.

    Creşterea fenomenală a companiei Patanjali a fost observată, evident, şi de competitorii acesteia. Unul dintre efecte a fost repoziţionarea celor mai multe produse din gama ayurveda, dar niciuna dintre companiile concurente nu pare încă să ameninţe poziţia de forţă pe care se află Patanjali.

    Cele mai recente probleme ale lui Baba Ramdev au început la jumătatea lunii februarie, odată cu lansarea unei emisiuni despre viaţa sa. După ce Discovery Communications India a difuzat primul episod, pe 11 februarie, Ramdev a devenit ţinta atacurilor pe social media.

    Prima parte a seriei prezintă lupta pe care a dus-o tânărul Ramdev în căutarea spiritualităţii şi obstacolele pe care a trebuit să le depăşească. Episodul începe cu momentul în care Ramdev sare peste un cordon de securitate şi atinge statuia zeului Krishna, moment perceput ca un act de sfidare la adresa zeului; maestrul din templu spune că băiatul trebuie pedepsit, aşa că Baba Ramdev e legat de un copac în vreme ce restul celor prezenţi aruncă cu noroi înspre el. Maestrul îi permite în cele din urmă să plece, nu înainte de a-i spune că actul său a adus un blestem asupra celor dragi.

    E de înţeles de ce prima parte din povestea vieţii lui Ramdev nu a fost bine primită, în special de către indienii tradiţionalişti care l-au acuzat pe Ramdev că a exagerat în mod voit întâmplările pentru a atrage simpatia publicului.

    Chiar dacă oamenii de rând încep să îşi piardă încrederea în Baba Ramdev, afacerile par să meargă mai bine ca niciodată. Atât sediul principal al Patanjali Ayurved, cât şi principala unitate de producţie se află în Hardiwar, dar compania mai are o fabrică şi în Nepal; de acolo provin, de altfel, majoritatea plantelor prelucrate.

    HSBC a evaluat compania la 460 de milioane de dolari, iar veniturile în 2017 s-au ridicat la aproape 800 de milioane de dolari. Cel mai impresionant este însă numărul angajaţilor, care se ridică la peste 300.000.
     

  • „Bun venit în Bulgaria, naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume”

    Pe Stoian Evtimov nu tunica tradiţională de lână îl face neobişnuit, ci faptul că are până în 40 de ani, adică este tânăr, şi trăieşte la sat. „Toţi prietenii mei cu care am crescut aici sunt de mult plecaţi“, spune el melancolic. Ca mulţi alţi tineri bulgari, prietenii din copilărie ai lui Stoian s-au mutat la oraş, care pe unde a găsit de muncă. Însă Stoian are ce munci în Peştera, un sat de munte, şi se consideră norocos. Conduce un grup de interpreţi de muzică populară şi organizează un festival anual de muzică în încercarea de a revigora muzica tradiţională şi traiul la sat.

    În Peştera există totuşi locuitori. Zeci de sate zac în paragină, părăsite total sau semipărăsite, în zonele sărace şi depopulate ale Bulgariei, mai ales în nord. Depopularea este cruntă acolo. Cine se abate cu maşina de la drumurile tradiţionale spre strălucitoarele staţiuni litorale, cum sunt Nisipurile de Aur sau Balcic, sau spre munţii uriaşi şi minunaţi, poate rătăci ore întregi prin zeci de kilometri de drumuri pustii şi revendicate de natură. Vulpile şi iepurii abia dacă mai animă peisajul. Nu se pune problema de vreun om sau animal domestic. Maşinile în trecere sunt rare.

    „Bun venit în Bulgaria, naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume”, este titlul unui reportaj cuprinzător realizat de The Irish Times despre viaţa în cea mai săracă ţară din UE. La începutul acestui an capitala Sofia le-a oferit localnicilor şi vizitatorilor un spectacol uluitor de bogăţie din vremuri străvechi şi moderne. Galeria naţională a ţării, adăpostită într-un fost palat regal elegant, a arătat lumii 62 de comori strălucitoare, datând din anii 1.000 Î.Hr., într-o expoziţie numită „Lâna de aur. Aventurile argonauţilor“.

    Expoziţia a inclus 16 exponate prezentate pentru prima dată publicului. Până acum, acestea au stat ascunse în depozitele bine păzite ale Fundaţiei Tracia, o creaţie a omului de afaceri multimilionar Vassil Bojkov. Expoziţia a adus o strălucire culturală preşedinţiei bulgare, prin rotaţie, de şase luni a UE şi poate şi puţină strălucire reputaţiei lui Bojkov. Înfiinţată în 2004, Fundaţia Tracia spune că finanţează cercetările şi îmbunătăţeşte accesul la muzee şi protecţia patrimoniului cultural, în timp ce are grijă de colecţia fondatorului său de peste 3.000 de artefacte preţioase.

    Despre Bojkov se spune că ar fi cel mai bogat om din Bulgaria, cu un imperiu care cuprinde de la construcţii la afaceri cu jocuri de noroc şi pe care le-a construit în timpul tranziţiei haotice, cu episoade sângeroase, a naţiunii sale din comunism spre capitalism în anii 1990. Cu Fundaţia Tracia, probabil că magnatul, poreclit „Craniul“, încearcă să dea ceva înapoi ţării cu cele mai mari inegalităţi din UE. O ţară săracă, dar plină de comori şi istorie.

    La aproximativ 11 ani de la aderarea Bulgariei la UE – care a adus speranţa unei creşteri mai rapide a prosperităţii, a unei democraţii mai solide şi a unei justiţii sociale mai cuprinzătoare – datele de la Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, oferă o lectură sumbră.
    Bulgaria are cel mai mic salariu mediu din UE, de 575 de euro pe lună, cel mai mic salariu minim, de 260 de euro pe lună, şi cea mai mică pensie medie, de 190 de euro.

    Mai mult de 40% dintre bulgari sunt acum expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale – nivel de două ori mai mare decât în Germania, cea mai mare economie europeană, dar nu şi cea mai bogată. Apoi, în timp ce într-un top al veniturilor în medie prima cincime din populaţia statelor membre ale UE câştigă de 5,2 ori mai mult decât ultima cincime, în Bulgaria raportul între veniturile păturii de sus şi cele ale păturii de jos este de 8, fără a fi luate în considerare averile nedeclarate.

    „Sunt trei realităţi bulgare“, spune Daniel Kaddik, directorul din Sofia al Fundaţiei Friedrich Naumann. „Oamenii cu un salariu mediu nu trăiesc bine aici, unde preţurile alimentelor, energiei şi ale altor lucruri sunt comparabile cu cele din ţări mai bogate din Europa.”
    Apoi, există o clasă mijlocie relativ mică, care are propria bulă, lucrează în start-up-uri noi sau pentru multinaţionale şi trăieşte în cartiere din Sofia comparabile cu, spre exemplu, unele zone din Berlin.

    „Există şi clasa superioară, care este detaşată de toţi şi de toate. Au maşini foarte scumpe şi frecventează cluburi selecte, cu clientelă restrânsă. Există adesea suprapuneri cu afaceri dubioase.“

    Contrastele din societate se văd la drumul mare. „Am locuit în Berlin şi nu am văzut niciodată un Maybach“, povesteşte Kaddik. „În Sofia am văzut deja trei.“ Maybach este o maşină scumpă, impunătoare,  preferată de oamenii de afaceri care ţin să-şi etaleze bogăţia. La începutul lunii noiembrie, mii de cetăţeni au ieşit în stradă să protesteze contra scumpirii carburanţilor şi a creşterii taxelor pentru autovehiculele vechi şi poluante. Scumpirile îi lovesc mai ales pe şoferii cu cele mai mici venituri. De asemenea, creşterea preţurilor carburanţilor duce la scumpiri în lanţ în toată economia. Protestatarii au blocat drumuri principale, inclusiv unul care duce spre Grecia.

    Pentru că Bulgaria este cea mai săracă economie din UE, scumpirile şi creşterile de taxe sunt o problemă delicată. The Balkan Insight scrie că actualele proteste amintesc de nemulţumirea generală din 2013, care a dus în cele din urmă la căderea guvernului de atunci. Economia creşte, cu aproximativ 3,5%, însă Banca Mondială apreciază că PIB-ul trebuie să se extindă „cu cel puţin 4% pe an în următorii 25 de ani pentru ca Bulgaria să ajungă la nivelul mediu al veniturilor din UE şi astfel să sporească prosperitatea comună“.

    Bulgaria conduce în UE atunci când vine vorba de un indicator incomod  prevalenţa corupţiei şi a mitei. Acestea fac greutăţi economiei, sperie investitorii străini şi ţin oamenii săraci. Investiţiile străine directe (ISD) s-au situat în primele opt luni ale acestui an la 230,5 milioane de euro, echivalentul a 0,4% din PIB, potrivit statisticii băncii centrale. În aceeaşi perioadă a anului trecut, ISD-urile au fost de 812 milioane euro, scrie Sofia Globe. Aceasta înseamnă o scădere de peste 71%.

    În august, preşedintele executiv al Asociaţiei Industriale Bulgare, Radosvet Radev, avertiza: „Colapsul investiţiilor străine este total” şi economia se hrăneşte preponderent cu remiterile trimise acasă de bulgarii care muncesc în străinătate.

    Bulgaria este catalogată ca fiind cea mai coruptă ţară din UE. Acest lucru o arată cel mai recent indicator al Transparency International, conform căruia naţiunea est-europeană se clasează pe locul 71, alături de Africa de Sud şi Vanuatu. O situaţie la fel de îngrijorătoare o arată un sondaj realizat de UE care a constatat anul trecut că doar un sfert dintre bulgari ar avea încredere în poliţie pentru a se ocupa cu cazurile de corupţie, iar poliţiştii şi ofiţerii vamali sunt consideraţi funcţionarii publici cu cea mai mare probabilitate să ia mită.

    Parlamentul European estimează că în Bulgaria corupţia costă în fiecare an echivalentul a aproximativ 15% din Produsul Intern Brut (PIB) şi atinge fiecare aspect al vieţii – de la licitaţii trucate, contracte opace şi mită negociată în contracte de milioane de euro la tradiţionalele „atenţii” date sau plătite de cetăţenii de rând pentru a-şi netezi calea prin sistemele de sănătate şi educaţie ale ţării şi prin birocraţia bizantină.

    Toate aceste tranzacţii făcute pe sub mână, mari şi mici, alimentează o economie gri pe care Fondul Monetar Internaţional (FMI) a estimat-o anul trecut la echivalentul a 29,6% din PIB-ul ţării. Este cel mai mare nivel din UE. Rezultatul este un ciclu debilitant de evaziuni fiscale şi ieşiri de capital, venituri mai mici pentru guvern, servicii substandard pentru public şi un sentiment de nedreptate şi neîncredere faţă de funcţionari şi instituţiile de stat.

    Un sondaj realizat de UE anul trecut a constatat că, pentru obţinerea succesului în viaţă, de două ori mai mulţi bulgari decât media europeană cred că „cunoaşterea oamenilor potriviţi“ are o importanţă mai mare decât o educaţie bună. Sentimentul că jocul poate fi măsluit în favoarea celor care au pile şi că nu se poate scăpa de sărăcie şi-a pus adânc amprenta asupra demografiei bulgare – tinerii pleacă, cuplurile au mai puţini copii şi populaţia se prăbuşeşte rapid.

    Un studiu al ONU a găsit că Bulgaria este naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Populaţia actuală, de 7 milioane de locuitori, este aşteptată să scadă la 5,4 milioane de locuitori în 2050 şi la 3,9 milioane până la sfârşitul secolului. Bulgaria a pierdut deja aproape 2 milioane de oameni faţă de vârful de aproape 9 milioane atins în 1989. Bulgaria are cea mai mare rată a mortalităţii din UE şi una dintre cele mai scăzute rate ale natalităţii. În acest context, sutele de mii de muncitori plecaţi să muncească sau să locuiască în străinătate lasă ţara cu o populaţie îmbătrânită, cu o forţă de muncă slab calificată, cu deficit de cadre în şcoli, sănătate şi alte sectoare importante pentru dezvoltarea viitoare şi cu o finanţare deficitară a sănătaţii şi pensiilor.

    „Acum sunt locuri în care nu există un doctor pe o rază de 50 km. Trebuie să aduci hârtie igienică de acasă dacă ajungi la spital şi alte astfel de lucruri. Este un mediu în care mulţi oameni nu mai vor să trăiască”, spune Kaddik. În timp ce tinerii talentaţi şi cu pregătire profesională bună pleacă de acasă în căutarea unor salarii mai mari, a condiţiilor mai bune de lucru şi a unui mediu mai puţin corupt, mulţi bulgari nici măcar nu mai aşteaptă până după absolvire pentru a începe să-şi caute în străinătate oportunităţi pentru un trai mai bun.

    Aproximativ 17% dintre studenţii bulgari au mers la o universitate străină anul trecut, iar unele dintre universităţile de top din ţară încearcă acum să umple sute de locuri goale pentru noul an de studii.

    Protestele de la începutul lunii noiembrie sunt ceva rar în peisajul social al Bulgariei, apreciază Nicolas Tenzer, preşedintele Centrului pentru Studii şi Cercetare pentru Decizii Politice (Cerap) din Paris. Iar acest lucru se datorează tot corupţiei şi lipsei de transparenţă.

    Parlamentul a discutat recent un proiect de lege elaborat de controversatul mogul media Delian Peevski care ar trebui să facă media mai transparentă, însă normele propuse nu prevăd informarea privind împrumuturile, veniturile din publicitate şi fondurile indirecte de la UE, în ciuda faptului că aceste tipuri de finanţare sunt principalele surse de corupţie şi influenţă în sector. Acest peisaj mediatic opac este unul dintre motivele pentru care, spre deosebire de România, Polonia sau Ungaria, cetăţenii bulgari ies rareori pe străzi pentru a se opune sistemului de justiţie defectuos, corupţiei permanente sau influenţei puterilor străine asupra politicii interne.

    Nici în sistemul financiar situaţia nu este mai clară. A patra bancă în funcţie de mărime s-a prăbuşit în 2014.

    În august, 200.000 de bulgari şi-au pierdut peste noapte asigurările auto obligatorii după ce compania de asigurări cipriotă Olympic Inssurance a dat faliment. Reuters scria atunci că procurorul-şef al Bulgariei a cerut deschiderea unei investigaţii privind calitatea supravegherii companiei de asigurări de către comisia de supraveghere financiară a ţării.

  • Efectele războiului comercial: Munţi de cereale putrezesc pe câmp în Statele Unite din lipsa cumpărătorilor chinezi

    Pentru fermierul din Louisiana Richard Fontenot şi vecinii săi soluţia a fost una costisitoare: au lăsat culturile să putrezească pe câmp. Fontenot a arat mai mult de jumătate din cultura sa de soia, lăsând în pământ o recoltă în valoare de peste 300.000 de dolari.
     
    Cultura de soia a fost afectată de vreme rea, iar ploile din perioada recoltării au înrăutăţit situaţia. În mod normal fermierul ar fi putut să adăpostească bolabele de soia într-un siloz local, gestionat de un comerciant internaţional de produse agricole, dar în acest an comercianţii nu au mai cumpărat recolte prea afectate, iar silozul era deja plin.
     
    Situaţia se repetă peste tot în Statele Unite, fermierii arând culturile şi lăsându-le să putrezească în pământ, în speranţa unor preţuri mai bune anul viitor. Acesta este unul dintre rezultatele conflictului comercial cu China, care a afectat exporturile şi a umplut depozitele cu cereale.
     
    În Louisiana, 15% din oleaginoase au fost lăsate pe câmp, conform datelor analizate de Louisiana State University. Culturile merg la gunoi în Mississippi şi Arkansas. Grămezi de cereale, acoperite de zăpadă, stau pe pământul gol în Dakota de Nord şi de Sud. Iar în Illinois şi Indiana, unii fermieri se luptă să protejeze silozurile de animale.
     
    Agricultorii din SUA au plantat 89,1 milioane de acri (36 de milioane de hectare) cu soia în acest an, a doua cea mai mare cultură, mizând pe cererea în creştere a Chinei, care oferea randamente mai bune decât alte culturi.
     
  • ALERTĂ ANM: Cod GALBEN de ceaţă şi de vânt pentru 10 judeţe din ţară. La munte e aşteptată ninsoare

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ceaţă şi vânt, până la ora 11:00 pentru următoarele judeţe: Mededinţi, Olt, Gorj, Ialomiţa, Prahova, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Braşov, Covasna, Caraş Severin (ora 15:00).

    Potrivit ANM, se vor semnala ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 metri şi izolat sub 50 metri şi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 65-75 km/h. În unele zone va fi ploaie în cele joase şi lapoviţă şi ninsoare la munte.
     
    De asemenea, în unele judeţe vor fi depuneri de polei din ploaie slabă sau burniţă.
     
  • Insula paradisiacă din Europa unde găseşti ceva de făcut în orice perioada a anului. Mii de români au ajuns deja acolo

    Sardinia, insula italiană situată în Marea Mediterană, între Corsica (Franţa) şi Africa (Algeria şi Tunisia), este o destinaţie luxoasă pentru vacanţele la mare, dar şi una completă pentru ceea ce înseamnă agroturism – de la stâne şi ferme ale localnicilor la crame moderne de vin şi festivaluri tradiţionale. Astfel, Sardinia poate fi aleasă ca destinaţie de vacanţă nu doar pe timpul sezonului primăvară-vară, ci şi toamna, când activităţile turistice se pot îmbina perfect între mare şi munte, în condiţiile în care temperatura ajunge până la peste 20 de grade până înspre finalul lunii octombrie.

    Sardinia se întinde pe 24.000 km pătraţi, zona cu cele mai multe atracţii pentru turişti fiind partea centrală şi de nord, partea sudică fiind mai mult zonă industrială. Insula îmbină peisajele date de interioarele de granit cu gastronomia specifică zonei mediteraneene – peşte şi fructe de mare –, cu istoria ţinuturilor sarzilor – de la vestigii ale culturii nuraghi, culturilor cartagineze şi romane la influenţele barocului spaniol, alături de zona rurală, o oază de linişte neatinsă de agitaţia şi stresul zilnic de pe continent.   

    Din Bucureşti se poate ajunge prin zbor direct în Alghero, capitala insulei, situată în partea de nord-vest. Turiştii pot opta pentru plimbări în centrul vechi al oraşului – cetatea Alghero, în port, de unde se poata explora cu barca întreaga zonă de coastă, sau pe străduţele înguste cu biserici medievale şi magazine tradiţionale pentru bijuteriile din coralul special din acea zonă.

    Aeroportul Alghero a fost refăcut şi extins în urma unei investiţii de 18 milioane de euro, din care 60% provin din fonduri europene. Astfel, acum, aeroportul din Alghero găzduieşte zboruri din peste 52 de destinaţii europene.

    „Alghero este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă”, potrivit lui Stefano Iervolino, fondatorul şi CEO-ul agenţiei online de turism Fly Go. Aceasta are sedii în România, Italia şi Spania, cifra de afaceri pentru anul în curs fiind estimată la 50 milioane de euro. 

    Din Alghero se poate ajunge cu uşurinţă, în circa 15-20 minute, la una dintre locaţiile agroturistice pentru a vedea cum se prepară diferite brânzeturi tradiţionale sau pastele tradiţionale din Sardinia, fregola, şi a degusta totodată o serie din preparatele locale în cadrul unei cine – de la măsline, brânzeturi şi mezeluri la paste şi berbecuţ la proţap. Unul dintre aceste locuri este ferma agroturistică Sa Mandra (regiunea Nurra), unde totul este păstrat conform tradiţiei şi decorat pitoresc.

    „Cum Alghero este în topul destinaţiilor de city break în această toamnă pentru români, turiştii pot experimenta Sardinia agroturistică în cadrul unui complex de poveste în imediata apropiere a oraşului, în regiunea Nurra, Azienda Agrituristica Sa Mandra – fermă, restaurant şi spaţii de cazare. Sa Mandra este un business de familie, dar, mai întâi de toate, o fermă: hectare de câmpuri de cereale cultivate ecologic, plantaţii de măslini, turme de oi, herghelii de cai, măgari şi porci, crescătorie de pui”, a explicat Iervolino.

    În afară de experienţa culinară autentică pe care turiştii o pot avea la ferma Sa Mandra, aceştia pot admira totodată şi un adevărat muzeu al tradiţiei locale, proprietarii fiind pasionaţi de istoria sardă şi obiectele realizate de meşteşugarii locali.

    „Turiştii sunt invitaţi ca înainte să se aşeze la masă sau să se cazeze, să rătăcească pe aleile Sa Mandra şi în sălile de expoziţie, unde vor face un pas înapoi în timp şi vor lua contact cu obiecte ce spun istoria sutelor de secole trecute. În cei 30 de ani de la deschiderea unităţii, Sa Mandra a adunat sute de piese originale: unelte folosite de fermieri în stâne şi de gospodine, dar şi covoare, ceramică, cuţite, mobilier, creaţii ale artizanilor locali.”

    Plaje ca în insulele paradisiace din Asia

    Pornind din Alghero înspre partea de nord, se pot vizita o serie de locuri cu peisaje ce îţi taie respiraţia, cum ar fi parcul regional Porto Conte şi Castelsardo. Continuând drumul spre nordul insulei, se ajunge în zona Costa Smeralda (Baja Sardinia – Porto Cervo), una dintre cele mai scumpe zone din Sardinia, unde au case cu vedere la mare designeri vestimentari renumiţi precum Armani. Această zonă luxoasă are de oferit unele dintre cele mai frumoase plaje din Marea Mediterană, arhipelagul La Maddalena fiind în imediată apropiere. Acesta poate fi vizitat într-o zi cu croazierele care opresc la mai multe plaje de pe insulele arhipegului, cum ar fi La Spargia, La Maddalena sau Santa Maria. De asemenea, se trece şi pe lângă plaja roz din arhipelag – Spiaggia Rosa, de pe insula Budelli, care nu se poate vizita decât în condiţii speciale, fiind protejată în cadrul parcului naţional La Maddalena. Nisipul de culoare roz este dat de scoicile şi coralul de culoare roşie care împânzesc plaja.

    La scurtă distanţă cu maşina de Baja Sardinia se poate ajunge la una dintre cramele moderne din Sardinia – Surrau, care a câştigat o serie de premii pentru vinurile sale roşii şi albe, cum ar fi cel mai bun vin roşu din Italia în 2017, potrivit revistei italiene de specialitate Gambero Rosso, şi premiul festivalului de vin din Potro Cervo pentru cel mai bun vin alb (Sciala).

    Pe lângă plajele desprinse din paradis din zona de nord a insulei, unde un sejur de 7 nopţi cu demipensiune în Baja Sardinia la un hotel de 4 stele ajunge la aproape 1.200 de euro pentru o persoană, turiştii pot vizita şi zona de munte din Sardinia, unde se pot face o serie de excursii şi incursiuni în tradiţiile păstrate de sute de ani de localnici.

    „Sardinia nu este numai pentru mare, ci şi pentru munte. Poţi veni atât vara, cât şi iarna să vizitezi insula”, a punctat reprezentantul unui lanţ de patru hoteluri din zona Baja Sardinia, Porto Cervo.

    „Noi colaborăm şi cu alte câteva hoteluri din zona de munte a Sardiniei, care sunt deschise pe tot parcursul anului”, a adăugat ea, menţionând că au în total 25 de propuneri diferite pentru turiştii care vor să viziteze insula, printre care şi retreaturi de yoga, agroturism, trasee montane, festivaluri, croaziere şi o serie de activităţi şi sporturi de apă.

    Barbagia, experienţa autentică din zona de munte a insulei

    Pentru a trăi adevărata experienţă rurală din Sardinia, trebuie vizitată zona Barbagia din inima insulei, unde se pot face excursii pe munte şi se pot vizita stânele autentice ale localnicilor, care păstrează metode de producţie din tată-n fiu, agricultura fiind sustenabilă.

    „Sardinia este o minunăţie rurală, lucru pe care localnicii doresc să îl arate tuturor turiştilor. Dacă timpul le permite, le recomandăm vizitatorilor să se aventureze în inima insulei, în zona Barbagia – o regiune montană, sălbatică şi fascinantă, un teritoriu ce merită descoperit în mai multe zile, pentru că obiceiurile şi tradiţiile sarde sunt menţinute la tot pasul. În Barbagia, turismul este fără doar şi poate sustenabil, sarzii fiind deosebit de atenţi cu natura. În această perioadă a anului – din septembrie până în decembrie – are loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri, Toamnă în Barbagia, ce se desfăşoară în satele din Barbagia – fiecare săptămână este dedicată unui sat – şi atrage anual turişti din întreaga lume. Fiecare etapă a festivalului este unică şi irepetabilă. Fiecare sat îşi prezintă cultura şi tradiţiile specifice, produsele locale, de la brânzeturi până la carne, gemuri, murături, carne de miel sau carne de porc, paste proaspete, dulciuri, lichioruri şi vinuri, toate home-made şi după reţete tradiţionale”, a menţionat fondatorul Fly Go.

    În aceeaşi regiune, turiştii au la posibilitatea să viziteze oraşul pitoresc Orgosolo, renumit pentru desenele sale murale de pe străzi.
    În primele nouă luni ale acestui an, Sardinia a atras peste 3,6 milioane de turişti, dintre care 1,8 milioane sunt din afara Italiei. Dintre aceştia, circa 10.000 sunt români.

  • Codrin Ştefănescu: Mapa lui Lazăr, motivul amânării CEx. O să fie scandalul cât Munţii Carpaţi

    „Este o amânare strategică. Nu este legată nici de zvonurile false privind tensiunile din coaliţie, nici de aşa-zişii pucişti din interiorul partidului. În coaliţie lucrurile stau excepţional şi asta a confirmat şi dl Călin Popescu Tăriceanu şi noi în ultimele 24 de ore. În interiorul partidului vom discuta lucrurile organizat, cu tact şi cu capacul pe oală, aşa cum face PSD-ul dintotdeauna. Sunt finalizate evaluările legate de activitatea ministerelor în concordanţă cu programul de guvernare. E doar o amânare de o săptămână, mai ales că suntem în mijlocul unui scandal incredibil de mare în ceea ce priveşte mapa profesională a Procurorului General şi dezvăluirile făcute de ministrul Justiţiei în momentul revocării. Ne-am gândit că nu trebuie să monopolizăm atenţia opiniei publice în aceste momente şi că putem amâna pentru o săptămâna şedinţa CEx în care vom analiza remanierea Guvernului”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

    Social-democratul a adăugat că urmează un scandal „cât Munţii Carpaţi” cu privire la dosarele preşedintelui Klaus Iohannis şi mapa profesională a Procurorului General, Augustin Lazăr.

    „Motivul amânării este că dl Tudorel Toader urmează să iasă cu documentul din mapa profesională şi o să fie scandalul cât Munţii Carpaţi. De şapte zile, Iohannis tace. Cioloş tace şi Prună nu-şi mai aduce aminte de nimic. Iar opinia publică este extrem de interesată de acest lucru, pentru că nouă ni s-a spus mereu că suntem un partid de penali, <ciuma roşie>, şi că preşedintele Iohannis nu a fost niciodată cercetat penal şi nu există niciun document în sensul ăsta, ca să aflăm că de fapt a fost cercetat în nouă dosare care au fost clasate pe vremea când dl Lazăr era şef acolo şi mai mult unul din ele, probabil mai complicat, a fost trecut şi în mapa lui profesională în momentul în care a candidat alături de Codruţ Olaru şi Oana Schmidt Hăineală pentru funcţia de Procuror General al România. Aceste aspecte care vor fi dezvăluite în public de către părţile implicate este un subiect extrem de important pentru români şi atunci am luat această hotărâre de a amâna discuţia noastră internă”, a indicat Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Codrin Ştefănescu: Mapa lui Lazăr, motivul amânării CEx. O să fie scandalul cât Munţii Carpaţi

    „Este o amânare strategică. Nu este legată nici de zvonurile false privind tensiunile din coaliţie, nici de aşa-zişii pucişti din interiorul partidului. În coaliţie lucrurile stau excepţional şi asta a confirmat şi dl Călin Popescu Tăriceanu şi noi în ultimele 24 de ore. În interiorul partidului vom discuta lucrurile organizat, cu tact şi cu capacul pe oală, aşa cum face PSD-ul dintotdeauna. Sunt finalizate evaluările legate de activitatea ministerelor în concordanţă cu programul de guvernare. E doar o amânare de o săptămână, mai ales că suntem în mijlocul unui scandal incredibil de mare în ceea ce priveşte mapa profesională a Procurorului General şi dezvăluirile făcute de ministrul Justiţiei în momentul revocării. Ne-am gândit că nu trebuie să monopolizăm atenţia opiniei publice în aceste momente şi că putem amâna pentru o săptămâna şedinţa CEx în care vom analiza remanierea Guvernului”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

    Social-democratul a adăugat că urmează un scandal „cât Munţii Carpaţi” cu privire la dosarele preşedintelui Klaus Iohannis şi mapa profesională a Procurorului General, Augustin Lazăr.

    „Motivul amânării este că dl Tudorel Toader urmează să iasă cu documentul din mapa profesională şi o să fie scandalul cât Munţii Carpaţi. De şapte zile, Iohannis tace. Cioloş tace şi Prună nu-şi mai aduce aminte de nimic. Iar opinia publică este extrem de interesată de acest lucru, pentru că nouă ni s-a spus mereu că suntem un partid de penali, <ciuma roşie>, şi că preşedintele Iohannis nu a fost niciodată cercetat penal şi nu există niciun document în sensul ăsta, ca să aflăm că de fapt a fost cercetat în nouă dosare care au fost clasate pe vremea când dl Lazăr era şef acolo şi mai mult unul din ele, probabil mai complicat, a fost trecut şi în mapa lui profesională în momentul în care a candidat alături de Codruţ Olaru şi Oana Schmidt Hăineală pentru funcţia de Procuror General al România. Aceste aspecte care vor fi dezvăluite în public de către părţile implicate este un subiect extrem de important pentru români şi atunci am luat această hotărâre de a amâna discuţia noastră internă”, a indicat Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Turkish delight

    Provincia Antalya a cucerit deja milioane de turişti din toată lumea, care nu mai contenesc să vină şi să revină pe litoralul turcesc, cu ape cristaline şi soare îmbietor chiar şi în octombrie. Dintre milioanele de vizitatori, 160.000 au fost anul acesta doar din România. Înainte de a ajunge însă pe plajă, câteva ore merită petrecute în oraşul vechi Antalya, străjuit de Poarta lui Hadrian, construcţie sub forma unui arc de triumf, ridicată în cinstea împăratului roman Hadrian, ca urmare a unei vizite ale sale în zonă în anul 130.

    Pe străduţele înguste, cu magazine înlănţuite de o parte şi de alta, din care răzbat mirosurile de ceai, de condimente şi de suc de rodie, se poate ajunge în portul vechi al oraşului, de unde se pot vedea, dintr-o singură privire, Marea Mediterană şi Munţii Taurus. O dată la câţiva paşi, dai peste locuri în care se vând sute de covoare tradiţionale turceşti, de toate dimensiunile şi culorile. Printre ele, îşi fac culcuş pisicile, obişnuite cu răsfăţul turiştilor care nu mai contenesc pe străzile înguste, cu piatră cubică.

    În oraş, comercianţii măsoară trecătorii din priviri şi îi ghicesc pe turişti. De fiecare dată când „simt” un grup de străini, scot din dotare toată artileria de cuvinte străine, de la engleză la franceză şi poloneză, şi ajung într-un final şi la limba română, din care au învăţat esenţialul:
    „Bună. Ce faci? Foame? Ciorbă de burtă?” Dacă îi ignori, nu insistă. Dacă zâmbeşti, răspund şi ei cu un surâs. Cu puţin noroc, poţi ajunge să negociezi cu negustorii de suveniruri. Cu şi mai mult noroc însă, poţi primi „cadou” un pahar de ceai fierbinte cu diferite arome. Turcii confirmă încă o dată că sunt maeştrii negocierii, astfel că nu ai cum să ieşi din magazinul lor fără să te fi târguit măcar pentru o liră turcească în minus, la care bucuroşi renunţă. Doar de dragul negocierii.

    La plecarea din oraşul vechi, nu e de ratat o oprire, fie şi de jumătate de oră, în portul Kemer Marina, unde apusul te lasă de-a dreptul fără cuvinte, privit printre iahturi şi bărci strânse laolaltă ca într-o colecţie. Portul este înţesat de restaurante şi bistrouri, de la mesele cărora ceaiul turcesc acompaniază armonios culorile soarelui risipit pe cer.

    La aproximativ o oră de mers cu maşina de la aeroportul din Antalya, îşi deschide porţile Tekirova, un orăşel din regiunea Kemer, înţesat de complexuri turistice destinate acelor turişti pentru care vacanţa se traduce printr-un singur concept: all inclusive.

    Sub această umbrelă, complexurile hoteliere devin adevărate minioraşe, cu tot ce i-ar trebui unui turist pe timpul unui sejur, de la coafor la magazine de haine sau de dulciuri tradiţionale turceşti, care transformă Antalya într-un tărâm al făgăduinţei.

    Güral este un astfel de loc. În provincia Antalya – care include şi oraşul cu acelaşi nume – există două complexuri cu numele Güral, unul în Tekirova şi un altul în Belek.

    Cele două Güral se află la a doua generaţie de proprietari, moştenitorii familiei cu acelaşi nume, ale cărei afaceri se învârt în principal în jurul producţiei şi al vânzării de obiecte din porţelan, ceramică, de cărămizi, cu investiţii şi în domeniul energiei. Businessul cu porţelanuri a fost fondat în 1989, iar câţiva ani mai târziu, proprietarii au intrat în posesia unor terenuri de câteva zeci de mii de metri pătraţi, pe care au construit ulterior mici „imperii” cu spaţii de cazare şi alte facilităţi.

    „Investiţia în cele două complexuri turistice a fost de peste 200 de milioane de euro. Doar în Güral din Belek s-au investit 50 de milioane pentru renovare în 2015. În cadrul celor două lucrează în medie 500 de oameni, iar în perioadele de vârf de sezon numărul ajunge şi la 800. În Tekirova, se investesc anual circa 400.000 de euro pentru întreţinere”, explică Levent Gültekin Toper, directorul general al Güral Premier Hotels & Resorts, compania care administrează cele două proiecte.

    Împreună, acestea au peste 1.200 de camere. Doar în complexul turistic din Tekirova lucrează 140 de oameni în bucătărie, de la chefi la ajutoare de bucătari, care pun la fiecare masă cantităţi industriale de preparate, atât tradiţionale, cât şi internaţionale. De la brânzeturi la mezeluri, de la musacale cu vinete la celebrul kebap, de la baclavale la rahat tăvălit prin nucă de cocos din belşug, aproape că nu există nimic din ce şi-ar putea dori un turist care să nu existe în meniu.

    „În complexurile noastre turistice,  fiecare găseşte ce vrea – linişte pentru cei care vor să se relaxeze, muzică şi spectacole pentru cei care vor să se distreze”, spune Levent Gültekin Toper. De altfel, în fiecare seară, în Güral Tekirova sunt programate spectacole, fie că sunt concerte cu muzică live şi focuri de artificii, fie că sunt baluri mascate sau seri tematice.

    În plus, marea e la doi paşi, astfel, în timp ce valurile line te îmbracă agale şi mirosul Mediteranei se împleteşte în firele de păr, munţii semeţi se înalţă în faţa ochilor.

    Românii sunt abia pe locul al optulea în rândul naţionalităţilor turiştilor care vin să-şi petreacă vacanţa la Güral. Le-o iau înainte turcii şi ruşii – cei mai numeroşi, dar şi turiştii din Lituania, Ucraina, Germania, Kazahstan şi Letonia. Cu toate acestea, în 2018, aproape 160.000 de români au mers pe litoralul turcesc, în condiţiile în care, în anii trecuţi, barometrul se oprea la circa 120.000, potrivit datelor agenţiei Paralela 45.

    Doar în Güral Tekirova în 2018 au mers 2.624 de turişti români, faţă de 1.492 anul trecut. Ce are Turcia şi nu are România?

    „Diferenţele constau în servicii. Turiştii care vin la noi au mai mers şi în Italia, Spania, Grecia, dar au spus că nu au găsit aceleaşi facilităţi. Nu am decis să facem o investiţie similară celor din Antalya şi în altă ţară, pentru că este foarte greu să faci aşa ceva în afara ţării tale”, spune directorul general al complexului turistic.

    Un sejur la Güral Tekirova ajunge să coste circa 3.500 de euro, în funcţie de facilităţi şi de tipul de cameră. Anul acesta, vremea a contribuit la businessul proprietarilor de spaţii de cazare din Antalya, în condiţiile în care la jumătatea lunii octombrie încă se putea face plajă la 25, uneori chiar aproape 30 de grade. Sezonul s-a închis pe 20 octombrie şi va fi redeschis în aprilie, iar pe timpul iernii cele două complexuri hoteliere Güral vor fi închise.

    Turismul este, de altfel, una dintre marile speranţe ale turcilor, după ce lira turcească s-a prăbuşit pe fondul unui cumul de factori, printre care tensiunile diplomatice cu Statele Unite ale Americii şi îngrijorarea investitorilor cu privire la o implicare tot mai mare a factorului politic turc în economie, mai precis a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.