Tag: mostenire

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Cum arată fiicele lui Pavel Bartoş: “Fetele au moştenit-o pe soţia mea la minte şi la frumuseţe”.

    “Fetele mele au o relaţie foarte bună cu muzica. În primul rând, iubesc muzica lui Smiley foarte mult, sunt îndrăgostite de ea. Cea mică, Sofia, care are 3 ani, cred că va fi artistă, pentru că dansează, cântă toată ziua. E şi fina lui Smiley şi e îndrăgostită de tot ceea reprezintă el. Când ne uităm la <Vocea>, în reluare, cântă dansează, nu suportă să spună nimeni vreun lucru despre naşul ei, Smiley. Îi ceartă pe toţi dacă zic ceva de rău. Ea cred că e artista familiei.

    Ritei (9 ani) îi place foarte mult picteze, este o fire aristocratică. Iar Eva (13 ani) e mai pe logică, îi place foarte mult matematica. Pe Anca, soţia mea, toate au moştenit-o la minte şi la frumuseţe. Sunt cu capul pe umeri. De Crăciun vom sta acasă. Anul acesta am înţeles termenul de <sărbători în familie>. Am avut un an plin şi stăm acasă, cu cei dragi. Vom fi împreună”, a declarat Pavel Bartoş, pentru un ziar monden. Anca Bartoş, soţia lui Pavel Bartoş, este fostă actriţă, vedetă TV, actualmente om de radio…

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum au ajuns două tinere de 33 de ani să aibă o avere de 10 miliarde de euro

    Cecilie şi Kathrine Fredriksen deţin împreună conducerea afacerii de familie, dar vor prelua controlul deplin al operatorului de cisterne Fontline abia atunci când tatăl lor, John, în vârstă de 73 de ani, va pleca de la conducerea companiei.  Familia lor are o avere de 8,05 miliarde de lire sterline şi a înregistrat o creştere 1,75 miliarde de lire sterline faţă de anul trecut, conform listei Rich Sunday Times, publicată de curând.

    Kathrine, care a studiat la Şcoala Europeană de Afaceri din Londra, a fost numită în divizia de transport maritim în 2008, lucru care i-a permis tatălui său să se concentreze mai mult pe alte divizii ale afacerii. Sora sa geamănă, Cecilie, lucrează, de asemenea, în compania tatălui, considerat cel mai bogat om din Norvegia. Ambele blonde, pasionate de fashion, locuiesc în Londra; aici statutul lor de moştenitoare al celei mai mari averi mondiale din transportul maritim poate trece neobservat printre ceilalţi miliardari expaţi ai Capitalei. 

  • Cum arată moştenitoarea companiei de cosmetice L’Oreal. Este cea mai bogată femeie din lume

    La vârsta de 64 de ani, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit o avere de 42,3 miliarde de dolari. Familia sa, care a fondat grupul L’Oreal în anul 1907, are 33% din acţiunile companiei şi, în luna mai, acestea valorau 107,5 miliarde de dolari, notează Adevărul.
     
    Fiind sigurul copil al Lilianei Bettencourt, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit şi cel puţin jumătate din proprietăţile deţinute de mama sa, printre care se numără o vilă într-o suburbie din Paris, o casă pe Brittany Coast şi o insulă în Sicilia.
     
  • Cum arată moştenitoarea de 22 de ani a imperiului Lamborghini – GALERIE FOTO

    Elettra Lamborghini, în vârstă de 21 de ani, este una dintre vedetele serialului Geordie Shore. Ea este însă cunoscută pentru faptul că este moştenitoarea antreprenorului Feruccios Lamborghini, cel care a pus bazele companiei cu acelaşi nume.

    Lamborghini s-a impus ca fiind unul dintre brandurile cele mai respectate din industria automotive. Însă la fel ca şi rivalul său, Ferrari, Lamborghini a avut un început atipic în această industrie, potrivit Business Insider.

    Compania a fost fondată în anul 1963 de către omul de afaceri Ferruccio Lamborghini care deţinea o fabrică de tractoare, Lamborghini Trattori. Se spune că Lamborghini s-a hotărât să-şi construiască propria maşină după ce s-a plâns lui Enzo Ferrari că ambreiajul Ferrari-ului 250 GT nu funcţionează cum trebuie. Enzo Ferrari i-a spus să plece şi să conducă tractoare, pentru că nu este în stare să conducă automobile. Furios, Lamborghini şi-a promios că va face o maşină mai bună şi că-l va bate prin construirea unei maşini sport mai performantă. Altă variantă a poveştii este că Lamborghini şi-a dat seama că există potenţial pentru profituri mari în industria automobilelor sport.

  • Cum arată moştenitoarea companiei de cosmetice L’Oreal. Este cea mai bogată femeie din lume

    La vârsta de 64 de ani, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit o avere de 42,3 miliarde de dolari. Familia sa, care a fondat grupul L’Oreal în anul 1907, are 33% din acţiunile companiei şi, în luna mai, acestea valorau 107,5 miliarde de dolari, notează Adevărul.
     
    Fiind sigurul copil al Lilianei Bettencourt, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit şi cel puţin jumătate din proprietăţile deţinute de mama sa, printre care se numără o vilă într-o suburbie din Paris, o casă pe Brittany Coast şi o insulă în Sicilia.
     
  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail
  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Cine este Mirela Călugăreanu, noua preşedintă ANAF şi ce avere are

    Mirela Călugăreanu are un apartament şi o casă în Bucureşti, precum şi o cotă parte dintr-o altă casă din Capitală, primită moştenire, dar şi o casă de vacanţă în judeţul Giurgiu.

    Ea mai deţine, împreună cu soţul său, două terenuri intravilane în Bucureşti, unul în Giurgiu, dar şi o cotă parte dintr-un teren agricol de 40.400 metri-pătraţi în judeţul Giurgiu.

    De asemenea, Mirela Călugăreanu mai are un atoturism Land Rover Free Lander, fabricat în 2010, iar în conturi are 60.000 de euro “ridicaţi şi nedepuşi” plus încă 18.000 de euro.

    Potrivit declaraţiei de avere, în anul 2016 Mirela Călugăreanu a încasat un salariu de 105.410 lei, în medie aproape 8.800 de lei, faţă de soţul său, Paul, care este şef serviciu la Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, care a avut un salariu lunar de peste 7.600 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro