Tag: moşteanu

  • Moşteanu: Să îi numeşti „tiriplici” pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic

    „Domnule Marcel Ciolacu, câte ore aţi lucrat la privat? Să îi numeşti <tiriplici> pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic din economie. Ar fi şi greu, în condiţiile în care primul loc de muncă a fost la vârsta de 34 ani – şi atunci în propria <firmă>. Ar fi şi greu să vrei altceva decât noi taxe, atunci când toată viaţa ai trăit din sinecuri la stat”, scrie pe Facebook Ionuţ Moşteqanu.

    El afirmă că „mediul privat ţine în spate întreaga economie a statului”.

    „Din banii plătiţi de privaţi, Marcel Ciolacu a încasat salariul zeci de ani. P.S.: Aţi văzut vreo reacţie din partea PNL? Acel partid care încă se pretinde <liberal>, dar e sub papucul socialiştilor. Sugestie: faceţi congres de schimbare a numelui. Scoateţi cuvântul <liberal> din numele partidului”, încheie liderul deputaţilor USR.

    „M-am săturat la fiecare discuţie aşezată să apară tot felul de tiriflici care vin şi îşi dau cu părarea, după ce au distrus România, şi să spună ce se întâmplă şi cum creionează ei viitorul luminos, şi cât de bună e cota unică care nu mai există în România. E o mutaţie, cu excepţie”, a spus luni dimineaţă liderul PSD.

  • USR depune moţiune simplă împotriva ministrului Predoiu: A preluat ştafeta de la Florin Iordache

    „În contextul loviturii grave date luptei anticorupţie prin proiectul de aşa-zisă desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, proiect care constituie, de fapt, bazele pentru reorganizarea şi întărirea SIIJ, USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu. Pentru modul în care s-a transformat în apărătorul politicienilor şi magistraţilor certaţi cu legea, care vor să scape de anchetele DNA, ministrul Cătălin Predoiu trebuie să plece din funcţie”, potrivit unui comunicat de presă.

    „Ministrul Cătălin Predoiu a preluat ştafeta de la Florin Iordache şi îi desăvârşeşte opera. În loc să corecteze legile Justiţiei, în loc să se lupte pentru o Justiţie independentă în care nucleele de influenţă din Justiţie să fie neutralizate definitiv, a ales să facă pe plac tocmai celor care s-au opus ani de-a rândul oricăror reforme de substanţă şi care vor să deţină control pe Justiţie. Politicienii corupţi vor să scape de anchete, magistraţii care îi protejează vor şi ei să scape de anchetele DNA. Cătălin Predoiu s-a predat în faţa intereselor obscure din Justiţie şi trebuie să răspundă în faţa Parlamentului pentru faptul că ne împinge pe o cale antieuropeană, încercând tot felul de scamatorii şi artificii legislative care nu vor păcăli pe nimeni”,, declară Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.

    Cătălin Predoiu, mai afirmă Stelian Ion, „înlocuieşte SIIJ cu un mecanism mai periculos, fiind aplaudat şi susţinut de toţi cei care au creat şi promovat în 2017 SIIJ”.

    Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, afirmă că „aşa-zisa desfiinţare a SIIJ, este o mascaradă.

    „Cred că în momentul acesta, Liviu Dragnea e foarte mândru de ministrul Predoiu, nu şi-ar fi imaginat că Secţia Specială, creaţia lui, va fi desăvârşită, perfecţionată, de un PNL-ist. Sper că planul este clar acum pentru toată lumea: DNA a deranjat clasa politică, deci DNA trebuie trasă pe linie moartă. Ceea ce se întâmplă ne dovedeşte că PNL şi Klaus Iohannis nu au vrut niciodata reforma Justiţiei. Au susţinut Justiţia doar de faţadă, acum se văd clar adevăratele lor intenţii”, precizează Moşteanu, vicepreşedinte USR şi liderul deputaţilor USR.

    Camera Deputaţilor a aprobat, luni, proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. „Aduce normalitate în sistemul judiciar”, a spus deputatul PNL Cristina Trăilă. USR anunţă că va ataca legea la CCR.

  • Sute de demisii din USR după ce Dacian Cioloş a renunţat la şefia formaţiunii

    Au plecat aproximativ 400 de membri USR şi au venit circa 100 de persoane noi în partid, după ce Dacian Cioloş a renunţat la preşedinţia partidului, precizează purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.

    „La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi (luni – n.r.) au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ 100 de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să-şi dea din timp o secundă, un minut, o zi din viaţă pentru acest partid şi cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îi aştept pe fiecare, îl aştept pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României alături de noi. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste asta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate ”, spune purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.

    Dacian Cioloş a anunţat lunea trecută că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al USR.

    Conducerea USR a fost preluată de vicepreşedintele Cătălin Drulă, care ocupă poziţia de preşedinte USR cu statut de interimar până la organizarea unui nou congres.

     

  • Moşteanu: Certificatul Covid la locul de muncă trebuie legiferat în Parlament

    Ionuţ Moşteanu îl critică la RFI pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru eşecul legat de introducerea certificatului Covid la locul de muncă: „Ce mă miră pe mine foarte tare este poziţia doctorului Rafila, un doctor care evident că înţelege cum funcţionează şi cum se poate lupta cu o pandemie, însă doctorul Rafila pare că a dat jurământul lui Hipocrate pe carnetul de partid, stă cu ochii în sondaje alături de domnul Marcel Ciolacu şi spune hai, mai bine să nu luăm măsuri nepopulare, scapă cine poate”.

    Vicepreşedintele USR cere ca certificatul verde la locul de muncă să fie legiferat în Parlament: „Trebuie făcut în Parlament, asta este foarte clar. În Parlament, atunci când există voinţă politică, lucrurile se pot mişca foarte repede. USR are toată disponibilitatea să discute cu toate celelalte partide, pentru a găsi o formă realistă, care poate ajuta autorităţile să se lupte cu coronavirusul”.

    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat la Antena 3 că certificatul Covid nu este singurul instrument de combatere a pandemiei şi că nu trebuie pusă neapărat presiune pe români să se vaccineze sau nu. Ionuţ Moşteanu taxează declaraţiile liderului social-democrat: „Mi se par afirmaţii iresponsabile. Ce propune în schimb domnul Ciolacu? Nu a propus nimic. Este plin de populism, stă cu ochii în sondaje şi nu-l interesează că va veni un val care va pune din nou presiune pe spitale, pe ATI, pe foarte multe business-uri şi pe bugetul de stat”.

  • Moşteanu: Cîţu e ţinut pe perfuzii. Miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie

    „Azi (marţi – n.r.) e ultima zi când, conform regulamentului, ar fi trebuit să fie citită în plen moţiunea de cenzură depusă vineri. Deşi nimeni nu-şi imagina că după anii negri în care l-am văzut pe Dragnea călcând în picioare democraţia, regulile, legile, Constituţia, în această clădire să se întâmple lucruri şi mai grave. Faptul că Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu şi-au dat mâna să calce în picioare Constituţia e inadmisibil şi fără precedent”, spune Ionuţ Moşteanu.

    El precizează că moţiunea nu poate fi citită şi nu poate ajunge la vot în plen „doar pentru că Florin Cîţu se agaţă cu dinţii şi cu ghearele de scaunul de la Palatul Victoria”.

    „Este ţinut pe perfuzii din punct de vedere politic, pentru că zilele sale sunt numărate. În 45 de zile, cel târziu, trebuie să vină în faţa Parlamentului şi atunci se va consfinţi blatul dintre Cîţu şi Ciolacu”, adaugă liderul deputaţilor USR PLUS.

    El spune că interimatul de 45 de zile pentru posturile eliberate de miniştrii USR PLUS decurge din momentul depunerii demisiilor.

    „Demisia e un act unilateral. Miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie. Dacă au decis să plece dintr-un guvern condus de Florin Cîţu, pleacă”, conchide Moşteanu.

  • Moşteanu: Parlamentarii sunt sunaţi să-şi retragă semnăturile şi li se promit lucruri

    „Parlamentarii sunt sunaţi să-şi retragă semnăturile. Sunt sunaţi de membri ai echipei lui Florin Cîţu şi le promit lucruri”, spune Ionuţ Moşteanu.

    El nu a vrut să ofere mai multe detalii, ci s-a limitat doar la a spune că parlamentari la care face referire vor face declaraţii publice „în următoarele ore”.

    „Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, să faci astfel de lucruri”, conchide Moşteanu.

  • Orban, după scandalul din Parlament: Voi propune sancţiunile care se impun

    „Nu sunt la curent, sincer, cu ce s-a întâmplat. Eu am fost în Biroul Permanent, după care am avut o şedinţă de analiză a proiectelor de lege. Evident atunci când există comportamente, care încalcă regulamentul şi codul de conduită parlamentară voi propune sancţionările, sancţiunile care se impun”, afirmă Ludovic Orban.

    Dialogul a avut loc în holul sălii de plen a Camerei Deputaţilor, lângă locul unde Dan Barna şi Ion Stelian susţineau declaraţii de presă după ce deputaţii au votat pentru desfiinţarea SIIJ.

    Deputaţii au votat, miercuri, proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie cu 171 de voturi „pentru” şi 136 „contra”.