BusinessMagazin

Tag: mondial

  • Simona Halep pierde locul unu mondial. Petra Kvitova conduce matematic clasamentul

    Petra Kvitova a învins-o pe Ashleigh Barty, scor 6-1, 6-4, marţi, s-a calificat în semifinale la Australian Open 2019 şi o va depăşi, luni, pe Simona Halep în clasamentul mondial, după 64 de săptămâni pe prima poziţie (dintre care 48 consecutive).
     
    Kvitova a urcat, pentru moment, pe primul loc în ierarhia mondială, are 5.770 de puncte, faţă de cele adunate de Simona, 5.582 de puncte. Astfel cele două sunt despărţie de 188 de puncte.
     
    Top 10 WTA în momentul de faţă:
     
    1. Petra Kvitova 5.770 puncte
     
    2. Simona Halep 5.582 puncte
     
    3. Naomi Osaka 5.460 puncte
     
    4. Sloane Stephens 5.307 puncte
     
    5. Angelique Kerber 4.965 puncte
     
    6. Elina Svitolina 4.940 puncte
     

  • Şoc în lumea tenisului: fostul număr 1 mondial SE RETRAGE!

    Ultimii ani au fost un adevărat chin pentru omul care a rescris istoria tenisului din Marea Britanie, iar accidentările l-au ţinut, constant, departe de forma care l-a consacrat, l-a dus pe primul loc în lume şi i-a asigurat locul în “Big 4”, alături de Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic. În timp ce marii săi rivali se pregătesc pentru o nouă demonstraţie la Australian Open, Murray, pus la pământ de accidentări, a anunţat că ar vrea ca Wimbledon 2019 să fie ultimul turneu la care participă: “Wimbledon este turneul cu care aş vrea să-mi închei cariera, dar nu sunt sigur că o voi putea face. Nu sunt sigur că voi putea juca având dureri pentru încă patru-cinci luni”, a spus Murray, la conferinţa de presă susţinută înaintea meciului cu Roberto Bautista Agut, din primul tur de la Australian Open.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce s-a asociat Banca Transilvania cu Simona Halep

    Într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar numărul mare de companii care activează în acelaşi domeniu permite consumatorilor să aleagă dintr-o gamă variată şi să îşi schimbe deciziile legate de consum în orice moment, companiile mari, mai ales cele multinaţionale, îşi asociază numele cu personalităţi din lumea sportului, şi nu numai, pentru a se diferenţia, pentru a promova diferite valori sau pentru a întări anumite valori şi principii în care compania şi publicul ei cred.
    De-a lungul timpului, nume ale unor sportivi celebri au fost asociate cu diverse branduri care au susţinut campanii la nivel internaţional: Jose Mourinho, antrenorul care a câştigat de două ori trofeul UEFA Champions League, de pildă, a participat la o campanie UEFA Champions League organizată de Heineken, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost imaginea brandului Armani, tenismenul Rafael Nadal reprezintă brandul Lavazza.
    Printre exemplele de sportivi români care au făcut parte din campaniile de imagine ale unor companii se numără Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi – BRD, precum şi Camelia Potec – Mercedes, handbalista Cristina Neagu – Red Bull, Horia Tecău – Amigo, Ana Bogdan – Tag Heuer.
    Recent, Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a semnat un parteneriat cu Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, prin care îşi propune să crească încrederea şi optimismul românilor şi să promoveze educaţia sportivă.
    „Planul nostru este o colaborare pe mai mulţi ani cu Simona Halep şi, deşi încă este devreme, vom atinge mai mulţi piloni strategici pentru dezvoltarea României – de la încrederea în sine şi moralul românilor, probabil vom continua cu educaţia sportivă şi, de ce nu, până la educaţie pe plan general. Avem în vedere şi acţiuni de CSR (corporate social responsibility – campanii de responsabilitate socială), dar şi umanitare pe care să le derulăm împreună cu Simona Halep şi cu Fundaţia Simona Halep”, a afirmat Sergiu Mircea, director de marketing şi comunicare în cadrul Băncii Transilvania.
    De-a lungul carierei sale, Simona Halep – o emblemă a sportului românesc, cunoscută pentru ascensiunea rapidă în lumea tenisului feminin – a atras atenţia mai multor companii româneşti dar şi internaţionale, care au tras lozul câştigător prin simpla colaborare cu sportiva. De la începutul colaborării cu Adidas la încetarea contractului cu nemţii apoi la semnarea contractului cu Nike, Simona Halep a reprezentat şi imaginea Hublot (ceasuri de lux), Dedeman (bricolaj), Dorna, Rexona şi a fost şi ambasadoarea brandului de maşini germane Mercedes-Benz, colaborarea cu BT fiind cel mai recent anunţată.
    Evenimentul care a marcat startul parteneriatului dintre BT şi Simona Halep a avut loc la Cluj, în data de 6 decembrie, contractul fiind intermediat de omul de afaceri Ion Ţiriac. De altfel, Ion Ţiriac este una dintre persoanele importante care au fost alături de sportiva româncă pe parcursul carierei sale. (Aici putem aminti contractul semnat de Simona Halep cu compania internaţională Nike, contract intermediat tot de fostul sportiv.)
    Potrivit unor surse ale Business MAGAZIN, valoarea contractului dintre Simona Halep şi Banca Transilvania este de câteva sute de mii de euro.
    Banca Transilvania este tot mai implicată în sport, iar un argument în acest sens este faptul că banca din Cluj este susţinătoarea principală a baschetului românesc. „Dar ne implicăm în susţinerea mai multor sporturi – raliu, cros, gimnastică“, spune Sergiu Mircea.
    El spune că ideea parteneriatului cu Simona Halep a venit pe fondul dorinţei Băncii Transilvania de a se implica în promovarea sportului atât la nivel de performanţă, cât şi la nivel de masă, dar şi pentru că România are nevoie de exemple de curaj şi performanţă.
    „Cu acest parteneriat – a unei companii campion local care susţine un mare campion şi om de tenis, numărul 1 mondial – credem că putem încuraja cei peste 2,5 milioane de clienţi ai BT, dar şi pe toţi românii, indiferent unde lucrează sau trăiesc. Simona Halep este cel mai mare campion al zilelor noastre, un model pentru români, dar şi mândria noastră în lume. Meciurile ei generează o emulaţie puternică, iar interesul şi audienţele pentru tenis sunt în creştere acum inclusiv datorită rezultatelor Simonei. Dincolo de performanţa sportivă, Simona Halep este un role model şi ne dorim ca proiectele pe care o să le derulăm împreună cu ea să crească nivelul de încredere şi moralul românilor. Aşa am început – cu «Hai să facem treabă, România!» – o campanie motivaţională, lansată în preajma Zilei Naţionale a României“, a completat reprezentantul BT.
    Mesajul campaniei a fost realizat de Banca Transilvania împreună cu Simona Halep şi agenţiile de publicitate Three şi Next Advertising şi agenţia de PR MSL The Practice.
    „E clar că România are nevoie de un discurs zilele astea, dar cum ar trebui să sune? În primul rând, poate că începe chiar aşa, cu această întrebare, apoi continuă, dar fără să caute măreţia, ci normalitatea. Sigur, poate scoate în faţă un mare român, dar şi pe alţii care au ceva de zis, şi poate oferi şi lecţii, dar nu în cuvinte pretenţioase, ci în vorbele unor oameni obişnuiţi, că trebuie doar să ne facem treaba şi să muncim pentru ea, şi aşa putem ajunge locul unu la orice, la ce facem în casa noastră sau la serviciu, pentru cartier, pentru oraş sau pentru toată ţara. Fără să ne îndemne să ne uităm spre orizont, ci mai aproape aici, între noi, iar la final nu ne mai spune că se poate, ci ne lasă un pic şi încheie: Noi putem!“, acesta este unul dintre mesajele spoturilor publicitare promovate de BT împreună cu Simona Halep.
    „Transmiterea unui mesaj mai puternic pentru români, pentru clienţii noştri, dar şi oportunitatea BT de a învăţa de la modele. Asta ramforsează poziţionarea băncii şi faptul că suntem alături de clienţii noştri şi susţinem valorile lor”, a explicat Sergiu Mircea unul dintre obiectivele parteneriatului.
    De asemenea, în mediul online campania a fost vizualizată de peste 5 milioane de persoane şi a strâns peste 100.000 de like-uri în primele zile de la publicare. „Primele zile ne-au arătat entuziasmul incredibil al românilor când vine vorba de Simona Halep. De exemplu, campania BT din social media a avut un reach de peste 5 milioane de persoane şi peste 100.000 de like-uri. A fost ceva incredibil să vedem bucuria cu care clienţii noştri, fanii de pe social media şi publicul în general au primit mesajul BT şi al Simonei Halep. Ne bucurăm că am lansat un parteneriat care a fost foarte bine primit în piaţă, deoarece în sport, în business şi în comunicare contează mult primul pas, cum începi.”

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Povestea lui John Cadbury, antreprenorul care a fondat unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din lume

    John Cadbury s-a născut pe 12 august 1808 în Birmingham, Marea Britanie, în familia lui Richard Tapper Cadbury şi a soţiei sale, Elizabeth Head. A urmat cursurile şcolii Joseph Crosfields Quaker în Harshill, Warwickshire, însă nu şi-a continuat pregătirea cu studii superioare şi nu a urmat niciun stagiu militar, deoarece făcea parte din gruparea religioasă protestantă a quakerilor, care impunea anumite restricţii,
    De aceea, la fel ca mulţi alţi quakeri ai timpului, Cadbury şi-a canalizat eforturile spre business şi, în 1824, a deschis o băcănie în Birmingham, unde vindea, printre altele, ceai, cafea, cacao şi ciocolată de băut. Şapte ani mai târziu, antreprenorul a cumpărat un depozit cu patru etaje, pe care l-a transformat în unitate de producţie. În 1847, businessul s-a mutat într-o nouă fabrică din centrul Birminghamului, care avea conexiune cu canalul de navigaţie al oraşului, şi de aici cu toate celelalte porturi din Marea Britanie, facilitând astfel comerţul produselor Cadbury.
    În 1826, antreprenorul s-a căsătorit cu Priscilla Ann Dymond, care a murit doi ani mai târziu. El s-a recăsătorit în 1932 cu Candia Barrow şi au avut şapte copii: Ioan, Richard, Maria, George, Joseph, Edward şi Henry.
    În 1847, compania a produs primul baton de ciocolată Cadbury. Între timp, fratele antreprenorului, Benjamin, s-a alăturat la rândul său businessului, până în 1860, când cei doi fraţi şi-au dizolvat parteneriatul. În 1861, după moartea soţiei sale, John s-a retras de la conducerea companiei, ca urmare a stării sale de sănătate care se înrăutăţea treptat, funcţia fiind preluată de fiii săi Richard şi George.
    Aceştia au investit fiecare în business câte 4.000 de lire sterline (echivalentul a 600.000 de lire sterline de astăzi), pe care îi primiseră moştenire de la mama lor. În 1879, ei au dezvoltat Bournville, un aşa numit sat-model (concept apărut la sfârşitul sec. XVIII, când industriaşii au început să construiască în preajma centrelor muncitoreşti un tip de comunitate ideală pentru a le oferi angajaţilor condiţii mai bune de trai), în prezent o suburbie importantă a oraşului Birmingham. În această suburbie, de pildă, nu era permisă comercializarea alcoolului în baruri sau puburi; rezidenţii s-au luptat pentru a menţine acest lucru, în martie 2007 câştigând o bătălie în instanţă cu cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, Tesco, pentru a împiedica vânzarea de alcool în magazinul local al retailerului.
    Bournville a devenit totodată şi principalul centru de fabricaţie din Marea Britanie a produselor Cadbury.
    John Cadbury a murit pe 11 mai 1889. În 1905, Cadbury a lansat unul dintre produsele sale cele mai cunoscute, ciocolata Dairy Milk, în acelaşi an fiind creat primul logo al companiei. În 1920, producătorul britanic de ciocolată s-a extins şi în afara graniţelor, deschizând prima fabrică internaţională în Tasmania, Australia, urmată la scurt timp de alte unităţi de producţie în Canada, Irlanda şi Africa de Sud. Tot atunci a fost creat noul logo, reprezentat de semnătura fondatorului. Compania a fuzionat în 1919 cu J. S. Fry & Sons, apoi cu Schweppes, în 1969. În 2010, Cadbury a fost achiziţionată în întregime de Mondelēz International (fostă Kraft Foods). În prezent, este al doilea cel mai mare producător de dulciuri din lume, după Mars, şi operează în peste 40 de ţări, cu fabrici în circa 15 ţări, cele mai mari pieţe de desfacere fiind Marea Britanie, Australia, India şi China. În 2016, compania a înregistrat venituri de 3 miliarde de dolari. 

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Cine este omul cara a transformat Samsonite în cel mai mare producător de genţi de voiaj la nivel mondial, cu venituri anuale de miliarde de dolari.

    Jesse Shwayder s-a născut pe 26 martie 1882 în Black Hawk, Colorado, în familia imigranţilor evrei polonezi Isaac Shwayder şi Rachela Kobey, şi a avut încă zece fraţi şi surori. Ulterior, familia s-a mutat în Denver, unde tatăl a deschis o băcănie.

    În copilărie, directorul departamentului de muzică al şcolii din Denver unde învăţa Shwayder a descoperit înclinaţia acestuia spre muzică, aşa că micul Jesse a fost chemat să cânte duminicile la catedrală, unde era plătit cu 50 de cenţi, iar apoi la diverse evenimente, în special la nunţi. După absolvirea liceului, deoarece nu a avut bani pentru a se înscrie la facultate, antreprenorul a început să lucreze în băcănia tatălui său, transformată ulterior în magazin de mobilă.

    Primul său loc de muncă într-o companie a fost ca agent de vânzări pentru Seward Trunk Co. din New York. Timp de patru ani, Shwayder a vândut geamantane, învăţând dedesubturile acestei industrii, apoi s-a gândit să îşi fondeze propria companie de genţi şi geamantane, cu 3.500 de dolari, pe care reuşise să îi economisească de-a lungul timpului. Astfel, pe 10 martie 1910, el a pus bazele companiei Shwayder Trunk Manufacturing Company.

    Fiind un om religios, a ales să îşi vândă iniţial produsele sub marca Samson, numită astfel după un pesonaj biblic cu acelaşi nume, într-un mic magazin din Denver. În 1931, compania a început să producă mese şi scaune pliante, pe care le vindea cu un dolar, două decenii mai târziu luând naştere subsidiara Samsonite Furniture Co. În 1939, folosindu-se de avansul tehnologiei, compania a introdus o valiză cu design elegant, acoperită cu fibră vulcanizată, denumită Samsonite.

    Produsul a avut un succes imens, aşa că în 1965 numele companiei a fost schimbat în Samsonite Corporation. Shwayder a deţinut funcţia de preşedinte până în 1960; după retragerea sa, conducerea companiei a fost preluată de fiul său, King David.
    Antreprenorul a fost căsătorit cu Nellie Weitz; cei doi au avut un fiu şi patru fiice. El a murit pe 15 iulie 1970 în Denver, la vârsta de 88 de ani. La data morţii sale, Samsonite devenise cel mai mare producător de bagaje la nivel mondial. Ulterior, în 1991, antreprenorul a fost introdus în Colorado Business Hall of Fame.

    În 1973 famila Shwayder a vândut compania către Beatrice Foods. Samsonite a activat independent de aceasta până în 1986, când a fost revândută firmei cu capital privat Kohlberg Kravis Roberts. A urmat apoi un nou şir de tranzacţii, iar în toamna lui 2009 divizia de retail a companiei ajunsese în pragul falimentului, fiind salvată în urma listării la bursa din Hong Kong, unde a strâns 1,25 de miliarde de dolari. Cea mai mare achiziţie a Samsonite a fost cumpărarea companiei de bagaje de lux Tumi, într-o tranzacţie de 1,8 miliarde de dolari. Potrivit statista.com, compania a avut anul trecut venituri de 3,49 miliarde de dolari şi un număr de circa 13.600 de angajaţi. 

  • De ce este România invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de vin de calibru mondial

    Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.
    Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

    De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

    România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

    „Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

    În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

    Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

    „Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

    Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

    Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

    Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

    Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

    Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

    În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

    Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

    Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

    „Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

    Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

    „A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

    Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

    Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.

  • Una dintre cele mai STRĂLUCITE minţi ale României. La numai 4 ani îi uluia pe toţi cu capacitatea lui. La 5 ani era deja un GENIU MONDIAL

    Planul locuinţei a fost creat de către arhitectul Petre Antonescu, cel care a mai realizat planurile Primăriei Municipiului Bucureşti, Băncii de Investiţii Bucureşti şi ale Palatului Administrativ din Craiova. 

    Clădirea a fost construită în stil Art Nouveau cu influenţe baroce şi este compusă din subsol, parter şi pod, unde se aflau camerele servitorilor. Locuinţa prezintă ancadramente ale ferestrelor şi decoraţiuni vegetale în zona intrării principale. În interior pot fi observate decoraţiuni ale pereţilor din lambriuri din lemn şi mătase. Zidăria clădirii este din beton şi glafurile din marmură. Camerele au podelele acoperite de parchet clasic şi în baie regăsim gresie. Din salonul principal este construită o mică estradă unde era amplasat pianul lui Lipatti. Tot la interior se regăsesc sobele originale, mobilierul original şi plafoanele decorate parţial.

    „Casa noastră din Bucureşti era totdeaună scăldată în lumină. Odaia lui Dinu era exact lângă a mea, cea a soţului meu mai departe, pentru că el întârzia noaptea cântând la vioară” afirma Anna Lipatti, mama pianistului.

    Aceasta nu este, însă, locuinţa în care s-a născut Dinu Lipatti, pe atunci familia se afla într-o casă de pe strada Grigore Alexandrescu de la nr.17. În a doua locuinţă a familiei s-a născut fratele lui Dinu, Valentin Lipatti. Aceasta era amplasată pe strada Povernei 23.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa: “Viitorul plăţilor în transportul public se întâmplă deja. Unde este România”

    Când vine vorba de transportul public, nu contează doar cum, ci şi cât de rapid şi de uşor te deplasezi. Pe măsură ce populaţia urbană creşte, transportul public este supus presiunii de a deplasa cât mai mulţi oameni prin sistem, cât mai rapid cu putinţă. Astăzi, mai bine de jumătate din populaţia lumii locuieşte la oraş şi, până în 2050, se estimează că această proporţie va ajunge la două treimi. Cu o pondere atât de mare a populaţiei unei ţări şi a producţiei economice concentrate în oraşe, există o oportunitate imensă de a spori şi mai mult creşterea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru miliarde de oameni.
    La nivel mondial, oamenii cheltuiesc până la 800 de miliarde de dolari pe an pe biletele de transport public, iar un procent foarte mare din această sumă se plăteşte în numerar. Am văzut cu toţii cozile de la turnichete la orele de vârf sau ne-am scotocit prin buzunare după mărunţiş să cumpărăm bilete. Nu mai este nevoie să trecem printr-o astfel de experienţă. Tehnologia contactless poate contribui la reducerea nevoii de bilete tradiţionale sau carduri inteligente de călătorie şi, astfel, la scăderea costurilor operaţionale cu acceptarea numerarului. În acelaşi timp, permite consumatorilor să călătorească mai rapid şi mai uşor cu transportul public, iar gestionarea reţelei de către operatori de transport devine mai puţin costisitoare.
    Adoptarea pe scară largă a plăţilor digitale ar putea reduce semnificativ costurile asociate transportului în comun şi sistemelor de taxare întreţinute de municipalităţi, potrivit unui studiu care evaluează impactul economic al digitalizării plăţilor în marile oraşe ale lumii, comandat de Visa şi realizat de Roubini ThoughtLab. Studiul a constatat că agenţiile de transport cheltuie în medie 14,5 cenţi din fiecare dolar încasat fizic, comparativ cu doar 4,2 cenţi pentru fiecare dolar încasat digital.
    Visa, în calitate de lider mondial în tehnologie, îşi propune să transforme modul în care călătorim şi beneficiază de o multitudine de soluţii şi know-how pentru a facilita extinderea tehnologiei contactless în transportul public la nivel mondial. Prin intermediul Centrului nostru de Excelenţă în Transport, lucrăm cu companii din industria transporturilor pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie a consumatorilor, indiferent că aleg să se deplaseze cu maşina, cu trenul sau cu avionul. Astăzi, călătoriile cu cardurile Visa contactless sunt posibile în numeroase oraşe din întreaga lume, prin parteneriate cu operatori de transport public sau autorităţi la nivel internaţional. 
    În România, locuitorii şi turiştii din Sibiu se bucură începând cu anul acesta de posibilitatea de a-şi achita călătoriile cu mijloacele de transport în comun folosind cardul contactless, la fel ca şi cetăţenii din alte metropole, precum Londra. În alte oraşe mari din ţară se folosesc cartele contactless pentru plata transportului în comun, care pot fi încărcate de pe cardul bancar sau prin plata cu numerar. Şi în aceste oraşe se poate introduce tehnologia ce permite plata contactless cu cardul bancar direct în mijloacele de transport. Adoptarea rapidă a tehnologiei contactless din ultimii câţiva ani creează premisele necesare dezvoltării reţelei de plăţi contactless în sectorul transportului, dat fiind că am atins deja masa critică de utilizatori. Mai mult, orice oraş cu potenţial turistic ar trebui să introducă plăţile contactless pentru a încuraja turiştii străini să folosească transportul public, deoarece achiziţionarea biletelor de hârtie poate fi foarte incomodă şi necesită mult timp.
    Pentru o transformare completă a experienţei călătorilor, am dezvoltat o gamă de instrumente şi soluţii care pot ajuta companiile şi operatorii de transport să personalizeze o soluţie potrivită ofertei lor specifice pentru clienţi, cum ar fi Visa Ready for Transit, programul Visa Global Transit Solutions, Platforma Visa Developer şi Visa Token Service. Pentru consumatori, acest lucru ar putea însemna că nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu achiziţionarea biletelor de tren în avans sau cu scotocitul după mărunţiş pentru a plăti parcarea. În plus, pe măsură ce comportamentul consumatorilor se schimbă, Visa se gândeşte şi la felul în care ar putea arăta viitorul transportului public, în care serviciile de localizare, Bluetooth sau biometria ar putea revoluţiona modul în care ne deplasăm.
    Astfel de programe sunt relevante din perspectiva mai largă a unui oraş inteligent datorită implicaţiilor economice şi sociale. Pe lângă faptul că permite realizarea unor economii, tehnologia contactless îmbunătăţeşte experienţa celor care fac naveta, reducând timpul de aşteptare la automatele de bilete, simplificând procesul de plată şi, astfel, reducând traficul şi aglomeraţia. Îmbunătăţind experienţa pasagerilor din trafic şi ajutând operatorii de transport în comun să îşi reducă costurile, plăţile contactless oferă o experienţă mai bună oricui, oriunde s-ar afla.