Tag: Moldova

  • Primul meu job – Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte România şi Moldova – VIDEO

    „Nu a fost neapărat o activitate propriu-zis juridică, dar mi-a oferit o experienţă interesantă şi, mai ales, mi-a oferit şansa să fiu aproape de o mare personalitate a dreptului, pe care o admiram profund, alături de cei mai mulţi dintre colegii mei.”

  • Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

    În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată. 

    Află aici care este staţiunea din România care s-a transformat în doar 5 ani dintr-o dintr-o baltă de nămol într-o locaţie de top

     

     

  • Ce spune Mitropolia Moldovei despre preotul acuzat că a lovit cu capul de perete un elev în vârstă de 11 an

    Cazul preotului acuzat că a lovit un elev din localitatea Baranca, judeţul Botoşani, la ora de religie a ajuns şi în atenţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care aşteaptă acum rezultatul anchetelor declanşate de Poliţie şi Inspectoratul Şcolar.
     
    Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că o decizie în acest caz va fi luată la finalizarea anchetelor începute deja de Poliţie şi Inspectoratul Şcolar, însă preotul nu va mai preda religie.
     
    „Aşteptăm să vedem ce spun autorităţile, Poliţia şi Inspectoratul Şcolar. Ei au mijloace, noi ne vom asuma şi se vor lua măsurile care se cuvin. Sigur, preotul nu va mai preda. Noi vom retrage binecuvântraea”, a declarat Sturzu.
     
     Preotul a recunoscut că l-a tras pe elev de urechi
     
    Potrivit acestuia, preotul a recunoscut că l-a tras pe elev de urechi, dar a spus că nu l-a lovit.
     
    „Din ce am vorbit şi noi cu preotul, elevul respectiv este de altă confesiune. A stat la oră pentru că nu avea unde să meargă. E absurd ce s-a zis că a fost pus să-şi facă crucea. Nu avea de ce. Elevul nu avea nicio implicare la oră. Dar nu a stat liniştit deloc, comenta, contrazicea preotul. La sfârşitul orei i-a zis preotul să nu mai facă aşa ceva. A spus că doar l-a tras de urechi. Dar şi dacă e aşa, nu e admisibil, nu trebuia”, a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
     
    Două anchete au loc în judeţul Botoşani după ce mama unui elev în vârstă de 11 ani de la şcoala din localitatea Baranca a cerut intervenţia medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de urechi şi lovit cu capul de perete de către un profesor de religie.
     
  • Ce le transmite ministrul Transporturilor celor care participă la protestul #şîeu

    „Nu întâmplător mă aflu astăzi în Moldova. Am venit ca să anunţ că astăzi vom începe construcţia la Autostrada Moldovei. (…) Este un proiect care a fost lansat în anul 2017, în timpul guvernării PSD, are o valoare de 150 de milioane şi pot să spun că, din punctul de vedere al antreprenorului, mă simt foarte sigur că acest obiectiv va fi dus la îndeplinire în termenul asumat contractual şi din punct de vedere calitativ la standard superioare. Vreau să vă spun că acesta este doar începutul şi o să vedeţi pe toate şantierele o mobilizare exemplară şi toţi constructorii vor lucra aşa cum trebuie, de acum înainte. Mă refer la finalizarea lucrărilor în termenele contractuale pe care şi le-au asumat”, a declarat Răzvan Cuc.
     
    Întrebat de ce a ales tocmai această zi, când va avea loc şi protestul de 15 minute, Cuc a răspuns: „Noi muncim, noi nu avem pauze la Ministerul Transporturilor şi constructorii, pe perioada în care nu a fost bugetul promulgat, au lucrat în continuare şi nu s-au oprit din lucru”.
     
    Întrebat, de asemenea, ce mesaj are pentru cei care vor participa la protestul iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, ministrul Transporturilor a răspuns: „Mesajul este clar. A început construcţia autostrăzii Moldova. Ne-am ţinut de promisiune”.
     
    Totodată, întrebat ce va face la ora 15, Cuc a spus că va fi pe şantier.
     
  • Alianţa Vestului se aliază cu Moldova. Doi primari de municipii din vest se alătură protestului pentru autostrăzi #şîeu

    Primarul Timişoarei a anunţat, vineri, că se alătură campaniei “#şîeu”, astfel că la ora 15.00 se va opri din activitate timp de 15 minute. Nicolae Robu (PNL) a afirmat că în doi ani, dacă există voinţă, România s-ar putea pune la punct în privinţa autostrăzilor.
     
    Nicolae Robu a declarat că va fi în drum spre Bucureşti cu maşina, iar la ora 15.00, timp de 15 minute, se va opri pe drum.
     
    „Eu nu pot să le cer angajaţilor, că e zi scurtă astăzi, să vină sau să-i ţin până la ora 15.00. Ce pot să vă spun este că eu astăzi voi fi în drum spre Bucureşti, mă duc cu maşina la Bucureşti şi la ora 15.00 mă voi opri undeva şi împreună cu colegii cu care ne deplasăm vom participa la protest. O să încercăm să facem o transmisie live a protestului nostru. Mă opresc din activitate 15 minute, activitate care va fi la acea oră deplasarea la Bucureşti”, a afirmat Nicolae Robu.
     
    Primarul Timişoarei a adăugat că în doi ani România şi-ar putea pune la punct reţeaua de autostrăzi, însă acest lucru trebuie să constituie o prioritate în fapte, nu doar în vorbe.
     
  • În ziua protestului „15 minute” pentru AUTOSTRĂZI în România, PSD anunţă începerea lucrărilor la Autostrada Moldovei

    „Autostrada Moldovei începe azi! Varianta de ocolire, la profil de autostradă, a municipiului Bacău este parte integrantă din autostrada Moldova (coridorul IX pan european). Este un proiect lansat în 2017, în timpul guvernării PSD, în valoare de 144 de milioane de euro, cu finanţare asigurată. Ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, va fi astăzi prezent începând cu ora 12:30 la începerea lucrărilor pe şantier”, au scris social-democraţii pe pagina de Facebook a PSD.

    În acest context, va avea loc un protest iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. Zeci de mii de oameni opresc lucrul, vineri, la ora 15.00, pentru 15 minute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTUL INEDIT al proprietarului lanţului ROMÂNESC de RESTAURANTE care se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s

    Omul de afaceri Ştefan Mandachi anunţă, într-un videoclip postat pe youtube, că a făcut un calcul şi, până acum, a pierdut un an şi jumătate din viaţă la volan, parcurgând mai mult de 500.000 de kilometri în 15 ani de când are permis de conducere.
     
    Mandachi vorbeşte, în videoclip, despre bucuria care l-a cuprins când a auzit că se va construi Autostrada Unirii şi despre dezamăgirea de a parcurge 1000 de kilometri în 16 ore, pe drumul unde a sperat să găsească oameni care lucrează la autostradă.
     
     
    „Din 1 decembrie 2018, trăiesc o stare de bucurie deplină. Atunci au vuit televiziunile că în sfârşit se construieşte autostrada Unirii, spre Moldova. Chiar a doua zi am vrut să fug, să îmbărbătez muncitorii de la autostradă, dar, hai, totuşi să nu exagerăm că, de, au fost Revelionul, Boboteaza, Mica Unire. Nu suntem în China, să facem 1000 de km într-o lună, dar de data asta, chiar plec spre Bucureşti să felicit oamenii de pe marele şantier.
     
    Sigur voi vedea mii de oameni muncind cu drag şi spor! Sute de macarale, buldozere, excavatoare, camioane. Atâta-s de fericit, încât i-am iertat pe toţi vinovaţii pentru calvarul de pe şosele de 15 ani, de când am permis. De azi uit că România mor anual 2.000 de oameni în accidente rutiere. Adică mai mulţi decât au murit la Revoluţie. Practic, avem în revoluţie în fiecare an. Din `89, în accidente au murit peste 60.000 de oameni, cam cât populaţia oraşului Alba-Iulia. Oare câţi ar fi supravieţuit dacă aveam autostrăzi? Ajung în Fălticeni. Nimic. Roman, Bacău. Nimic. Focşani? Zero. Buzău. Nimic. Bun venit în Bucureşti! Nimic , dar nu mă dau bătut. Mă întorc pe partea cealaltă. Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani. Nimic. M-am întors viu la Suceava. Am condus 1000 de km în mai mult de 16 ore”, spune omul de afaceri Ştefan Mandachi.
     
  • Partidul Socialiştilor, pe primul loc în urma scrutinului din Republica Moldova, alianţa ACUM pe locul doi – rezultate parţiale/ Liderii opoziţiei proeuropene anunţă PROTESTE pentru alegeri fraudate

    După numărarea a 97% dintre voturi, Partidul Socialiştilor (centru-stânga, prorus) a obţinut un procentaj de 31,4%.

     
    Poziţia a doua este ocupată de Blocul electoral proeuropean ACUM, care a obţinut 26,1% dintre voturi. Alianţa ACUM este formată din Platforma Demnitate şi Adevăr, condusă de Andrei Năstase, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu.
     
    Pe locul trei se situează Partidul Democrat din Moldova, condus de Vladimir Plahotniuc, cu 24% dintre voturile numărate.
     
    În Parlamentul de la Chişinău a mai intrat şi Partidul ŞOR (prorus), care a obţinut 8,4% dintre voturi.
     
    Restul partidelor nu au reuşit să treacă pragul electoral de 6%. Prezenţa la vot la aceste alegeri legislative a fost de 49,22%
     
    Liderii opoziţiei proeuropene susţin că scrutinul din Republica Moldova a fost fraudat, anunţă proteste
     
    Maia Sandu şi Andrei Năstase, liderii Blocului Electoral ACUM, format din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Platforma Demnitate şi Adevăr (DA), consideră că alegerile au fost fraudate şi ar trebui să fie invalidate, anunţând totodată că urmează proteste pe această temă.
     
    Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jocurile de Putere” cu Rareş Bogdan la Realitatea TV.
     
    Întrebată dacă va recunoaşte rezultatele scrutinului electoral, lidera PAS, Maia Sandu, într-o intervenţie telefonică, a declarat următoarele:
     
  • Internaţionalizarea în agricultura ecologică

    „Există un segment de agricultură ecologică în plină dezvoltare în ultimii ani, există mult interes pentru tehnologii noi şi pentru optimizarea producţiei pe hectar, mai ales în contextul în care fermierii din Republica Moldova nu beneficiază de subvenţii din partea statului”, descrie Vlad Popescu, director general şi cofondator al Norofert Organics, piaţa pe care şi-au anunţat recent intrarea.

    Compania pe care o conduce, parte din grupul românesc Norofert, este primul producător de inputuri ecologice din România şi are în portofoliu o gamă completă de fitosanitare şi îngrăşăminte destinate agriculturii organice.

    Începând cu anul 2016, Norofert deţine prima fabrică de fungicide, insecticide şi îngrăşăminte ecologice din România, asigurând necesarul pentru fermierii din sistemul ecologic, la nivel naţional. Astfel, dacă în 2010 compania începea importul de fertilizanţi şi pesticide ecologice, o premieră pe piaţa locală, în 2017 a lansat pe piaţă primele produse în nume propriu. Compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproximativ 5,2 milioane de lei şi un profit net de 170.000 de lei. Pentru anul 2018 nu au încheiat calculele, dar Vlad Popescu estimează o cifră de afaceri de 8,5 milioane de lei; în ceea ce priveşte volumele de vânzări pentru anul 2019, spune că acestea sunt greu de anticipat. „Vorbim despre un an care a început foarte dificil pentru agricultura din România, dar, bazându-ne pe creşterile din anii anteriori, putem fi confortabili cu o creştere de cel puţin 35-40%”, descrie directorul general al Norofert Organics contextul de piaţă. În ceea ce priveşte exporturile, obiectivul fixat este ca acestea să genereze între 10 şi 15% din venituri. 

    „Fiind vorba de o piaţă nouă, vrem să începem prudent, având în minte un plan pe termen lung. Datorită tehnologiei şi produselor dezvoltate de noi, Norofert a devenit un business scalabil la nivel internaţional, iar în acest sens avem convingerea că mutarea concentrării noastre pe pieţele externe este un pariu câştigător”, descrie directorul general al Norofert Organics strategia pentru perioada următoare. Prin extinderea în Republica Moldova, compania lor a devenit prima de pe piaţa moldovenească care oferă un portofoliu complet de produse pentru agricultura ecologică.

    Pentru a intra pe această piaţă, au început o colaborare cu WeTrade, cel mai mare distribuitor de îngrăşăminte, pesticide şi seminţe din Republica Moldova. „La fel ca noi, sunt o echipă tânără care a înţeles procesul de dezvoltare accelerată a agriculturii ecologice în Republica Moldova. Întrucât şi la ei există un interes mare referitor la extinderea portofoliului în agricultura ecologică, parteneriatul cu Norofert a apărut ca un lucru firesc”, descrie Vlad Popescu această colaborare.

    După Republica Moldova, şi-au propus să se extindă în Bulgaria, în prezent fiind în curs de omologare şi aliniere la particularităţile legislative specifice ale acestei ţări, şi apreciază că în septembrie vor putea anunţa noul parteneriat cu distribuitorul bulgar. O altă piaţă în care vor să ajungă anul acesta este Croaţia: „Discuţiile sunt în fază incipientă, dar sperăm ca spre finalul anului să facem un prim pas spre deschiderea acestei pieţe (…). Evident, cu cât ne apropiem de vestul Europei, cu atât concurenţa este mai mare şi mai bine dezvoltată. Suntem convinşi că putem găsi pieţe interesante în Italia, Spania sau Polonia”.
    Cele mai recente investiţii ale Norofert Organics au fost direcţionate înspre dezvoltarea capacităţii de producţie a fabricii din Filiaşi, iar următoarea mare investiţie va fi în deschiderea celei de a doua facilităţi de producţie, din judeţul Constanţa, obiectiv pe care şi l-au fixat până la finalul anului 2019.

    „Acolo ne vom concentra pe dezvoltarea liniei de producţie de îngrăşăminte de mare tonaj alături de secţiile de pesticide lichide şi tablete efervescente. O parte importantă din planul de investiţii de anul acesta este extinderea şi utilarea laboratorului nostru, pentru a putea dezvolta propriile culturi de microorganisme folosite în producţia de fertilizanţi şi pesticide”, spune directorul general al Norofert Organics. 

    În prezent, în cadrul companiei Norofert Organics lucrează 24 de angajaţi, însă şi-au propus să extindă echipa de vânzare cu încă 5 persoane. Acestora li se vor adăuga alţi 20 de angajaţi în viitoare fabrică din Constanţa.

    În afară de extinderea la nivel internaţional şi de deschiderea celei de a doua fabrici, din planurile fondatorilor Norofert Organics nu lipseşte dezvoltarea de produse noi în continuare. „Pregătim un produs cel puţin la fel de revoluţionar ca tabletele efervescente, însă de data aceasta este vorba despre o soluţie hardware cu inteligenţă artificială integrată, care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale fermierilor”, spune Popescu, fără să ofere mai multe detalii despre acest produs. „Lansarea de produse şi soluţii inovative face parte din planul de dezvoltare.” 


    CONTEXT:
    Suprafeţele din agricultura ecologică, de aproximativ 150.000 de hectare de culturi de cereale şi oleaginoase, cărora le sunt destinate produsele Norofert Organics, reprezintă un procent foarte mic din totalul de 12 milioane de hectare de teren arabil din România, potrivit informaţiilor companiei Norofert Organics. 


    DECIZIE:
    Extinderea pe pieţele internaţionale, un prim pas făcut în această direcţie fiind exporturile în Republica Moldova.


    CONSECINŢE:
    Între 10% şi 15% din veniturile Norofert Organics vor fi generate de exporturi anul acesta, potrivit estimărilor antreprenorilor. Creşterea estimată a veniturilor este cuprinsă între 35 şi 40%. 


    Cine sunt fondatorii Norofert Organics:

    Absolvent de Ştiinţe Politice la SNSPA, Vlad Popescu a intrat în afacerea familiei la 20 de ani. Tradiţia în domeniul fertilizatoarelor în familia Popescu este una îndepărtată şi vine de la bunicul tânărului antreprenor, care a lucrat ca director al combinatului chimic Doljchim înainte de 1989. Tatăl său, Florin Popescu, a început să „fie prezent şi el în lumea îngrăşămintelor încă din 1979”. Firma-mamă, Norofert Eco, a fost înfiinţată de tatăl lui Vlad Popescu în 2000. Până în 2009, activităţile acesteia erau concentrate pe importul şi distribuţia de îngrăşăminte, axându-se mai întâi pe produsele de mare volum, apoi pe fertilizanţii specializaţi şi pe tehnologiile agricole performante. A treia generaţie din familia Popescu a sesizat potenţialul dezvoltării unei nişe care să fie motorul afacerii pentru anii ce urmează: fertilizanţii şi pesticidele ecologice.


    Absolvent de Psihologie la USH Bucureşti, Mugur Gabriel Ionel este în prezent executive manager & new products manager în cadrul Norofert, după ce anterior a lucrat în cadrul companiei româneşti de profil Rodbun. Dacă în 2010 compania începea importul de fertilizanţi şi pesticide ecologice, o premieră pe piaţa locală, în 2017 a lansat pe piaţă primele produse în nume propriu. Potrivit lor, prima formă a fabricii a fost una rudimentară şi au fost nevoiţi să facă eforturi pentru găsirea unor specialişti în agrochimie care să elaboreze reţetele produselor. După ce au testat şi îmbunătăţit produsele în mare parte a anului 2016, la finalul acestei perioade au lansat pe piaţă prima gamă de astfel de produse. Clienţii Norofert sunt mai ales ferme mari, de peste 1.000 de hectare, dar au şi câţiva clienţi cu suprafeţe mai mici.

  • Parteneriat România-Republica Moldova. Ce pot vizita turiştii pe „Ruta voievodului Ştefan cel Mare”

    „Am semnat acum două luni de zile un acord de parteneriat cu Republica Moldova, sectorul turismului. Am încercat să facem o rută comună, ruta voievodului Ştefan cel Mare. Am reuşit acest lucru şi iată că astăzi să am ocazia să lansez această rută comună”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, joi, la Târgul de Turism.
     
    Reprezentantul Guvernului Republicii Moldova, Rodica Verbeniuc, director general al Agenţiei de Investiţii din Republica Moldova, a declaratcă ruta ”uneşte România şi Republica Moldova printr-un traseu istoric”.
     
    „Astăzi, suntem aici cu o iniţiativă foarte frumoasă care a prins contur anul trecut, prin lansarea conceptuală a primei rute transfrontaliere care uneşte România şi Republica Moldova într-un traseu istoric, care va oferi o lecţie de istorie şi spitirualitate pentru toţi cetăţenii din România şi Republica Moldova. Această rută este destinată tuturor cetăţenilor vorbitori de limba română care vor dori să descopere acest patrimoniu lăsat moştenire de marele voievod pe teritoriul Moldovei, Basarabiei şi Bucovinei. Pentru turiştii stăini ruta România-Moldova Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi atractivă prin diversitate, oferind un spaţiu cultural istoric român, dar prin două state diferite. Ruta include circa 24 de obiective sitorice pe teritoriul României şi circa 10 obiective în Republica Moldova”, a spus Rodica Verbeniuc.
     
    De asemenea, Bogdan Trif a anunţat că Delfinariul din Constanţa va fi extins şi că, începând cu acest an, România va mări publicitatea în mediul extern, inclusiv la televiziuni.