BusinessMagazin

Tag: miza

  • Miza pe segmentul de business care a crescut exponenţial şi care influenţează direct sistemul medical din România

    Abonamentele medicale sunt un segment de business care a crescut exponenţial de la introducerea pe piaţa locală şi care a influenţat direct sistemul medical din România, pe mai multe direcţii. „Abonamentele de sănătate au schimbat percepţii, au îmbunătăţit calitatea serviciilor oferite şi au reprezentat motorul financiar pentru performanţele medicale”, consideră Fady Chreih, CEO al reţelei de sănătate Regina Maria.

    Dacă la început companiile au fost cele care au înlesnit accesul către furnizorii privaţi pentru că le-au oferit angajaţilor abonamente medicale, astăzi românii au descoperit că pot avea acces facil la servicii de calitate, iar cu timpul aşteptările au crescut. Conform unui studiu realizat anul trecut de compania de cercetare de piaţă GfK pentru Regina Maria, peste 60% dintre locuitorii marilor oraşe apelează la serviciile din privat pe parcursul unui an. Iar acesta este rezultatul unor investiţii constante; contrar percepţiei generale, în România s-au construit multe spitale şi clinici în ultimii 28 de ani, însă exclusiv în sistemul privat.

    Furnizorii medicali privaţi au reinvestit constant sute de milioane de euro din profiturile obţinute pentru a aduce sistemul medical din România la un nivel similar celui occidental şi pentru a atrage clienţii care căutau calitate în alte ţări, argumentează Fady Chreih. „Piaţa medicală privată e una extrem de competitivă, iar ca să fii în top eşti obligat să investeşti permanent pentru a menţine un standard înalt de calitate”, adaugă CEO-ul. Iar în această ecuaţie pachetele de prevenţie şi evoluţia sistemului medical sunt interconectate; mai mult chiar, sunt direct proporţionale, afirmă CEO-ul.

    Mai exact, cu cât a crescut numărul de abonamente, cu atât principalii furnizori medicali au deschis mai multe locaţii şi au putut acoperi mai multe regiuni din ţară. „Toţi furnizorii medicali privaţi au umplut un gol lăsat de stat. Abonamentele medicale reprezintă, de fapt, o investiţie pe termen lung în sistemul naţional de sănătate prin profitul reinvestit anual de furnizorii medicali privaţi în extinderea şi modernizarea reţelei medicale”, spune Fady Chreih. Pe deasupra, un mediu de lucru propice dezvoltării şi salariile decente oferite în sistemul privat îi determină pe unii medici să rămână în ţară, completează acesta. 

    Abonamentele de sănătate au deja o istorie de 21 de ani pe piaţa din România, acest concept fiind introdus pentru prima dată pe plan local de Regina Maria, la doar un an de la înfiinţarea companiei. „Iar acest moment nu este important doar pentru noi. E un fel de kilometru zero pentru întregul sistem românesc de sănătate. Este momentul în care s-au pus bazele noului val de investiţii în infrastructura medicală naţională”, ţine să precizeze Fady Chreih.

    La început, abonamentul de sănătate era mai degrabă un produs exclusivist, destinat clienţilor obişnuiţi cu acest tip de servicii – în acest caz expaţii, care veneau cu o mentalitate puternic axată pe prevenţie şi pentru care investiţia într-un astfel de produs era una obişnuită. Iar evoluţia segmentului a ţinut pasul cu noile trenduri din economie; pe măsură ce marile companii s-au extins şi pe piaţa locală, cererea pentru abonamentele de sănătate a crescut. „Astăzi, acestea sunt cerute la scară largă pentru că românii încep să înţeleagă că e mai bine să previi decât să tratezi. Odată cu apariţia abonamentelor s-a construit o fundaţie solidă necesară pentru a schimba comportamente”, completează Chreih.

    Mergând preventiv la medic, un pacient poate identifica din timp problemele grave, ceea ce duce la menţinerea unei vieţi active şi la creşterea speranţei de viaţă; totodată, acest lucru înseamnă şi mai puţini bani cheltuiţi pentru tratamente sau intervenţii complicate, adaugă reprezentantul reţelei.

    Studiul GfK mai arată că abonaţii corporate accesează serviciile medicale de 2,5 ori mai mult decât cei care nu au acest avantaj şi merg la medic de circa şapte ori în decursul unui an. De asemenea, abonaţii individuali accesează serviciile chiar şi de 5,5 ori mai mult decât pacienţii neabonaţi. „Toate aceste cifre demonstrează că atunci când le asiguri oamenilor acces facil şi necondiţionat la servicii medicale, dar şi calitate, medici bine pregătiţi şi un sistem integrat în care găsesc toate serviciile de care au nevoie, le este mult mai uşor să aibă grijă de sănătatea lor”, menţionează CEO-ul companiei.

  • Miza pe credit. Card de credit

    „2017 va fi un an cu provocări în ce priveşte crearea de noi active, având în vedere competiţia severă pe piaţa bancară, în special în ce priveşte preţurile”, spune Yakup Cil. Principalul obiectiv al instituţiei pe care o conduce de aproape patru ani se leagă de creşterea numărului de carduri de credit: „Ne-am propus o ţintă de peste 60.000 de noi carduri”.

    Anul trecut, Credit Europe Bank, sucursala locală a grupului turc cu acelaşi nume, a vândut 50.000 de noi carduri de credit, ajungând la un total de 330.000 de unităţi în portofoliu. „Întrucât aceasta este cea mai competitivă linie de business a noastră, vom continua să investim în ea. În anul care a trecut am lansat Ferrari Card şi în prezent putem acoperi toate segmentele de clienţi. Oferim CardAvantaj celor care preferă ratele fără dobândă, Optimo Card celor care doresc termene de plată mai lungi şi Ferrari Card clienţilor cu o putere financiară mai mare. De asemenea, vom fi mai activi în zona împrumuturilor pentru IMM-uri”, declară Yakup Cil.

    Tot el spune că anul trecut a fost unul bun pentru instituţia pe care o conduce: „Am încheiat 2016 cu un profit brut de 8 milioane de euro. Activele băncii au rămas la nivelul de 1 miliard de euro, iar indicele de solvabilitate la sfârşit de an a fost peste 18%”.

    În opinia sa, în ce priveşte serviciile de retail bancar şi în special linia de carduri, există un potenţial de dezvoltare enorm. „Pentru a vă da un exemplu, aş vrea să compar numărul total de carduri de credit din Turcia cu cel din România: în Turcia, la o populaţie de 80 de milioane de locuitori, există 59 de milioane de carduri (74%), pe când în România, la o populaţie de 20 de milioane de locuitori avem doar 3 milioane de carduri (15%).”

    Cât priveşte evoluţia sistemului bancar românesc, în care sunt active în acest moment 37 de bănci, Yakup Cil este de părere că pe termen mediu şi lung numărul de bănci va scădea prin fuziuni şi achiziţii.

    Şeful filialei locale a Credit Europe Bank a absolvit în 1997 Facultatea de Economie si Ştiinţe Administrative din cadrul Middle East Technical University din Ankara; încă de pe vremea studenţiei, povesteşte el, şi-a propus ca după absolvire să lucreze la Trezoreria Statului.

    În acea perioadă, băncile din Turcia erau foarte active în atragerea proaspeţilor absolvenţi, iar pe perioada târgurilor de joburi efectuau vizite la facultăţile de top, prezentând studenţilor oportunităţile de carieră. „Astfel, m-au convins că pot avea un bun parcurs profesional lucrând într-o bancă, şi imediat după absolvire am fost angajat de una dintre cele mai bune instituţii financiare ca management trainee la direcţia de Corporate Banking. Beneficiile materiale erau satisfăcătoare, la fel şi oportunităţile de dezvoltare profesională”, rememorează Yakup Cil. Acum, 20 de ani mai târziu, se declară mulţumit de parcursul său profesional, având în vedere poziţia pe care o deţine. Momentul de turnură în cariera sa a fost acela în care a acceptat oferta pe care Credit Europe Rusia i-a făcut-o în 2006: „Aceea a fost o mare provocare pentru mine şi de atunci lucrez în afara graniţelor”.

    În momentul venirii sale la conducerea filialei locale, în urmă cu aproape patru ani, a remarcat, în primă fază, numărul mare de instituţii active pe piaţa locală; în rândul impresiilor legate de această ţară, spune că îi place foarte mult natura din România, iar „viaţa aici este foarte liniştită şi plăcută. Pe de altă parte, traficul din Bucureşti şi calitatea drumurilor în general ar putea fi îmbunătăţite”.

    Despre stilul său de management, CEO-ul filialei locale a Credit Europe Bank spune că este foarte disciplinat şi conştiincios, că nu-i place să amâne lucrurile, că nu este adeptul stilului de management „one man show” şi de aceea deleagă cât de mult poate. Îşi petrece cea mai mare parte a timpului liber împreună cu fiicele sale. „În vârstă de 4 ani, cele două gemene ne ţin pe mine şi pe soţia mea foarte ocupaţi. Când reuşesc să prind ceva timp doar pentru mine, încerc să citesc cât de mult pot. Prefer cărţile despre istorie, economie şi politică. Cartea mea preferată este «E un pod pe Drina» de Ivo Andric.”

    330.000 DE CARDURI DE CREDIT avea în portofoliu la finalul anului trecut Credit Europe Bank

    1 MILIARD DE EURO reprezintă activele băncii pe plan local

    18% INDICELE DE SOLVABILITATE al CEB la finalul anului trecut

    3% MILIOANE DE CARDURI de credit există pe piaţa românească

     

  • A pierdut milioane de dolari pentru că nu a reuşit să-şi demonstreze inteligenţa în faţa judecătorilor

    Este vorba despre apelul într-un proces de divorţ care viza câştigarea procentului majoritar dintr-o avere de 225 de milioane de dolari. Randy Work a eşuat să convingă un juriu format dintr-un panel de trei judecători că a avut o ”contribuţie specială” în perioada în care a fost căsătorit cu soţia sa, astfel că merita să aibă o cotă mai mare din avere la despărţire decât practica clasică prin care la partaj, aceasta era împărţită în mod egal între cele două părţi, potrivit Bloomberg.

    Work şi Mandy Gray erau căsătoriţi de mai bine de 20 de ani atunci când s-au despărţit – un judecător a spus în 2015 că averea lor de mai multe milioane de dolari ar trebui să fie împărţită în mod egal fiindcă în timp ce Work lucra din greu, averea era rezultatul ”existenţei la momentul potrivit, în locul potrivit şi că era beneficiarul unei perioade de boom”, nu a strălucirii sale la nivel profesionaş.
    Judecătorii unde a făcut apel au spus că folosirea ”cuvântului genius nu era de ajutor”, iar Work a eşuat să demonstreze că decizia judecătorului anterior era greşită, scrie Bloomberg.

    ”Cuvântul <geniu> tinde să fie folosit prea des şi ar trebui să caracterizeze doar nume precum Leondardo Da Vinci, Mozart, Einstein şi alţii ca ei”, a spus judecătorul Edward Holman atunci când şi-a motivat decizia din 2015, respingând argumentele aduse de Work.
    Work ceruse 61% din activele deţinute şi a aplicat ”metodologii revoluţionare” în piaţa japoneză, în timp ce conducea birourile de acolo, generând profituri imense. ”Fără îndoială, avea un succes imens, dar nu a pus bazele Lone Star”, au spus judecătorii, citând decizia din 2015.

     

  • Cum a pierdut un executiv ”genial” o bătălie de milioane de dolari în favoarea fostei sale soţii

    Este vorba despre apelul într-un proces de divorţ care viza câştigarea procentului majoritar dintr-o avere de 225 de milioane de dolari. Randy Work a eşuat să convingă un juriu format dintr-un panel de trei judecători că a avut o ”contribuţie specială” în perioada în care a fost căsătorit cu soţia sa, astfel că merita să aibă o cotă mai mare din avere la despărţire decât practica clasică prin care la partaj, aceasta era împărţită în mod egal între cele două părţi, potrivit Bloomberg.

    Work şi Mandy Gray erau căsătoriţi de mai bine de 20 de ani atunci când s-au despărţit – un judecător a spus în 2015 că averea lor de mai multe milioane de dolari ar trebui să fie împărţită în mod egal fiindcă în timp ce Work lucra din greu, averea era rezultatul ”existenţei la momentul potrivit, în locul potrivit şi că era beneficiarul unei perioade de boom”, nu a strălucirii sale la nivel profesionaş.
    Judecătorii unde a făcut apel au spus că folosirea ”cuvântului genius nu era de ajutor”, iar Work a eşuat să demonstreze că decizia judecătorului anterior era greşită, scrie Bloomberg.

    ”Cuvântul <geniu> tinde să fie folosit prea des şi ar trebui să caracterizeze doar nume precum Leondardo Da Vinci, Mozart, Einstein şi alţii ca ei”, a spus judecătorul Edward Holman atunci când şi-a motivat decizia din 2015, respingând argumentele aduse de Work.
    Work ceruse 61% din activele deţinute şi a aplicat ”metodologii revoluţionare” în piaţa japoneză, în timp ce conducea birourile de acolo, generând profituri imense. ”Fără îndoială, avea un succes imens, dar nu a pus bazele Lone Star”, au spus judecătorii, citând decizia din 2015.

     

  • Miza pe tineri

    Şomajul este un factor economic crucial pentru orice ţară din lume şi toţi liderii politici promit crearea de noi slujbe şi reducerea ratei şomajului. Acest lucru se dovedeşte a fi însă un lucru extrem de greu de realizat, iar rata şomajului este încă destul de ridicată în majoritatea statelor UE. Un element special este şomajul în rândul tinerilor (15-24 de ani) – mult mai mare decât cel în alte grupuri de vârstă. La terminarea studiilor, cei mai mulţi tineri se confruntă cu dificultăţi majore în a-şi găsi un loc de muncă, mai cu seamă în ţări cu un climat economic dificil. În plus, şomajul în rândul tinerilor din ţările emergente tinde să fie mai mare decât în ţările industrializate. Atât autorităţile, cât şi companiile trebuie să se implice pentru a rezolva această problemă, este de părere CEO-ul Nestlé România.

    Grupul de origine elveţiană derulează, la nivel internaţional, un program numit Alliance for YOUth prin care-şi propune să reducă şomajul în rândul tinerilor sub 30 de ani din Uniunea Europeană. Pe bătrânul continent, şomajul a crescut dramatic de la declanşarea crizei economice; multe persoane şi-au pierdut slujbele – muncitori experimentaţi întâmpină dificultăţi în găsirea de joburi noi, iar absolvenţii de facultate nu găsesc slujbe pentru că nu au experienţă de muncă.

    Nici viitorul nu arată foarte bine din acest punct de vedere şi se estimează că rata şomajului va creşte din cauza faptului industrializarea şi automatizarea joacă un rol din ce în ce mai important în societatea modernă.

    Pentru a combate această problemă, Nestlé a dezvoltat un program. „Pornind de la iniţiativa pentru ocuparea forţei de muncă Nestlé Needs YOUth, am dezvoltat Alliance for YOUth, o extensie a iniţiativei originale, un proiect mai elaborat, implicându-i şi pe partenerii noştri de afaceri. La finalul anului 2016 ne-am angajat să creăm până în 2020 35.000 de noi oportunităţi de muncă pentru tinerii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord”, spune şeful Nestlé România. În cei doi ani de la lansarea în România,  „Alliance for YOUth le-a facilitat tinerilor români accesul la 15.558 joburi permanente, 644 de stagii de practică plătită cu durata cuprinsă între 3 şi 12 luni şi 227 de evenimente de dezvoltare la nivel naţional”.

    În prezent, în Grecia şomajul este de 23%, iar în rândul tinerilor această rată ajunge chiar la 44,2%, potrivit datelor din decembrie 2016 ale Eurostat. În Spania şi Italia procentajele sunt asemănătoare: 42,9% şi, respectiv, 40,1%. Rata şomajului în rândul tinerilor români este de 20,3%, iar media la nivelul Uniunii Europene este la 18,6%. Situaţia este mai puţin gravă în unele ţări europene: în Germania, rata şomajului în rândul tinerilor este de doar 6,5%, iar în Olanda şi Austria de 10,2% şi respectiv 10,5%. Unul dintre motivele pentru care rata şomajului din România este atât de mare se leagă de faptul că tot mai mulţi tineri aleg să studieze în străinătate.

    Potrivit unui studiu realizat de Tjobs, companie care oferă soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare, peste 90.000 de tineri (25-35 de ani) au aplicat pentru locuri de muncă în străinătate în perioada aprilie-iunie 2016. Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, România are printre cele mai mici salarii medii pe economie – de numai 464 de euro pe lună, pe când salariul mediu la nivelul ţărilor membre UE este de peste 2.300 de euro net pe lună, adică de cinci ori mai mult decât în România, ceea ce face ca tot mai multe persoane să plece în căutarea unui trai mai bun.

    Acest fapt este semnalat şi de De Froment, care spune că din ce în ce mai mulţi tineri români frecventează instituţii de învăţământ în străinătate, plângându-se că le este greu să găsească un loc de muncă în România. „Mulţi dintre tineri aleg să părăsească ţara, sperând că le va fi mai uşor să găsească locuri de muncă în străinătate, cu salarii mai bune decât în România. Din păcate, pierdem tineri valoroşi care pot avea o contribuţie esenţială aici, schimbând lucrurile în bine”, este de părere Hervé de Froment.

    Potrivit şefului Nestlé, principalul scop al proiectului este de a reduce şomajul în rândul tinerilor, prin intermediul cursurilor referitoare la dezvoltare personală, dezvoltarea carierei şi dezvoltare profesională, cu sesiuni precum inteligenţa emoţională, leadership, gestionarea timpului şi consiliere personală; programul cuprinde şi workshopuri de dezvoltarea carierei, de la „cum să cauţi un loc de muncă” la „interviul şi evaluarea”, şi dezvoltare profesională, cu cursuri în domenii precum marketing, finanţe, resurse umane. Potrivit oficialului de la Nestlé, peste 50% din stagiari sunt angajaţi la finalul perioadei de practică. „Anul acesta am făcut angajări într-un ritm susţinut, atât pentru înlocuiri, cât şi pentru poziţii noi.” Condiţiile pentru participare în cadrul programului sunt legate strict de vârstă: sub 30 de ani, „studenţi sau tineri absolvenţi care sunt dornici să muncească, să înveţe şi să se dezvolte profesional”.

  • Gadget review Acer Chromebook R11: Mai multe plusuri decât minusuri

    Acer Chromebook R11 este un laptop 2 în 1, mic, de 11 inchi, ce poate fi folosit deopotrivă ca tabletă; acest produs ar putea fi dat drept exemplu pentru categoria sa: mic, robust, ecran touchscreen, viaţa bateriei de lungă durată, ieftin (Acer recomandă un preţ de 329 de dolari, iar în România fratele lui mai mic cu 2GB RAM şi procesor Intel dual-core se vinde cu 1.200 de lei la retaileri), uşor de utilizat şi face bine ceea ce face. Chromebook-urile sunt laptopuri care nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul lui Google. Imaginaţi-vă browserul Chrome transformat în sistem de operare, dar asta nu înseamnă că funcţionează doar online, ci şi fără să fie contectat la internet, dar atunci utilitatea îi scade. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. În 2014 s-au livrat 5,7 milioane astfel de dispozitive, din care 84% către piaţa nord-americană, iar 60% dintre ele s-au dus către şcoli şi facultăţi, potrivit Statista. Creşterea estimată pentru 2015 s-a plasat la 27%, până la 7,3 milioane, iar în 2016 se preconizează că numărul produselor livrate va ajunge la 7,9, dintre care 1,2 în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Mai mult, compania de cercetare Global Market Insights estimează că în 2023 se vor vinde 17 milioane de astfel de unităţi. De fapt, în primul trimestru din 2016, vânzările de Chromebookuri au depăşit pentru prima dată vânzările de Macuri, potrivit lui Linn Huang, analist în cadrul firmei de cercetare IDC. Şi nu este greu de imaginat, mai ales după ce am testat Acer Chromebook R11.

    Back to basics

    Un chromebook bun trebuie să fie destul de uşor, să aibă o viaţă a bateriei îndelungată pentru a putea fi cărat peste tot cu tine. Trebuie să aibă un ecran bun pentru că vei lucra ore bune în fiecare zi şi mai trebuie să fie ieftin. Iar Acer Chromebook R11 le nimereşte pe toate.

    Fiind atât de ieftin, te gândeşti că materialele de construcţie nu sunt atât de bune. Da, este din plastic, însă nu-ţi dă impresia de ieftin, iar capacul este acoperit cu o folie de aluminiu ce-i dă o textură plăcută la atingere. Vorbind de design, R11 este alb, iar faptul că arată ca un sandviş îi dă un aspect mai degrabă de jucărie decât de laptop de business.

    La interiorul variantei testate de mine se regăseşte un procesor quad-core Intel Celeron 1,6 GHZ, 4GB RAM DDR3, un spaţiu de stocare eMMC de 32 GB (ce poate fi extins printr-un card de memorie), are webcam şi un ecran IPS LCD HD multitouch. R11 este îndeajuns de puternic pentru a avea deschise peste 20 de taburi de Chome, fără a se bloca, lucrând concomitent într-un fişier doc. Iar într-o zi liberă am stat şi mi-am editat pozele, ce aşteptau de câteva săptămâni, cu Polarr, un fel de Adobe Lightroom, în timp ce ascultam muzică pe YouTube, fără a simţi vreo poticnire. De fapt, pe toată perioada testării nu am întâmpinat probleme la acest capitol.

    Menirea unui asemenea produs nu este să proceseze acţiuni complexe; este un produs care se deschide imediat (2-3 secunde), s-a conectat la Wi-Fi şi poţi începe treaba: fie că scrii, fie că editezi poze sau navighezi pe internet. După cum ziceam la început, întreg sistemul este un browser gigant, iar asta înseamnă că nu consumă foarte multe resurse, ceea ce face ca bateria să ţină cam zece ore în cazul R11 (o zi de muncă) şi se încarcă destul de repede (o oră şi jumătate pentru o încărcare completă).

    Ecranul este unul IPS, lucios (din cauza touchscreenului) pe care culorile sunt vii şi constrastante, dar pe care mi l-aş fi dorit puţin mai luminos (utilizarea în lumina directă a soarelui nu este ideală) şi ale cărui unghiuri de vizualizare ar putea fi îmbunătăţite (imaginea se întunecă destul de mult atunci când priveşti dintr-o parte). Şi mi-ar fi plăcut ca ecranul să fi fost până în margini (acum el este mărginit de o dungă neagră).

    Tastatura este foarte bună, tastele sunt destul de mari şi există destul de mult spaţiu între litere pentru a putea scrie confortabil. Trackpadul în schimb este nu este ideal, cam zgomotos şi se simte ieftin, dar măcar este precis, astfel încât nu vei fi nevoit să apelezi la un mouse. Ecranul este touch şi îl poţi utiliza pentru a parcurge un document sau pentru a naviga, însă R11 este puţin cam greu (1,2 kg) pentru a putea fi folosit confortabil ca tabletă. Totuşi în modul laptop sau display (cu tastatura la spate) ecranul poate fi utilizat cu uşurinţă pentru navigare.

    Un alt element care m-a impresionat a fost sunetul redat de boxe. Se aude foarte tare, având în vedere dimensiunea produsului şi nici calitatea nu este rea, deşi n-ar fi stricat mai mult bas. Un contraexemplu la acest capitol este laptopul personal (Odys Trendbook 14) pe care-l folosesc pentru scris şi navigare pe internet şi care are un sunet pur şi simplu oribil. Nici măcar un serial sau un film nu pot urmări din cauza sunetului strident şi ascuţit.

    În concluzie, eu am fost încântat de acest produs, ce are lipsuri, dar pe care-l consider perfect pentru stundeţii în căutare de un laptop pentru facultate, dar şi pentru oamenii în vârstă mai puţini tehnici, pentru jurnalişti sau pentru cei caută mobilitate la un laptop, dar care nu vor să cheltuiască prea mulţi bani.

    Casetă tehnică:

    Procesor Intel Celeron Quad-Core 1,6 Ghz

    4 GB RAM DDR 3

    32 GB stocare eMMC

    Greutate: 1,2 kg

    Baterie: 9-10 ore

    1 x port USB 2.0

    1 x port USB 3.0

    1 x port HDMI

  • Referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE, o miză pentru toată Europa

     Ceţătenii cu drept de vot vor decide dacă Marea Britanie va rămâne membru al Blocului european sau va ieşi din această comunitate. Tabăra care adună peste 50% din voturi privind ieşirea sau rămânerea ţării în UE este câştigătoare.

    Mai mulţi lideri europeni au avertizat Marea Britanie asupra riscului de a părăsi Uniunea Europeană, o situaţie care ar fi un precedent pentru alte state membre, nemulţumite de statutul din cadrul comunităţii europene.

    Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat, într-un interviu acordat cotidianului german Bild, că un vot negativ în cazul referendumului de pe 23 iunie “va reprezenta nu doar o contralovitură economică, ci şi una geopolitică pentru Marea Britanie”. El a mai subliniat că nimeni nu poate prevedea consecinţele pe termen lung în cazul ieşirii Marii Britanii din UE, dar şi-a exprimat îngrijorarea că o astfel de decizie “ar putea fi începutul destrămării nu doar a Uniunii Europene, ci a întregii civilizaţii politice a Occidentului”. BBC prezintă un ghid practic pentru a înţelege ce presupune acest referendum atât de controversat.

    Cum a fost lansată ideea organizării referendumului de pe 23 iunie?

    Premierul britanic, David Cameron, a promis să organizeze acest referendum în cazul câştigării alegerilor generale din 2015, după ce membri ai propriului Partid Conservator şi ai Partidului pentru Independenţa Marii Britanii au acuzat că statul britanic nu a mai avut niciun cuvânt de spus în cadrul Blocului european din 1975, când alegătorii au votat pentru rămânerea Marii Britanii în UE. Criticii susţin că situaţia din cadrul Uniunii Europene s-a schimbat de atunci, comunitatea punând stăpânire din ce în ce mai mult pe independenţa statelor membre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miza alegerilor locale se ridică la zeci de miliarde de lei. Care este însă valoarea unui vot în Bucureşti sau Botoşani?

    3.365 este un alt număr pe care e important să îl reţineţi: reprezintă valoarea în lei a unui vot în România. El diferă, desigur, în funcţie de regiune; un vot în Bucureşti valorează 4.500 de lei, în vreme ce unul în Ialomiţa doar 2.800 de lei.

    Miza alegerilor locale din iunie este, aşadar, uriaşă: vorbim de zeci de miliarde de euro care trebuiesc administraţi astfel încât rezultatele să nu se lase aşteptate până cu 6 luni înainte de alegerile din 2020.

    Am încercat să desluşim ce s-a întâmplat cu banii oraşelor, comunelor şi satelor din România în ultimii patru ani şi să aflăm unde ar trebui investiţi aceştia în următorii patru; care sunt problemele pe care le avem la nivel local şi care sunt şansele să rezolvăm o parte dintre ele.

    Veţi citi, în paginile următoare, despre coşuri de gunoi de 2.800 de lei şi crizanteme cumpărate cu peste 300 de lei firul; despre cum 35% din gospodăriile României au toalete în curte, în vreme ce media europeană e de 2%; despre faptul că avem acelaşi număr de kilometri asfaltaţi şi de drumuri de ţară. Cel mai important, însă, veţi citi unde se duc cele peste 60 de miliarde de lei care reprezintă bugetul satelor, comunelor şi oraşelor din România.

    Ca de obicei, ciclul electoral începe cu întrebarea caragialească „eu cu cine votez?“. Şi tot ca de obicei, această întrebare nu are răspuns; nu că nu ar exista opţiuni, dar eterna promisiune a partidelor cu aducerea „oamenilor noi“ nu pare să se fi materializat nici în 2016.

    Alternanţa dintre stânga şi dreapta nu s-a făcut de-a lungul anilor în mod natural, ci mai degrabă ca urmare a unor alegeri caracterizate prin dorinţa de a înlătura un partid de la putere. Deşi stânga a câştigat toate alegerile locale din 1992 şi până astăzi, au existat momente în care opoziţia s-a apropiat destul de mult de câştigarea majorităţii primăriilor; în 1996, 2004 şi 2008 partidele de dreapta sau centru-dreapta au câştigat un număr semnificativ de mandate. Singurul partid constant în ultimii 24 de ani a fost UDMR, care a obţinut la fiecare ciclu electoral între 100 şi 150 de mandate de primari.

    A spune că imaginea politicianului român este una extrem de proastă este deja un clişeu; situaţia de astăzi, cu aproape jumătate dintre primarii ce conduc reşedinţe de judeţ aflaţi în vizorul DNA, este relevantă în acest sens. Dacă ne uităm la consiliile judeţene, acolo situaţia stă şi mai rău: aproape două treimi dintre preşedinţii CJ sunt condamnaţi sau anchetaţi pentru diverse fapte.

    Toate alegerile sunt în mod egal foarte importante, explică sociologul Andrei Boţeşteanu, dar „semnul sub care sunt organizate acestea poate fi însă considerat unul aparte, pe fondul unui dialog şi pe fondul acţiunilor anti-corupţie. „Nu cred că oamenii sunt mai interesaţi de alegerile generale, dimpotrivă: alegerile locale au teme cu care alegătorii pot relaţiona perfect. Dar alegerile generale sunt mai uşor de discutat, fiind dincolo de sfera imediată a utilului. Alegerile generale sunt încărcate de ideologii şi principii atât de mult rafinate încât devin simple: ai lor sunt răi, ai noştri sunt buni, sau mai des întâlnitul «toţi sunt la fel». Cred, de asemenea, că votanţii din mediul urban sunt interesaţi şi de alegerile din mediul rural. Nu mai suntem demult atât de izolaţi încât să nu respirăm acelaşi aer, să nu ne vizităm unii pe alţii sau să nu avem cunoştinţe sub un primar sau altul. Iar cei care teoretic s-ar putea feri de toate, probabil că vor folosi alegerile locale şi ca un barometru pentru cele generale“.

    Alegerile locale din acest an vor avea loc la data de 5 iunie şi vor fi organizate după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de consilii judeţene aleşi indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Modificări au fost aduse şi în privinţa sistemului de vot, fiind pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să îşi exprime opţiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Ulterior, sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.

     

  • Drumul Mătăsii începe cu Rompetrol

    „CEFC va plăti 680 de milioane de dolari pentru achiziţia a 51% din acţiunile KMGI şi reprezentanţii companiei din China spun că minimum 3 miliarde de dolari vor fi investite în următorii cinci ani“, a fost informaţia principală din comunicatul de presă transmis în cursul săptămânii trecute de KazMunayGas şi China Energy Company Limited, ce avea să confirme zvonurile legate de achiziţia chinezilor, ce au început să fie vehiculate în presa internaţională încă de la finalul lui 2015. Companiile anunţau faptul că vor face investiţii strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI (acţionarul principal al Rompetrol) şi vor pune bazele unui fond de investiţii şi dezvoltare în energie, vor achiziţiona mai multe benzinării la nivel global, iar în următorii cinci ani cel puţin 3 miliarde de dolari vor fi investite în proiecte în linie cu ţintele strategice ale companiei.

    Anunţul vine în contextul în care, la finalul anului trecut, cele două companii au semnat un memorandum de înţelegere, parte din acorduri comerciale mai ample semnate de liderii politici din Kazahstan şi China în energie şi telecomunicaţii în valoare de peste patru miliarde de dolari. Sub denumirea Silk Way (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan şi al companiei din China – CEFC – in cadrul KMGI se va dezvolta având ca bază KMGI şi subsidiarele sale, iar, potrivit înţelegerii, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, precum realizarea de investiţii pentru dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi în ţările aflate pe traseul Drumului Mătăsii, o iniţiativă care presupune dezvoltarea unui lanţ valoric integrat din China până în centrul şi vestul Europei. Proiectele ce urmează a fi dezvoltate se vor baza pe activele şi operaţiunile coordonate în Europa de KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group.

    Profesorul universitar doctor Mircea Coşea este de părere că, în acest context, Rompetrol devine un cap de pod pentru mult vehiculatul Drum al Mătăsii, în contextul unor politici europene ce se opun unor schimburi comerciale cu chinezii. „Politica chineză după anul 2007 a trecut la pătrunderea în Europa pe căi ocolite. Relaţiile economice dintre România şi China nu au trecut până acum peste stadiul de declaraţii, au fost foarte multe intenţii de legături, dar ele nu s-au concretizat decât parţial şi foarte târziu – Cernavodă, căile ferate, toate investiţiile chineze în România au fost făcute de România cu o foarte mare teamă fiindcă ţara noastră este una dintre ţările cele mai temătoare referitoare la politicile Uniunii Europene – Ungaria şi celelalte ţări baltice au mult mai multe investiţii chineze“, explică profesorul referindu‑se la numeroasele discuţii legate de potenţiala intrare a chinezilor pe piaţa locală, mai ales în perioada guvernării Ponta.

    Mircea Coşea observă cum în România există o politică chinezească încă de acum 25 de ani – axată pe echilibrarea balanţei energetice. „China este o ţară cu resurse energetice puţine şi mai ales bazate pe cărbune. A făcut progrese din acest punct de vedere cu Rusia – prin conductele ruseşti ce aprovizinează China, cu rezultate mediocre însă, iar acum intrarea ei în Europa se realizează ocolit prin intermediari.“ Exemplul României este unul foarte clar în acest sens, potrivit profesorului. El observă că acum trebuie să apreciem cu destul de multă modestie intrarea Chinei cu 51% în compania kazahă, aceasta nefiind o chestiune foarte importantă din punct de vedere economic şi, din punct de vedere al relaţiilor cu România nu reprezintă un mare pas înainte. „Este totuşi un început care ar putea să ne atragă atenţia – următorul pas după părerea mea ar fi Cernavodă – China ar pune astfel un picior important în industria petrochimică şi energetică a Europei – în condiţiile în care Europa este sub teroarea presiunilor Rusiei.“

    Analistul subliniază importanţa afluxului de capital din China, în condiţiile războiului energetic dintre Rusia şi Europa, ce arată că strategia chineză este globală. „Este vorba despre o luptă globală, un război energetic care după părerea mea se va declanşa prin anul 2025 – pentru că mai există un lucru pe care ar trebui să îl luăm în calcul  – anume că Rusia lucrează foarte intens pentru fixarea preţului petrolului pe piaţa rusească“. Mircea Coşea nu vede deocamdată o implicare sau alte consecinţe în legătură cu economia României, însă observă că realist vorbind, capitalul din China este binevenit. „Banii care vin din afară sunt interesanţi, indiferent de canalul pe care vin, deocamdată suntem într-un moment extrem de dificil al economiei, nu am reuşit să atragem fonduri europene, nu am reuşit să facem investiţii, nu putem face investiţii din propriul buget şi avem neapărat nevoie de aceşti bani.“

    Profesorul Micea Coşea consideră că „dacă lucrurile vor merge bine probabil vom asista şi la alte investiţii indirecte – însă chinezii vor întâmpina întotdeauna o barieră din partea Uniunii Europene, pentru că, dacă pentru alte ţări aceste investiţii au mers mult mai uşor, investiţiile chineze în Polonia, în Ungaria, în ţările baltice sunt mult mai importante, dar noi mereu ne cramponăm de ce ni s-a spus de la Bruxelles cu un catolicism mai mare decât al Papei“. Profesorul exemplifică poziţionarea UE referitoare la investiţiile chineze în cadrul comunităţii europene prin valul de reacţii stârnit la vizita premierului Ponta în China, reacţii ce sugerau că astfel de colaborări comerciale încalcă anumite reguli. Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, vede mai ales avantaje în această tranzacţie. „Din punct de vedere avantaje, vorbim despre un jucător financiar foarte mare, mult peste potenţialul financiar al lui KMG şi vorbim iarăşi despre o companie care din punct de vedere strategic provine dintr-o ţară foarte mare – care de-a lungul istoriei nu a fost o ţară ostilă României, ci dimpotrivă.“ Totuşi, el consideră că statul român ar putea fi un negociator mai bun în discuţiile referitoare la aceste tranzacţii. „Regret faptul că statul român a ales să fie un spectator mai mult decât un jucător în aceste discuţii“, explică Nicolescu.

  • Spre ISO de 10 milioane de euro

    Reducerea costurilor unei companii este direct proporţională cu reducerea produselor neconforme pe care le lansează pe piaţă“, descrie Alexandru Vidu, CEO-ul Bureau Veritas, una din consecinţele pe care le vede în implementarea unui sistem de management de calitate. Afirmaţia sa se leagă de modul în care acestea s-au născut, încă din perioada celui de Al Doilea Război Mondial: pe atunci, fabricile de armament s-au confruntat cu un număr mare de detonări accidentale – iar ca să rezolve problema, Ministerul Apărării a folosit un inspector care să supravegheze procesul de producţie.

    În plus, fabricanţii de armament trebuia să realizeze un manual de proceduri de fabricaţie şi să se asigure că muncitorii respectau aceste proceduri. În 1959, autorităţile americane au impus, la rândul lor, un set de standard de calitate furnizorilor de tehnică militară, idee preluată ulterior de NASA şi de NATA. Primul standard naţional de asigurare a calităţii, BS 9000, privea industria electronică şi a fost publicat în 1971. De atunci, mii de standarde au fost emise în agricultură, construcţii, echipamente, tehnice medicale sau IT.

    Alexandru Vidu conduce în prezent una din companiile din domeniul certificării cu istorie pe piaţa locală; spune că în România Bureau Veritas există de pe la 1925 şi a funcţionat şi în perioada comunismului, datorită fabricanţilor de nave care aveau nevoie de certificările oferite de acesta. În prezent, compania franceză are activităţi în managementul activelor, certificării, clasificării, testărilor şi analizelor, în inspecţii şi audituri sau instruire în varii domenii (aero-spaţial, industria de automobile, construcţii imobiliare, petrol şi gaze, produse de larg consum etc). Compania are cinci birouri operaţionale, în Bucureşti, Galaţi, Constanţa şi Ploieşti, iar anul acesta a deschis unul şi în Cluj-Napoca, ca urmare a dezvoltării economice a regiunii Centru-Vest.

    Alexandru Vidu spune că au în portofoliu circa 1.500 de clienţi, dintre care majoritatea fac parte din companiile multinaţionale din România, ce au plasat veniturile Bureau Veritas de anul trecut la 4,48 milioane de euro. „Am rămas uimit că pe piaţa din România nu se acordă încă atenţia care trebuie calităţii. Încă privim lucrurile cu uşurinţă. În loc să tăiem din alte părţi, primul rabat care se face este asupra calităţii şi a reducerii costurilor prin tot felul de mijloace, în cazul majorităţii societăţilor producătoare“, observă Vidu, aflat la conducerea Bureau Veritas de aproximativ un an. 

    De profesie inginer petrolist, şi-a început cariera în 2002 în cadrul companiei Atlas Gip Ploieşti, unde a condus o echipă în teren, iar ulterior a fost angajat în firma americană Amromco Energy, care şi-a deschis reprezentanţa în România în 2004. A lucrat în cadrul acesteia ca geolog de operaţiuni şi supervizor vreme de patru ani – „Am fost expus la tot ce înseamnă realizarea unei sonde, de la planificare până la punerea în producţie“, povesteşte el. După ce Weatherford, o altă companie americană, a cumpărat compania la care lucrase iniţial, s-a angajat la aceştia ca operations manager, de unde a evoluat în vânzări, funcţie ce l-a propulsat la conducerea dezvoltării businessului în Europa de Sud-Est (Bulgaria, România, Ucraina, Serbia) ca sales manager. „Conduceam un business de vreo 180 de milioane de euro la momentul respectv, acum nu ştiu dacă mai fac 80, după criza din petrol.“

    Decizia de a schimba domeniul a fost luată înainte de această criză, fără a bănui ce avea să se întâmple în această industrie. Îi lipseşte în continuare mersul pe teren, despre care spune că are o frumuseţe aparte, dar şi adrenalina şi ritmul din oil & gas, despre care spune că sunt greu de găsit în altă parte. „Acolo nu ai decât o şansă să faci bine lucrurile, atât din cauza costurilor mari, cât şi prin prisma pericolelor“, descrie el principala lecţie învăţată în industria petrolului.  Totodată, lucrând în petrol a învăţat că trebuie să te bazezi pe colegi, fiindcă, dacă nu ajungi la gradul de încredere la care trebuie, nu poţi să ai succes. Spune că această experienţă a încercat să o insufle şi echipei de la Bureau Veritas pe care o conduce în prezent, formată din 60 de angajaţi.

    În prezent, partea de certificarea reprezintă circa 20-25% din afacerea Bureau Veritas (au 30 de sisteme de management pe care le certifică, la care se adaugă alte scheme de evaluare şi verificare specifice domeniului de activitate al fiecărei firme. Cea mai performantă linie a afacerii a fost adusă de industrie, datorată profilului ţării, de producători de echipamente. „Din păcate, anul acesta se simte criza din petrol şi, ca atare, cifrele pe industrie au scăzut cam cu 25-30%. 

    Am reuşit să compensăm scăderea prin construcţii, acestea au început să crească anul trecut.“ Strategia actuală a companiei presupune concentrarea pe vânzări şi în acest sens, a angajat anul trecut opt persoane în cadrul acestui departament. „Mi-am propus dublarea cifrei de afaceri în cinci ani, dar sper să ating acest obiectiv mai repede, în aproximativ trei ani, totul depinde însă de piaţă şi de ceea ce se va întâmpla cu economia.“