Tag: Mircea Dusa

  • Duşa: Imobile şi terenuri pe care nu le mai foloseşte Armata vor fi transferate autorităţilor

     Mircea Duşă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparţin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administraţia publică locală.

    “Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a afirmat ministrul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: România nu poate sta cu capul plecat pe tema Schengen

     Mircea Duşă a fost întrebat cum vede, în calitate de fost ministru de Interne, ultimele evoluţii în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen.

    “Cred că nu trebuie să mai stăm cu capul plecat. România este o ţară a UE cu drepturi depline. Trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea (…) România şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen”, a declarat Duşa.

    Ministrul a precizat că unii membri ai UE îşi schimbă poziţiile pe considerente subiective, în vreme ce oficialităţile de la Bucureşti au depus eforturi pentru a securiza frontierele la un nivel compatibil cu cel mai modern standard în domeniu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • N-aveţi un manual de limba maghiară?

    Ministrul de interne, Mircea Duşa, a reacţionat mai mult în glumă, declarându-se curios dacă mai poate intra în Harghita fără paşaport. Declaraţii precum a lui Raduly Robert, cu care şeful UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat deja solidar, au însă un singur context: proiectul de regionalizare iniţiat de USL şi care nu convine UDMR şi partidului secuilor fiindcă separă judeţele locuite de maghiari în regiuni diferite.

    Borbely Laszlo, vicele UDMR, a ameninţat deja că dacă “pe calea dialogului” nu se ajunge la o înţelegere cu Guvernul, atunci e posibil ca politicienii maghiari să-şi scoată în stradă conaţionalii din judeţele respective. Aceasta e cea mai importantă declaraţie politică de până acum din partea maghiarilor în privinţa regionalizării, bătând de departe atât îndemnurile oficialilor de la Budapesta referitoare la respectarea drepturilor secuilor de a folosi un steag propriu, cât şi înfierările retorice ale lui Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, după care “Ceauşescu a fost mai generos că a ţinut împreună judeţele maghiare secuieşti. De data aceasta se face o încercare de dezbinare a judeţelor maghiare”.

  • Şeful Jandarmeriei Române a fost demis. Ministrul Mircea Duşa: Au fost găsite nereguli de management

    Conducerea Jandarmeriei va fi preluată, interimar, de colonelul Mircea Olaru, şeful Inspectoratului de Jandarmi Galaţi. Ministrul Mircea Duşa a declarat că, în urma controlului desfăşurat de minister la Jandarmerie, au fost constatate anumite nereguli privind managementul. Ministrul nu a specificat care sunt acestea, însă a amintit că Pop era doar împuternicit pe acest post, nefiind titular, prin concurs. “În ultimul timp, am considerat că este nevoie de o conducere mai eficientă a Jandarmeriei”, a spus Mircea Duşa. În urma protestelor organizate de USL în Piaţa Universităţii, în contextul în care Curtea Constituţională a invalidat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, ministrul de Interne Mircea Duşa a criticat dur Jandarmeria şi a dispus schimbarea conducerii Departamentului de Comunicare al acestei instituţii.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mircea Duşa a cerut INS să convoace Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei pe 14 august: Comisia ar putea valida datele preliminare

    Mircea Duşa a spus că reuniunea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011, care trebuie să valideze rezultatele preliminare ale recensământului, nu s-a putut reuni până acum din cauză că, în urma schimbării Guvernelor, nu au putut fi desemnaţi reprezentanţii ministerelor în această comisie, respectiv secretarii de stat. Ministrul a precizat că în ultimele două zile a luat măsuri ca fiecare minister să îşi desemneze reprezentantul în comisie. Duşa a precizat că la reuniunea din 14 august, dacă nu vor fi probleme şi se va constata că au fost îndeplinite toate condiţiile, se va proceda la validarea datelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mircea Dusa, desemnat de deputatii PSD vicepresedinte al Camerei

    Mircea Dusa a obtinut 37 de voturi din partea colegilor din
    grupul parlamentar, Aura Vasile a intrunit 32 de optiuni
    favorabile, Bogdan Niculescu Duvaz a avut 22 de voturi “pentru”,
    iar Marian Sarbu – 11 voturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro