Tag: ministru

  • Înfrângerea din alegeri dă drumul la dosare. Carmen Dan, ministrul de Interne, după ce a fost audiată de DNA: Dosarul este Tel Drum

    Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost audiată, joi, de DNA, ca martor, în Dosarul TelDrum.

    În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Carmen Dan a numărat amenzile date în campania electorală pentru „atitudini agresive”

    ,,În ziua alegerilor vor fi la datorie peste 50.000 de angajaţi ai MAI, care vor asigura ordinea şi liniştea publică, vor asigura protecţia secţiilor de votare în afara acestora, precum şi cercetarea incidentelor electorale. De asemenea, angajaţii MAI vor asigura securitatea transportului dosarelor întocmite de birourile electorale din ţară către BEC’’, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

    Aceasta a subliniat că, în ceea ce priveşte ziua de duminică, ziua alegerilor, atribuţiile sunt foarte clar delimitate de lege şi că efectivele MAI nu au atribuţii cu privire la operaţiunile de votare sau la ceea ce se întâmplă în secţiile de votare. Ea a mai spus că preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este responsabil de coordonarea şi corectitudinea operaţiunii de votare, însă, pentru menţinerea ordinii, acesta poate solicita sprijinul efectivelor MAI, care pot intra în secţie numai la solicitarea sa expresă.

    ,,Referitor la campania electorală, aceasta se va încheia sâmbătă, 25 mai, la ora 7. Continuarea propagandei electorale după această oră este interzisă. De la debutul campaniei electorale şi până miercuri, 22 mai 2019, s-au desfăşurat peste 120 de manifestări electorale în municipiul Bucureşti şi în alte 76 de localităţi din 30 de judeţe. Cele mai multe astfel de evenimente au avut loc în judeţele Ilfov, Brăila, Sibiu, Hunedoara şi Alba. În timpul campaniei au fost sesizate 271 de evenimente electorale, însă nu toate au fost confirmate’’, a mai precizat ministrul Carmen Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREXIT ar putea transforma ROMÂNIA în primul producător de gaze din UE? Răspunsul lui Anton Anton, ministrul Energiei

    „Dacă Brexitul va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea. Toate acestea necesită eforturi şi vrem să utilizăm aceste gaze în România, în folosul cetăţenilor şi al industriei gazelor româneşti. Vrem ca resursele pe care le avem să fie utilizate şi să fie puse în valoare”, a afirmat ministrul

    Anton Anton spune că harta gazelor naturale „se rearanjează”, având în vedere noile resurse descoperite în zona Mării Mediterane. „Pentru România, gazul natural este o şansă enormă nu numai azi, iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme la nivelul întregii regiuni ne arată că harta gazelor naturale se rearanjează. Discutăm deja despre noi resurse găsite în Marea Mediterană, în apropierea Ciprului, Turciei, Israelului, Egiptului, fapt ce indică o altă potenţială zonă din care să aducem gaze”, a spus Anton.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Răzvan Cuc le-a promis gălăţenilor aeroport, drum expres şi centură ocolitoare

    Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, duminică, în timpul unei vizite în judeţul Galaţi, că se va construi un aeroport între oraşele Galaţi, Brăila şi Focşani, va fi realizat un drum expres Galaţi-Brăila şi  se va amenaja o centură ocolitoare a municipiului Galaţi.

    Cele trei obiective promise de ministrul Răzvan Cuc, la Galaţi, vor fi realizate cu fonduri europene şi cu bani de la Guvern.

    Ministrul Cuc a vizitat locul ales de specialişti pentru construirea unui aeroport de mari dimensiuni în judeţul Galaţi. Acesta a spus că finanţarea obiectivului, aproximativ 100 de milioane de euro, se va face prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

    „Este un proiect fezabil pentru fondurile de dezvoltare şi de investiţii. Avem Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Se va face o modificare legislativă ca să poată fi introduse şi aeroporturile. Deci, acest aeroport va putea fi finanţat prin Fondul de Dezvoltare. Dumneavoastră trebuie să demaraţi studiul de fezabilitate şi ulterior să demaraţi proiectarea şi execuţia. Săptămâna viitoare, cel târziu peste două săptămâni vom introduce modificările în şedinţa de Guvern”, a spus ministrul Răzvan Cuc, la Galaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Răzvan Cuc dă undă verde UBER, Taxify şi Clever: Interzirea Uber este fake news, vom reglementa domeniul

    „Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.

    Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă.

    Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.

    Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Carmen Dan, pregătită să sesizeze Parchetul împotriva demonstranţilor anti-PSD: Din anii ’90 nu am mai întâlnit manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc

    “Aş putea spune chiar că, dacă facem o statistică, din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc”, a spus Carmen Dan, cu privire la contramanifestaţiile de la mitingurile PSD, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, după o şedinţă cu şefii inspectoratelor din subordine.

    Ea a deplâns escaldarea violenţei din campania pentru alegerile europarlamentare şi a spus că nu este dispusă să tolereze niciun fel de violenţă, atrângând atenţia că de la violenţă verbală la cea fizică este doar un pas.

    ”Nu cred că există nicăieri în Europa, pentru că tot vorbim de nişte alegeri parlamentare de nivel european, o viziune în care să se încurajeze violenţa şi modul acesta de exprimare agresivă în campaniile electorale. Eu vreau, şi fac şi pe această cale un apel, să conştientizeze cei care gândesc că în acest fel se pot manifesta, că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas. Iar eu nu am de gând, prin structurile care mă reprezintă să încurajez, sub nicio formă, acest lucru. Tocmai de aceea, legea manifestaţiilor publice vorbeşte foarte clar în sensul interzicerii unor manifestări suburbane tocmai pentru a se evita orice risc în planul violenţei”, a spus Carmen Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara europeana care vrea să amendeze cu 2.500 de euro părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva pojarului

    Părinţii din Germania care nu îşi vaccinează copiii împotriva pojarului ar putea fi amendaţi cu 2.500 de euro, în conformitate cu o propunere legislativă lansată de Ministerul Sănătăţii, potrivit CNN.

    „Vreau să eradicăm pojarul. Orice copil merge la grădiniţă sau la şcoală ar trebui să fie vaccinat împotriva pojarului”, a declarat ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, pentru ziarul nemţesc Bild.

    El a menţionat că părinţii vor trebui să facă dovada vaccinării sau se vor confrunta cu amenzi, iar copiii nu vor mai fi primiţi în instituţii până nu vor fi vaccinaţi.

    Propunerea vine în contextul în care Germania a raportat un total de 651 de cazuri de pojar în perioada martie 2018 – februarie 2019, un nivel ridicat pentru Europa, potrivit Centrului European pentru Prevenţie şi Control. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, cu 2498 de cazuri raportate.

    Propunerea ministrului vine în contextul în care pojarul îşi face revenirea la nivel gobal – începând cu ţările civilizate din America şi Europa şi până la ţările mai sărace din Asia şi Africa – pe fondul unor temeri răspândite masiv cu privire la vaccinuri, respectiv pe fondul lipsei de resurse medicale în unele părţi ale lumii.

    Un studiu publicat de UNICEF săptămâna trecută arată că 110.000 de oameni au murit din cauza pojarului la nivel global în 2017, dintre care cea mai mare parte erau copii. Acest număr este în creştere cu 22% faţă de anul anterior.

     

     

  • DISPUTĂ pe Facebook între un fost consilier prezidenţial şi un ministru/ Motivul: Documentarul despre PSD al postului naţional de radio din Germania

    „Domnule Petrescu, Este dreptul dumneavoastră, desigur, să aveţi şi să exprimaţi, ca simplu cetăţean, propriile opinii, dar lumea ştie că sunteţi în prezent membru al Guvernului român şi ar fi bine să ţineţi seama de acest lucru când vă exprimaţi, fie şi pe Facebook. Replica pe care sugeraţi Radio România să o dea postului Deutschlandfunk, aduce aminte de gluma ante 1989 potrivit căreia, la critici americane , sovieticii replicau «…. voi criticaţi, voi care i-aţi exploatat pe….». Nu cred că asemenea replici ajută, după cum un recent comentariu, tot al dvs, privind extinderea mandatului preşedinţiei române a Consiliului UE pe motiv de rezultat al alegerilor din Finlanda i-a făcut pe mulţi sã ridice din sprâncene”, a scris, miercuri, în comentariile postării pe Facebook a lui Alexandru Petrescu.

    Ministrul Comunicaţiilor i-a răspuns lui Lazăr Comănescu că România a devenit “fără doar şi poate, ţinta cea mai confortabilă pentru toţi cei care doresc să-şi crească procentele electorale la nivelul UE”.

    „Stimate domnule Comănescu, respectuos vă întreb, în calitatea dvs de diplomat al statului roman, când «aţi ridicat ultima dată din sprâncene» la torentul de critici, «sfaturi» venite din partea unor ţări cu statut egal de membru UE, România devenind fără doar şi poate, ţinta cea mai confortabilă pentru toţi cei care doresc să-şi crească procentele electorale la nivelul UE, simulând intransigenţa pentru acţiuni ce sunt practici în ţările lor. Şi în încheiere, revenind la Finlanda, nu-mi amintesc poziţia dvs publică când Iuha Sipila, premierul Finlandei, urmând afirmaţia europarlamentarului de aceeaşi origine, Henna Virkkunen, a declarat public, în noiembrie 2018, că ţara sa are obligaţia să preia preşedinţia Consiliului UE în locul României despre care se credea în mod eronat că nu este pregatită pentru acest mandat, aducându-se un prejudiciu de imagine atât ţării cât şi întregii administraţii româneşti atât de la Bucureşti cât şi de la Bruxelles”, a fost replicat lui Petrescu pe reţeaua de socializare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se întâmplă şi la ei: Celebrul lanţ de retail Sears aflat în pragul falimentului acuză propriul acţionar şi pe actualul ministru american de Finanţe că au sifonat miliarde de dolari prin companie

    Lanţul de retail Sears, care acum se bate în pragul falimentului, îi dă în judecată pe Eddie Lampert şi fondul său de investiţii de tip hedge fund ESL Investments şi pe Steve Mnuchin, fostul şef al fondului şi actual ministru de Finanţe al Statelor Unite, acuzându-i că ar fi sifonat active de miliarde de dolari prin intermediul retailerului, grăbindu-i sfârşitul, potrivit Wall Street Journal.

    Procesul a fost intentat de reorganizatorul judiciar al Sears care gestionează ce a mai rămas din celebrul retailer american.

    Cei doi sunt acuzaţi că i-ar fi forţat pe executivii Sears să lanseze proiecţii şi estimări extrem de pozitive în perioada 2011-2014, deşi compania a acumulat datorii de 7 miliarde dolari în acest timp.

    Pe fondul proiecţiilor extrem de favorabile dar deloc realiste, cei doi şefi au putut să transfere active în valoare de 2 miliarde de dolari pe numele lui Lampert şi a altor şefi din Sears.

    Pe lângă Lampert şi Mnuchin – care este astăzi secretarul Trezoreriei – printre acuzaţi se mai numără Kunal Kamlani, actual executiv în cadrul Sears şi Bruce Berkowitz de la Fairholme Capital Management, unul dintre cei mai mari acţionari şi creditori ai Sears.

     

  • Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. Reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea

    „Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. O reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea. Ministrul de Interne… Carmen Dan !!! Ieri seară a apărut următoarea declaraţie: «Sunt chestorul principal Ioniţă Alexandru Cătălin, şeful structurii de combatere a corupţiei din Ministerul de Interne, fost şef al Poliţiei Române. Ţinând cont de jurământul de credinţă depus pentru ţară, mă simt obligat să aduc în atenţia opiniei publice situaţia extrem de gravă în care se găseşte Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru.

    Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de interne.»”, a scris Mihai Tudose, luni, pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro