BusinessMagazin

Tag: miliardari

  • Povestea familiei care controlează una dintre cele mai mari tări din lume. Au puterea de a instaura şi distruge guverne după propriul plac

    Dinastia Packer a acaparat lumea de business din Australia pentru mai mult de un secol, producându-şi propriile ziare, televiziuni şi extinzându-şi afacerile cu cazinouri şi având puterea de a instaura şi distruge guverne după propriul plac, potrivit Bloomberg.

    Nimeni nu credea că dinastia lor ar putea lua sfârşit.

    Acum, totuşi, există o posibilitate după ce James Packer, actualul proprietar, a anunţat că negociază vândarea operatorului de cazinouri Crown Resorts către compania din Las Vegas Wynn Resorts, pentru suma de 7,16 miliarde doalri.

    Chiar dacă discuţiile au eşuat în câteva ore, miliardarul a transmis un semnal clar: este dispus să vândă participaţia de 46% pe care o deţine în Crown Resorts, dezmembrând astfel un imperiu de familie construit de-a lungul a patru generaţii.

    Vânzarea participaţiei vine într-un moment în care s-au acumulat multe presiuni asupra lui James Packer, şi-anume o perioadă tumultoasă pe piaţa din China, o despărţire urâtă cu fosta logodnică Mariah Carey şi o luptă pentru sănătatea mentală care s-a finalizat cu excluderea lui Packer din board-ul Crown în martie 2018.

    „Este sfârşitul unei ere”, spune Damon Kitney, autorul cărţii „The Price of Fortune: The Untold Story of Being James Packer”, o biografie publicată anul trecut. „Pentru James Packer, istoria şi moştenirea sunt importante, însă cel mai important lucru este însănătoşirea”.

    Alături de familia celebrului mogul de presă Rupert Murdoch, care deţine încă mare parte din activele mediatice din Australia, şi familia Packer este un nume răsunător în domeniu.

    James Packer şi Lachlan Murdoch, fiul cel mare al lui Rupert, au fost co-investitori în compania One.Tel, una dintre cele mai mari companii de telefonie din Australia care s-a prăbuşit în 2001.

    Patru ani mai târziu, James a primit cea mai mare moştenire din istoria Australiei după moartea tatălui său, Kerry Packer.

     

     

  • Noua modă în rândul miliardarilor ruşi: nevestele extrem de tinere şi frumoase – GALERIE FOTO

    Dacă până acum a fost considerat de prost gust ca un bărbat în vârstă să se căsătorească cu o femeie mult mai tânără decât el acum este chiar o tendinţă în Rusia, în rândul miliardarilor. Foarte mulţi bogătani din Rusia au neveste care le-ar putea fi copii, scrie site-ul englishrussia.com

    Diferenţa dintre Valentin Ivanov şi nevasta lui Lisa este de 37 de ani, iar cei doi s-au căsătorit când ea avea 18 ani, însă cei doi se vedeau de când ea era încă minoră, de la doar 14. Acum el are 55 de ani.

    Anatoly Danilitski şi cântăreaţa Slava. Diferenţa dintre ei este de 28 de ani.

    Alexander Lebedev şi soţia lui Elena. Diferenţa dintre ei este de 37 de ani. Elena avea probleme cu drogurile şi cu poliţia şi tatăl ei l-a rugat pe Alexander să-l ajute. Acum, fata din Siberia trăieşte în Londra şi Moscova şi are un castel în Franţa şi o vilă în Italia.

    Vlad Doronin este cunoscut pentru faptul că a ieşit cu Naomi Campbell, iar acum iese cu un alt supermodel, o rusoiacă cu câţiva ani mai mare decât propria fiică.

  • Ce se întâmplă cu milioanele când fondatorii nu mai sunt?

    Unii au râs, alţii au fost scandalizaţi, iar alţii au considerat că a fost decizia corectă. Indiferent de caz, realitatea este că Lagerfeld, dincolo de tragedia morţii sale, a fost ferit de luarea unei decizii complicate. Ce se întâmplă însă cu miliardarii care trebuie să lase averea celor din familie?

    Afaceri de miliarde de lei, construite de antreprenori români, s-au risipit după dispariţia fondatorilor pentru că nu a avut cine să păstreze în viaţă afacerea.

    Formarea de noi lideri din cadrul familiei este reţeta cu cele mai mari şanse de câştig, spunea George Butunoiu, managing partner al firmei de executive search George Butunoiu Ltd,

    într-un interviu acordat anterior revistei Business MAGAZIN. Nu puţini sunt antreprenorii care îşi trimit copiii la studii şi apoi aceştia se implică în afaceri pentru a prelua – sau a se pregăti să preia – conducerea afacerilor.

    Şi deşi sunt numeroase exemple pozitive în această direcţie – Alexandra Copos de Prada, care conduce afacerile Ana Pan, Ana Baking şi Ana Hotels, înfiinţate de George Copos, Radu Timiş Jr, care este directorul comercial al Cris-Tim, Daniela Bîzgan, care conduce Marelvi şi mulţi alţii –, există şi situaţii diametral opuse, care ies în evidenţă atunci când fondatorul unei afaceri dispare. Ce s-a întâmplat, prin urmare, cu afacerile sau averile lăsate de unii dintre antreprenorii care şi-au pus amprenta pe capitalismul românesc?

    O moştenire controversată
    Omul de afaceri Marcel Bărbuţ, fondatorul producătorului de materiale de construcţii AdePlast, a încetat din viaţă la începutul acestui an, la vârsta de 62 de ani, având o avere estimată la 55 de milioane de euro. Omul de afaceri a construit timp de două decenii afacerea AdePlast, cu unităţi de producţie în Roman,

    Oradea şi Ploieşti. Unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria materialelor de construcţii, Bărbuţ a devenit acţionar al AdePlast în 1996, la circa doi ani de la înfiinţarea companiei, care a avut iniţial acţionariat austriac.

    „Dacă nu poţi începe de unul singur, alege-ţi întotdeauna parteneri de încredere. Caută să fii mereu în control şi să ştii absolut tot ce se întâmplă în companie, de la primul până la ultimul angajat. Trebuie să urmăreşti tot ce se întâmplă, spunea Marcel Bărbuţ în 2015, într-un articol de copertă din Business MAGAZIN. „Bătălia există pe toate segmentele de piaţă, de aceea trebuie să îţi cunoşti bine competitorii şi să le ştii cifrele şi deciziile. Dacă un concurent face cu 10 angajaţi ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci.

    Calculele trebuie făcute cât mai precis, iar atenţia la salarii trebuie să fie constantă. Dacă plăteşti un angajat cu mult mai mult decât nivelul pieţei, afacerea devine foarte complicată. Totul trebuie negociat foarte atent, de la finanţare până la furnizori şi salarii. Dacă ar fi să o iau de la capăt în condiţiile actuale, m-aş gândi de două ori dacă să încep sau nu.

    Deşi luase iniţial decizia de a ceda controlul companiei, în 2016 antreprenorul a revenit la conducerea grupului AdePlast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu. Nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini. „Am crezut că voi putea să formez un CEO pentru AdePlast, dar Bogdan Pîrvu nu a performat conform mandatului primit.

    Voi forma ca CEO pe unul din băieţii mei“, spunea la acel moment Marcel Bărbuţ. În 2015, antreprenorul îl numea în funcţia de conducere pe Bogdan Pîrvu, care anterior deţinuse şefia diviziei de vopsele, una dintre cele trei ale grupului. Despre cei trei ani petrecuţi de Bogdan Pîrvu la conducerea diviziei de vopsele, Marcel Bărbuţ spunea că „a fost un mandat lung pentru mine“; niciun alt manager nu a avut un mandat întins pe parcursul mai multor ani. Antreprenorul povestea că decizia luată s-a bazat pe idei clare: „Un CEO îl eliberează pe proprietarul de business de multe operaţii executive – citirea, semnarea nenumăratelor contracte, conducerea operativă a nouă fabrici etc.

    Altfel spus, probleme zilnice care mănâncă multe ore“. Ca urmare, antreprenorul declara că poate să vadă mai bine piaţa, mai cu seamă pentru că, spunea Bărbuţ, existau nenumărate oportunităţi de achiziţii, afaceri de cumpărat la preţuri bune. La finalul unui an, Bărbuţ a tras linie, a adunat şi a ajuns la concluzia că Bogdan Pîrvu nu a îndeplinit obiectivele; a reluat conducerea grupului, iar pe termen lung plănuia să-l formeze ca CEO pe unul dintre băieţii săi, implicaţi deja în afaceri.

    La scurt timp după decesul lui Marcel Bărbuţ, mai multe publicaţii din România notau că omul de afaceri nu a încredinţat compania celor trei fii ai săi, Alexander Michael (29 de ani), Thomas (26 de ani) şi Marcel Jr (23 de ani), preferând să îl numească executor testamentar pe Daniel Stăncescu, CEO-ul AdePlast. Potrivit publicaţiilor respective, Stăncescu ar fi primit instrucţiuni ferme să vândă compania, pentru ca angajaţii să aibă un loc de muncă, şi să dea copiilor doar o parte din bani. Contactaţi de Business MAGAZIN, cei trei moştenitori nu au vrut să ofere declaraţii legate de informaţiile apărute în presă. Până în prezent, nu a intervenit nicio schimbare în structura administrativă a companiei.

    „Existând deja un dosar penal în care se fac cercetări, nu pot comenta decât că am încredere în justiţie şi că toate eforturile mele următoare vor fi direcţionate spre restabilirea echilibrului în companie şi spre bunul mers al acesteia. Sunt în continuare CEO-ul şi preşedintele companiei şi doresc să-i asigur pe toţi partenerii AdePlast – colegi, salariaţi, clienţi, furnizori, finanţatori – că strategia imprimată de domnul Marcel Bărbuţ va fi implementată cu orice preţ”, a explicat Daniel Stăncescu pentru Libertatea, publicaţia care a publicat detalii despre conflictul dintre el şi cei trei fii ai lui Marcel Bărbuţ.

    Mai mult scandal decât moştenire

    Poate cea mai „controversată” moştenire este însă cea lăsată de omul de afaceri Dan Adamescu, decedat la începutul lui 2017, situaţie în care lupta pentru avere se dă între fosta soţie a miliardarului, Carmen, şi Alexander, unul dintre fii.

    Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding; era, de asemenea, proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti. După moartea sa, fiul său Alexander Adamescu şi fosta soţie Carmen Adamescu au fost în centrul mai multor investigaţii şi, inevitabil, scandaluri publice.
    Dan Adamescu a emigrat în Germania la finalul anilor ‘70 şi s-a întors în România la aproape zece ani după revoluţie.

    Cu banii strânşi în Germania, el a investit masiv în zona de imobiliare şi a reuşit să preia centrul comercial Unirea, unul dintre cele mai importante spaţii comerciale din Bucureşti. Adamescu a preluat şi compania Astra, compania de asigurări de stat dinainte de Revoluţie. Au urmat apoi hotelul Intercontinental din Bucureşti, Hotelul Rex din Mamaia, cotidianul România Liberă şi săptămânalul Academia Caţavencu. Adamescu a investit chiar şi în clubul de fotbal Oţelul Galaţi.

    Problemele sale legale au umbrit însă ultima parte a vieţii: implicat în mai multe dosare, Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai 2016, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între trei ani şi patru luni şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

    Mai mult, Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, au fost trimişi în judecată, la finalul lui 2016, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei. În dosar, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA se constituise parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788,9 milioane de lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor se constituise parte civilă în cauză cu suma totală de 714,08 milioane de lei.

    La finele lunii noiembrie 2016, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 respingeau cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu, astfel că acesta ar fi trebuit să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când putea depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa. Nu a fost cazul, pentru că omul de afaceri a încetat din viaţă.

    Bunurile rămase de la omul de afaceri au generat numeroase controverse, discuţiile învârtindu-se în jurul a două personaje: fiul Alexander Adamescu şi fosta soţie Carmen Adamescu.

    Dacă Astra Asigurări s-a prăbuşit şi a fost pusă sub administrare specială, pentru ca apoi să intre în faliment, situaţia altor proprietăţi e încă incertă.
    Chiar luna trecută, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au făcut percheziţii la centrul comercial Unirea din Capitală şi la domiciliul unui director general. Anchetatorii au ridicat documente şi date informatice într-un dosar penal în care sunt vizate infracţiuni de delapidare, legat de modul în care Alexander Adamescu a luat bani din societate ca să-i folosească în interes personal, respectiv ca să-şi plătească avocaţii care îl reprezintă în Marea Britanie, potrivit sursei citate. Pe 16 octombrie 2018, apărătorii lui Carmen Adamescu l-au acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, pe Alexander Adamescu că şi-ar fi plătit avocaţii, folosindu-se de poziţia sa de director al Unirea Shopping Center, prejudiciul fiind de 200.000 de euro.

    Carmen Adamescu a fost la rândul său reţinută la finalul lui 2018, după ce a fost audiată mai multe ore, au precizat; unul dintre denunţătorii activităţilor ilicite şi ai contractelor fictive derulate de firmele controlate de Carmen Adamescu este chiar fiul său vitreg, Alexander, potrivit Mediafax. Ulterior, tot pentru aceste fapte, a depus plângere şi Unirea Shopping Center, cele două denunţuri fiind reunite în cadrul unui singur dosar penal.

    Ce a lăsat în urmă cel mai bogat român

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 2014 la Londra, unde se mutase la începutul acelui an. De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008. La momentul decesului, Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri. Următorul termen al procesului era stabilit pentru finalul anului respectiv.

    În 1990 Dinu Patriciu, de profesie arhitect, înfiinţa prima firmă din România, Alpha, cu activităţi în demeniul arhitecturii şi construcţiilor. În 1993, Rompetrol se privatiza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei avea să scadă în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari. La cinci ani după privatizare, Dinu Patriciu şi Sorin Marin preluau Rompetrol, pentru ca un an mai târziu să preia şi rafinăria Vega Ploieşti. În doar nouă luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega se tripla, iar sediul central al companiei era mutat in Olanda.

    În 2007, compania kazahă KazMunaiGas achiziţiona 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro, transformându-l pe Dinu Patriciu în cel mai bogat om de afaceri din România. Doi ani mai târziu, la scurt timp după ce Rompetrol investea 16 milioane de euro în informatizarea benzinăriilor, KazMunaiGas devenea acţionar unic al grupului Rompetrol prin achiziţia pachetului de 25% rămas în posesia lui Dinu Patriciu.
    Dinu Patriciu şi Rompetrol au fost însă implicaţi în mai multe controverse, unele legate de datorii care s-au transformat într-o pagubă de sute de milioane de dolari pentru stat.

    Astfel, în 2003, în guvernarea Năstase, datoriile istorice ale Rompetrol, companie achiziţionată de Dinu Patriciu în 2000 cu 50 mil. dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor ce urma să fie recuperate şapte ani mai târziu (în 2010). Afacerea este anchetată de DIICOT, iar sub acuzare au fost puşi deja foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu (în timpul cărora a fost perfectată înţelegerea), Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu (care în 2010 nu ar fi făcut, potrivit anchetatorilor, demersuri consistente pentru recuperarea banilor statului). În 2010, la termenul convenit, compania, trecută între timp în proprietatea KazMunaiGas, nu a răscumpărat obligaţiunile, iar statul s-a trezit proprietar pe 44% din Rompetrol, fără a avea însă un cuvânt de spus, fiind acţionar minoritar. În 2013 s-a realizat „Memorandumul de înţelegere“ între statul român şi The Rompetrol Group, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

    Acesta s-a transformat într-un proiect de lege care a fost adoptată în octombrie 2013 de Par­lament. Memo­randumul (devenit lege) prevedea ca statul român, care controla 44,6% din acţiunile Rom­petrol Rafinare, să cedeze un pachet de 26% grupu­lui Rompetrol pentru 200 mil. dolari. KazMunaiGas se angaja să constituie un fond de investiţii kazaho-român, în care Rompetrol să deţină 80% din acţiuni şi statul român 20%, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic (între care 400 mil. dolari banii pe care îi datora statului român). În schimb, statul primea acţiuni la Rompetrol şi renunţa la litigiile care vizau recuperarea sumelor datorate din nerăscumpărarea în 2010 a obligaţiunilor.

    Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională (pe motiv că o lege nu reglementează contracte). Astfel că în ianuarie 2014 premierul Ponta a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii. Acest mod de operare a atras atenţia procurorilor, scria ZF.

    La jumătatea lui 2018, Ana şi Maria Patriciu, fiicele lui Patriciu, precum şi a doua soţie a acestuia, Dana Rodica Patriciu, au fost condamnate la prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanţelor Publice. Suma reprezenta o creanţă petrolieră a statului român asupra Libiei (valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia în perioada 1980-1992), recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 şi care ar fi fost destinată bugetului de stat. Judecătorii au decis că fiecare dintre cele trei are obligaţii de plată proporţional cu cota care le-a revenit din moştenirea lăsată de Dinu Patriciu.

    Antreprenorii români au obiceiul de a controla afacerile cu o mână de fier. Pe de altă parte, studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani.

    Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.

    Un faliment aşteptat

    ​Ovidiu Popescu era cunoscut în lumea de business ca şeful Petrolexportimport, dar dintr-o dată, după anul 2005, a apărut ca proprietar al Palatului Ştirbei şi om de afaceri care vrea să investească într-un proiect imobiliar. De altfel, el a cumpărat mai multe proprietăţi imobiliare în Capitală şi avea de asemenea o impresionantă colecţie de picturi. El a fost un personaj extrem de discret în ceea ce priveşte apariţiile în presă; Ovidiu Popescu a murit în 2011 în Statele Unite.

    Petrolexportimport s-a înfiinţat în 1948, iar pe vremea comunismului era principala companie prin intermediul căreia se desfăşurau afacerile cu petrol ale ţării. Până în 1997 compania a deţinut monopolul importului de ţiţei şi exportului de produse petroliere prin sistemul de rafinare. După ce s-a listat la BVB în 1999, anul următor societatea a fost complet privatizată; în 2006, Petrolexportimport atingea cea mai mare capitalizare bursieră, de aproximativ 80 milioane lei, după care afacerile companiei au scăzut în mod constant.

    Moştenitorul omului de afaceri, Alexandru Popescu, a decis în 2015 să preia personal conducerea traderului de ţiţei Petrolexportimport (simbol bursier PEI), pe care o deţinea prin intermediul unui offshore. El l-a înlocuit ca preşedinte şi director general pe Valeriu Iancu, care conducea compania din 1998, dinainte ca aceasta să fie privatizată. Pe 18 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în faliment a companiei, numind un lichidator judiciar provizoriu.
     

  • Cum este posibil ca într-o ţară comunistă să apară UN MILIARDAR la fiecare două zile

    Este oficial acum că Jack Ma, preşedintele gigantului chinez de comerţ electronic Alibaba Group Holdings Ltd., este membru al Partidului Comunist. El este, de asemenea, cel mai bogat dintr-un top al miliardarilor din China, care controlează în total averi de 6.5 trilioane de dolari. Cum este însă posibil ca într-o ţară comunistă să apară un miliardar la fiecare două zile?

    Indicele Bloomberg al miliardarilor urmăreşte averea celor 500 cei mai bogaţi indivizi la nivel global, dintre care 38 sunt chinezi. Compania Wealth-X a constatat că din cei 2.754 miliardari ai lumii, 680 (25%) erau din SUA iar 338 (12%) erau din China, iar UBS Group AG estimează că un nou miliardar apare la fiecare două zile în China.

    Povestea despre modul în care Partidul Comunist Chinez, mult timp un adversar înverşunat al ideologiei capitaliste, s-a transformat într-o “fabrică de miliardari” începe cu patru decenii în urmă, când patriarhul partidului, Deng Xiaoping, a introdus o serie de reforme care aveau să transforme drastic ţara în a doua economie la nivel mondial.

    A fost imperios necesar ca Partidul Comunist Chinez să le permit oamenilor să se îmbogăţească. Deng Xiaoping, care a spus că socialismul nu înseamnă sărăcie, a spus pe atunci că este bine ca unii să se îmbogăţească pentru a îmbunătăţi mijloacele de existenţă ale celorlalţi, ale maselor. De când au fost introduce reformele lui Deng în China, peste 700 de milioane de oameni au scăpat de sărăcie.

    Constituţia partidului spune că „cel mai înalt ideal este realizarea comunismului”. Cum ar arăta însă comunismul? China vede comunismul ca pe o utopie a zilelor noastre. Toată lumea ar deţine în mod colectiv mijloacele de producţie, toţi cetăţenii ar lucra pentru binele comun, toată lumea ar fi egală şi bogăţia ar fi distribuită în funcţie de nevoile fiecăruia. Fie că planul este realist sau nu, partidul a gândit etapele de dezvoltare necesare pentru a ajunge acolo.

    Înainte de comunism însă, China trebuie să realizeze mai întâi socialismul, plan pe care care Xi Jinping şi-a propus să îl îndeplinească până în 2035. În ceea ce priveşte socialismul, Xi Jinping a declarat într-un discurs care a avut loc anul trecut că modernizarea socialistă ar transforma China într-un lider mondial în inovare iar cultura chineză ar avea o voce mai puternică în lume. Oamenii ar beneficia de un trai confortabil, toată lumea ar avea acces la servicii publice de bază şi diferenţele de venit – în special între zonele urbane şi cele rurale – ar fi reduse semnificativ. Mediul ar fi, de asemenea, îmbunătăţit fundamental.

    Partidul susţine afacerile private şi spiritul antreprenorial ca motor al creşterii economice şi creării de locuri de muncă. Potrivit lui Xi Jinping, China trebuie să reducă această inegalitate. O modalitate despre care se vorbeşte în politică este impozitarea, iar măsura propusă presupune reducerea impozitele pe venit pentru cei cu salarii mai mici.

    Cu toate că îmbogăţirea unora a fost susţinută de lumea politică, totuşi, guvernul lui Xi Jinping a intensificat controlul asupra modului în care cei bogaţi şi-au câştigat banii; chiar şi magnaţii foarte apreciaţi au avut de suferit. Cazurile celebre includ investigaţii asupra lui Wu Xiaohui, fondatorul companiei Anbang Insurance Group Co. şau a finanţatorului Xiao Jianhua, care a fost obligat să renunţe la multe dintre activele deţinute în cadrul companiei Tomorrow Holding Co.  Au fost şi cazuri în care conducătorii unor companii de miliarde au fugit în străinătate.

    Mulţi dintre cei mai bogaţi bărbaţi şi femei din China sunt membri ai parlamentului ţării sau ai corpului său consultativ. Acest lucru le oferă posibilitatea de a influenţa direcţia politicii prin depunerea de propuneri de legislaţie sau prin lobby la adresa funcţionarilor guvernamentali. Unii dintre cei care au beneficiat de politicile lui Xi Jinping, cum ar fi Ma Huateng de la Tencent Holdings Ltd., au fost delegaţi la Congresul Naţional al Poporului din China în acest an.

     

  • Miliardarii americani constată că au creat un monstru şi acum nu ştiu cum să-l oprească

    „Diviziunile sociale şi politice care există deja în societatea americană ameninţă structura care ne ţine uniţi şi capitalismul însuşi”, spune Jamie Dimon, cel mai puternic bancher din America, preşedintele executiv al JPMorgan Chase.
    Jamie Dimon, care în 2018 a încasat 31 de milioane de dolari pentru cel mai bun an financiar din istoria băncii, constată că visul american se destramă şi de aceea companiile ar trebui să facă mult mai mult pentru societate.
    Ray Dalio spune că sistemul capitalist, pe care l-a îmbrăţişat ca investitor precoce, a ajuns să creeze o inegalitate mult prea mare: „Sunt capitalist şi până şi eu mă gândesc că acest capitalism este stricat.”
    Miliardarii Americii, care de multe ori prin facilităţile şi optimizările fiscale pe care le fac ajung să plătească un impozit mai mic decât un salariat american, cer acum impozite mai mari pentru bogaţi, în speranţa că vor potoli furia societăţii.
    Modelul american de business este feroce pentru că se bazează pe consolidări şi achiziţii – peştele mare mănâncă peştii mici –, pe tăieri de costuri şi creşteri de preţuri la produsele şi serviciile oferite. În acest fel, cei mari devin şi mai mari, iar cei mici culeg fărâmiturile, care de cele mai multe ori le asigură doar simpla existenţă.
    40% dintre angajaţii americani sunt la limita supravieţuirii cu salariul pe care îl primesc, iar nicio cheltuială în plus, să spunem de 400 de dolari pentru o vizită la dentist sau reparaţia unei maşini, nu poate fi absorbită.
    Jamie Dimon a fost întrebat în Congres cum crede că se descurcă unul dintre funcţionarii băncii, care are un salariu de 2.425 de dolari pe lună, din care 1.600 de dolari este numai chiria, iar dacă se adaugă toate utilităţile, îngrijirea copilului şi transportul, are un minus de 567 de dolari în fiecare lună.
    Puternicul bancher american nu a ştiut ce să răspundă.
    Marile corporaţii americane au început să crească salariul minim, în speranţa că vor înăbuşi revolta americanilor: Amazon a ridicat salariul minim la 15 dolari pe oră, Bank of America la 17 dolari pe oră, cu o ţintă de 20 de dolari pe oră peste doi ani, iar JPMorgan plăteşte 18 dolari pe oră în marile oraşe şi
    16,25 dolari pe oră în restul Americii.
    În 2018, conducătorii companiilor americane din indicele bursier S&P au avut un venit de 12,4 milioane de dolari, faţă de 11,7 milioane de dolari în 2017.
    Directorul executiv de la Manpower, firmă de recrutare şi plasare de personal, a avut cea mai mare diferenţă dintre salariul lui de CEO şi media salarială a angajaţilor lui, de 2.500%.
    Statele Unite sunt o societate extrem de dură, unde businessul este pe primul loc. Companiile sunt într-un proces de creştere şi de restructurare continuă, iar orice majorare salarială trebuie acoperită prin reducerea altor poziţii şi introducerea roboţilor care să preia poziţiile repetitive.
    Fluxul continuu de emigranţi ţine salariile minime jos, în zona de consum, şi de aceea, deşi şomajul în America este la minime istorice, salariile nu cresc nici cât rata inflaţiei.
    În afara creşterii salariului minim, corporaţiile americane nu ştiu cum să rezolve această creştere a inegalităţii care a distrus clasa de mijloc, aceasta fiind cea mai afectată clasă din ultimele trei decenii.
    Toată lumea vrea impozite mai mari, dar Donald Trump, miliardarul şi populistul preşedinte al SUA, nu-şi bazează platforma electorală pe acest lucru. Ci dimpotrivă, el a scăzut impozitele pentru corporaţiile americane.
    Cei care conduc companiile sunt la mijloc, între creşterea furiei angajaţilor privind inegalitatea salarială şi interesul investitorilor, care vor creşteri ale preţului acţiunilor şi dividende mai mari.
    Unul dintre porturile cele mai mari din Statele Unite, cel din Los Angeles, a vrut să introducă roboţi pentru a compensa creşterile salariale acordate, dar s-a lovit de furia sindicatelor, care nu acceptă acest lucru.
    Walmart, cel mai mare retailer din lume, care are încasări de peste 1 miliard de dolari în fiecare zi, testează tot mai mult roboţi care să preia funcţiile de manipulare a produselor şi să înlocuiască oamenii.
    În aceste condiţii, furia americanilor care nu au avut norocul de a fi miliardari va creşte din ce în ce mai mult.
    Marile corporaţii şi cei mai puternici americani constată că acest capitalism, care i-a făcut să conducă America şi chiar lumea, a ajuns prea puternic şi nu mai poate fi controlat.

  • Povestea celui mai bogat om care a trăit vreodată. Averea lui era mult mai mare decât cea a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon

    Cu o avere de 131 de miliarde de dolari, este persoana cu cea mai mare avere din istoria modernă, însă titlul de cel mai bogat om din toate timpurile îi aparţine lui Mansa Musa, un conducător din vestul Africii, care a trăit în secolul al XIV-lea. 

    În 2012, siteul American Celebrity Net Worth a estimat averea acestuia la 400 de miliarde de dolari în valoarea din prezent a monedei, însă unii istorici ai economiei susţin că era imposibil să asocieze averea sa unei cifre.

    Mansa Musa s-a născut în 1280 în familia unor conducători. Fratele său, Mansa Abu-Bakr, a condus imperiul Maliului până în 1312, când a abdicat pentru a pleca într-o expediţie. Astfel, Mansa Musa a moştenit imperiul lăsat în spate de acesta. Sub conducerea sa regatul a crescut semnificativ. Acesta a anexat 24 de oraşe.

    Regatul se întindea acum pe circa 2.000 de mile, de la oceanul Atlantic până la Nigeria din zilele noastre, cuprinzând părţi din regiuni în care astăzi sunt ţările Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Gambia, Guinea-Bissau, Guinea sau Coasta de Fildeş. Aceste pământuri au venit cu tot cu resurse importante precum aurul şi sarea. Potrivit reprezentanţilor Muzeului Britanic, imperiul condus de Musa deţinea aproape jumătate din cantitatea de aur a lumii vechi.

    Asta s-a schimbat însă în urma unui pelerinaj pe care conducătorul l-a făcut la Mecca, fiind un musulman devotat. Pentru a ajunge acolo, el a fost nevoit să străbată deşertul Sahara şi Egiptul, cu o caravan de 60.000 de bărbaţi, care cuprindea toţi oficialii curţii regale, soldaţi, bufoni, mercenari, cămile şi 12.000 de sclavi, precum şi animale pentru hrană.

    Mansa Musa a făcut impresie la Cairo, însă vizita sa de trei luni în capitala Egiptului a determinat scăderea drastică a preţului aurului în regiunei, dărâmând economia, cu pierderi pentru Orientul Mijlociu estimate la aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

    La plecare, Mansa Musa a încercat să ajute economia ţării prin eliminarea unei părţi din aurul aflat în circulaţie prin cumpărându-l cu dobânzi exorbitante de la creditorii egipteni. Potrivit unor istorici, a cheltuit atât de mult încât a rămas fără aur. De asemenea, el s-a întors de la Mecca însoţit de unii poeţi şi arhitecţi pe care i-a plătit tot cu cantităţi uriaşe de aur – aprox. 200 kg, cu un preţ la valoarea de astăzi a monedei de cca. 8.2 milioane de dolari.

    După ce Mansa Musa a murit în 1337 la vârsta de 57 de ani, imperiul a fost moştenit de fiul său, care nu a putut să îl ţină însă unit, aşa că acesta s-a împărţit în mai multe state, sosirea ulterioară a europenilor fiind „ultimul cui bătut în sicriul fostului imperiu”, potrivit BBC.

  • Cum a ajuns Lady Gaga să îi influenţeze imperiul lui Vincent Bollore, unul dintre cei mai mari miliardari din Franţa

    Anul trecut a fost unul dificil pentru miliardarul francez Vincent Bollore.

    Fostul preşedinte al gigantului mediatic Vivendi a fost implicat într-un sandal de luare de mită în Africa, programul său de maşini electrice din Paris a fost închis, iar el este aproape de a pierde bătălia pentru controlul companiei Telecom Italia – operatorul fiind în centrul celor mai recente ambiţii ale sale, de a da naştere unui colos european în industria de entertainment, potrivit Bloomberg.

    Totuşi, în ciuda provocărilor, el caută ajutor de la Taylor Swift, Lady Gaga şi U2. Vivendi plănuieşte să vândă o participaţie de 49% în grupul Universal Music, cea mai mare casă de producţie din lume.

    Vânzarea ar putea aduce peste 15 miliarde de dolari pentru Vivendi şi ar alimenta performanţa acţiunilor, potrivit analiştilor – o evoluţie care i-ar aduce miliarde şi lui Bollori, încât holding-ul său este cel mai mare acţionar al Vivendi.

    În ultimele patru decenii, miliardarul în vârstă de 67 de ani a transformat un mic business familial de producţie de hârtie într-o maşinărie de business care deţine active în industrii ce variază de la porturi până la advertising, media şi tehnologie.

    În contrast cu acţionarul tipic de astăzi, care grăbeşte o companie înspre profituri pentru a câştiga prin diferite hedge fund-uri, Bollore este un om de afaceri de şcoală veche şi urmăreşte construirea unei dinastii.

    În ultimii ani şi-a plasat copiii prin diverse poziţii cheie în companiile pe care le deţine şi a reuşit să strângă o avere familială de peste 5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires.

    „Bollore este foarte mândru de istoria lui, şi s-a convins singur că el poate folosi toate resursele capitalismului pentru a-şi consolida patrimoniul familial, averea familiei şi moştenirea”, spune Maurice Levy, preşedinte în consiliul de administraţie al gigantului francez Publicis.

     

     

  • Valorile în faţa luxului: Familiile de miliardari din Franţa, care controlează branduri precum Gucci şi Louis Vuitton, donează 300 de milioane de euro pentru reparaţiile Notre-Dame

    Miliardarii de lux ai Franţei au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris după ce faimoasa clădire a fost răvăşită luni de un incendiu, potrivit Bloomberg.

    Astfel, miliadarii au răspuns la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a strânge bani pentru reparaţii.

    Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, Francois Pinault, vor dona 100 de milioane de euro din compania Artemis, potrivit unui anunţ lansat astăzi de familie.

    Rivalii lor, familia Arnault, au ieşit doar la câteva minute distanţă şi au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Loui Vuitton şi Moet.

    „Tragedia asta loveşte tot poporul francez, şi dincolo de asta, pe toţi cei ataşaţi de valorile spirituale. Puşi în faţa acestei tragedii, toţi ne dorim să readucem la viaţă acest diamant cât mai repede”, spune Francois-Henri Pinault, 56 ani, într-o declaraţie publică.

    Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va reconstrui catedrala Notre-Dame din centrul Parisului după ce incendiul a mistuit monumentul vechi de 850 de ani.

     

     

  • Apetitul pentru lux schimbă regulile jocului: Francezul din spatele grupului LVMH devine al treilea cel mai bogat om din lume în locul lui Warren Buffett

    Titanul luxului la nivel mondial, Bernard Arnault, l-a eclipsat pe legendarul investitor Warren Buffett, care conduce Berkshire Hathaway, şi a devenit al treilea cel mai bogat om din lume, potrivit Bloomberg.

    Averea francezului a crescut cu 14,5 miliarde de dolari de la începutul anului şi a ajuns la un total de 83,1 miliarde dolari, în timp ce averea legendarului investitor american a rămas la 83 miliarde dolari – Buffett înregistrând pierderi de 848 milioane dolari de la începutul anului.

    Arnault, preşedintele companiei LVMH care deţine branduri precum Louis Vuitton, este de asemenea singurul european care a ajuns în top trei miliardari din lume pe lângă spaniolul Amancio Ortega – care deţine imperiul Inditex.

    Cea mai mare parte din averea lui Arnault este în participaţii la Christian Dior şi LVMH, acţiunile amândurora crescând anul acesta cu peste 20% la anunţul unor vânzări record pentru finalul lui 2018 – în ciuda trendului ce încetinire la nivelul consumului în China.

     

  • Anunţ ŞOCANT făcut de Bill Gates. De ce crede miliardarul că el şi alţi miliardari ca el nu merită să aibă asemenea averi

    Bill Gates, miliardarul american care a fondat Microsoft, este de părere că cei mai bogaţi oameni ai Americii nu îşi merită averea.
     
    Gates, care are o avere de aproximativ 80 de miliarde de dolari, a declarat celor de la Daily Mail că cei care câştigă sume fabuloase ar trebui să plătească taxe mai mari. “Am plătit peste 10 miliarde de dolari către stat, dar suma ar fi trebuit să fie mai mare. Am respectat întotdeauna legea, dar aceasta ar trebui reînnoită.”
     
    Fondatorul Microsoft este unul dintre miliardarii care au promis să doneze mare parte a averii unor cauze caritabile, alături de Warren Buffet sau Mark Zuckerberg. Alături de soţia sa Melinda, Gates conduce fundaţia care îi poartă numele şi care susţine copiii din ţările sărace.
     
    “Nu îmi merit averea”, a mai spus Gates. “Nimeni nu şi-o merită; a fost vorba de noroc, alegerea momentului potrivit şi oamenii alături de care am lucrat. Am muncit mult şi cred că softwareul pe care l-am dezvoltat a schimbat lucrurile în bine, dar nu aş fi putut să fac asta fără o întreagă structură în spate.”