Tag: meteorologi

  • ANM: Nicio zi de caniculă în luna iulie din 2018/ Vremea din această perioadă nu se încadrează într-un normal climatologic

    “Vremea va fi în general instabilă în toate aceste zile, instabilitatea se va manifesta pe arii mai extinse în zonele de munte şi local în celelalte regiuni. Asta înseamnă că vor fi intervale de timp în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local pot lua chiar aspect de vijelie şi condiţii de grindină. (…) Temperaturile sunt destul de modeste. Vor urca spre 31-33 de grade în partea de sud a ţării, iar în nord şi centru vor fi cel mult 28 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    La munte, temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade. În general, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice.

    “Pentru cei care aleg ca destinaţie turistică zona montană să se aştepte la intervale cu ploaie însoţite de descărcări electrice. La munte, dacă vorbim despre staţiunile din Valea Prahovei, ne aşteptăm la maxime între 19-21 de grade”, informează reprezentantul ANM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM: Vremea va fi instabilă în acest sfârşit de săptămână. Temperaturi maxime de 31 grade Celsius

    ”În partea de nord, sud şi de est a ţării, vom avea instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în unele locuri, aceste averse vor avea caracter torenţial şi nu este exclus să cadă grindină. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în partea de sud a ţării, posibil şi în vest. Nopţile vor fi plăcute cu temperaturi minime cuprinse între 12 şi 22 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Meda, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

    Pe litoral, temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade. În general, va fi soare, însă pe spaţii restrânse sunt aşteptate averse şi descărcări electrice.

    ”La mare vor fi mai multe ore cu soare, pe spaţii restrânse posibil să fie şi acolo averse cu descărcări electrice, cel mai probabil în a doua parte a ambelor zile. Seara vor fi averse cu descărcări electrice, pe termen scurt şi spaţii mici. Sâmbătă, temperaturile vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, duminică între 26 şi 28 de grade. Apa mării va fi între 24 şi 26 de grade Celsius”, informează reprezentantul ANM.

    La munte, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor fi cuprinse între 11 şi 25 de grade Celsius.

  • Cod galben de precipitaţii în şapte judeţe din ţară

    Potrivit ANM, codul galben de precipitaţii abundente este valabil în Constanţa, Tulcea, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Argeş.

    Meteorologii avertizează că în aceste judeţe sunt posibil averse torenţiale, cu frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

    Atenţionarea este valabilă până la ora 22.00.

  • Cod galben de furtună în aproape toată ţara, de sâmbătă până luni

    Potrivit ANM, de sâmbătă ora 16.00 până luni ora 21.00 sunt aşteptate ploi şi instabilitate atmosferică accentuată.

    În zonele deluroase şi montane, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de ploi torenţiale vineri, în aproape toată ţara

    Atenţionarea cod galben de ploi torenţiale intră în vigoare vineri, la ora 06.00, şi expiră la ora 23.00.

    Meteorologii avertizează că vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

    În intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO. Cod galben de furtună în Capitală şi în alte cinci judeţe

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, joi dimineaţă, că se vor semnala în Bucureşti averse ce vor acumula 15-20 de litri/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, meteorologii spun că va fi şi grindină.

    AMN a emis cod galben de furtună şi pentru alte judeţe din ţară, între orele 8:00 – 9:30.

    Potrivit ANM, a fost emisă avertizarea pentru judeţele Ialomiţa, Giugiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi, unde se vor semnala averse ce vor cumula 20 – 25 de litri/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO de furtuni pentru sudul şi centrul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi chiar şi 40 l/mp

    Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

    Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO de furtuni pentru sudul şi centrul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi chiar şi 40 l/mp

    Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

    Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENŢIONARE METEO. Cod galben de ploi şi descărcări electrice. Care sunt judeţele vizate

    În mai multe localităţi din judeţele Arad, Hunedoara, Bihor şi Caraş-Severin se vor înregistra frecvente descărcări electrice, averse ce vor depăşi 15-20 l/mp şi grindină de mici dimensiuni.

    Atenţionarea cod galben este valabilă până la ora 14.30.

  • ALERTĂ emisă de meteorologi: Cod GALBEN în aproape jumătate din ţară

    Potrivit ANM, până la ora 15.30 este cod galben de ploi în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj, iar până la ora 16.00 sunt sub avertizare judeţele Tulcea, Olt, Dolj şi Sibiu.

    De asemenea, ploi şi grindină sunt semnalate şi în judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, până la ora 17.00.

    În oraşele aflate sub avertizare cod galben se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, averse de ploaie ce vor cumula local 20-25 l/mp. Pot apărea şi scurte intensificări ale vântului.