Tag: meserie

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 24 septembrie 2018

    COVER STORY: „Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu“

    Dacă ar putea da timpul înapoi, Mădălin Mihailovici ar alege să fie chirurg, însă de zece ani activează în cadrul campaniei Veolia România, al cărui CEO a devenit anul trecut.


    ENERGIE: Acces strict interzis cardiacilor


    ANALIZĂ: Din culisele unei tranzacţii de zeci de milioane de euro


    SPECIAL: Cine este “cel mai periculus om” din Uniunea Europeană?


    ANTREPRENORIAT: Liful tranzacţiei
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 10 septembrie 2018

    COVER STORY: Mai mulţi bani pentru sănătatea României

    Pe măsură ce ponderea populaţiei de peste 50 de ani continuă să crească în România, şi costurile necesare tratamentelor înregistrează plusuri importante. În prezent, este necesară suplimentarea cu peste 1 miliard de lei a bugetului dedicat medicamentelor compensate pentru a acoperi diferenţa faţă de consumul real, în contextul în care sistemul de sănătate din România este subfinanţat.


    AFACERI: Antreprenorii care mută fabrici


    LIFESTYLE: Cu corporatistul la psiholog


    INTERVIU: Expert în lumea vinurilor


    SPECIAL: Săracul chef bogat
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 august 2018

    COVER STORY: Vama nu mai e ce-a fost



    LIFESTYLE: Out of Office – Unde îşi petrec vara executivii din România


    RESURSE UMANE: Angajatul cameleon


    ANALIZĂ: Preţul scumpirilor


    SPECIAL: Comunism+capitalism+comunism = soluţia cehă
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Ţara din Europa unde elevii primesc SALARIU să înveţe meserie. În timp ce românii fug de asta, în Vest se plătesc bani grei dacă ştii să faci asta

    În Germania, ţară cu o tradiţie de peste 150 de ani în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ dual, 70% dintre reprezentanţii unei generaţii urmează o formă de învăţământ dual, potrivit informaţiilor reprezentanţilor AHK România. Valoarea cheltuielilor firmelor din Germania pentru asigurarea generaţiei viitoare de angajaţi ajunge, în fiecare an, la aproximativ 15,2 miliarde de euro. Cheltuielile nete ajung însă, potrivit datelor AHK România, la 3,6 miliarde de euro, dacă se scade aportul productiv al elevului din timpul şcolarizării. 

    Finanţarea părţii practice se realizează exclusiv de către companie, iar 62% intră în costurile cu forţa de muncă – pentru că elevii primesc un salariu pe parcursul şcolarizării şi acesta, în funcţie de meserie, nu este chiar de neglijat (în medie 550 de euro pe lună). Aproximativ 23% (în cifre absolute 2,1 milioane) din numărul total al companiilor de pe piaţa germană sunt implicate în astfel de proiecte. În acest moment, peste 400 de meserii se şcolarizează în acest sistem. Pe lângă cele tehnice, există mai multe meserii în domeniul serviciilor: în sistemul bancar, administrativ sau chiar în al vânzărilor şi achiziţiilor.

    Din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, director general al companiei Robert Bosch pe piaţa locală şi reprezentantul grupului Bosch în România, în Germania există o corelaţie directă între gradul de dezvoltare a companiilor şi economiei germane şi tradiţia îndelungată a acestui tip de pregătire. „Vorbim în primul rând de un sistem educaţional bine organizat, îndreptat către sprijinirea mediului economic. Şi, foarte important, acolo nu sunt sincope. Sistemul funcţionează fluent şi orientat către îmbunătăţire.”

    Soluţii germane pentru probleme româneşti. Confruntate cu lipsa forţei de muncă, companiile au făcut presiuni pentru reînfiinţarea şcolilor profesionale duale şi pe piaţa locală sau au găsit alte forme prin care să se implice în pregătirea viitorilor angajaţi. Directorul general al Bosch este de părere că sistemul de învăţământ dual, după modelul german, reprezintă în mod sigur o opţiune care conduce către formarea de personal pregătit să lucreze cu tehnologiile actuale şi de viitor,

    într-un mediu de producţie modern sau într-o fabrică ce este conectată, ce foloseşte soluţii de Industrie 4.0.
    „Lumea noastră se schimbă într-un ritm foarte alert şi trebuie să ne adaptăm cât mai repede pentru a supravieţui sau pentru a excela. Şi ştim cu toţii că un factor esenţial în evoluţia şi dinamica unei companii este factorul uman”, spune el.
    Grupul deţine un centru de cercetare-dezvoltare în Cluj şi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate în Cluj şi  Blaj, o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

    În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării. 

    Peste 6.500 de angajaţi numără grupul Bosch în cele cinci entităţi pe piaţa locală. Una dintre modalităţile prin care compania îşi pregăteşte viitorii potenţiali angajaţi este implicarea în proiectul de sistem educaţional dual din 2013. În prezent, peste 130 de elevi se pregătesc pentru meserii de tehnicieni în electromecanică şi electronică în fabricile Bosch din Blaj şi Cluj. Mihai Boldijar spune că în industria în care activează – un lucru important şi nu întotdeauna uşor de realizat – este găsirea de oameni motivaţi şi talentaţi, interesaţi de domeniul electronicii auto.

    „Având un cadru reglementat, putem să discutăm şi de o predictibilitate importantă pentru agenţii economici, dar şi pentru instituţiile de învăţământ”, descrie el beneficiile acestui sistem. Programul de învăţământ dual Bosch din Cluj şi Blaj oferă posibilitatea elevilor să pună în aplicare cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul şcolii – activitatea lor fiind bazată pe planul de învăţământ.
    „Pe lângă practică, tinerii îşi dezvoltă abilităţi organizaţionale, de lucru în echipă. Elevii au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practice despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive.”

    Spre exemplu, în centrul de training din fabrica de componente auto de la Cluj, elevii au spaţiul lor special dedicat pentru practică, pe aproximativ 770 metri pătraţi, constând în atelier mecanic, electric şi electronic, de tehnologii avansate şi săli de curs. Fiecare elev are trusa lui de scule şi învaţă aici bazele mecanicii, ale electricii şi electronicii. „Încep de la operaţii simple, de pilire şi găurire, până la frezare şi strunjire. De asemenea, ei învaţă să cositorească şi să realizeze circuite electronice. Iar în atelierul de tehnologii avansate, lucrează în domeniul electropneumaticii, senzorilor şi motoarelor”, detaliază programul Boldijar.

    Anul acesta, Bosch a început colaborarea cu al treilea liceu partener, Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, unde, începând din 15 iunie, erau 14 locuri disponibile pentru anul şcolar 2018-2019; prin această colaborare, Bosch a extins programul şi pentru profesia de electrician pentru aparate electrice şi energetice.
    În ceea ce priveşte investiţiile direcţionate de companie înspre pregătirea elevilor, compania a cumpărat echipament tehnic în valoare de 296.000 de lei (circa 66.000 de euro), pentru a asigura standarde ridicate de învăţare. „În plus, investim constant în resursa umană implicată în acest proces. Avem traineri seniori implicaţi, cu o bogată experienţă şi dedicare”, spune Boldijar.

    Până în prezent, au 40 de elevi absolvenţi, majoritatea preluând după finalizarea şcolii un loc de muncă în departamentele tehnice din fabricile Bosch din Cluj şi Blaj; o parte dintre aceşti elevi îşi continuă studiile.


    Bosch este una dintre cele aproximativ 30 de companii cu capital german care implementează astfel de proiecte pe piaţa locală, potrivit datelor AHK România. Majoritatea acestora sunt active în domenii tehnice precum capacităţi de producţie, companii din Cluj, Satu Mare, Arad, Timişoara, Hunedoara, Sebeş, Sibiu şi Braşov.

     

  • Povestea fabuloasă a românului care a reuşit să ajungă de la muncitor în fabrică, doar cu şcoală profesională, la directorul unuia dintre cele mai mari business-uri din România

    Zicala românească „Meseria, brăţară de aur” primeşte o conotaţie cât se poate de actuală în contextul crizei prin care trece piaţa locală a muncii. Investiţiile în învăţământul profesional dual reprezintă una dintre soluţiile angajatorilor locali, iar alternativa unei astfel de forme de studiu câştigă treptat şi interesul elevilor, care până nu demult aspirau la diplome de licenţă şi master,  insuficiente în dobândirea carierei visate.

    „De curând am împlinit 30 de ani, dar mă simt ca la 20”, spunea Ghiţă Nistor, într-un interviu acordat Business MAGAZIN pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia din 2014. Absolvent al unei şcoli profesionale din Cugir, specializarea prelucrător prin aşchiere, s-a angajat în fabrica Star Transmission din Sebeş, una dintre principalele investiţii ale grupului german Daimler din România, ca operator care regla şi programa maşini, în 2001. În aproximativ 12 ani, a devenit director de producţie şi asamblare cutii de viteză cu dublu ambreiaj în şapte trepte, iar apoi a preluat şi coordonarea montajului cutiilor de viteză automate în cinci trepte.

    El a apărut la inaugurarea de la Sebeş a investiţiei de 300 de milioane de euro a grupului Daimler, producătorul Mercedes-Benz, în postura de director de fabrică. A absolvit între timp facultatea de inginerie economică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Deşi a întârziat cu studiile universitare, ardeleanul a făcut timp de doi ani cursuri de instruire în Elveţia, Austria şi Germania în domeniul asamblării cutiilor de viteză.

    „Mă mândresc cel mai mult cu faptul că am reuşit să producem cutii de viteză la acelaşi nivel calitativ precum colegii noştri din Hedelfingen. Presiunea a fost extrem de mare deoarece a fost pentru prima dată când s-au montat cutii de viteză altundeva decât în Germania, iar noi am dovedit că putem face faţă acestei provocări”, spunea el în interviul acordat Business MAGAZIN.

    Exemplul lui a fost preluat de presă, ca urmare a excepţiei de la regula modelului tradiţional de succes în management: absolvent de ASE, poate, apoi un traseu ascendent în cadrul unei multinaţionale. În ţara de origine a companiei în care şi-a construit cariera, acesta reprezintă de fapt parcursul clasic de carieră pentru un tânăr.

    „Mulţi tineri aleg un astfel de tip de formare pentru a avea o meserie, dar şi ca un prim contact cu mediul privat. După o astfel de formare, unii se specializează să devină maiştri în domeniul lor, iar alţii se îndreaptă către o facultate. Cei mai mulţi directori de companii din Germania au trecut printr-o astfel de formare”, descrie Anca Hociotă, manager membership services and vocational training în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), perspectivele de dezvoltare ale unui tânăr care trece printr-un sistem de pregătire duală pe această piaţă.

     

  • Cum poţi să ajungi la un post de conducere fără să faci o facultate

    Zicala românească „Meseria, brăţară de aur” primeşte o conotaţie cât se poate de actuală în contextul crizei prin care trece piaţa locală a muncii. Investiţiile în învăţământul profesional dual reprezintă una dintre soluţiile angajatorilor locali, iar alternativa unei astfel de forme de studiu câştigă treptat şi interesul elevilor, care până nu demult aspirau la diplome de licenţă şi master,  insuficiente în dobândirea carierei visate.

    „De curând am împlinit 30 de ani, dar mă simt ca la 20”, spunea Ghiţă Nistor, într-un interviu acordat Business MAGAZIN pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia din 2014. Absolvent al unei şcoli profesionale din Cugir, specializarea prelucrător prin aşchiere, s-a angajat în fabrica Star Transmission din Sebeş, una dintre principalele investiţii ale grupului german Daimler din România, ca operator care regla şi programa maşini, în 2001. În aproximativ 12 ani, a devenit director de producţie şi asamblare cutii de viteză cu dublu ambreiaj în şapte trepte, iar apoi a preluat şi coordonarea montajului cutiilor de viteză automate în cinci trepte.

    El a apărut la inaugurarea de la Sebeş a investiţiei de 300 de milioane de euro a grupului Daimler, producătorul Mercedes-Benz, în postura de director de fabrică. A absolvit între timp facultatea de inginerie economică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Deşi a întârziat cu studiile universitare, ardeleanul a făcut timp de doi ani cursuri de instruire în Elveţia, Austria şi Germania în domeniul asamblării cutiilor de viteză.

    „Mă mândresc cel mai mult cu faptul că am reuşit să producem cutii de viteză la acelaşi nivel calitativ precum colegii noştri din Hedelfingen. Presiunea a fost extrem de mare deoarece a fost pentru prima dată când s-au montat cutii de viteză altundeva decât în Germania, iar noi am dovedit că putem face faţă acestei provocări”, spunea el în interviul acordat Business MAGAZIN.

    Exemplul lui a fost preluat de presă, ca urmare a excepţiei de la regula modelului tradiţional de succes în management: absolvent de ASE, poate, apoi un traseu ascendent în cadrul unei multinaţionale. În ţara de origine a companiei în care şi-a construit cariera, acesta reprezintă de fapt parcursul clasic de carieră pentru un tânăr.

    „Mulţi tineri aleg un astfel de tip de formare pentru a avea o meserie, dar şi ca un prim contact cu mediul privat. După o astfel de formare, unii se specializează să devină maiştri în domeniul lor, iar alţii se îndreaptă către o facultate. Cei mai mulţi directori de companii din Germania au trecut printr-o astfel de formare”, descrie Anca Hociotă, manager membership services and vocational training în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), perspectivele de dezvoltare ale unui tânăr care trece printr-un sistem de pregătire duală pe această piaţă.

    În Germania, ţară cu o tradiţie de peste 150 de ani în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ dual, 70% dintre reprezentanţii unei generaţii urmează o formă de învăţământ dual, potrivit informaţiilor reprezentanţilor AHK România. Valoarea cheltuielilor firmelor din Germania pentru asigurarea generaţiei viitoare de angajaţi ajunge, în fiecare an, la aproximativ 15,2 miliarde de euro. Cheltuielile nete ajung însă, potrivit datelor AHK România, la 3,6 miliarde de euro, dacă se scade aportul productiv al elevului din timpul şcolarizării. 

    Finanţarea părţii practice se realizează exclusiv de către companie, iar 62% intră în costurile cu forţa de muncă – pentru că elevii primesc un salariu pe parcursul şcolarizării şi acesta, în funcţie de meserie, nu este chiar de neglijat (în medie 550 de euro pe lună). Aproximativ 23% (în cifre absolute 2,1 milioane) din numărul total al companiilor de pe piaţa germană sunt implicate în astfel de proiecte. În acest moment, peste 400 de meserii se şcolarizează în acest sistem. Pe lângă cele tehnice, există mai multe meserii în domeniul serviciilor: în sistemul bancar, administrativ sau chiar în al vânzărilor şi achiziţiilor.

    Din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, director general al companiei Robert Bosch pe piaţa locală şi reprezentantul grupului Bosch în România, în Germania există o corelaţie directă între gradul de dezvoltare a companiilor şi economiei germane şi tradiţia îndelungată a acestui tip de pregătire. „Vorbim în primul rând de un sistem educaţional bine organizat, îndreptat către sprijinirea mediului economic. Şi, foarte important, acolo nu sunt sincope. Sistemul funcţionează fluent şi orientat către îmbunătăţire.”

    Soluţii germane pentru probleme româneşti. Confruntate cu lipsa forţei de muncă, companiile au făcut presiuni pentru reînfiinţarea şcolilor profesionale duale şi pe piaţa locală sau au găsit alte forme prin care să se implice în pregătirea viitorilor angajaţi. Directorul general al Bosch este de părere că sistemul de învăţământ dual, după modelul german, reprezintă în mod sigur o opţiune care conduce către formarea de personal pregătit să lucreze cu tehnologiile actuale şi de viitor,

    într-un mediu de producţie modern sau într-o fabrică ce este conectată, ce foloseşte soluţii de Industrie 4.0.
    „Lumea noastră se schimbă într-un ritm foarte alert şi trebuie să ne adaptăm cât mai repede pentru a supravieţui sau pentru a excela. Şi ştim cu toţii că un factor esenţial în evoluţia şi dinamica unei companii este factorul uman”, spune el.
    Grupul deţine un centru de cercetare-dezvoltare în Cluj şi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate în Cluj şi  Blaj, o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

    În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării. 

    Peste 6.500 de angajaţi numără grupul Bosch în cele cinci entităţi pe piaţa locală. Una dintre modalităţile prin care compania îşi pregăteşte viitorii potenţiali angajaţi este implicarea în proiectul de sistem educaţional dual din 2013. În prezent, peste 130 de elevi se pregătesc pentru meserii de tehnicieni în electromecanică şi electronică în fabricile Bosch din Blaj şi Cluj. Mihai Boldijar spune că în industria în care activează – un lucru important şi nu întotdeauna uşor de realizat – este găsirea de oameni motivaţi şi talentaţi, interesaţi de domeniul electronicii auto.

    „Având un cadru reglementat, putem să discutăm şi de o predictibilitate importantă pentru agenţii economici, dar şi pentru instituţiile de învăţământ”, descrie el beneficiile acestui sistem. Programul de învăţământ dual Bosch din Cluj şi Blaj oferă posibilitatea elevilor să pună în aplicare cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul şcolii – activitatea lor fiind bazată pe planul de învăţământ.
    „Pe lângă practică, tinerii îşi dezvoltă abilităţi organizaţionale, de lucru în echipă. Elevii au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practice despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive.”

    Spre exemplu, în centrul de training din fabrica de componente auto de la Cluj, elevii au spaţiul lor special dedicat pentru practică, pe aproximativ 770 metri pătraţi, constând în atelier mecanic, electric şi electronic, de tehnologii avansate şi săli de curs. Fiecare elev are trusa lui de scule şi învaţă aici bazele mecanicii, ale electricii şi electronicii. „Încep de la operaţii simple, de pilire şi găurire, până la frezare şi strunjire. De asemenea, ei învaţă să cositorească şi să realizeze circuite electronice. Iar în atelierul de tehnologii avansate, lucrează în domeniul electropneumaticii, senzorilor şi motoarelor”, detaliază programul Boldijar.

    Anul acesta, Bosch a început colaborarea cu al treilea liceu partener, Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, unde, începând din 15 iunie, erau 14 locuri disponibile pentru anul şcolar 2018-2019; prin această colaborare, Bosch a extins programul şi pentru profesia de electrician pentru aparate electrice şi energetice.
    În ceea ce priveşte investiţiile direcţionate de companie înspre pregătirea elevilor, compania a cumpărat echipament tehnic în valoare de 296.000 de lei (circa 66.000 de euro), pentru a asigura standarde ridicate de învăţare. „În plus, investim constant în resursa umană implicată în acest proces. Avem traineri seniori implicaţi, cu o bogată experienţă şi dedicare”, spune Boldijar.

    Până în prezent, au 40 de elevi absolvenţi, majoritatea preluând după finalizarea şcolii un loc de muncă în departamentele tehnice din fabricile Bosch din Cluj şi Blaj; o parte dintre aceşti elevi îşi continuă studiile.
    Bosch este una dintre cele aproximativ 30 de companii cu capital german care implementează astfel de proiecte pe piaţa locală, potrivit datelor AHK România. Majoritatea acestora sunt active în domenii tehnice precum capacităţi de producţie, companii din Cluj, Satu Mare, Arad, Timişoara, Hunedoara, Sebeş, Sibiu şi Braşov.

    AHK România a gândit un proiect care să adreseze lipsa personalului calificat din domeniul comerţului şi prin intermediul căruia să implice mai multe companii în pregătirea angajaţilor. Lansat în urmă cu doi ani, Şcoala de Carte şi Meserii este astfel un proiect prin care se creează clase comune de învăţământ dual răspândite în mai multe oraşe din ţară. Potrivit Ancăi Hociotă, ideea a pornit de la nevoia stringentă a companiilor de a avea forţă de muncă calificată, dar şi din lipsa capacităţii de a prelua clase întregi.

    Potrivit reprezentantei AHK România, obiectivul acestuia, de asigurare a forţei de muncă bine calificată pe termen lung pentru companiile implicate în proiect, se translatează şi în alte obiective: creşterea retenţiei, angajaţi mai loiali şi care se identifică cu cultura organizaţională, îmbunătăţirea imaginii de angajator, impact social la nivel local.

    Proiectul, coordonat de reprezentantul AHK România Matilda Soare, se realizează în parteneriat cu licee de stat. Dacă în anul şcolar 2017-2018 în program erau implicate trei companii din domeniul retailului  Hornbach, Lidl şi Penny, în cinci locaţii (Timişoara, Sibiu, Braşov, Buftea şi Bucureşti), cu un total de 100 de elevi, pentru anul 2018-2019 s-a alăturat proiectului în oraşele menţionate şi Metro; tot anul acesta începe şi la Iaşi pregătirea pentru Penny şi Selgros (o nouă generaţie de 127 de elevi).

    În ceea ce priveşte resursele necesare programului, Anca Hociotă menţionează mai întâi oamenii puşi la dispoziţie pentru proiectul în sine, cât şi tutorii de practică în fiecare magazin în parte (au fost 28 de magazine implicate).
    Apoi, vorbeşte despre resursele implicate în proiect: chiar dacă nu menţionează valoarea exactă a investiţiilor în această direcţie, subliniază câteva aspecte, cum ar fi suma de 200 de lei primită de fiecare elev lunar pe tot parcursul proiectului, timp de trei ani de şcolarizare, transport asigurat de companii şi o masă de prânz pe toată durata practicii.

    Apoi, există costuri cu personalul intern pentru proiect, finanţarea campaniilor de atragere a elevilor (materiale print, audio-video, online, deplasări în mediul rural la şcoli, participări la târguri etc.), cât şi pentru AHK România, ca instituţie neutră, externă, în calitate de coordonator al proiectului. Toate aceste resurse sunt preluate de companii, precizează Anca Hociotă.

    Până acum, o primă generaţie de elevi a terminat clasa a IX-a şi a făcut deja practică în companii. „Companiile sunt mulţumite de rezultate, atât pentru că încep să vadă finalitatea, şi anume viitori angajaţi în pregătirea cărora sunt implicaţi direct, dar şi partea socială a proiectului. Mulţi dintre elevii prezenţi în program în acest moment mărturisesc că vor să rămână pe viitor angajaţi ai companiilor în care fac practica”, descrie Hociotă rezultatele de până acum ale proiectului.

    Pe termen lung, se aşteaptă la beneficii deopotrivă pentru companii – personalul bine calificat; pentru AHK România – recunoaşterea instituţiei ca partener real şi competent în proiecte de învăţământ dual; cât şi pentru societatea românească.
    „Învăţământul dual este recunoscut ca o alternativă reală de a avea un viitor profesional mai sigur. Şi de aici, dacă vrem să mergem şi să visăm mai departe, dacă învăţământul profesional dual devine mai atractiv, mai mulţi elevi optează pentru această formă de pregătire, tot mai multe companii se implică în astfel de proiecte şi astfel se îmbunătăţeşte şi imaginea României ca amplasament investiţional”, conchide reprezentanta AHK România.

    Mai bine ospătar, decât avocat? „Cred că viitorul sună astfel: cei care învaţă o meserie vor câştiga bani foarte mulţi  fiindcă aceste meserii sunt extrem de bănoase  dacă vorbim de venituri, cred că veniturile sunt undeva la peste 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, care operează cel mai mare lanţ românesc de restaurant, viziunea sa asupra angajaţilor din industria în care activează.

    Pe perioada iernii, în cadrul grupului pe care îl conduce lucrează 1.350 de angajaţi, iar pe perioada verii, datorită teraselor, numărul ajunge la 1.600. Deficitul de personal al companiei este astfel de 5% şi este reglabil, potrivit lui Mischie.
    Grupul este implicat în programele de formare de învăţământ dual: la  liceul Mihai Bravu are două clase de ospătari şi de bucătari; acestea sunt formate din 60 de elevi pe care îi pregătesc şi îi sponsorizează timp de trei ani. „Învăţământul dual presupune ca grupul City Grill să acorde burse, transport, cazare, masă pentru toţi aceşti elevi – practic toate cheltuielile, cu excepţia unei părţi din cheltuielile de şcolarizare, sunt plătite de grupul City Grill”, descrie şi Mischie modalitatea de funcţionare a acestui program.

    Potrivit lui, aceste cheltuieli implică resursele City Grill, în timp ce statul oferă infrastructura, profesorii, şcoala, imobilul în care se desfăşoară pregătirea elevilor. Un elev costă compania circa 250 de euro pe lună: „Acest lucru înseamnă că pentru trei ani ajunge să ne coste 7.500 de euro, fără bonusuri de performanţă sau alte bonusuri – 7.500 x 60 înseamnă aproape jumătate de milion de euro pe trei ani care sunt bani despre care nu vei şti dacă se întorc sau nu”.

    Admite totuşi că în acest interval de timp grupul beneficiază de practica pe care o fac elevii în acest interval de timp. O altă modalitate prin care compania se implică în pregătirea angajaţilor este Academia City Grill, lansată anul trecut – aceasta se adresează însă doar angajaţilor şi viitorilor angajaţi ai grupului.

    „Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill – spun eu: practic este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill”, descrie el proiectul.

    Compania oferă prin intermediul acestuia cursuri de specializare pentru posturile de ospătar şi bucătar. „Academia City Grill este acreditată şi, în afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai accesat lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Daniel Mischie motivele pentru care consideră util proiectul. Spune că în prezent, există o listă de aşteptare pentru cei care vor să acceseze academia formată din 40-50 de persoane pentru seriile de ospătari şi de 10-12 oameni pentru bucătari.

    Chiar dacă acum aceasta se adresează celor care lucrează sau vor lucra în cadrul grupului, Mischie spune că va veni o etapă în care retenţia de personal va fi suficient de bună ca să extindă programul şi pentru alţi potenţiali angajaţi ai industriei.
    În ceea ce priveşte meseria de ospătar, spune că tendinţa a fost ca aceasta să fie văzută mai degrabă ca o pedeapsă sau o meserie de „bypass – de trecere prin perioada studenţiei sau de acomodare la o altă meserie, până la găsirea uneia mai serioase”. Crede că pe pieţele vestice, dimpotrivă, aceasta este văzută ca o „meserie serioasă”, în care ospătari lucrează în domeniu o viaţă întreagă.

    Unul dintre motivele pentru care tinerii se reorientează spre acest tip de formare se leagă de înăsprirea examenului de bacalaureat şi a unui procent de promovabilitate redus până la 50-60%, spune CEO-ul City Grill. „Tinerii cântăresc astfel mai bine deciziile legate de viitorul lor: unii sunt îndreptaţi către mediul academic şi e foarte bine şi foarte frumos, alţii trebuie să fie îndreptaţi spre şcolile vocaţionale.”
    În contextul în care bacşişul reprezintă mai mult de jumătate din veniturile unui ospătar – „sunt ospătari în România care au venituri mai mari decât ospătarii din afara ţării – mulţi – pentru că suntem o ţară în care bacşişul este generos”. Per ansamblu, trăgând linie, este de părere că iniţiativa privată face ca această ţară să funcţioneze; implicarea statului, cu cât este mai redusă, cu atât „lucrurile vor merge mai bine”.

    Meseriaşii, căutaţi şi în petrol şi gaze. Şi OMV Petrom a demarat propriile programe dedicate pregătirii viitorilor angajaţi. România Meseriaşă este un program demarat în 2015 de către companie dedicat susţinerii şi dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic din România (ÎPT). Potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, acesta îşi propune să contribuie cu soluţii la problemele acestui tip de învăţământ, cum ar fi: necorelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, slaba pregătire practică a elevilor, lipsa personalului calificat sau respectul scăzut al românilor pentru meseriaşi.

    Din 2016, România Meseriaşă face parte din platforma România Educată a Preşedinţiei, iar acţiunile din cadrul campaniei sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cei trei ani de la lansare, programul a cuprins mai multe proiecte pentru dezvoltarea intensivă a elevilor şi profesorilor. Printre acestea se numără Liga Elevilor Meseriaşi – un proiect care va pregăti primul grup de iniţiativă care să aducă în dezbatere problemele elevilor din învăţământul tehnic şi profesional.

    Această ligă este formată din 27 de elevi, reprezentanţi din fiecare liceu tehnologic din judeţul Buzău, şi 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susţine elevii în proiect. Un alt proiect este Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei – acest proiect de dezvoltare personală şi profesională se adresează elevilor din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din România, din clasele X-XI. Programul pregăteşte anual, încă din 2015, peste 200 de elevi şi 40 de profesori, implicând mentori şi specialişti renumiţi în fiecare domeniu. Până în prezent, Tabăra Meseriaşilor a pregătit peste 750 de elevi şi 140 de profesori din 6 judeţe din România şi a oferit burse de studiu în valoare de 550.000 lei.

    Şcoala Petroliştilor este un alt proiect prin care OMV Petrom susţine trei clase profesionale în domeniul industriei petroliere, în trei licee tehnologice din ţară – din Moineşti, Târgovişte, Piteşti. 167 de elevi primesc burse de performanţă de până la 700 de lei şi urmează stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea, OMV Petrom colaborează cu licee partenere prin dotarea laboratoarelor de practică şi instruire pentru profesorii de specialitate.

    Elevii învaţă după curricula actualizată pentru cele două specializări incluse în program: operator la extracţia, transportul, tratarea şi distribuţia gazelor şi operator sonde, primesc burse lunare de 700 de lei, iar la finalul clasei a XI-a vor avea o calificare recunoscută la nivel internaţional. Compania a investit şi în dotări pentru laboratoare de practică: potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, peste 230.000 de euro au fost investiţi în 13 unităţi de învăţământ din ţară, dintre care 9 sunt din judeţul Buzău.

    napoi la şcolile profesionale. Piaţa locală are o istorie în ceea ce priveşte învăţământul profesional, şi nu una de scurtă durată, ci una începută imediat după Revoluţie. Nevoia mare de meseriaşi este acutizată şi de desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu (pe motiv că nu mai erau tineri doritori să înveţe o meserie), potrivit ZF. În 2004 erau aproape 280.000 de copii înscrişi la şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, iar apoi a urmat prăbuşirea unui sistem de educaţie vocaţională: în 2009 mai erau înscrişi 109.000 elevi în şcolile profesionale, în 2010, 51.000, în 2011, 10.000.

    Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale (de circa 68.000) este insuficient, fiind de peste 3 ori mai mic decât în urmă cu un deceniu, potrivit ZF.
    În prezent, 70% dintre managerii de resurse umane din companii spun că învăţământul profesional este neadaptat la cerinţele pieţei; 65% dintre angajatori sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România; 85% dintre angajatori consideră că numărul absolvenţilor învăţământului profesional este insuficient; aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, potrivit unui studiu al companiei Exact Cercetare şi Consultanţă.

    um s-a ajuns la acest decalaj? „Pentru o perioadă de timp, prin deciziile de natură guvernamentală, această formă de învăţământ profesional a trecut prin multe schimbări care i-au diminuat importanţa în loc să o crească”, spune Mihai Boldijar. El oferă ca exemple închiderile de ateliere, lipsa de finanţare a şcolilor profesionale – aspecte care, potrivit lui, au scăzut calitatea actului de învăţământ profesional şi au determinat tinerii să se îndrepte către forme de învăţământ teoretic. „De asemenea, curricula în aceste şcoli este de multe ori depăşită şi neadaptată tehnologiilor moderne şi dezvoltării aptitudinilor personale de tip soft skills, de unde şi gradul mai mic de atractivitate în rândul elevilor”, crede reprezentantul grupului Bosch. 

    Şi Daniel Mischie, CEO al grupului de restaurante City Grill, este de părere că renunţarea la şcolile profesionale a fost o greşeală. „Eu cred că strategia prin care orice copil ar trebui să facă facultate în ultimii 20 de ani a fost greşită; îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani să se angajeze în cadrul grupului, după ce terminaseră masterul în drept sau în studii economice. O ţară nu poate să funcţioneze doar cu absolvenţi de master: are nevoie şi de bucătari, croitori, electricieni etc.

    Cred că meseriile nu pot să dispară şi desfiinţarea şcolilor profesionale la un moment dat sau trecerea pe linie moartă a acestora a fost o greşeală fantastică”, spune CEO-ul grupului City Grill.
    El observă şi că, până nu de mult, învăţământul profesional se făcea în funcţie de ce profesori existau în cancelarie, nu în funcţie de ce nevoi avea economia. Şcolile produceau în continuare producători prin aşchiere, de exemplu, doar că economia nu mai are nevoie de acest tip de meseriaşi – drept urmare, mediul privat a făcut o copie a învăţământului dual din ţări precum Germania şi Austria.

    Directorul general al Bosch observă că, pentru o perioadă de timp, şi agenţii economici au stat deoparte: „Din fericire, paşii mărunţi care s-au făcut în direcţia parteneriatului între şcoală şi mediul economic se simt şi, totodată, generează efecte pozitive”.
    „Este o chestiune de responsabilitate socială, prin care te asiguri că pentru industria ta, vor ieşi în piaţă oameni cu experienţă; apoi există posibilitatea ca cei sponsorizaţi să lucreze în compania cu care au colaborat în cei trei ani de pregătire”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, motivele pentru care companiile se implică în astfel de programe.

    Infrastructura de învăţământ ideală, în care să fie integrate şi şcolile profesionale, presupune, din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, dezvoltarea colaborării dintre mediul privat şi stat în direcţia pregătirii elevilor. „Ne bucură iniţiativa de a crea un contract între şcoli şi companiile din sectorul privat, care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Dorinţa noastră este ca reforma acestei forme de învăţământ să continue”, spune Mihai Boldijar. Din punctul lui de vedere, curricula trebuie îmbunătăţită şi sunt necesare examene serioase de certificare a calităţii la nivel naţional.

    „De asemenea, este necesară implicarea mai activă a sistemului naţional de învăţământ în pregătirea cadrelor didactice din sistemul dual, în creşterea motivaţiei lor prin instruiri, schimburi de experienţă, creştere a salariilor. Ar trebui poate chiar să se creeze un program de stimulente pentru cadrele didactice care aleg să lucreze în sistemul de învăţământ dual; este absolut necesar ca nivelul de pregătire a acestor cadre didactice să fie racordat la nevoile industriei”, crede Boldijar. 

    El adaugă că subiectul este de mare interes pentru producătorii din domeniul auto, membrii PAR (Parteneriatul Auto Român), care au venit şi cu o propunere concretă de program la finalul anului trecut, în cadrul primului PAR Automotive Summit.
    În afară de acestea, propune întărirea colaborării cu Ministerului Educaţiei în vederea menţinerii unui cadru legislativ stabil şi predictibil, care va permite punerea în practică de programe pe termen lung; începerea unei campanii publice de promovare a învăţământului dual printre tineri şi părinţii lor; dezvoltarea de parteneriate între companii şi diferitele instituţii de învăţământ care pot furniza studenţi cu competenţele necesare.
    „Fără implicarea activă a tuturor celor implicaţi, un astfel de proiect nu este posibil şi aici vorbim în primul rând de responsabilii din companii, de şcoli, prin directori şi profesori, inspectorate şcolare. Iar crearea acestei punţi de colaborare este intensă, dar şi foarte importantă”, crede şi reprezentanta Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.


     

    Soluţii germane pentru probleme româneşti.
    În Germania, învăţământul dual are o istorie de peste 150 de ani şi, prin urmare, presupune structuri instituţionale bine formate pentru a susţine un astfel de sistem. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa – curriculum obligatoriu de formare – pe  parcursul a 3-4 zile pe săptămână. În firmele mijlocii şi mari există  ateliere speciale pentru elevii care vin în practică, ca prim pas înainte de a intra efectiv în activitatea productivă.
    În România, învăţământul profesional dual a fost înfiinţat în anul 2012 şi durata lui a fost, iniţial, de doi ani; în 2014 însă, a fost introdus învăţământul dual de trei ani, începând din clasa a IX-a.
    Principala deosebire dintre învăţământul profesional clasic şi cel dual este că în cel clasic elevul alege o şcoală unde învaţă meserie la un agent economic pe care nu-l cunoaşte, iar în sistemul dual, elevul alege compania în care face practică.
    Elevii care intră într-o clasă cu învăţământ dual primesc o bursă lunară de 200 de lei de la stat şi o bursă de cel puţin 200 de lei, tot lunar, de la firma. Învăţământul dual are următoarea structură de pregătire: în clasa a IX-a: elevul face practică 20%; în clasa a X-a: elevul face practică 60%; în clasa a XI-a: elevul face practică 72%.
    Investitori germani au creat prima şcoală profesională cu statut juridic – Kronstadt. Elevii care au terminat această şcoală, s-au angajat în proporţie de 100%, potrivit Mediafax. Şi în prezent, majoritatea companiilor implicate în învăţământul profesional dual sunt de origine germană.

    Sursa: AHK RomÂNIA

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 iulie 2018

    COVER STORY: Câţi bani se fac din adrenalina noastră
     


    MANAGEMENT: “Bancher de modă nouă” 12

     


    SMART BUSINESS: Jucăria care ţine la distanţă gadgeturile  30

     


    STRATEGIE: Antreprenor global – în serie 44

     


    ANALIZĂ: Înapoi la meserie 36
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Schimbări majore în retail: Cum vor hipermarketurile să îşi convingă clienţii să continue să vină şi să nu cumpere doar de pe net

    Schimbările sunt tot mai alerte şi mai vizibile în toate domeniile de activitate. Ce se întâmplă în retail şi în general în universul dezvoltatorilor povesteşte Tatian Diaconu, CEO al Ceetrus România, companie care până recent s-a numit Immochan.

    Retailul se schimbă, toţi operatorii de hipermarketuri se digitalizează şi sunt într-o cursă să ofere experienţe, pentru că probabil produsul cel mai ieftin este cel de pe net. Rebrandingul companiei, care are activităţi în 13 ţări, având în portofoliu 393 de centre comerciale, 63.000 mp de locuinţe şi 78.000 de birouri (la finalul lui 2017), a avut loc concomitent în toate pieţele în care activează, dar, fiind o companie care are activităţi business-to-business, schimbarea numelui nu are un impact la fel de amplu ca în cazul firmelor care se adresează clienţilor finali.

    Noul nume al companiei a fost ales pentru că are o rezonanţă anglofonă; „ca să ieşim din franţuzism. S-au propus în intern 500 de nume, în condiţiile în care sunt 1.200 de angajaţi în toate ţările, ceea ce înseamnă un grad uriaş de implicare în acest proiect.”

    Ce a determinat rebrandingul? Compania trece prin schimbări profunde: „Noi nu mai suntem dezvoltatori. Definiţia neconformă din DEX este că dezvoltatorul optimizează un teren, or noi evoluăm şi nu vrem să rămânem în acelaşi cadru. Dezvoltatorul imobiliar nu se uită în afara perimetrului lui, ceea ce este foarte legal, şi îşi vede propriul interes”, afirmă Tatian Diaconu. Tot el spune că meseria evoluează încet spre cea de urbanist societal, ceea ce înseamnă că acum activitatea celor de la Immochan pleacă de la identificarea nevoilor reale ale unei comunităţi. „În plus, este necesară anticiparea – trebuie să ne uităm în viitor, să ştim dacă e nevoie, de pildă, ca la un moment dat să trecem de la o bandă de drum la două sau trei. Astfel, noi facem un zoom pe hartă, pentru a privi de sus o întreagă zonă, un cartier, poate chiar jumătate sau întreg oraşul. Când vrei să faci pasul de la dezvoltator la urbanist, eşti proprietar pe teren dar nu poţi interveni pe spaţiile vecinilor şi ai rol de animator şi catalizator.” Acest rol a fost asumat de Immochan în cazul proiectului Coresi de la Braşov, care este unul mixt, reunind deopotrivă componenta de retail, cea rezidenţială şi cea de office.

    Ce înseamnă rolul de catalizator? Să aduni în jurul mesei şi pe ceilalţi implicaţi în proiect – vecini, reprezentanţi ai comunităţii, autorităţi locale. Într-un astfel de context, oamenii încep să spună care sunt nevoile lor, iar acest lucru uşurează asumarea rolurilor, punctează şeful filialei locale a Ceetrus. „Pentru că, chiar dacă aş vrea, nu pot construi pe terenul vecinului; nu îmi pot asuma – şi nici nu vreau să fac asta – rolul administraţiei locale. Astfel pot fi identificate mai uşor nevoi cum sunt cele de drumuri sau pentru spaţii de învăţământ, fie ele grădiniţe sau şcoli.”

    În plus, când lucrează în zone care sunt în curs de dezvoltare, trebuie să anticipeze, spune Tatian Diaconu, ceea ce urmează şi „este important ca oamenii să înţeleagă ceea ce vrem să facem”. La Coresi, de pildă, traficul de maşini în zonă a crescut de la 3.000 la 17.000 pe zi, de aceea se va trece de la un drum pe patru benzi la unul pe şase benzi. „Dar când am discutat cu autorităţile locale în urmă cu câţiva ani despre această nevoie pe care o anticipam, probabil şi-au spus în mintea lor că sunt nebun.”

    Tatian Diaconu spune că tot aude trei idei care ţin de mitologia urbană românească. „«Nu sunt bani.» Fals. Sunt exemple de localităţi – fără să vorbim de oraşe foarte mari – care au investiţii de zeci sau sute de milioane de euro.” Iar şeful Ceetrus dă drept exemplu Reşiţa, oraş cu 70.000 de locuitori, care a atras în ultimele 18 luni investiţii de 50 de milioane de euro, din fonduri europene; aceşti bani schimbă faţa oraşului.

    Al doilea mit la care face referire Tatian Diaconu este cel legat de lipsa competenţelor. „Este o idee profund falsă, din două motive. Chiar dacă nu am avea competenţe, poate ar fi normal să fie aşa, când ţara noastră are 100 de ani, cu 28 de ani de capitalism, iar în Franţa se construiau castele în secolul al XVI-lea. În acest context, poate că este firesc să existe o diferenţă de competenţe. Dar competenţele se pot cumpăra. Nu este nimic ruşinos să spui «Nu ştiu». Există competenţe în mediul public şi privat. Nu avem o problemă de competenţe, putem contracta cel mai bun arhitect, fie el în Singapore sau în Spania.”

    A treia idee se leagă de lipsa tot mai acută a timpului, iar Tatian Diaconu aprobă în totalitate această idee. „Timpul pierdut nu se mai întoarce. Am încercat să găsim o metodă pentru a câştiga timp.” Soluţia identificată este cea a parteneriatelor pentru ariile de activităţi în care echipa Immochan România nu avea competenţe la fel de ample ca şi în proiectele de retail. Concret, este vorba despre asocieri, de pildă pe zona de rezidenţial, cu Kaspar Development, în proiectul de la Braşov; în cartierul Coresi zona rezidenţială are deja 570 de apartamente finisate, iar în faza a doua vor fi livrate alte 430 de apartamente. Diaconu explică logica acestui parteneriat: „Chiar dacă am bani pentru a dezvolta un proiect, nu am timp suficient. În curba de învăţare am fi făcut greşeli, vreme de câţiva ani”. Pentru a arde aceste etape, Immochan România, rebranduită acum sub numele Ceetrus, a mizat pe parteneriate. Reţetă aplicată şi în partea de office, tot în proiectul Coresi de la Braşov, unde Ascenta Management a adus know-how-ul odată cu achiziţia Coresi Business Park, care a alăturat componentei de retail şi rezidenţiale şi pe cea de office. Există însă un aspect la care trebuie să fie atente orice companie sau firmă care îşi doreşte o variantă de colaborare: „Fără valori comune, parteneriatul este mai greu decât o căsnicie”.

    Cum a ajuns însă la ideea parteneriatelor? Cam în acelaşi sistem în care a construit şi echipa locală: „În 2012 mi-am dat seama că nu ştiam să fac proiectul de la Braşov, aşa că am adunat specialişti din mai multe ţări. Unul singur nu ştie să facă un astfel de proiect, fiecare ştie o parte din el. România a fost pentru Immochan o filială cu apetit de antreprenoriat”, povesteşte Diaconu, care adaugă că experienţa proiectului de la Braşov l-a transformat într-un curios permanent. „Mă întreb zi de zi ce mai putem aduce în plus la acest proiect, fiind practic un ecosistem care se autosusţine. 4.500 de oameni locuiesc deja acolo şi numărul lor creşte lună de lună.” Pentru a completa acest cartier, care reuneşte acum complexul comercial Coresi, blocuri de locuinţe, birouri şi cele mai generoase spaţii verzi din orice proiect dezvoltat pe piaţa locală, dezvoltatorul a donat 4.500 mp de teren care ar urma să găzduiască o unitate de învăţământ – grădiniţă sau şcoală.

    Ceetrus are în plan dezvoltarea de noi proiecte în Bucureşti, Satu Mare, Sibiu, Cluj şi Craiova, iar cele mai avansate dintre acestea sunt în Satu Mare – unde există deja un centru comercial cu Auchan şi care va avea 10.000 mp de centre comerciale în plus –, alături de o componentă rezidenţială – iar următorul va fi Clujul. La Satu Mare proiectul va fi completat de un proiect rezidenţial de 500 de apartamente.
    Tatian Diaconu mai spune că acum în real estate preţurile sunt „un pic inflamate” şi cel mai adesea sunt de câteva ori mai mari decât poate oferi el. „Dacă sunt dezvoltator, poate pot să dau 500 de euro pe metrul pătrat, când vânzătorul cere 700 de euro. Dar eu lucrez cu arhitecţii timp de 3-6 luni, ca să înţeleg cât pot câştiga din chirii sau din vânzarea de apartamente. Pot face un proiect şi în cazul în care dau 500 de euro pe metrul pătrat, dar asta înseamnă să renunţ la toate demersurile de urbanizare – de la infrastructură la spaţii verzi şi zone pentru comunitate, cum sunt grădiniţa sau şcoala.”

    Şeful Ceetrus România mai spune că în această meserie este foarte uşor „să-ţi rupi gâtul, pentru că vorbim de sume foarte mari. De aceea încercăm să nu facem greşeli mari plătind preţuri nesustenabile. Orice proiect vom mai face de acum înainte va fi mixt, nu neapărat într-o formulă anume, poate fi orice combinaţie de comercial, rezidenţial şi office.”

  • „Meseria noastră nu mai este să punem cărămidă peste cărămidă”

    Retailul se schimbă, toţi operatorii de hipermarketuri se digitalizează şi sunt într-o cursă să ofere experienţe, pentru că probabil produsul cel mai ieftin este cel de pe net. Rebrandingul companiei, care are activităţi în 13 ţări, având în portofoliu 393 de centre comerciale, 63.000 mp de locuinţe şi 78.000 de birouri (la finalul lui 2017), a avut loc concomitent în toate pieţele în care activează, dar, fiind o companie care are activităţi business-to-business, schimbarea numelui nu are un impact la fel de amplu ca în cazul firmelor care se adresează clienţilor finali.

    Noul nume al companiei a fost ales pentru că are o rezonanţă anglofonă; „ca să ieşim din franţuzism. S-au propus în intern 500 de nume, în condiţiile în care sunt 1.200 de angajaţi în toate ţările, ceea ce înseamnă un grad uriaş de implicare în acest proiect.”

    Ce a determinat rebrandingul? Compania trece prin schimbări profunde: „Noi nu mai suntem dezvoltatori. Definiţia neconformă din DEX este că dezvoltatorul optimizează un teren, or noi evoluăm şi nu vrem să rămânem în acelaşi cadru. Dezvoltatorul imobiliar nu se uită în afara perimetrului lui, ceea ce este foarte legal, şi îşi vede propriul interes”, afirmă Tatian Diaconu. Tot el spune că meseria evoluează încet spre cea de urbanist societal, ceea ce înseamnă că acum activitatea celor de la Immochan pleacă de la identificarea nevoilor reale ale unei comunităţi. „În plus, este necesară anticiparea – trebuie să ne uităm în viitor, să ştim dacă e nevoie, de pildă, ca la un moment dat să trecem de la o bandă de drum la două sau trei. Astfel, noi facem un zoom pe hartă, pentru a privi de sus o întreagă zonă, un cartier, poate chiar jumătate sau întreg oraşul. Când vrei să faci pasul de la dezvoltator la urbanist, eşti proprietar pe teren dar nu poţi interveni pe spaţiile vecinilor şi ai rol de animator şi catalizator.” Acest rol a fost asumat de Immochan în cazul proiectului Coresi de la Braşov, care este unul mixt, reunind deopotrivă componenta de retail, cea rezidenţială şi cea de office.

    Ce înseamnă rolul de catalizator? Să aduni în jurul mesei şi pe ceilalţi implicaţi în proiect – vecini, reprezentanţi ai comunităţii, autorităţi locale. Într-un astfel de context, oamenii încep să spună care sunt nevoile lor, iar acest lucru uşurează asumarea rolurilor, punctează şeful filialei locale a Ceetrus. „Pentru că, chiar dacă aş vrea, nu pot construi pe terenul vecinului; nu îmi pot asuma – şi nici nu vreau să fac asta – rolul administraţiei locale. Astfel pot fi identificate mai uşor nevoi cum sunt cele de drumuri sau pentru spaţii de învăţământ, fie ele grădiniţe sau şcoli.”

    În plus, când lucrează în zone care sunt în curs de dezvoltare, trebuie să anticipeze, spune Tatian Diaconu, ceea ce urmează şi „este important ca oamenii să înţeleagă ceea ce vrem să facem”. La Coresi, de pildă, traficul de maşini în zonă a crescut de la 3.000 la 17.000 pe zi, de aceea se va trece de la un drum pe patru benzi la unul pe şase benzi. „Dar când am discutat cu autorităţile locale în urmă cu câţiva ani despre această nevoie pe care o anticipam, probabil şi-au spus în mintea lor că sunt nebun.”

    Tatian Diaconu spune că tot aude trei idei care ţin de mitologia urbană românească. „«Nu sunt bani.» Fals. Sunt exemple de localităţi – fără să vorbim de oraşe foarte mari – care au investiţii de zeci sau sute de milioane de euro.” Iar şeful Ceetrus dă drept exemplu Reşiţa, oraş cu 70.000 de locuitori, care a atras în ultimele 18 luni investiţii de 50 de milioane de euro, din fonduri europene; aceşti bani schimbă faţa oraşului.

    Al doilea mit la care face referire Tatian Diaconu este cel legat de lipsa competenţelor. „Este o idee profund falsă, din două motive. Chiar dacă nu am avea competenţe, poate ar fi normal să fie aşa, când ţara noastră are 100 de ani, cu 28 de ani de capitalism, iar în Franţa se construiau castele în secolul al XVI-lea. În acest context, poate că este firesc să existe o diferenţă de competenţe. Dar competenţele se pot cumpăra. Nu este nimic ruşinos să spui «Nu ştiu». Există competenţe în mediul public şi privat. Nu avem o problemă de competenţe, putem contracta cel mai bun arhitect, fie el în Singapore sau în Spania.”

    A treia idee se leagă de lipsa tot mai acută a timpului, iar Tatian Diaconu aprobă în totalitate această idee. „Timpul pierdut nu se mai întoarce. Am încercat să găsim o metodă pentru a câştiga timp.” Soluţia identificată este cea a parteneriatelor pentru ariile de activităţi în care echipa Immochan România nu avea competenţe la fel de ample ca şi în proiectele de retail. Concret, este vorba despre asocieri, de pildă pe zona de rezidenţial, cu Kaspar Development, în proiectul de la Braşov; în cartierul Coresi zona rezidenţială are deja 570 de apartamente finisate, iar în faza a doua vor fi livrate alte 430 de apartamente. Diaconu explică logica acestui parteneriat: „Chiar dacă am bani pentru a dezvolta un proiect, nu am timp suficient. În curba de învăţare am fi făcut greşeli, vreme de câţiva ani”. Pentru a arde aceste etape, Immochan România, rebranduită acum sub numele Ceetrus, a mizat pe parteneriate. Reţetă aplicată şi în partea de office, tot în proiectul Coresi de la Braşov, unde Ascenta Management a adus know-how-ul odată cu achiziţia Coresi Business Park, care a alăturat componentei de retail şi rezidenţiale şi pe cea de office. Există însă un aspect la care trebuie să fie atente orice companie sau firmă care îşi doreşte o variantă de colaborare: „Fără valori comune, parteneriatul este mai greu decât o căsnicie”.

    Cum a ajuns însă la ideea parteneriatelor? Cam în acelaşi sistem în care a construit şi echipa locală: „În 2012 mi-am dat seama că nu ştiam să fac proiectul de la Braşov, aşa că am adunat specialişti din mai multe ţări. Unul singur nu ştie să facă un astfel de proiect, fiecare ştie o parte din el. România a fost pentru Immochan o filială cu apetit de antreprenoriat”, povesteşte Diaconu, care adaugă că experienţa proiectului de la Braşov l-a transformat într-un curios permanent. „Mă întreb zi de zi ce mai putem aduce în plus la acest proiect, fiind practic un ecosistem care se autosusţine. 4.500 de oameni locuiesc deja acolo şi numărul lor creşte lună de lună.” Pentru a completa acest cartier, care reuneşte acum complexul comercial Coresi, blocuri de locuinţe, birouri şi cele mai generoase spaţii verzi din orice proiect dezvoltat pe piaţa locală, dezvoltatorul a donat 4.500 mp de teren care ar urma să găzduiască o unitate de învăţământ – grădiniţă sau şcoală.

    Ceetrus are în plan dezvoltarea de noi proiecte în Bucureşti, Satu Mare, Sibiu, Cluj şi Craiova, iar cele mai avansate dintre acestea sunt în Satu Mare – unde există deja un centru comercial cu Auchan şi care va avea 10.000 mp de centre comerciale în plus –, alături de o componentă rezidenţială – iar următorul va fi Clujul. La Satu Mare proiectul va fi completat de un proiect rezidenţial de 500 de apartamente.
    Tatian Diaconu mai spune că acum în real estate preţurile sunt „un pic inflamate” şi cel mai adesea sunt de câteva ori mai mari decât poate oferi el. „Dacă sunt dezvoltator, poate pot să dau 500 de euro pe metrul pătrat, când vânzătorul cere 700 de euro. Dar eu lucrez cu arhitecţii timp de 3-6 luni, ca să înţeleg cât pot câştiga din chirii sau din vânzarea de apartamente. Pot face un proiect şi în cazul în care dau 500 de euro pe metrul pătrat, dar asta înseamnă să renunţ la toate demersurile de urbanizare – de la infrastructură la spaţii verzi şi zone pentru comunitate, cum sunt grădiniţa sau şcoala.”

    Şeful Ceetrus România mai spune că în această meserie este foarte uşor „să-ţi rupi gâtul, pentru că vorbim de sume foarte mari. De aceea încercăm să nu facem greşeli mari plătind preţuri nesustenabile. Orice proiect vom mai face de acum înainte va fi mixt, nu neapărat într-o formulă anume, poate fi orice combinaţie de comercial, rezidenţial şi office.”

  • Meseria unde poţi câştiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea şcolii pe care tinerii din România o ocolesc

    Deşi la ieşirea de pe băncile facultăţii de Ingineria Materialelor şi Ştiinţa Materialelor absolvenţii pot obţine un salariu între 3.000 şi 9.000 de lei, tinerii din ziua de astăzi nu aleg din proprie iniţiativă această facultate, majoritatea fiind împinşi de la spate de către cunoştinţe sau rude. 

    Pe tineri nu îi tentează deloc meseria de metalurgist, una dintre cele mai vechi din lume, practicată de peste 7.000 de ani. Situaţia nu este apanajul exclusiv al pieţei locale, însă în special în spaţiul românesc industria metalurgică se confruntă cu un declin, interesul pentru aceasta scăzând odată cu închiderea unităţilor metalurgice, pe fondul scăderii cererii de pe piaţă, dar şi odată cu schimbarea generaţiilor. Meseria de metalurgist este considerată ca fiind una grea, chiar „murdară”. În realitate, nu este deloc aşa, procesele de producţie fiind în cea mai mare parte automatizate şi modernizate.

    Cum a ajuns o meserie care oferea un statut social aparte să fie considerată în zilele noastre ca fiind una „murdară”? Meseria de metalurgist este una dintre cele mai vechi din lume, avându-şi rădăcinile în perioada Eneoliticului (Eneos – aramă în limba greacă – n.red.). La început, piesele de metal obţinute prin ciocănire la rece erau folosite ca obiecte de podoabă, iar mai apoi, odată cu obţinerea aliajelor, acestea au devenit unelte şi arme.

    „Metalurgia a fost, este şi va fi în continuare. Metalul este în continuare cel mai folosit material din întreaga industrie. Un metalurgist îşi găseşte locul în industria auto, în şantiere navale sau chiar la Banca Naţională la bătut monede, sau în domenii emergente cum ar fi industria apărării, industria medicală şi aşa mai departe”, spune prof. dr. ing. Radu Ştefănoiu, din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Podoabe, arme şi ritualuri magice. Există dovezi arheologice care susţin că arama (cuprul) a fost prelucrată încă din perioada neoliticului, în mileniul al VII-lea î.Hr., în zona Anatoliei. Arama nativă a fost prelucrată prin ciocănire, rezultând piese mici, cel mai probabil de podoabă. Este atestată prima oară în România în neoliticul timpuriu, în aria culturii Starcevo-Criş.
    Metalurgia în adevăratul sens al cuvântului a apărut odată cu descoperirea tehnicii de reducere a cuprului din minereu şi a tehnologiilor de topire şi turnare a metalului topit pentru obţinerea pieselor.

    În mileniul al V-lea î.Hr., în Eneolitic, are loc o evidentă dezvoltare a metalurgiei cuprului în spaţiul sud-est european, fapt dovedit de apariţia unui număr destul de mare de piese masive din cupru. Cel mai des întâlnite piese din această perioadă sunt topoarele şi târnăcoapele, acestea fiind descoperite pe teritoriul României în aria culturilor Cucuteni, Sălcuţa sau Gumelniţa. Cu toate acestea, arheologii presupun că erau în continuare obiecte de podoabă, apanajele unor persoane cu statut social înalt.

    Mai târziu, în Epoca Bronzului, omul a descoperit că din amestecul a două metale rezultă un material care poate avea proprietăţi care fac posibilă utilizarea produsului finit în mai multe domenii. Bronzul este aliajul cuprului cu staniul (cositorul), prin acest procedeu căpătând o duritate mai ridicată.

    În Grecia, metalurgiştii sunt atestaţi de tăbliţele linearului B (aproximativ 1450 î.Hr.). Este pomenită o categorie de meşteri numiţi ka-ke-u, care sunt specializaţi în confecţionarea vaselor de bronz. Fără îndoială că metalurgiştii aveau un statut aparte în sânul comunităţilor preistorice. Ba chiar nu este exclus ca operaţiunile de reducere să fi fost dublate de ritualuri magice.

    Element de securitate naţională în vreme de război. În anii ’80, când cei din celebra familie de metalurgişti Krupp au vrut să deschidă un combinat siderurgic, mai întâi au construit case, şcoli, grădiniţe şi biserică, apoi au ridicat combinatul siderurgic, acest fapt stând ca dovadă că o comunitate întreagă poate gravita în jurul unei uzine siderurgice. Pe acelaşi model au fost construit şi combinatele siderurgice din România comunistă, inclusiv cel de la Galaţi, povesteşte Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.

    Alfred Krupp controla în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial toate companiile din domeniul metalurgiei care produceau armament pentru nazişti. În timpul procesului de la Nürnberg, Krupp a fost condamnat pentru crime de război; el a coordonat activităţile combinatelor din închisoare, vânzându-şi averea personală pentru a putea plăti pensiile şi salariile angajaţilor. Acesta a ieşit în scurt timp din închisoare ca parte a planului Marshall de reconstrucţie a economiei Germaniei şi, timp de doi ani, muncitorii au lucrat fără să fie plătiţi. Krupp a fost considerat un pionier al industriei metalurgice, compania sa producând cele mai bune blindaje şi cele mai eficiente arme de artilerie din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Metalurgia în România. Perioada de glorie a industriei metalurgice românească a fost între anii ’60 şi revoluţia din 1989; domeniul s-a confruntat apoi cu o criză, în contextul în care consumul intern de oţel a scăzut de la 11 milioane de tone anual la 1-1,5 milioane de tone de oţel. În ciuda scăderii consumului, numărul de muncitori din diferite combinate a rămas acelaşi, ba chiar s-a mărit. Perioada s-a încheiat după privatizările combinatelor din 2001-2005, când au fost restructurări masive de personal. Activitatea de metalurgie presupune o sinergie a mai multor specializări: oţelari, frezori, laminorişti, cocsari, ingineri etc.

    În perioada comunistă, în industria metalurgică feroasă şi neferoasă din România lucrau aproximativ 250.000 de oameni. Astăzi, numărul acestora s-a redus de zece ori.
    În contextul cererii scăzute, numeroase unităţi şi capacităţi ale combinatelor siderurgice româneşti s-au închis. Cel mai elocvent exemplu este cel al Sidex Galaţi, considerat apogeul şi mândria industriei metalurgice româneşti. Proiectat în anii ’60 la o capacitate de 9 milioane de tone de oţel anual, acesta este în 2018 în situaţia în care mai poate produce maximum 2 milioane de tone de oţel.

    Declinul industriei metalurgie româneşti s-a reflectat şi în cererea pentru facultăţile de specialitate. Dacă la începutul anilor ’90 numărul de studenţi care optau pentru Facultatea de Ingineria Materialelor Metalice era de 495, în 2018 sunt disponibile 90 de locuri la aceeaşi facultate (singura de acest tip din România) – Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Pregătirea metalurgiştilor în perioada comunistă era foarte bine definită, aceasta având o importanţă extrem de ridicată, în contextul în care în această industrie lucrau 250.000 de oameni în România. Existau şcoli profesionale în fiecare unitate metalurgică, combinatul asigurând masa, cazarea şi costurile de şcolarizare. După şcolarizare, cursantul avea un loc de muncă garantat şi primea o garsonieră. Unităţile de metalurgie aveau şi centre de cercetare.

    Astăzi mai lucrează aproximativ 25.000 de oameni în această industrie din România, astfel nici cererea pentru şcolarizarea în domeniu este scăzută.
    „Cererea pentru specializările din domeniul ingineria materialelor nu este foarte mare. În 2017 am completat 59 de locuri la sediul din Cluj-Napoca. La Ingineria Materialelor termină facultatea cam 50% din numărul celor admişi în anul I. Motivele sunt diverse, de la neadaptarea la cerinţele facultăţii la reorientarea spre alte specializări. Din păcate, de multe ori, obişnuinţele din timpul ciclurilor de studii anterioare conduc la un astfel de efect”, declară prof. dr. ing. Ionel Chicinaş, decanul Facultatea de Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
    În ciuda faptului că locul de muncă este garantat prin cererea ridicată de pe piaţa locurilor de muncă, dar şi prin facilităţile oferite de companiile din industrie pentru studenţi şi absolvenţi, mulţi studenţi fug de aceste oportunităţi.
    Sidex are propria şcoală de formare a viitorilor metalurgişti – Şcoala de Ucenici, în cadrul căreia cursanţii sunt pregătiţi timp de 18 luni pentru meserii de metalurgist – laminorist, oţelar şi aşa mai departe.