BusinessMagazin

Tag: mentalitate

  • Economiseşte bani, păcălindu-ţi creierul: Cum să-ţi hackuieşti mentalitatea “financiară”

     Ca să fim sinceri, este destul de greu să pui bani deoparte, mai ales atunci când nu îi ai.

    Potrivit site-ului mic.com, acestea sunt 4 sfaturi utile care ajută persoanele să îşi păcălească creierul să nu mai cheltuiască atât de mulţi bani.

    1. Trebuie să recunoşti că propriul creier este de vină

    Pe lângă factorii economici, există şi un element psihologic care contribuie la lipsa de libertate financiară a tinerilor americani. Cuvântul pompos este “temporal discounting”, adică reducerea temporală. Fiinţele umane sunt setate să prioritizeze recompensele mici, imediate în detrimentul celor mari, dar care ar dura mai mult timp.

    Psihologii au teoritizat că acest mecanism ar putea explica comportamentele umane, inclusiv dependenţele şi abuzul de anumite substanţe – şi, de asemenea, de ce nu se pricep oamenii să facă economie.

    Din fericire, există câteva soluţii pentru a depăşi acest blocaj psihologic: un nou studiu sugerează că simpla educaţie poate ajuta oamenii să întârzie gratificarea financiară.

    Descarcă o aplicaţie pentru smartphone cu filtre care îmbătrânesc utilizatorul care se pozează. Potrivit unui experiment realizat de UCLA (Universitatea din California, Los Angeles), oamenii salvează de două ori mai mulţi bani pentru viitor, după ce văd o versiune a lor la bătrâneţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restanţele universităţilor private

    „Ar trebui ca Harvard să fie gratis?“ – este problema pe care a ridicat-o un grup de candidaţi la Grupul de Supraveghetori ai universităţii americane, aflată în prezent pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune universităţi la nivel mondial. Candidaţii la organismul ce ajută la stabilirea strategiei universităţii au stârnit recent numeroase dezbateri în presa internaţională. Ei spun că Universitatea Harvard face suficient de mulţi bani din donaţii şi alte activităţi (a ajuns la un endowment de 37,6 de miliarde de dolari), încât nu ar mai avea nevoie de taxarea anuală a studenţilor. Argumentul pe care îl aduce acest grup este că, dacă Harvard ar fi gratis, mai mulţi studenţi calificaţi cu multiple talente şi de diferite origini ar aplica, iar universitatea nu ar mai avea probleme ce ţin de echilibrul etnic.

    Cei care se opun spun că ideea este absurdă, pentru că, dacă ceva este gratis, creează utilizatorului senzaţia că este fără valoare şi este tratat ca atare. Dacă la Harvard şi la alte universităţi de renume din lume taxa anuală de studii este de circa 40.000 de euro pe an, în cadrul unei universităţi private în România aceasta variază între aproximativ 400 de euro (pentru ciclul de licenţă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Hyperion) ori 450 de euro (pentru Administraţie la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir) şi aproximativ 1.500 de euro (Facultatea de Actorie din cadrul Universităţii Hyperion), pentru cursurile masterale taxele medii fiind în jur de 600 de euro, iar pentru cele doctorale de 1.500-2.000 de euro.

    Învăţământul privat românesc a ajuns la un maxim al numărului de studenţi în anul universitar 2008-2009, când aproximativ 45% dintre studenţii din România studiau în universităţi private, iar numărul studenţilor în ciclul I de licenţă din mediul privat aproape îl egala pe cel din sistemul de stat. Numărul de studenţi din universităţile private a scăzut drastic ajungând la o pondere de circa 13% în anul universitar 2014-2015, până la aproximativ 20.000 de studenţi. Prof. univ. dr. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane, oferă o estimare mai recentă a numărului de studenţi: „Conform estimărilor noastre pentru 2015-2016, numărul de studenţi înmatriculaţi în învăţământul particular, raportat la anul universitar 2008-2009, ar putea fi chiar de opt-nouă ori mai mic. În paralel, numărul de studenţi cu taxă înmatriculaţi în învăţământul public a scăzut şi el de câteva ori, în condiţiile în care numărul de locuri bugetate pentru studiile universitare de licenţă a rămas relativ constant – aproximativ 60-63.000 – chiar dacă numărul absolvenţilor de liceu a scăzut“. Folcuţ observă că o constantă similară se manifestă şi în cazul studiilor universitare de masterat, finanţate de la bugetul de stat, dar undeva la jumătate din cifra alocată pentru licenţă.

    În aceste condiţii, piaţa universităţilor private din România a scăzut drastic: valoarea veniturilor celor 37 de universităţi private acreditate pe piaţa locală (potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei) a ajuns în 2014, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile, la 456 milioane de lei (circa 100 de milioane de euro), la jumătate faţă de veniturile înregistrate de acestea în 2009, când valoarea lor se plasa la aproximativ 804 milioane de lei (circa 190 de milioane de euro). Cea mai afectată a fost Universitatea Spiru Haret, care a ajuns de la venituri de 380 de milioane de lei (90,4 milioane de euro) în 2009 la venituri de circa 68 de milioane de lei (15,2 milioane de euro) în 2014. Totodată, Universitatea Spiru Haret a trecut în cei cinci ani de la un excedent de circa 169 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro) la pierderi de peste 12,7 milioane de lei (2,85 milioane de euro). Trendul de scădere a veniturilor este puternic vizibil şi în provincie: universitatea Vasile Goldiş din Arad a trecut de la 82 milioane de lei (circa 19,5 milioane de euro) la 68 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro) şi de la profit de 19,5 milioane de lei (peste 4,5 milioane de euro) la profit de 345.918 lei (mai puţin de 100.000 de euro). 

     

  • Mentalitatea viermişorului din balegă

    Sincer, nu încerc sentimente prea confortabile faţă de faptul că România nu este socotită o ţară „bună“ de refugiaţi, deşi am văzut destui explicători care foloseau acest argument şi alţi destui inşi care jubilau din această cauză; Este aici o mentalitate asemănătoare cu aceea a viermişorului dintr-un banc, care trăia într-o balegă, dar care era mulţumit aşa şi nu aspira deloc la un măr.

    Într-un film oarecare, realizat în 2006 de un cineast italian, un personaj, specialist în probleme islamice, îl invocă pe Ernest Renan, un expert real în problemele Orientului Mijlociu, care a trăit la sfârşit de secol XIX, dar care a spus nişte lucruri cât se poate de valabile în plin secol XXI: „Musulmanii sunt primele victime ale Islamului. A-i elibera de propria religie este cel mai bun serviciu pe care Occidentul li-l poate face“. Are această frază o încărcătură mult mai adâncă decât pare, şi nu cred că este o negare a principiilor religiei islamice, ci a modului în care unii oameni înţeleg să folosescă şi să aplice aceste principii.

    Înainte de a comenta, priviţi câteva numere: peste cinci ani, în 2020, cele mai mari 15 economii ale lumii, responsabile pentru 70% din PIB mondial şi cu ramificaţii incalculabile în consumul, comerţul şi economia planetei, vor începe să înregistreze oarecare deficite pe piaţa forţei de muncă; la prima vedere nu pare prea grav, doar Germania, Rusia, Brazilia şi Coreea de Sud, cu minusuri cuprinse între 4 şi 7 procente. Unele par a sta chiar bine, Spania, de exemplu, cu un surplus de 16% pe piaţa forţei de muncă, sau SUA, cu 10%. Ceea ce înseamnă competiţie, adică e de bine.

    În 2030, situaţia se va schimba dramatic, pentru că nicio ţară din cele 15 mari economii nu va mai avea surplus, trei dintre ele vor fi cumva la limită, iar 12 vor avea deficite pe piaţa muncii, unele incredibile:  minus 23% în Germania, minus 24% în Rusia, minus 33% în Brazilia, minus 11% în Canada şi minus 26% în Coreea de Sud. China va culege şi ea roadele politicii „un copil pe familie“, iar alte naţii – Franţa, Italia, Spania, sau Japonia – vor înregistra deficite de 1 până la 5 procente. Scenariul îi aparţine lui Rainer Strack, senior partner şi managing director la Boston Consulting Group, şi este cât se poate de plauzibil, date fiind evoluţiile demografice de până acum.
    Un amănunt: totul se va petrece într-o lume în care populaţia urmează să crească de la 7,3 miliarde de oameni în prezent la 8,4 miliarde în acelaşi 2030.

    Unii se vor întreba care va fi situaţia la noi; în acea perioadă va ieşi la pensie prima cohortă de decreţei, natalitatea este pe o tendinţă clară de scădere, iar raportul de pensionari la lucrători, acum unu la unu, nu are altă cale decât în jos, cel puţin în baza evoluţiilor de până acum şi în condiţiile unui dezinteres total şi ale lipsei oricărei ţinte mai îndepărtat de „Să câştigăm alegerile viitoare!“.
    În plus, trebuie să menţionez şi cifra incredibilă a momentului: au apărut rapoarte oficiale care stabilesc numărul românilor plecaţi peste hotare la cinci milioane, aproape o dublare a trecutei valori cumva oficiale, de trei milioane de oameni. Un calcul simplu arată că România a fost părăsită de un om la fiecare două minute şi jumătate; dacă aş fi politician şi m-aş numi Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea sau Crin Antonescu, şi am luat doar câtva nume la întâmplare, aş avea, la auzul acestui calcul, un moment de buimăceală, un fel de „da’ eu ce am făcut?“.
    Sau poate nu. Sigur nu, în cazul celor mai sus menţionaţi.

    Şi tot în ceea ce se numeşte criza refugiaţilor am auzit tot soiul de voci, dar nu am receptat niciun mesaj din partea, poate, a celei mai interesate părţi, a companiilor. Ştiţi, companiile lucrează cu oameni, şi fac tot felul de produse pentru care oamenii dau bani, bani cu care companiile fac mai multe produse pe care oamenii dau mai mulţi bani. Se cheamă capitalism.

    Problema e că opţiunile companiilor se micşorează; iniţial au zis că în Asia este raiul şi acolo se vor dezvolta. Un amestec de politică şi de râvnă umană face în prezent din China o pilulă din ce în ce mai amară, iar alternativele – ţările din spaţiul cornului Africii şi din sud-estul Asiei sau Oceania – dau destule bătăi de cap. În aceste condiţii o întoarcere la bătrâna Europă, civilizată, educată, conştiincioasă au fi mult mai logică. Dar ne lovim de problema anului 2030 şi de evoluţia demografică.

    Cum va arăta lumea împinsă de miliardul acela de oameni în plus care va apărea în următorul deceniu, ce nevoi vor avea şi cum vor fi ele astâmpărate, ce va însemna atunci sărăcie sau bogăţie, cum vor arăta oraşele atunci, care vor fi valorile acelor oameni, cum va arăta o Europă îmbătrânită?

    Dacă toate cele pomenite până acum le mai asezonăm şi cu naţionalism stupid, cu logica viermişorului de balegă şi cu reacţii umorale, plus ceva ambiţii ruseşti sau chinezeşti sau iraniene, o să iasă o treabă grozavă. Aş fi ironic dacă n-aş fi trist.
    Uite ceva teme de analiză pentru orice consiliu de administraţie care este în stare să privească puţin peste cifrele de vânzări ale trimestrului precedent şi poate gândi în alţi termeni decât „Să punem un dispozitiv care să înşele aparatele de măsurat!“.

  • Vânează antreprenori sau manageri din România care au averi de cel puţin un milion de euro

    Antreprenori sau manageri de mari corporaţii din România care au averi de cel puţin un milion de euro sunt vânaţi de bancherii de la Gutmann, un jucător de top de pe piaţa de private banking din Austria care şi-a dublat nivelul activelor faţă de 2008.

    90% dintre clienţii Gutmann în România sunt antreprenori, iar 10% sunt executive manageri în companii, 90% sunt români, iar 10% sunt străini stabiliţi în România, 80% sunt bărbaţi, iar 20% sunt femei, descrie profilul clienţilor săi Iordan Parfenie, vicepreşedinte în cadrul băncii Gutmann şi responsabil pentru clienţii din România.

    Austriecii au început să caute clienţi la Bucureşti, cărora să le gestioneze averile, în urmă cu mai bine de şapte ani, iar în 2010 chiar au deschis un birou în Capitală. Autorizaţia de funcţionare a reprezentanţei din România a expirat în 2012 şi nu a mai fost prelungită. Banca are concentrate la Viena operaţiunile de private banking, inclusiv din România. „Piaţa de private banking în România este în faza de copilărie cu perspective de dezvoltare. Vom putea vorbi de adolescenţa acestei pieţe în mod cert atunci când antreprenorii activi îşi vor pune problema cum au de gând să creeze valoare adăugată. Despre marea majoritate am impresia, de multe ori, că sunt cu «hainele în valiză». Foarte puţini îşi pun problema pe termen lung. Istoric, există mentalitatea: «ne pregătim pentru ce este mai rău». Iar în România există mentalitatea «trăieşte clipa»”, a declarat Parfenie.

    Filosofia standard a private bankingului este legată de relaţii pe termen lung, consolidate cu încredere şi professionalism, dar şi cu excesiv de multă discreţie. Clienţii vin către bancă în principal pe bază de recomandare şi sunt „preţuiţi” de bancheri pentru lichidităţile substanţiale pe care le încredinţează spre administrare. Pragul de selecţie de un milion de euro setat de Gutmann pentru selectarea clientelei este mult mai ridicat decât în cazul băncilor locale, care oferă servicii de private banking pentru clienţii lor pornind, în general, de la 100.000 de euro. În România nu sunt foarte multe bănci care s-au arătat încrezătoare în potenţialul de creştere pe care îl pot aduce diviziile de private banking, dar nici nu există raportări oficiale privind valoarea averilor administrate de acestea. Olandezii de la ING au fost primii care au intrat pe această nişă în 2001, fiind urmaţi de băncile mari precum BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit sau Transilvania.

    Dar Bank Gutmann nu încearcă să înlocuiască băncile comerciale şi să le facă direct concurenţă, ci doreşte să ofere servicii complementare, concentrându-se pe managementul averilor, după cum susţine Parfenie. În cazul clienţilor Gutmann care provin din zona antreprenorială, jumătate au lichiditatea disponibilă în mare măsură din exituri totale sau parţiale din anumite businessuri, în vreme ce în cazul celorlalţi 50% lichiditatea provine din businessuri curente. Parfenie explică motivul pentru care un milionar ar alege să îşi administreze banii de la Viena prin prisma serviciilor oferite: „Pe piaţa locală eşti limitat la anumite tipuri de servicii. Şi suntem la prima generaţie de antreprenori. Dar oamenii au început să pună valoare pe propria avere. În private banking faci strategia pe termen mediu şi lung. În vest, private banking înseamnă din ce în ce mai mult asset management. Discuţiile de private banking nu le faci la ghişeu”.

    Dar care este profilul investitorului din Europa de Est? Investitorii din Est sunt mai tineri decât cei din Vest, în medie cu zece ani, iar românii sunt chiar o excepţie, unii dintre ei fiind mai tineri decât media estică (50‑60 de ani). Sunt educaţi, în căutarea unor variante alternative care să le conserve banii, astfel încât au început să devină interesaţi de opţiunile de investiţii pe termen mediu şi lung. Deşi, la o primă vedere, diferenţa dintre Vest şi Est poate părea mare, vorbim doar despre timpul de expunere: vesticii au avut acces la produsele de private banking şi la alte instrumente de investiţii mai de timpuriu, iar esticii abia de curând. Tendinţa este însă de a recupera decalajul, în opinia lui Iordan Parfenie. O altă particularitate este că investitorii estici acceptă mai greu să exprime, să îşi verbalizeze dorinţele, fiind mai reticenţi în a intra în acele detalii pe baza cărora ar putea să fie alcătuită strategia.

    Una dintre problemele din România, dar şi o piedică în evoluţia sectorului de private banking, este disiparea clasei de mijloc. „În România săracii sunt mai mulţi şi mai săraci, iar bogaţii sunt mai puţini şi mai bogaţi. Este o disipare constantă a clasei de mijloc. În România nu există puterea clasei de mijloc şi nu cred că va exista în viitorul apropiat. În Austria simţi prezenţa şi puterea clasei de mijloc. Antreprenorii din Austria se concentrează pe transmisia averii la următoarele generaţii.”

    Analizele recente derulate de Gutmann în mai multe ţări din regiune arată că proprietarii întreprinderilor de familie din Europa de Est sunt, în peste 80% din cazuri, hotărâţi să păstreze în familie atât proprietatea, cât şi managementul afacerii, dar mai puţin de jumătate iau în calcul pregătirea transferului către generaţia următoare.

    Criza financiară şi economică mondială a afectat încrederea europenilor bogaţi în pieţele financiare şi le-a schimbat atitudinea faţă de bănci, investiţii şi risc. Clienţii, deveniţi mai conservatori, au avut nevoie mai mult decât oricând de o administrare eficientă a banilor, ceea ce a desemnat un  bun moment pentru dezvoltarea afacerilor din private banking.

    Capitalul de imagine pe care bancherii au încercat să-l creeze diviziilor de private banking ar putea fi explicat prin faptul că în anii de criză evoluţia segmentului de retail bancar tradiţional a frânat, iar un alt motiv ar fi nevoia băncilor de a atrage clienţi care dispun de lichidităţi importante. Băncile nu s-au grăbit să recurgă la compromisuri majore în anii de criză şi să relaxeze plafoanele de acceptare a clienţilor care vor sau au nevoie de un bancher personal. Ba chiar dimpotrivă. Poate pentru că serviciile de private banking sunt elitiste. Iar când limita este fixată prea jos şi accesul este facil, produsul nu mai este elitist din punctul de vedere al clientului şi devine ineficient şi pentru bancă. Un bancher personal are un portofoliu restrâns de clienţi comparativ cu cel din alte arii de business, tocmai pentru că este vorba de servicii de top.

  • Gândul.info lansează campania-eveniment “Cu Gândul la România”

    Concret, Gândul.info îi provoacă pe cititori la un exerciţiu de gândire liberă, profundă şi, mai ales, aplicată despre viitorul României în următorii 10 ani. Cu gândul la cititori, campania îi invită pe aceştia să devină, la rândul lor, promotori ai valorilor cu care rezonează, într-un parteneriat deopotrivă motivaţional şi aspiraţional. În fiecare lună pe parcursul anului 2015, Gândul va celebra, împreună cu cititorii săi, câte o valoare naţională menită să regăsească şi să scoată la iveală acei români care au făcut din Puterea Gândului, faptă şi au reuşit să transforme forţa gândirii în acţiuni care să facă diferenţa astăzi, mâine şi peste 10 ani.

    Prima valoare celebrată în campania “Cu Gândul la România”, lansată aseară într-o ediţie specială “Gândul Live”, este CURAJUL. După ce ei înşişi au avut curajul să schimbe mentalităţi prin campanii precum “Why don’t you come over?”, “Daily Fail” sau “Voteşti / Vreau Preşedinte”, acum, jurnaliştii de la Gândul.info descoperă şi relatează poveştile unor oameni curajoşi care au luptat cu stereotipuri, legi nedrepte şi sisteme ineficiente, şi, în ciuda acestora, au reuşit sa schimbe ceva în România. Un demers pe care Gândul îşi propune să-l continue, de la vorbă la faptă, “Cu Gândul la România” şi în următorii zece ani.

    Campania, puternic interactivă, se desfăşoară în fiecare zi pe platforma cugandullaromania.gandul.info, pe care vom descoperi împreună epic stories, reportaje video, intervenţii live şi opinii ale contributorilor şi invitaţilor speciali.

  • Ponta îi răspunde lui Băsescu pe tema CFR Marfă: Minte cu o mentalitate securistă de care nu va scăpa

     “Nu cred că preşedintele a minţit la CSAT, pentru că este o instituţie publică. Practic, a minţit astăzi. Este o mentalitate securistă de care nu va scăpa toată viaţa, aceea de a băga tot felul… Mentalitatea securistă, când o dobândeşti după atâţia ani, stau cu ea până la moarte”, a spus Ponta.

    Întrebat de jurnalişti dacă există o relaţie de prietenie între el şi Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, declarat câştigător la privatizarea CFR Marfă, Ponta a răspuns: “Cum sunt prieten şi cu domnul Băsescu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Predoiu: Ponta are mentalitate politică de a influenţa actul de justiţie

     “Prim-ministrul în exerciţiu a declarat public că îl va suna pe procurorul general al României şi pe ministrul Justiţiei în legătură cu desfăşurarea unei anchete. Această intervenţie anunţată public de prim-ministru denotă o mentalitate politică de a influenţa actul de justiţie. Nu mai discutăm aici în ce sens. De aceea, aş vrea să-l întreb public pe domnul prim-ministru în exerciţiu în legătură cu ce alte anchete a mai dat telefoane procurorului sau ministrului Justiţiei”, a declarat Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă luni, după şedinţa BPN al PDL.

    Predoiu a mai spus că ar vrea să-l întrebe pe prim-ministru dacă are în vedere în viitor să mai dea telefoane ministrului Justiţiei şi procurorului general în legătură cu alte anchete.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fuia: Românii nu consumă miere din cauza mentalităţii şi preferă produsele fast-food

    “Astăzi copiii preferă să mănânce la fast food, sau produse care conţin mult zahăr şi cred că ar fi mult mai bine ca copiii noştri să consume în loc de zahăr produse din miere sau apicole. O să am o discuţie cu ministrul Sănătaţii pentru programul privind mierea în şcoli. Legea există de ceva timp, normele de aplicare nu au fost emise şi o să vedem din ce motive”, a spus Fuia. El a afirmat că atunci când nu va mai fi ministru se va apuca, probabil, de apicultură. Ministrul a adăugat că în luna mai va vizita România o delegaţie de oameni de afaceri din China şi unul dintre domeniile de interes pentru ei îl reprezintă apicultura, respectiv importul de miere din România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Seful DNA: Coruptia in Romania, o problema de mentalitate

    Unii politicieni nu ofera “un foarte bun exemplu” prin
    sustinerea unor persoane condamnate pentru trafic de influenta sau
    mita, declara Daniel Morar.

    Raportul interimar al Comisiei Europene, publicat marti, arata
    cu Bucurestiul nu a mentinut ritmul reformelor in actiunile de
    combatere a coruptiei , constatand insa “bilantul pozitiv” al
    Directiei Nationale Anticoruptie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-i de facut cu Romania (GALERIE FOTO)

     

    Sa ne imaginam Romania ca pe un castel construit din carti de joc, intr-un concurs unde conteaza sa folosesti cat mai multe carti in cel mai scurt timp. Noi, creativi cum ne stim, am insirat carti pe unde am apucat, cu cea mai mare viteza. Ceilalti concurenti, Germania, Franta sau poate Polonia, au avut avantajul de a intra in joc din timp si au construit castele solide; pentru noi, singura sansa a fost de a construi repede. Numai ca intre timp, criza a schimbat regula jocului. Acum, cine vrea sa ramana in competitie trebuie sa aiba o constructie solida, stabila, cu infrastructura, cu educatie, cu industrie, cu un sistem fiscal si legislativ simplu si coerent. Iar aici din nou pornim cu handicap.
     
    Depasind figurile de stil, vom relua constatarea, pe care au facut-o multi comentatori, ca pentru Romania, criza inseamna un prilej de a ne opri putin din goana ultimilor patru-cinci ani si de a ne obliga sa gandim si pe termen lung. Iar pentru un astfel de exercitiu de gandire, de folos sunt oamenii care au invatat si au muncit in alte economii, cele ale castelelor solide. Ei pot privi Romania obiectiv si critic, dar mai mult inca, pot sa contribuie la schimbarea mediului de afaceri local si poate chiar a societatii.
     
    “A mai spus cineva chestia asta, ca in Romania normalitatea este un lux?”, ne intreba Anca Podoleanu despre o afirmatie de-a ei. Da, au spus-o si altii ori macar au gandit-o. Ei stiu foarte bine ca in tarile unde au studiat si au lucrat este normal sa ai parte de servicii publice corecte ori de un regim fiscal care nu se schimba in fiecare an.
     
    Anca Podoleanu este fostul director de resurse umane al operatorului de telecomunicatii Vodafone. Astazi are propria firma de consultanta in HR, Choice Consulting. A facut scoala primara si gimnaziul la New York si un MBA in Canada, unde a si lucrat ulterior. Acum este unul dintre cei ce pot privi tara natala prin ochii celui care a vazut si societati cu alte repere. Ea spune ca economia romaneasca nu stie care sunt specializarile sale si de aici provin multe probleme. “La ce suntem noi mai buni decat altii?”, intreaba Podoleanu, oferind o comparatie cu Canada: “Ei stiu foarte bine la ce sunt mai buni – imagistica pe computer, tehnologii de explorare la distanta, hochei, protectia naturii salbatice, misiuni de mentinere a pacii”.
     
    Avantajul romanilor, in schimb, e ca fata de multi altii sunt mai rapizi, mai dinamici si de multe ori au un spirit antreprenorial mai dezvoltat, pentru ca asa i-a obligat economia. Aceasta e opinia lui Andrei Caramitru, partener in cadrul firmei de consultanta McKinsey si cel care conduce biroul local de la Bucuresti. “Afacerile sunt mai dificile si mai complexe in Romania fata de Elvetia sau alte piete mature, unde totul se desfasoara dupa un algoritm exersat de ani buni”, spune el, explicand ca impredictibilitatea tine oamenii mereu in garda si ii obliga sa ia decizii rapide.
     
    Caramitru a facut facultatea in Elvetia si a lucrat acolo pana la intoarcerea in tara, in 2007, odata cu deschiderea biroului local al McKinsey. Avea 24 de ani in anul 2000, cand incepea sa lucreze pentru firma de consultanta. Venea dupa o experienta de doi ani in banca elvetiana UBS, unde a fost mai intai trader si mai apoi s-a transferat in departamentul de fuziuni si achizitii. Caramitru isi tradeaza imediat cei 13 ani petrecuti in tara cantoanelor. Vorbeste cu detasare, nici grav si nici indiferent, despre probleme si solutii. “Pentru o crestere sanatoasa trebuie sa avem in primul rand o educatie adaptata vremurilor si cerintelor actuale si o infrastructura buna.” In rest, n-avem nevoie sa ne consideram mai destepti si nici sa incercam sa inventam noi roata.
     
    Inainte sa se intoarca definitiv la Bucuresti, Caramitru traia de multe ori o realitate de genul hotel – masina – intalnire – avion de intoarcere. El a lucrat la doua dintre cele mai mari privatizari, CEC si BCR, asadar venea in tara destul de des. Crede ca de acum inainte vor supravietui cei care muncesc serios, inteligent si cu viziune pe termen mediu si lung – “or, acesta e un aspect pozitiv al crizei”. Pentru ca inainte de acesta criza, in Romania au fost distorsionate grav sistemele de valori: “Am vazut cu totii afaceri si averi ridicate peste noapte fara sa se fi construit nicio valoare adaugata; acest lucru nu va mai fi sustenabil in viitor”.
     
    Un alt consultant care cunoaste diferentele dintre managerii nostri si “ai lor” este Codrut Pascu, managing partner al Roland Berger Romania. El a venit in companie imediat dupa studiile de economie la ASE din Bucuresti. A urmat un master la Fontainebleau, una dintre cele mai puternice scoli de afaceri din Europa, si timp de peste patru ani a lucrat in birourile companiei din Franta si in sediul central de la Londra, inainte sa revina in biroul din Bucuresti. Spune ca managerii romani s-au schimbat in bine in ultimii ani si rezultatele vor deveni vizibile in societate pe termen mediu si lung. Crede si el ca Romania se poate schimba in bine cu aportul mediului privat, acolo unde organizatiile le pot insufla oamenilor valori si sisteme de valori sanatoase. “Dar aici si educatia are un rol important”, spune Pascu, referindu-se la simtul practic pe care il promoveaza facultatile de afara.

    Anca Podoleanu , Choice COnsulting: “In Canada se pune mare accent pe lucrul in echipa si ajungi sa inveti cum trebuie sa lucrezi intr-un mediu real de munca inca din facultate”

    Andrei Caramitru, McKinsey: “Nu trebuie interpretat ca managerii romani nu sunt valorosi, ci trebuie sa intelegem ca experienta si valorile acestor oameni vor fi transferate catre nivelurile doi si trei de management”

    Dorin Boboc, Allianz-Tiriac Pensii Private: “In SUA, daca nu exista in top management un economist, aduc unul, il baga in board si ii cer sfatul la fiecare decizie.”