Tag: masina

  • Bărbat cu buletin de „născut viu”, amendat de poliţişti, după ce şi-a parcat maşina într-un loc interzis

    Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Timişoara, oamenii legii au amendat cu 3.885 de lei un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a prezentat un act de identitate ilegal.

    Bărbatul este din Timişoara şi a fost surprins de şase ori în acest an de către poliţiştii locali în timp ce staţiona cu o maşină, cu numere de Hunedoara, în locuri interzise din zona centrală a oraşului, precum Piaţa Libertăţii şi strada Carol Telbisz.

    „Acesta a încercat să scape de sancţiuni în momentul în care a fost depistat de poliţiştii locali legitimându-se cu un <Act de identitate conform cu Certificatul Medical Constatator al Născutului Viu>, care prezintă fotografie, dar nu are datele de identificare reale. Cel în cauză a fost însă identificat şi sancţionat atât conform OUG 195/2002 pentru staţionare în locuri interzise, cât şi conform Legii 61/1991 pentru refuz de legitimare şi pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, adunând sancţiuni în valoare de 3.885 lei”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc, transportat cu un Logan. De ce nu a vrut Suveranul Pontif o maşină blindată

    Mulţi dintre români s-ar fi aşteptat probabil ca Papa Francisc să fie preluat de la Aeroportul Otopeni cu o limuzină, însă Suveranul Pontif a cerut să fie transportat cu o Dacia Logan.Singurul lucru care arăta că maşina nu duce un om de rând era tocmai numărul, SCV 1, ceea ce înseamnă “Status Civitatis Vaticanae”(Statul Cetăţii Vatican).
     
    În timpul vizitei Papei în România, preşedintele Klaus Iohannis a fost preluat de la aeroport şi dus la Palatul Cotroceni cu o maşină marca Mercedes Clasa S.
     
    Nu este prima dată când Papa merge cu un Logan. În urmă cu trei ani, într-o vizită în Armenia, Suveranul Pontif a ales acelaşi tip de autoturism.
     
    De altfel, Sfântul Părinte a fost surprins de mai multe ori circulând cu maşini banale, cele mai cunoscute ipostaze fiind cele în care, într-o vizită în Italia, a coborât dintr-un Ford Focus, maşină care la aceea veme, costa aproximativ 12.000 de euro.
     
  • Papa Francisc, transportat cu un Logan. De ce nu a vrut Suveranul Pontif o maşină blindată

    Mulţi dintre români s-ar fi aşteptat probabil ca Papa Francisc să fie preluat de la Aeroportul Otopeni cu o limuzină, însă Suveranul Pontif a cerut să fie transportat cu o Dacia Logan.Singurul lucru care arăta că maşina nu duce un om de rând era tocmai numărul, SCV 1, ceea ce înseamnă “Status Civitatis Vaticanae”(Statul Cetăţii Vatican).
     
    În timpul vizitei Papei în România, preşedintele Klaus Iohannis a fost preluat de la aeroport şi dus la Palatul Cotroceni cu o maşină marca Mercedes Clasa S.
     
    Nu este prima dată când Papa merge cu un Logan. În urmă cu trei ani, într-o vizită în Armenia, Suveranul Pontif a ales acelaşi tip de autoturism.
     
    De altfel, Sfântul Părinte a fost surprins de mai multe ori circulând cu maşini banale, cele mai cunoscute ipostaze fiind cele în care, într-o vizită în Italia, a coborât dintr-un Ford Focus, maşină care la aceea veme, costa aproximativ 12.000 de euro.
     
  • Uber vrea să dea peste cap întreaga industrie de transport: Compania dă startul unui program prin care utilizatorii pot primi maşină pentru a deveni şoferi Uber

    Începând cu luna ianuarie, Uber a început un parteneriat cu cu startup-ul Fair, care oferă maşini în sistem de leasing în schimbul unui depozit de 185 dolari. Şoferii pot acoperi această sumă dacă finalizează circa 70 de curse pe săptămână.
     
    „Uber vrea să găsească o soluţie pentru a elimina bariera pe care o au utilizatorii când vor să devină şoferi. Sistemul pe care l-am gândit este făcut încât să atragă şi şoferii care nu şi-ar permite niciodată o altă formă de finanţare pentru a avea un vehicul”, spune Scott Painter, fondator şi CEO al Fair.
     
    Înaintea listării de 8,1 miliarde de dolari la bursa americană de luna aceasta, mii de şoferi Uber au protestat în mai multe oraşe mari din Statele Unite şi Marea Britanie pe fondul remuneraţiilor scăzute şi a condiţiilor instabile de lucru.
     
  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Cum arată casa pe care o poţi monta singur în doar 8 ore şi costa mai puţin decât o maşină – GALERIE FOTO – VIDEO

    Deşi conceptul de DIY (do it yourself) nu e nou, ideea de a-ţi construi singur o casă pare dusă la extrem.
     
    Compania Allwood a decis totuşi să scoată la vânzare un kit de casă, care necesită, spun producătorii, doar 8 ore de muncă.
     
    “Kitul de casă Solvalla e realizat din lemn nordic de calitate”, scrie compania pe site-ul propriu. “Designul e o alternativă la cabinele clasice din lemn şi poate fi integrat cu succes atât ca o casă pentru oaspeţi sau ca o casă de vacanţă.”
     
    Kitul de casă a fost comercializat pe Amazon, dar în prezent mai poate fi comandat doar de pe site-ul Allwood la un preţ de 6.650 de dolari.
  • Elon Musk a trimis o Tesla Roadster de 100.000 de dolari în spaţiu acum un an. Acum a călătorit deja mai mult decât orice altă maşină din istorie şi se îndreaptă spre Venus

    În luna februarie a anului 2018 miliardarul excentric Elon Musk a lansat o maşină Tesla Roadster în valoare de 100.000 de dolari în spaţiu odată cu lansarea rachetei lui SpaceX Falcon Heavy.

    Potrivit Business Insider, maşina „circulă” încă în sistemul nostru solar pe o traiectorie eliptică în jurul soarelui. Completează un ciclu complet odată la 557 de zile şi va termina primul ciclu de orbitare la finalul lui 2019.

    În noiembrie anul trecut maşina a trecut de planeta Marte şi va trece atât pe lângă Venus cât şi pe lângă Mercur.

    Maşina este prea departe pentru a putea fi văzută cu orice telescop dezvoltat până acum, însă cercetătorii au descoperit că în anul 2091, maşina va trece din nou foarte aproape de Pământ şi va putea fi văzută cu ajutorul unui telescop puternic precum telescopul Panstar din Hawaii.

     

     

  • Răzvan Ciobanu a murit într-un accident în Constanţa. Creatorul de modă era singur în maşină/ A fost găsit de un localnic | VIDEO

    UPDATE: Trupul creatorului de modă Răzvan Ciobanu a fost găsit lângă maşina pe care o conducea, fiind proiectat, din cauza vitezei, în afara autoturismului. Acesta a fost găsit de un localnic, luni dimineaţa, în jurul orei 7.

    Poliţiştii din Constanţa au primit un apel la 112 în jurul orei 7.15, de la un localnic, care trecea prin zonă şi care a spus că un bărbat este mort lângă o maşină cu care s-ar fi produs un accident. Practic, din cauza vitezei cu care rula, acesta a fost proiectat în afara vehiculului, din cauza impactului. Cel mai probabil nu purta centură de siguranţă.

    „Cu exactitate se va şti ora decesului după autopsie. La această oră nu ştim la ce oră s-a produs accidentul”, a spus Andreea Muntean, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa.

    Primele cercetări arată că maşina condusă de creatorul de modă a mers pe drumul de pământ aproximativ un kilometru, din drumul judeţean, înainte să se oprească.

    „A condus pe DJ 226, dinspre Năvodari către Săcele şi ajungând la intrarea în localitatea Săcele, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a părăsit partea carosabilă către dreapta, unde a rulat aproximativ 850 metri, după care a intrat în coliziune cu mai mulţi copaci”, a mai spus reprezentantul Poliţiei Constanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum o practică obscură a transformat justiţia americană într-o maşină de colectare a datoriilor

    Confesiunile de judecată (un contract între două părţi) au făcut parte din legea comună engleză încă din Evul Mediu; contractul în cauză presupune, pe scurt, ca una dintre părţi să renunţe la dreptul la apărare în cazul în care este acţionată în judecată de cealaltă parte. Gândite iniţial ca o formă de arbitrare, confesiunile de judecată au ajuns să fie folosite de instituţiile de credit pentru executarea silită a clienţilor.

    Deşi ridică unele semne de întrebare, mai ales legat de etică, aceste contracte au fost acceptate de-a lungul timpului în cadrul mai multor sisteme juridice. Preocupările legate de potenţialul lor abuz sunt aproape la fel de vechi. Unele state americane au exceptat confesiunile la mijlocul secolului al XX-lea şi autorităţile federale au interzis aplicarea lor în clauze legate de credite de consum în 1985. Dar New York le permite încă în speţe ce implică împrumuturile pentru afaceri, conform Bloomberg.

    Un exemplu de o astfel de practică este povestea familiei Duncan, deţinătorii unei agenţii imobiliare. În urma unui împrumut de 36.762 de dolari facută de la o companie creditoare numită ABC Merchant, aceştia s-au văzut ajunşi într-o situaţie prin care afacerea lor a fost atacată printr-un proces legal care a colectat bani la o rată a dobânzii asemănătoare cu cea impusă de mafie.

    Nu este singurul exemplu de acest fel: În urma crizei financiare, băncile au renunţat la împrumuturi doar atunci când întreprinderile mici aveau nevoie de numerar. Companii precum Yellowstone sau ABC Merchant au ajuns să ocolească valorile reglementate de împrumut prin “avansuri în numerar”, nu împrumuturi, iar un judecător de distincţie a recunoscut că există o mică diferenţă practică.

    Cu alte cuvinte. aceiaşi oameni care s-au făcut responsabili de fraudele din anii 1990 şi ipotecile subevaluate, au început un deceniu mai târziu să convingă întreprinderile mici să îşi asume datorii costisitoare. Profiturile au fost uriaşe, iar industria a crescut. Anul trecut, valoarea creditelor oferite în dolari a ajuns la aproximativ 15 miliarde de dolari, conform unei estimări a băncii de investiţii Bryant Park Capital.

     

  • A văzut un anunţ în ziar şi, în loc să îşi cumpere o maşină, a cumpărat întreaga companie. Acum aceasta are venituri anuale de peste un miliard de lire sterline

    La 42 de ani, el a citit cu voce tare un anunţ dintr-un ziar – nu pentru o maşină, ci pentru o întreagă companie producătoare de maşini.
    David Brown s-a născut în oraşul Huddersfield din Yorkshire pe data de 10 mai 1904. După ce şi-a terminat studiile, a început să lucreze ca ucenic la David Brown Gear Company Ltd. Această companie, fondată de bunicul său David, era specializată în componente de transmisie. Până în 1931, el a crescut în cadrul afacerii de familie până la funcţia de director general, având în responsabilitate şi ferma familiei.
    A fost un pasionat de maşini de curse şi de motociclete, dar noile lui responsabilităţi de afaceri l-au forţat să pună acest interes şi activităţile sale de curse în aşteptare. În anii care au urmat, el a devenit proprietarul firmei de construcţie a navelor Vosper Thorneycroft şi, în parteneriat cu Harry Ferguson, a înfiinţat compania Ferguson-Brown pentru a construi tractoare.


    La sfârşitul anului 1946, Brown a văzut o reclamă în ziarul The Times ce oferea spre vânzare o „afacere auto de mare clasă“. Preţul cerut a fost de 30.000 de lire sterline, iar societatea în cauză, Aston Martin. Câteva zile mai târziu, a vizitat sediul companiei la Feltham şi a testat noul lor prototip de design, Atom. Compania fusese înfiinţată în 1913 de Lionel Martin şi Robert Bemford.
    Negocierile pentru preluarea companiei s-au încheiat în februarie 1947, Brown plătind 20.500 de lire sterline pentru achiziţie. În 1947, David Brown a auzit prin Tony Scratchard, distribuitorul maşinilor Lagonda din Bradford, că Lagonda, un alt producător auto, se afla în dificultate financiară şi era de vânzare. În timp ce iniţial nu a avut niciun interes în companie, atunci când un lichidator a fost ulterior numit pentru a vinde activele companiei, Brown a sesizat oportunitatea achiziţiei. Acolo s-a întâlnit cu renumitul designer de motoare W. O. Bentley, care i-a arătat un motor numit LB6 la care lucrase pentru companie. Brown a văzut motorul ca fiind ideal pentru noua sa generaţie de modele Aston Martin. Ştiind că Armstrong Siddeley, Jaguar şi Rootes erau de asemenea interesate de companie, iar lichidatorul căuta oferte de 250.000 de lire sterline, Brown a decis să depună o ofertă. Din cauza condiţiilor economice stricte şi a raţionalizării oţelului, ceilalţi ofertanţi au renunţat. Când lichidatorul a reuşit să vândă clădirile fabricii unei alte companii, Brown a reuşit să obţină restul companiei pentru suma de 52.500 de lire sterline, precum şi drepturile pentru noul motor.
    De-a lungul anilor ’50, Brown a administrat construirea unei serii de modele Aston Martin elegante şi rapide. Acestea au câştigat recunoaşterea la scară largă, deşi vânzările au fost modeste. Deceniul s-a încheiat cu o victorie absolută pentru una dintre maşinile lui în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
    În anii ’70, când afacerile sale de inginerie au fost prinse în situaţia nefericită în care se afla atunci industria britanică, Brown a trebuit să recunoască faptul că nu îşi mai putea permite să administreze brandul Aston Martin. După 25 de ani de proprietate, a vândut brandul pentru o valoare simbolică de 100 de lire.
    Noul proprietar Aston Martin a renunţat la modelul DB, care în 1993 a fost restaurat de Ford, introducând DB7. Noul preşedinte al Aston Martin, Walter Hayes, l-a invitat pe David Brown să preia poziţia de preşedinte onorific al Aston Martin, dar acesta a murit pe parcursul aceluiaşi an.