BusinessMagazin

Tag: Madonna

  • Madonna in Romania, o afacere de aproape 5 mil. euro (GALERIE FOTO)

    Bai nene, este super mortala baba asta, o duce vocea de zici ca
    e playback, nu pot sa-mi revin ce mult mi-a placut. Plus o
    coregrafie bestiala. Le da clasa la astea tinere gen Beyonce,
    Aguilera si alti copii ai marketingului. O fi ea controversata, o
    fi batrana, dar este artista adevarata la care nu dai banii degeaba
    pe bilet”, scria in urma cu doi ani un utilizator pe forumul
    computergames.ro despre concertul Confessions 2006 al Madonnei.
    Inca de pe atunci se auzeau zvonuri despre venirea artistei in
    Romania.

    Zvonurile au continuat in 2008, cand Madonna a inceput cel de-al
    noualea turneu, Sticky & Sweet, dupa aproape trei decenii de
    cariera muzicala, in care a castigat 20 de premii si 67 de
    nominalizari, mai multe decat oricare alt artist. Zvonurile nu se
    auzeau degeaba – negocierile pentru aducerea Madonnei chiar au
    inceput in urma cu doi ani. Laura Coroianu, director al Emag!c –
    lider al pietei de organizari de concerte din Romania, cu o cota de
    piata de 80%, dupa propriile estimari – povesteste ca a purtat
    initial discutii cu agentii cantaretei pentru un concert care
    trebuia sa aiba loc in septembrie anul trecut. Insa toata portiunea
    din Europa de Est a turneului “Sticky &Sweet 2008” s-a anulat,
    iar evenimentul a fost mutat in vara lui 2009. “Intotdeauna trebuie
    sa se creeze o intreaga portiune de turneu, fiindca in momentul in
    care artistul merge in noi teritorii, in afara celor deja cunoscute
    din Occident (Paris, Londra, Amsterdam si altele), trebuie sa lege
    foarte bine tarile in care concerteaza, astfel incat sa faca sens
    din punct de vedere economic”, explica Laura Coroianu.



    Chiar daca nu se va ridica la amploarea concertelor Madonnei din
    Vest, evenimentul este cea mai mare manifestare de acest gen din
    Romania: peste doua saptamani in Parcul Izvor ar putea veni 70.000
    de oameni, cel mai numeros public prezent pana acum in Romania la
    un concert. Pana in acest moment, s-au vandut aproximativ 80% din
    bilete, cu o perioada de pre-sale aglomerata, in care s-au dat
    peste 20% din locuri. Conform unor calcule realizate de Business
    Magazin, concertul ar putea genera venituri de aproximativ 4
    milioane de euro numai din vanzarile de bilete. O suma aproape
    egala cu intreaga piata de concerte din Romania anului 2007, care
    arata faptul ca Madonna era un artist asteptat. “Madonna este…
    Madonna. Am dansat pe muzica ei de la 16 ani si dansez si acum.
    Este fascinanta, fiindca s-a reinventat mereu. Nu stiu in ce masura
    lumea merge sa o vada pentru muzica ei, cat mai ales pentru show”,
    spune Ioana Manoiu (managing partner GMP PR), in general amatoare
    de concerte si care a avut grija sa isi ia bilet din prima
    saptamana cand au fost puse in vanzare.

    La fel a facut si Beatrice Danis, managing partner al Brand
    Tailors, fiindca o considera pe cantareata la fel de actuala ca in
    urma cu 20 de ani. Pentru concertul din parcul Izvor peste 1.200 de
    oameni din echipa cantaretei vor veni in Romania cu mai multe zile
    inaintea evenimentului pentru a pregati toate cele necesare. Patru
    macarale vor ridica scena de 100 de tone, iar productia va fi
    fabuloasa, dupa cum spune Laura Coroianu – “ca si cum am construi
    un mic orasel pentru cateva zile”. Desi vorbeste cu entuziasm
    despre organizare, Laura Coroianu tine sa respecte cu strictete
    clauzele de confidentialitate din contract si nu a facut nicio
    dezvaluire privind onorariul Madonnei, admitand insa ca este
    “foarte interesant”. Nivelul acestuia este similar cu cel perceput
    in tari occidentale, intrucat artistii nu fac rabat pe considerente
    de economie nationala. Singura modalitate de a obtine o reducere de
    pret este prin cumpararea un pachet de concerte de la agentul care
    reprezinta mai multi artisti.



    “Mai vad tot felul de articole prin ziare in care se spune despre
    cate un cantaret ca ar costa atata. Nu are Joe Cocker un pret scris
    in frunte. Se poate intampla ca un artist sa fie in turneu in
    perioada respectiva, sa i se anulezeze din diverse motive un oras,
    sa aiba nevoie de inca un concert si astfel sa il poti aduce la un
    pret extrem de avantajos. E vorba si de noroc”, explica Laura
    Coroianu. Nici criza nu are un impact prea mare asupra onorariului
    acceptat de artisti.

  • La 50 de ani








    Madonna are cincizeci de ani. Simplul gand te aduce cu picioarele pe pamant. Asa ce explica si obsesia ei actuala de a-si arata coapsele (cum se vede din videoclipurile pieselor “Hung Up”si, mai nou, “4 Minutes”), care e de inteles. Daca ai norocul sa ai asemenea picioare la cincizeci de ani, sunt sigur ca simti si imboldul de a le arata strainilor care trec pe langa tine. E o obsesie mai mult decat evidenta pe coperta ultimului ei album intitulat “Hard Candy”, unde se afla o fotografie a Madonnei cu picioarele larg desfacute. Daca vi se pare cumva neplacut (ca si mie), atunci consolati-va la gandul ca n-are s-o mai poata face prea multa vreme, cu sau fara botox.




     

    “Hard Candy” n-a fost prea bine primit de catre presa muzicala. Parerea generala e ca el reprezinta o incercare cinica a Madonnei de a scoate bani din RnB si, la prima vedere, afirmatia pare destul de corecta. Mare parte a albumului este semnata de producatorii zilei, Pharrell Williams si Timbaland, un duo care si-a lasat amprenta de neuitat asupra muzicii pop peste tot in lume. Majoritatea pieselor sunt ceea ce s-ar putea numi RnB lite, versiuni usor mai lustruite ale sound-ului RnB care domina eterul american si mondial. Au oare dreptate? Dezamageste “Hard Candy” intr-o oarecare masura? Problema vine din faptul ca din momentul in care minunatul William Orbit i-a produs “Ray of Light” in 1998, Madonna s-a aflat cu mult inaintea plutonului. La fel ca Britney, Girls Aloud, Sugababes, a produs pop care, cu numai cativa ani in urma, ar fi fost considerat mult prea “experimental” pentru consumul maselor. Ultimul sau LP, “Confessions on a Dancefloor” e un exemplu perfect. Single-urile “Hung Up” si “Jump” au fost exemple graitoare ce aratau cat de buna poate fi muzica pop, aflata la limita potrivita a underground-ului. La acel moment, responsabil cu productia era Stuart Price, acelasi om care se afla in spatele unor artisti dance extrem de credibili ca Zoot Woman si Les Rythmes Digitales. Datorita productiilor sale nebunesti si extravagante, “Confessions” a iesit in evidenta dintre celelalte titluri pop ale anului respectiv. 

     

    Nu acelasi lucru se poate spune despre “Hard Candy”. Pharrell si Timbaland sunt, fara indoiala, doi dintre cei mai tari producatori de pe fata pamantului in acest moment, dar tot ei sunt si o alegere extrem de sigura, mai ales pentru cineva ca Madonna, raspunzatoare pentru reabilitarea unor producatori uitati ca Mirwais, omul din spatele albumului sau “Music”. Albumul, desigur, contine single-ul “4 Minutes” (corect descris pe site-ul Popjustice drept unul care “cu cat il asculti mai mult, cu atat devine mai bun”), o piesa construita in jurul unui sunet de corn sintetizat repetat iar si iar ce suna atat de cretin ca numai Timbaland l-ar fi putut transforma intr-una din piesele cu cel mai mult “lipici” a anului. Totusi, in afara de asta, nu prea mai e nimic de zis. Piesele lui Pharrell Williams par mai degraba lipsite de stralucire, ceea ce confirma ceva ce banuiam eu de mult: nu e in stare sa scrie o melodie buna. Partile vocale de pe majoritatea pieselor lui suna ca si cum ar fi fost prima chestie care i-a trecut prin cap in timp ce se afla in studiou improvizand. E foarte bun la produs linii de bas zguduitoare, sunete de toba pline si secvente de pian Curtis Mayfield/Herbie Hancock nestapanit de funky, dar, cand se pune problema compunerii unei melodii, suna de parca ar fi peste puterile lui. Mai mult, vechiul lui truc “tu canti versul, eu cant refrenul mai sus” suna clar obosit pe piese cum ar fi “Beat goes on”.

     

    Acelasi sentiment de reintoarcere la chestii vechi se remarca si in alta parte: “Devil wouldn’t recognize you” este, esentialmente, “Cry Me A River” a lui Timberlake, cu aproape exact aceleasi secvente de tobe, structura de acorduri si imprumutand chiar si partea vocala dinspre final. Cele mai bune piese de pe album sunt, de fapt, acelea in care Madonna evadeaza din cutia RnB in care a fost impinsa. “Voices”, cu partea de coarde in stil Bollywood si sunetele atmosferice de sintetizator aminteste de “Ray of Light” si iese in evidenta datorita acestuia. In general insa, cu “Hard Candy”, Madonna pare sa fi incetat sa forteze limitele si sa fi inceput sa lucreze in interiorul lor. Insa la urma urmei, are cincizeci de ani. Asa cum spuneam la inceput, e un gand menit sa te aduca cu picioarele pe pamant…




  • Trupa de elita de la Berlin

    A inceput ca un cosmar: cu trei luni inainte de lansarea filmului in cinematografe, cineva fura un DVD din biroul lui José Padilha si-l distribuie in nenumarate copii pe piata neagra. Rezultatele par la prima vedere dezastruoase: in doar trei luni, 11 milioane de brazilieni vad filmul, ceea ce nu impiedica “Tropa de elite” sa ajunga in topul celor mai profitabile titluri ale anului in America de Sud. Dar de aici la Ursul de Aur calea este lunga si anevoioasa.

    A castigat “Tropa de elite” pentru ca, pe langa priza la public, este si un film politic? Mai mult ca sigur. Berlinul este vestit pentru traditia sa politica, al carei rezultat este o lunga lista de filme premiate datorita mesajelor anti-razboi sau denuntului abuzurilor facute de autoritati (vezi si interesantul “Bloody Sunday”). Iar “Tropa de elite” tocmai acest lucru il face: denunta coruptia, abuzurile si practicile violente nejustificate ale politiei din Rio de Janeiro.

    Regizorul José Padilha a fost la fel de uimit ca si jurnalistii cand a primit premiul. “Faptul ca un juriu condus de Costa-Gavras iti acorda un asemenea premiu este uimitor. Ma bucur ca Ursul va face cat mai multi oameni sa intre in sala de cinema pentru ‘Tropa de Elite”, a zis Padilha la conferinta de presa a filmului, unde a prezentat pe larg presiunile facute de politie pentru ca acesta sa nu ajunga in cinematografe.

    Dar premiul lui Padilha, precum si cele ale mexicanului Fernando Eimbcke (trofeu pentru “Lake Tahoe”) si americanilor Paul Thomas Anderson (“There Will Be Blood”) si Errol Morris (Marele Premiu al Juriului pentru “Standard Operating Procedure”) au facut ca din intreaga lista de castigatori numai unul sa vina din Europa. Este vorba de Sally Hawkins, protagonista din comedia “Happy-Go-Lucky”, categoric cel mai proaspat si apreciat de public din intreg festivalul.

    Dar pe langa secvente cu coruptie si violenta, Berlinul a avut mult mai multe de oferit anul acesta, inclusiv ocazia de a-i zari pe cei de la The Rolling Stones sau pe Madonna. Consistenta prezenta muzicala la Berlin l-a facut pe directorul festivalului, Dieter Kosslick, sa rezume cumva aceasta a 58-a editie: “the groove was good, and Berlin this year was not cold but cool” (“ritmul a fost bun, iar Berlinul anul acesta n-a fost rece, ci racoros (dar si )”.

    Dupa ce anul trecut Jennifer Lopez venea pentru a-si promova plictisitorul “Bordertown”, anul acesta Madonna a venit in calitate de regizoare debutanta cu filmul ei “Filth and Wisdom”. Acesta nu a incantat criticii, dar coada jurnalistilor care se inghesuiau sa intre la conferinta de presa se pare ca nu are egal in intreaga istorie a festivalului.

    Foarte emotionata, Madonna uita intrebarile si stralucea toata la complimentele presei, pe care le respingea cu toate acestea cu “modestie”. Categoric cel mai intens moment de la Berlin 2008, venirea Madonnei a iscat si o multime de dezbateri cu privire la obiceiul festivalului de-a invita staruri numai pentru a atrage atentia lumii intregi, in detrimentul unei competitii cu filme selectionate atent.

    Un alt punct de atractie au fost Eric Bana, Natalie Portman si Scarlett Johansson, care si-au prezentat in premiera mondiala “The Other Boleyn Girl”, in regia debutantului Justin Chadwick. Inclus in programul penultimei zile, filmul era asteptat cu sufletul la gura de jurnalistii doritori sa rupa ritmul lent (si adesea deprimant) al filmelor din competitie.

    Ecranizare a bestseller-ului istoric al lui Philippa Gregory, despre Anne Boleyn, regina condamnata la moarte prin decapitare de catre sotul ei, Henric al VIII-lea, “The Other Boleyn Girl” a reusit sa imbine potrivit spectaculosul si drama pentru a atrage atentia tuturor.

    Programat sa apara in Romania la sfarsitul lui iunie, filmul i-a incantat pe jurnalisti, care s-au grabit sa le puna o multime de intrebari lui Bana, Portman si Johansson. Acestia au fost deranjati de insinuarile cum ca Portman si Johansson nu s-au impacat deloc la filmari, ceea ce l-a facut pe Eric Bana sa exclame ca “poate nu va vine sa credeti, dar actorii chiar se iubesc. Avem o slujba atat de nebuneasca, suntem atat de vulnerabili in fata camerei, incat nu poate fi altfel. Fetele s-au impacat de minune”, a asigurat el jurnalistii.

    O izbucnire asemanatoare a avut Penelope Cruz la conferinta de presa a filmului din competitie “Elegy”, tot o ecranizare, dar de aceasta data dupa Philip Roth. Rugata sa comenteze o mai veche declaratie aparuta in presa (despre problemele pe care le-a avut in cariera din cauza fizicului ei ireprosabil), Cruz a strigat ca ea nu a zis niciodata asa ceva. Nici nu mai stim ce sa mai credem pentru ca, oricum, actrita este atat de frumoasa, incat trebuie sa te chinui ca sa fii atent la ce spune.

    Cu doar cateva filme bune in competitie (nu am amintit de “Lake Tahoe”, “Zou You”/”In Love We Trust”, “Cherry Blossoms – Hanami”, “Il y a longtemps que je t’aime”), Berlin 2008 a dezamagit pe multi cu selectia nesatisfacatoare, dar a avut si momente extrem de bune. Nu putem spera decat ca la anul la festival va fi “hot” si nu doar “cool”.

    Cine sunt castigatorii festivalului de la Berlin