Tag: Londra

  • Probleme majore pentru investitori: Bursa londoneză ar putea scoate de la tranzacţionare companii gigant preum Nestle, UBS sau Novartis

    Bursa de la Londra (London Stock Exchange) a avertizat investitorii că ar putea fi forţată să delisteze companiile suedeze începând de luni, din cauza unui impas politic între Elveţia şi Ununea Europeană, potrivit CNBC.

    Potrivit unui anunţ lansat marţi seară, bursa ar putea opri tranzacţionarea pentru 254 de instrumente financiare emise de companii elveţiene.

    Avertismente similare au fost lansate şi de operatori bursieri precum Aquis Exchange, CBOE Global Markets, dar şi de UBS.

    Elveţia şi Uniunea Europeană se află într-o dispută cu privire la înţelegerea pe termen lung în ce priveşte finanţele, imigraţia şi comerţul dintre cele două părţi, în contextul în care Elveţia nu face parte din blocul european.

    Acordul de echivalare la nivelul pieţelor bursiere emis de Uniunea Europeană pentru Elveţia expiră la finalul lunii iunie.

    Dacă termenul trece, iar cele două părţi nu ajung la un acord până duminică, London Stock Exchange a explicat că „este posibil ca autorităţile să elimine recunoaşterea care permite operatilor bursieri din UE să tranzacţioneze instrumente elveţiene”.

    Operatorii bursieri nu ar mai putea ţine la tranzacţionare companii elveţiene, printre care giganţi de top precum Nestle, UBS şi Novartis, dacă luni nu intră în vigoare un nou acord.

    „Bursele din UE nu ar mai avea voie să ofere sau să faciliteze la tranzacţionare anumite acţiuni ale companiilor elveţiene. Activând această măsură de protecţie cu privire la bursele din UE are ca unic scop protejarea bunei funcţionări a infrastructurii bursiere elveţiene”, avertizează Departamentul Federal de Finanţe din Elveţia într-o declaraţie lansată luni, prin care dă de înţeles că este pregătită să se retragă din acord şi să retragă astfel recunoaşterea acordată la nivel de statut burselor din UE.

    Dacă cele două părţi nu ajung la un acord în zilele următoare, investitorii se pot confrunta cu o problemă majoră, pentru că giganţii elveţieni reprezintă o cincime din capitalizarea bursieră a indicelui Stoxx 50 – un indice reprezentativ pentru bursele din zona euro.

     

  • De la banking, la trotinete electrice

    Ciprian Păltineanu a apărut în ediţia din 2012 a anuarului 100 Tineri Manageri de Top. 

    El conducea atunci echipa de large corporate a Unicredit Bank, care cuprindea 57 de bancheri ce deserveau mari companii româneşti, multinaţionale, companii din sectorul public şi grupuri de instituţii financiare. A absolvit ASE – REI, iar cariera şi-a început-o în sectorul bancar în 1997 la ABN Amro România, ca relationship manager, după care a condus în SUA un program de cercetare pentru piaţa de capital al Universităţii Tulane, unde a finalizat şi un program MBA în Finanţe şi Management General. A fost recrutat de Lehman Brothers iniţial la New York şi mai apoi la Londra, unde până în 2004 a fost director asociat în cadrul Risk Solutions Group şi coordonator regional pentru România. În următorii doi ani a coordonat de la Londra activităţile de finanţare şi fixed income pentru România şi Balcani ale Credit Suisse. Spunea atunci că aceste experienţe l-au ajutat să înţeleagă mai bine „interacţiunile financiare la nivel global, clienţii şi investitorii de mari dimensiuni, cât şi aspectele multiculturale”. A început să lucreze pentru UniCredit în 2006 şi a plecat de acolo în 2018, cel mai recent rol deţinut fiind de head of large corporate al băncii. În cadrul celui mai recent interviu (acordat Ziarului Financiar), a povestit despre noul său proiect: Wolf-e, companie care oferă servicii de închiriere a trotinetelor electrice. Aceasta a investit 500.000 de dolari pentru a crea prima generaţie de trotinete electrice şi are în plan alocarea sumei de un milion de dolari pentru a doua generaţie de trotinete pentru a ajunge la un număr de 1.000 de unităţi implementate în Bucureşti, Cluj şi posibil într-un alt oraş din România până la finalul anului 2019. 

     

    Business MAGAZIN va publica în curând cel mai optimist proiect al său – catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediţie. De-a lungul timpului, am pariat pe poveştile a mii de tineri (1.300 mai exact) ale căror parcursuri profesionale au confirmat şi în anii
    ce au urmat. 

  • Povestea unei moştenitoare. Cine este tânăra de 32 de ani care o să conducă un imperiu de 1 miliard de euro

    Când tatăl ei a murit în 1980, Corinne Mentzelopoulos  a moştenit un imperiu care includea 1600 de magazine, 80 de clădiri în centrul Parisului, un hotel care a fost şi casa lui Louis XIV, dar şi o vie care astăzi a făcut-o miliardară.
     
     
    Alexandra Mentzelopoulos este fiica lui Corinne Mentzelopoulos, grecoaica din Bordeaux care deţine afacerea de vinuri Chateau Margaux, cumpărată în urmă cu patru decenii de tatăl ei, scrie Bloomberg. Alexandra are doar 32 de ani, locuieşte la Londra unde deţine un bar şi un restaurant şi se pregăteşte să conducă un imperiu de 1 miliard de euro în Franţa.

    “Este o afacere de familie, vreau să fiu pregătită în fiecare detaliu al ei. După 500 de ani, nu poţi să te umfli în pene şi să crezi că schimbi totul”, spune Alexandra Mentzelopoulos.

    Bunicul Alexandrei, un magnat grec din domeniul retailului, a plătit în 1977 sumă de 72 milioane franci (aproximativ 16 milioane dolari) pentru business-ul de vinuri Margaux.

    Explozia cererii de vinuri în ultimii zeci de ani a făcut ca activele Margaux să valoreze cu uşurinţă 1 miliard de dolari în prezent.

    Corinne Mentzelopoulos spune că nu este interesată să vândă afacerea, chiar dacă preţul de vânzare vehiculat (1 miliard de dolari) ar putea să o facă una dintre cele mai bogate femei din Franţa. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, Margaux, care are doar 81 de angajaţi, ar putea deveni una dintre cele mai mici afaceri care ar putea valora 1 miliard de dolari. Domeniul are 262 de hectare şi produce 280.000 de sticle de vin pe an, iar fiecare sticlă are un preţ de retail de 1000 de dolari.

    Pe măsură ce numărul super-bogaţilor a crescut, vinul bun nu mai e doar un hobby esoteric, ci o investiţie de masă, colectată de un sfert dintre milionari, potrivit Barclays Plc. Mai ales chinezii bogaţi au determinat cererea, vinul devenind al doilea cel mai colecţionat produs de lux, după maşinile clasice.

    “Pentru că este o afacere de familie vreau să cunosc toate detaliile business-ului”, spune Alexandra care este văzută ca viitoarea conducătoare a imperiului.

  • Piaţa imobiliară din Londra este „mutilată” de Brexit

    La nivel naţional, preţurile au înregistrat o majorare de 0,2%, preţul unei locuinţe fiind estimat la aproximativ 393,322 dolari. Mai mult decât atât, vânzarea de proprietăţi înregistrează probleme asemănătoare. Tot la nivel naţional s-a înregistrat o creştere la nivelul cumpărătorilor care achiziţionează pentru prima dată locuinţe. Cu toate acestea, în Londra, vânzările au scăzut cu 14% din primul trimestru al anului 2017.

    Londra este cea mai afectată zonă de incertitudinea privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, eveniment. care este programat pentru sfârşitul lunii octombrie al acestui an. Patru regiuni din sud se confruntă cu scăderea preţurilor, în timp ce Ţara Galilor, Midlands şi cea mai mare parte din nordul Angliei se aşteaptă la câştiguri.
     
  • Cu tabloul la doctor

    Câteodată însă, în loc să aştepte să vină publicul la ele, instituţiile muzeale preferă să se ducă ele la public, aşa cum a decis să procedeze National Gallery din Londra, care va plimba în acest an prin ţară una din cele mai recente achiziţii ale sale. Tabloul pictat de pictoriţa barocă Artemisia Gentileschi şi intitulat „Autoportret ca Sfânta Ecaterina din Alexandria” valorează câteva milioane de euro, iar în periplul său prin Marea Britanie a poposit la o bibliotecă din Glasgow şi la o clinică din East Yorkshire, urmând a ajunge la o şcoală de fete şi la un festival de artă din Londra, scrie CNN. 

  • În timp ce toată lumea fuge de Brexit, Facebook alege Londra ce centru principal în dezvoltarea plăţilor mobile prin WhatsApp

    Compania Facebook a ales Londra ca centru principal pentru dezvoltarea plăţilor mobile prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, în încercarea de a câştiga cotă de piaţă în noua industrie, potrivit CNBC.

    Aplicaţia de mesagerie va începe să angajeze în Londra şi caută în prezent 100 de ingineri de soft pentru platforma de plăţi. Compania vrea să angajeze cel mai mult în Londra, dar plănuieşte să deschidă câteva poziţii şi în Dublin, Irlanda.

    „Suntem nerăbdători să lucrăm cu unii dintre cei mai buni experţi tehnici şi operaţionali din Londra şi Dublin pentru a pregăti al doilea deceniu al aplicaţiei WhatsApp. (…) WhatsApp este cu adevărat un serviciu global iar aceste echipe ne vor ajuta să furnizăm serviciul de plăţi prin WhatsApp dar şi alte funcţii pentru utilizatorii din toată lumea”, a transmis Matt Idema, directorul operaţional al WhatsApp, pentru CNBC.

    Decizia de a alege Londra în locul unui oraş american ar putea fi văzută drept o mutare tactică, încât WhatsApp este extrem de folosit în Marea Britanie iar capitala Marii Britanii este considerată un hub pentru fintech-uri.

    Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, încearcă să lanseze servicii de plăţi mobile într-un mod din ce în ce mai agresiv. Astfel, serviciu de plăţi mobile valabil prin intermediul aplicaţiilor de socializare aruncă Facebook în aceeaşi cursă cu Venmo şi cu alte aplicaţii de transfer de bani.

    „Cred că trebuie să fie la fel de uşor să trimiţi bani ca atunci când trimiţi o poză”, a declarat Zuckerberg recent în cadrul conferinţei anuale F8 pentru dezvoltatori, organizată de companie luna trecută.

    Compania a testat serviciile de plăţi prin intermediul WhatsApp cu un milion de utilizatori din India. Zuckerberg a anunţat că produsele de plăţi vor fi lansate şi în celelalte ţări pe finalul acestui an.

     

     

     

  • Româncă din Londra: „Eu nu va inteleg pe unele. Infirmiere nu vreti sa lucrati, in curatenie faceti figuri iar de hotele fugiti

    Angajatorii din România se plâng de cerinţele exagerate ale angajaţilor tineri care vor program scurt plătit foarte bine. Unii angajatori spuneau că tineri refuză 1,500 de lei lunar pentru că trebuie să se trezească la 5 dimineaţă. În Marea Britanie se pare că lucrurile stau la fel. O româncă din Londra ce lucrează de peste 10 ani în recrutări a răbufnit pe Facebook după cerinţele exagerate ale românilor din Marea Britanie.

    Pe grupul de Facebook  Romani in Londra, Monica Georgiana a scris: Eu nu va inteleg pe unele. Infirmiere nu vreti sa lucrati, in curatenie faceti figuri iar iar de hotele fugiti. Pai unde vreti madamelor sa lucrati sau la ce post aspirati voi?  Fara o pregatire, fara aspect, fara engleza, fara nimica?

    Ca sa lucrezi ca asistenta medicala iti trebuie o universitate,o scoala,o engleza,un aspect ingrijit…nu toata lumea poate profesa din prima.
    Ca sa lucrezi in team leading tot asa, ai nevoie de scoala de experienta…..in management tot asa…nu vii tu cu 8 clase doar fara sa faci nimic extra sa te ceri team leader.

    Un exemplu doar.
    Incetul cu incetul se invata alfabetul, eu asa stiu

    Lucrez in recrutari de peste 10 ani sa zic si cunosc cazuri care pur simplu trebuie sa ai o rabdare de fier sa accepti si sa recrutezi incontinuare cu zambetul pe buze”.

  • Cine este omul pe care Putin îl urăşte cel mai mult

    Preşedintele rus Vladimir Putin îşi doreşte cu ardoare să îl închidă pe Bill Browder, potrivit unui articol publicat de Bloomberg.

    El este managerul de fond care s-a instalat în Rusia în perioada în care ţara trecea prin procesul privatizării; ulterior a devenit un critic al oligarhilor acesteia, atitudine care a determinat alungarea sa din Rusia. Câţiva oficiali ruşi au preluat compania lui şi au folosit-o, într-o metodă clasic rusească, pentru a cere o restituire de taxe de 230 de milioane de dolari. Au obţinut aceşti bani în 24 de ore.

    Chiar dacă Browder şi-a convns majoritatea angajaţilor să se mute în Londra alături de el; un consilier extern pe nume Sergei Magnitsky a refuzat să plece şi a investigat frauda, după care a fost aruncat în închisoare, unde sănătatea lui s-a deteriorat. El a murit la opt luni dupa ce a fost închis, la 37 de ani, aparent ucis de cei care l-au capturat.

    Browder şi-a propus să răzbune moartea lui Magnitsky şi a început o campanie globală pentru a avea aprobarea ţărilor din toată lumea a ceea ce a numit el Actul lui Magnitsky, un document de lege în care respinge vizele şi îngheaţă activele celor care abuzează de drepturile omului, începând cu oficialii care au cauzat moartea lui Magnitsky.

    Aceasta a devenit lege în Statele Unite în 2012. De atunci, alte şase ţări au adoptat actul. Între timp, Browder a scris o carte de memorii în 2015, Red Notice (Notificarea Roşie) şi a muncit neobosit pentru a-i identifica pe cei care abuzează de legi din Rusia.

    Actul Magnitsky a dat dureri de cap preşedintelui Putin şi elitei ruseşti fiindcă a lovit în buzunarele lui Putin şi ale apropiaţilor săi.
    Potrivit Bloomberg, ruşii bogaţi îşi ţin mare parte din avere în afara ţării; majoritatea dintre ei au, de asemenea, proprietăţi în oraşe precum Londra, Miami şi New York. Actul lui Magnitsky preîntâmpină elitele să îşi acceseze banii şi să îşi viziteze oraşele din ţările în care legea a fost adoptată.

    Potrivit Bloomberg, Putin vrea acum răzbunarea. În urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui summit care a avut loc la Helsinki, preşedintele rus a declarat că este dispus să perrmită consilierului special Robert Mueller să îi chestioneze pe hackerii ruşi pe care el îi doreşte investigaţi, dacă Rusiei i s-ar permite să interogheze ”anumiţi oficiali din Statele Unite suspectaţi că interferează cu problemele ruseşti”, potrivit Washington Post.

    Cine sunt aceşti oficiali urşi? Cu excepţia fostului ambasador Michael McFaul, toţi au fost asociaţi cu trecerea Actului lui Magnitsky, începând cu Browder, pe care Putin l-a acuzat în timpul unei conferinţe de presă că a evitat să plătească taxe de 1,5 miliarde de dolari şi că a contribuit la campania lui Hillary Clinton cu 400 de milioane de dolari.

    Într-adevăr, procurorii ruşi l-au judecat pe Browder de două ori, in absentia, condamnându-l la 9 ani de închisoare de fiecare dată.
    Potrivit Bloomberg, Browder primeşte constant ameninţări din parte ruşilor – i s-a spus că trebuie să se uite mereu peste umăr. A angajat oameni care să îl păzească în permanenţă şi este foarte atent în ceea ce priveşte oraşele în care călătoreşte – a decis, de pildă, să renunţe la o călătorie în Italia pentru că actualul prim ministru, Giuseppe Conte, este ”pro-Putin”.

    Întrebat de jurnalişti dacă era îngrijorat că Putin ar vrea să îl omoare, nu a respins această idee. Crede însă că este protejat de vizibilitatea sa – ”Dacă mă omoară, toată lumea va şti cine a făcut acest lucru”, a spus el. În pofida ameninţărilor, principalul obiectiv al lui Browder este ca actul să fie adoptat ”în fiecare ţară civilizată diin lume”.

    În mod paradoxal, bunicul lui Browder, Earl Browder, a fost şeful Partidului Comunist din Statele Unite în anii ’30 şi ’40.
     

  • Cine este moldoveanca ce a blocat o intreagă stradă din Londra cu Lamborghiniul său decorat cu 2 milioane de cristale Swarovski – VIDEO

    Daria Rodionova este o tanara originara din Republica Moldova, stabilita la Londra. Ea este model si designer si detine un bolid Lamborghini Aventador LP750-4 SuperVeloce! Potrivit autoblog.md, ea a investit o suma impresionanta pentru a-l decora cu 2.000.000 de cristale Swarovski!

    Tanara si-a dus masina la atelierul Carsincloaks, unde specialistii au avut nevoie de 700 de ore pentru a-i indeplini dorinta.
     
    Modelul Aventador LP750-4 SuperVeloce a fost facut in 600 de exemplare si are un motor V12 aspirat de 6.5 litri, care produce 750 de cai putere si un cuplu de 690 Nm. Masina prinde 100 km/h in doar 2.8 secunde! Aceasta a costat circa 350.000 euro inainte de a fi “tunata”, scrie sport.ro
     
    Culoarea initiala a masinii a fost cea rosie.
     

  • În timp ce unii trăiesc de pe-o zi pe alta, alţii nu ştiu pe ce să mai arunce banii. Astfel, câţiva nigerieni bogaţi compandă pizza din Londra cu avionul, mâncarea fiindu-le livrată cu aeronavele companiei British Airways

    „Ştiaţi, domnilor, că există nigerieni care folosesc telefoanele pentru a importa pizza din Londra?”, a întrebat ministrul agriculturii din Nigeria, Audu Ogbeh, în timpul unei şedinţe a senatului.

    „Este o situaţie foarte supărătoare şi trebuie să ne mişcăm rapid pentru a stopa astfel de comportamente”, a adăugat el.
    Ogbeh nu i-a numit însă pe cei care fac asta, dar a mai spus că „agricultorii pierd bani, deoarece procesatorii nu dispun de fonduri suficiente pentru a înfiinţa fabrici”, adaugă Ogbeh.

    Guvernul din Nigeria încearcă să reducă cantitatea de alimente importate, pentru că acestea dăunează economiei locale. Utilizatorii reţelei sociale Twitter au reacţionat la ideea unei pizze livrate de la peste 6.000 de kilometric depărtare.